Pilda Duminicala „Talantii Dumnezeiesti, si rolul lor in viata duhovniceasca a omului.Alegerea unei cariere – reflecţii din perspectiva moralei creştine”.

0
17
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Sondajul nostru

Sunteti multumit de guvernarea PSD-ALDE:

View Results

Loading ... Loading ...

Articol gandit si pregatit temeinic, de catre Mihai Petrescu, corespondent de Arges,

[email protected]

 

Genetic vorbind, omul se naste cu anumite tare ereditare (dominanta sau recesivitatea fiind data de parintele dominant sau recesiv in aceste tare ereditare).

Se spune din popor, ca „Ce ti-e scris in frunte asa ti-i se intampla”, adica fiecare om are un destin, adica mai tehnic analizand acest dicton popular, omul traieste ca un „robotel” telecomandat de anumite „fortze astrale” pe care nu le poate tine sub control!.

Bine ca nu are influenta asupra noastra si „luna de pe cer”!, altfel „povestile romantice „, nu ar mai avea un sprijin literaro-telenovelistic,  in „satelitul natural ” al pamantului.

Referitor la acest dicton popular, merita citita cartea medicului si psihologului ortodox rus,  K.V. Zorin „genele si cele 7 pacate capitale”.

http://www.sophia.ro/Genele-si-cele-sapte-pacate-capitale.-Ce-%C5%A3ia%80%91e-scris-A%AEn-frunte-%C5%A3ia%80%91e-pus-Se-poate-schimba-aceasta-de-Zorin-Konstantin-V.-autor-ro-375.htm

„Cartea este dedicata unei teme arzatoare: genetica. Autorul analizeaza în ce masura personalitatea omului, sanatatea si atitudinea fata de lumea înconjuratoare depind de mostenirea sa genetica. În carte sunt descrise, într-o forma accesibila, radacinile genetice ale unor boli si patimi pacatoase, precum si felul în care înclinatiile înnascute si instinctele influenteaza faptele noastre, materialul de fata devenind foarte interesant si util pentru o gama larga de cititori. Cartea este adresata celor care vor sa înteleaga mai bine ce li se întâmpla, sa-si înteleaga aproapele si sa-si rezolve problemele de sanatate existente.”

Psihologic vorbind, omul se naste cu un anumit „caracter brut” (determinat de tarele ereditare!), caracter brut ce se transforma in „caracter net”, prin dezvoltarea „vietii afective”, care alaturi de inteligenta, reprezinta cei 2 piloni importanti ai psihismului uman.

Asa cum in genetica, am invatat ca genotipul in reactie cu mediul inconjurator formeaza fenotipul, asa si in Psihologia umana, caracterul uman, in interactiune cu mediul inconjurator (teologic, mediul cultural, stradal, profesional, medical, etc), formeaza „personalitatea umana”, acel „om maturizat”, ce trebuieste sa reprezinte „pilonul social de baza” al Patriei.

Numai ca aceasta teorie materialistica a vietii umane, care se opreste doar la explicarea psihismului uman din punct de vedere material, nu reprezinta adevarata „configuratie” a creaturii „Om”, faptura creata de Dumnezeu, cu trup si suflet.

Psihologii moderni, dar si cei din trecut, definesc / defineau Psihologia, din punct de vedere al conceptiilor stiintifice (materialistice), ignorand aspectele teologice, ca si cum sufletul ar putea fi definit prin legile lumii materiale, configurandu-i-se o „forma” matematica definita prin legi si formule stiintifice….

Conform psihologilor din trecut (neinitializati in „materialismul dialectic”!), Psihologia, in definitia ei simplista si etimologica, reprezinta „Stiinta comportamentului.

„Viata psihica, nu este altceva, decat o inlantuire organica de comportari sau atitudini, pe care le traieste si executa individualitatea, in fata diverselor si complicatelor situatii, prezentate de catre mediul sau de viata.

