Participarea secretarului de stat, Dan Neculăescu, la Forumul Național al Studenților la Științe Politice și Relații Internaționale

    0
    44
    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    Sondajul nostru

    Secretarul de stat pentru afaceri strategice, Dan Neculăescu, a participat la sesiunea de deschidere a celei de a treia zi a Forumului Național al Studenților la Științe Politice și Relații Internaționale. Proiectul, ajuns la a doua ediție, are loc sub patronajul Ministerului Afacerilor Externe, care găzduiește sesiunile dedicate subiectelor de politică externă și relații internaționale.

    Secretarul de stat Dan Neculăescu a reliefat, din perspectiva priorităților de politică externă ale României și raportându-se la evoluțiile de la nivel internațional, elementele specifice activității diplomatice. În discursul său, a subliniat că este important ca tinerele elite să contribuie, prin expertiza şi parcursul profesional individual, la o dezvoltare dinamică şi performantă a României. De asemenea, a susţinut o participare activă a studenţilor la eforturile diplomatice pentru promovarea imaginii României şi a încurajat calea spre o carieră diplomatică a tinerilor. În încheiere, secretarul pentru afaceri strategice a subliniat importanța acordată de MAE stabilirii și menținerii unui dialog constant cu tânăra generație și societatea civilă, ca vectori ai promovării intereselor României.

    Forumul a continuat, în a doua parte a zilei, cu o sesiune pe tema „Migrație și refugiați”, urmată de o prezentare a oportunităților de carieră în cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

    Informaţii suplimentare:

    Forumul Național al Studenților la Științe Politice și Relații Internaționale este organizat, în perioada 2-5 noiembrie 2016, de Centrul de Studii în Idei Politice (CeSIP), organizație non-profit reunind masteranzi și doctoranzi din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. Proiectul are misiunea de a oferi studenților români din domeniile științelor politice și relațiilor internaționale un cadru organizat de dezbatere și aplicare a cunoștințelor dobândite prin metode formale de învățare.


    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here