Participarea secretarului de stat pentru Afaceri Europene, Melania-Gabriela Ciot, la Forumul transfrontalier România-Bulgaria – „De zece ani în UE: Calea de urmat”

    0
    30
    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    Sondajul nostru

    Secretarul de stat pentru Afaceri Europene, Melania-Gabriela Ciot, a participat vineri, 20 octombrie, la Ruse, la Forumul transfrontalier de dezbateri România-Bulgaria, intitulat „De zece ani în UE: Calea de urmat”, organizat de către Birourile de Informare ale Parlamentului European de la București și Sofia, cu ocazia marcării a zece ani de la aderarea celor două țări la Uniunea Europeană.

    În cadrul alocuțiunii susținute cu această ocazie, oficialul român a evidențiat bilanțul pozitiv al celor zece ani de apartenență a României la UE, subliniind faptul că țara noastră a resimțit din plin beneficiile care decurg din calitatea de stat membru. Astfel, în această perioadă România a înregistrat progrese majore în direcția creșterii economice, a reformei administrative și a modernizării în general la nivelul societății, toate acestea reflectându-se într-o îmbunătățire progresivă și vizibilă a calității vieții cetățenilor români.

    Totodată, secretarul de stat a subliniat faptul că în această perioadă România a participat la procesul decizional european și a adus, nemijlocit, valoare adăugată proiectului european. „În toată această perioadă, România și-a construit un profil solid pro-european, fiind printre promotorii cei mai activi ai continuării și consolidării procesului de integrare europeană”, a arătat Melania-Gabriela Ciot în cadrul evenimentului.

    În același timp, demnitarul român a subliniat faptul că România va asuma Președinția Consiliului UE în primul semestru al anului 2019, într-o perioadă complexă pentru Uniunea Europeană. În acest context, mandatul Președinției României la Consiliul UE se va înscrie într-un efort coerent de asigurare a avansării agendei europene și de consolidare a proiectului european. În sprijinul acestui obiectiv, secretarul de stat român a precizat că pregătirile pentru Președinția României la Consiliul UE se desfășoară într-un ritm accelerat, în vederea asigurării condițiilor adecvate exercitării cu eficiență și profesionalism a acestui mandat.


    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here