Aceste comportari  – de la cele mai simple, pana la cele mai complexe – sunt expresia unei unitati de viata (individualitati) si poseda in desfasurarea lor reala, un aspect interior de traire, si un aspect exterior (reactiune fiziologice, corporale), indisolubil concrescute in orice act biologic.

Nu exista fenomen psihic sau fiziologic pur, numai in abstractia omului de stiinta; realitatea fenomenala cuprinde un sir de nuante intermediare, intre aceste doua extreme.

In consecinta, domeniile de cercetare ale stiintelor vietii, nu sunt izolate in manifestarea lor concreta, ci reprezinta numai delimitari prin graniti artificale, impuse de necesitatile studiului.” [1]

Analizand static, transversal, psihismul uman, in decursul evolutiei lui de adult, psihologii au ajuns la o definitie mai cuprinzatoare, si anume:

Psihologia este stiinta biologica, ce se ocupa cu studiul genezei, proceselor, structurii si evolutiei vietii psihice.”

Intr-adevar, ca sa intelegi psihologia umana, trebuieste sa ai cunostiinte solide de stiinte ale vietii , intru-cat, fara o cunoastere temeinica a acestora, fiecare asa – zis „Psiholog” , ramane la nivelul unui „filosof al psihologiei umane”, neintelegand mare lucru din tainele „psihismului uman”.

 

[1] – Dimitrie Todoranu, „Bazele Psihologiei Caracterului”, Cluj, 1935.

Revenind la tema articolului de astazi, ce constituie si o pilda Duminicala pe tema „Talantii Dumnezeiesti, si rolul lor in viata duhovniceasca a omului”, aducem in discutie mai multe pareri si opinii, ale unor oameni avizati in domeniul teologic si stiintific.

http://ziarullumina.ro/alegerea-unei-cariere-reflectii-din-perspectiva-moralei-crestine-108402.html

„A fi apt de o pasiune şi a nu o trăi te face incomplet şi limitat.” (Oscar Wilde)

„Considerată drept una dintre cele mai importante decizii din viaţa unui tânăr, alegerea carierei constituie, pentru orice persoană preocupată de principiile eticii creştine, o ocazie importantă de a medita asupra preceptelor asumate şi de a le aplica într‑o situaţie concretă. În ce măsură opţiunea specializării într‑un anumit domeniu este relevantă din perspectiva eticii creştine? Unui tânăr creştin i se cere să‑şi aleagă cariera pe baza unor criterii vocaţionale şi aptitudinale, sau în funcţie de eventualele beneficii materiale pe care acea profesie i le‑ar putea conferi? Se poate vorbi, din perspectiva eticii creştine, despre existenţa unor profesii morale sau imo­rale în sine?

Criteriile alegerii unei cariere pentru un tânăr creştin: între vocaţie şi dorinţa de câştig

În funcţie de perspectiva filosofică sau și religioasă asumată, criteriile ce stau la baza alegerii unei cariere pot fi foarte diferite: de la motivaţii de ordin pur spiritual şi intelectual1 până la criterii financiare sau de ordin psihosocial2. Care este perspectiva moralei creştine, între toate aceste posibilităţi diferite de orientare în asumarea unor criterii de alegere a carierei? Având o poziţie teologico‑filosofică unică între concepţiile încadrate în categoria eticilor virtuţii, morala creştină – etica iubirii şi libertăţii în Duhul Sfânt – se bazează pe o credinţă vie într‑un Dumnezeu personal Treimic Care, potrivit textelor revelate, „este iubire” (I In. 4, 16). „Dumnezeu este iubire” – notează meditativ Christos Yannaras – nu doar în sens etic şi nu numai în sensul că dragostea este un atribut al Divinităţii, modul de raportare a lui Dumnezeu la creaţia Sa, ci și ontologic, prin caracterul Său tripersonal. Morala autentică a creştinismului poate fi socotită astfel, din pers­pectivă filosofică, o „etică a virtuţii”3 – cu toate că, cel puţin în gândirea teologică a Bisericii Ortodoxe, termenul „etică” este privit cu o anumită reticenţă, din cauza ideii de sistem doctrinar sau cod juridic cu care poate fi asociat – pentru că are în centru nu o colecţie de norme morale abstracte, ci relaţia personală cu Dumnezeul iubirii, a Cărui chemare către fiecare persoană umană – potrivit parabolei biblice a talanţilor (Mt. 25, 14‑30) – este aceea a „înmulţirii” şi cultivării aptitu­dinilor/talen­telor/capacităţilor spirituale şi intelectuale dăruite de Providenţă, cu scopul comuniunii eterne cu Sfânta Treime. „Morală a inimii”, teleologică şi atractivă (nu numai normativă), etica creştină autentică nu poate fi redusă la un cod de reguli cu funcţie juridică pentru că, potrivit Revelaţiei biblice, „unde este Duhul Domnului, acolo este libertate” (II Cor. 3, 17). Astfel, din perspectiva eticii revelate creştine, alegerea carierei şi criteriile pe care această opţiune este întemeiată păstrează o deosebită importanţă axiologică şi soteriologică, având ca motivaţie şi scop devotamentul faţă de Dumnezeu şi, în virtutea acestui ideal suprem, dorinţa altruistă a solidarităţii cu ceilalţi prin cultivarea propriilor aptitudini („talanţi”). Asumând un angajament ontologic faţă de aceste repere axiologice, tânărul creştin aflat în căutarea unei cariere îşi va întemeia opţiunea pe criteriul împlinirii propriei vocaţii prin cultivarea pasiunilor şi aptitudinilor naturale – pe care astfel le va dărui lui Dumnezeu -, nelăsându‑se descurajat de împrejurările de moment, uneori potrivnice împlinirii visurilor sincere ale tinereţii. Dacă Apostolul, inspirat fiind de Duhul Sfânt, ne îndeamnă să‑I dăruim Tatălui Ceresc întreaga noastră viaţă – inclusiv cele mai nesemnificative activităţi de zi cu zi (I Cor. 10, 31), atunci cu mult mai mult alegerea carierei poate fi asumată de dragul lui Hristos, cu scopul autodăruirii iubitoare în relaţia cu semenii. Motivaţiile de ordin material nu sunt excluse cu desăvârşire din viaţa creştinilor, fiind demne de luat în considerare în special din perspectiva tinerilor căsătoriţi sau cu vocaţia căsătoriei. Cu toate acestea, potrivit îndemnului Mântuitorului Hristos (Mt. 6, 33), căutarea Împărăţiei lui Dumnezeu – în cazul carierei, prin „înmulţirea talanţilor” – este totdeauna prioritară. Datoria autodăruirii necondiţionate lui Dumnezeu prin iubirea faţă de semeni, datoria cultivării propriilor pasiuni şi aptitudini din respect pentru Cel Care ni le‑a dăruit rămân, aşadar, de o incomparabil mai mare importanţă în raport cu aspectele materiale care, deşi de o relativă relevanţă în luarea unor asemenea decizii, pot fi obţinute fie prin exercitarea propriei profesii alese din pasiune, fie în orice alte modalităţi etice4.

Există profesii morale şi profesii imorale în sine?

Odată asumată responsabilitatea unei activităţi profesionale, cel care‑şi ghidează viaţa conform preceptelor creştine va lua în considerare faptul că cele mai multe dintre activităţile profesionale existente nu sunt morale sau imorale în sine, ci pot deveni morale sau imorale, în funcţie de felul în care vor fi practicate: în mod consecvent faţă de principiile morale, sau contrar acestora. Vocaţiile şi aptitudinile corespunzătoare sunt multe şi diferite, dar sursa şi scopul lor rămân aceleaşi: „Darurile sunt felurite, dar Acelaşi Duh” (I Cor. 12, 4). În acest sens, un exemplu concret ar fi, probabil, edificator. Profesia de avocat poate fi aleasă de către un tânăr creştin din dorinţa sinceră de a promova dreptatea şi de a‑i apăra pe cei nevinovaţi. În prima etapă – cea a alegerii profesiei – motivaţia a fost, aşadar, în concordanţă cu principiile morale asumate – cele creştine. După încheierea studiilor, practicarea carierei poate rămâne, pentru subiect, o ocazie de progres în viaţa morală doar dacă, în deciziile şi acţiunile sale profesionale, va avea o atitudine consecventă motivaţiei şi responsabilităţii asumate iniţial. În caz contrar (de exemplu, dacă va pleda cauza unei persoane responsabile de crimă, determinând astfel condamnarea unui nevinovat), subiectul va eşua – cel puţin prin acea acţiune, în acel moment – de la idealul moralei creştine, nu în virtutea carierei în sine, ci dimpotrivă, tocmai prin trădarea vocaţiei de avocat, prin practicarea în mod imo­ral a profesiei. De vreme ce multe dintre categoriile profesionale importante îşi orientează acţiunile potrivit unor „coduri deontologice” proprii5, se poate ajunge la concluzia că cele mai multe profesii nu sunt neetice în sine, ci pot deveni astfel prin modalităţile şi scopurile în virtutea cărora sunt practicate.

Deşi nu pot exista, din perspectiva eticii creştine, profesii morale în sine (în mod independent de felul în care sunt exercitate), se poate discuta despre existenţa unor activităţi socio ‑ profesionale imorale în sine care, în virtutea scopului lor, nu vor fi niciodată compatibile cu finalitatea ultimă a vieţii unui creştin – „dragostea din inimă curată, din cuget bun şi din credinţă nefăţarnică” (I Tim. 1, 5). În acest sens, poate fi prezentat un exemplu concret aparţinând istoriei Bisericii. În primele trei secole creştine, toţi cei care doreau să îmbrăţişeze credinţa în Hristos parcurgeau o etapă de pregătire spiritual‑morală şi catehetică având o durată variată (în funcţie de fiecare perioadă şi comunitate eclesiastică locală), numită catehumenat. Instituţia catehumenatului presupunea iniţierea candidatului la Botez în învăţătura de credinţă creştină şi testarea morală a acestuia. Una dintre condiţiile înscrierii unui nou candidat drept catehumen o constituia chestionarea lui privind profesia/meseria, existând în acest sens, în documentele creştine canonico‑liturgice ale Bisericii primelor trei veacuri, liste de profesii şi meserii imo­rale – între care se numărau aceea de preot politeist, fabricant de statui de zei ş. a. – a căror exercitare îl excludea pe candidat de la înscrierea în rândul catehumenilor, dacă acesta refuza să înceteze de a le mai practica. O asemenea listă de meserii condamnabile se găseşte într‑un document creştin datând de la începutul secolului al III‑lea: „Tradiţia apostolică” (atribuit Episcopului martir Ipolit al Romei). Pentru exemplificare, se poate cita interdicţia cu privire la profesia de militar – menţionată în listă ca imorală -, formulată într‑un mod similar tuturor celorlalte referiri la această categorie de profesii interzise creştinilor: „Soldatul, care e sub ordin, să nu ucidă vreun om. Dacă i se porunceşte, să nu execute lucrul şi să nu facă jurământ, iar dacă nu vrea, atunci să fie respins. Catehumenul sau credinciosul, care vrea să se facă soldat, să fie respins, fiindcă‑L dispreţuiește pe Dumnezeu”6.

Aşadar, în viaţa morală a unui creştin, pot apărea dileme etice – precum cea a alegerii între consecvenţa faţă de preceptele morale şi anumite activităţi profesionale -, dar, în cazul celor mai multe dintre profesii, rămâne valabil principiul de origine patristică, menţionat mai sus: cariera poate fi practicată ca mijloc în vederea progresului în virtuţi sau, dimpotrivă, poate deveni imorală nu în sine, ci prin eşuarea de la scopul etic asumat. Din perspectiva eticii creştine, alegerea unei cariere presupune importante implicaţii morale, având drept motivaţie intrinsecă pozitivă exercitarea vieţii virtuoase în vederea unui scop ultim: comuniunea cu Dumnezeu şi cu semenii în eternitate. De vreme ce magii de la Răsărit au găsit Pruncul divin fiind conduşi de steaua minunată – aşadar, datorită profesiei lor (cf. Mt. 2, 1‑12), înseamnă că, pentru creştini, cariera poate fi un „pedagog către Hristos” (Gal. 3, 24), o cale de împlinire spirituală în dragostea şi libertatea Duhului lui Dumnezeu. Din această perspectivă, alegerea carierei din pasiune, potrivit propriei vocaţii şi gândită teleologic, va rămâne, indiferent de împrejurări, o sursă de fericire şi împlinire moral‑spirituală, despre care cei care au asumat‑o ar putea mărturisi astfel: „Împrejurările sunt mai întotdeauna grele. Şi fiecare obţine ceea ce vrea, dar ceea ce vrea cu adevărat, nu ceea ce spune că i‑ar plăcea să aibă – ceea ce se obţine prin neprecupeţit sacrificiu, înfrângând lenea, nestăruind asupra scrupulelor. Împrejurările nu pot fi scuză decât pentru rataţi; şi rataţii – pe plan social sau duhovnicesc – sunt cei care s‑au dat bătuţi: n‑au avut mesaj sau nu le‑a fost destul de scump” (Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii).

Note:

1 Setea de cunoaştere, dorinţa împlinirii propriei vocaţii, bucuria autodăruirii în relaţia cu Dumnezeu şi cu ceilalţi, sentimentul responsabilităţii faţă de sine ca subiect moral, conştiinţa datoriei pentru societate, dorinţa de manifestare concretă a recunoştinţei pentru educaţia primită, fidelitate faţă de o anumită moştenire culturală şi dorinţa promovării acesteia prin propria carieră, pasiunea total dezinteresată şi necondiţionată a studiului într‑un anumit domeniu etc.

2 Dobândirea/sporirea bunăstării materiale, nevoia apartenenţei la un grup/categorie profesională, dorinţa îmbunătăţirii imaginii de sine prin performanţele obţinute etc.

3 Compatibilă şi complementară, aşadar, cu alte concepţii încadrabile filosofic în paradigma „eticii virtuţii”, precum aristotelismul, stoicismul etc. – perspective care, bazându‑se pe înţelepciunea umană dăruită de Dumnezeu şi pe Revelaţia naturală, pot fi considerate drept „pedagogi către Hristos”.

4 De exemplu, printr‑o specializare într‑un nou domeniu, în vederea practicării unui „al doilea job” (fără neglijarea carierei inițiale, aleasă din pură pasiune).

5 În care sunt particularizate, pentru diverse activităţi concrete specifice profesiilor în cauză, valori morale universale.

     6 Diac. prof. dr. Ioan I. Ică Jr, Canonul Ortodoxiei. Canonul Apostolic al Primelor Secole, Editura Deisis, Sibiu, 2008, p. 578.

 

http://www.crestinortodox.ro/sfaturi-duhovnicesti/vocatia-cariera-crestinului-123062.html

„Ne plangem in prezent de o lipsa a vocatiei la toate nivelurile societatii romanesti. Este tot mai greu sa intalnesti, in contexte variate, omul potrivit la locul potrivit. In mod sigur, si de aici decurge, in mare parte, starea de neoranduiala pe care o resimtim acut.

Societatea secularizata, de tip occidental, naste „monstrii”, ce au drept „tata”, legea concurentei si, ca „mama”, obsesia succesului. Acestea presupun un fel de „selectie naturala”, prin care cel mai bun, specialistul, rezista pe piata.

Dar „specialistul” pe care si-l doreste societatea contemporana de tip concurential este omul instrumentalizat, omul eficientizat, in stare sa „calce peste cadavre” pentru a-si indeplini obiectivele. Omul care lucreaza doar pentru interesele companiei si pentru slava desarta. Omul care, in ciuda cunostintelor si aptitudinilor sale de netagaduit, gandeste si traieste totusi numai in termeni de „profit”.

La cealalta extrema se afla, „oportunistul”, cel caruia i se deschid toate usile pentru ca are multe „cunostinte”, nu atat in sensul de informatii, cat de relatii. Acesta, desi este incapabil pentru a gandi si actiona in termeni de profit, se arata totusi „profitor”.

Observarea acestor doua tipologii – fara a generaliza – ne ajuta sa constientizam insa cat de departe ne aflam de perspectiva crestina asupra vietii in comunitatea Bisericii. Potrivit perspectivei teologice crestine, societatea in ansamblu, asemenea Bisericii, trebuie sa se manifeste in mod organic. Cu alte cuvinte, asemenea unui trup, in care fiecare madular depinde de celalalt. Fiecare om, are o lucrare a sa, dar si o responsabilitate aparte.

Astazi tot mai multi ne alegem cariera – in cazul in care nu ne lasam la voia intamplarii – fara a lua in seama, un aspect esential, darurile Duhului Sfant, „talantii” pe care fiecare ii primim de la Dumnezeu.

In consecinta, prin alegerea carierei, tintim fie castiguri imediate, fie pe termen lung, mai ales de ordin material, tocmai pentru ca pierdem din vedere, temelia spirituala, darurile dumnezeiesti.

„Talantii” se inmultesc tot prin puterea Duhului, prin rugaciunea si privegherea omului, altfel spus, printr-un mod de viata eclezial. Insusi termenul de „dar” arata ca lucrul daruit nu este propriu, ci provine de la un donator, care prin aceasta a umplut inima primitorului. Iar inima plina se comunica, „Lumina” lumineaza, nu se pune sub obroc: „In dar ati luat, in dar sa dati” (Mt. 10,8)

Cel care porneste in viata de la aceasta perspectiva duhovniceasca, indiferent de meseria pe care o va imbratisa, nu va face din cariera un scop in sine, ci va vedea in ea, o cale de a sluji celuilalt, de a se darui lui. Acesta nu urmareste dobandirea succesului doar prin propriile puteri, ci crede ca toate se vor adauga lui mai ales prin purtarea de grija a lui Dumnezeu.

Daca privim in jurul nostru, ne dam seama ca societatea arata mai degraba ca un trup lipsit de unitate, unul ce se dezintegreaza, fiind sfasiat din interior. Asta pentru ca nu mai punem dragoste in ceea ce facem. Nu atat dragoste pentru activitatea in sine, cat pentru semeni, pentru cei care beneficiaza de pe urma ei.

Nu intamplator, am uitat din ce in ce mai mult semnificatia darului in aceasta lume orientata pe „servicii”. O lume in care aproape totul este contra cost.

Indiferent de meseria pe care o urmam si indiferent de pozitia pe care ne-am afla, in cadrul unei organizatii, sa gandim lucrurile din interiorul Bisericii, nu ca si cand ne-am afla in afara ei. Avem nevoie de aceasta experienta pentru a nu folosi darurile in mod egoist – stiut fiind faptul ca „talantul poate fi ascuns in pamant” (Mt. 25,25) – si pentru a nu uita ca, in definitiv, singura vocatie comuna tuturor este sfintenia.

Radu Alexandru

Un studiu bine documentat despre „alegerea meseriilor si importanta PLATII LUCRATORULUI” (NEPLATA LUCRATORULUI, FIIND UN PACAT STRIGATOR LA CER!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!, MAI GROAZNIC DECAT SUTE DE PACATE MARUNTE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!), este cel prezentat de catre Pr. Dr. Ion-Sorin BORA, Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea din Craiova:

„MESERII ŞI OCUPAŢII AMINTITE ÎN CĂRŢILE NOULUI TESTAMENT COMPATIBILE ŞI INCOMPATIBILE CREDINŢEI CREŞTINE. REPERE ATITUDINALE ACTUALE”.

file:///C:/Users/Mihai/AppData/Local/Temp/Meserii_i_ocupaii_amintite_in_carile.pdf

 


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here