Pilda la sarbatoarea cinstirii SFÂNTULUI IERARH NICOLAE.

0
11
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Sondajul nostru

In contextul actual, "mandrul ca sunt roman", este si optiunea dumneavoastra?

View Results

Loading ... Loading ...

Articol prezentat de catre Mihai Petrescu, [email protected]

Pilda “SFÂNTUL IERARH NICOLAE, „MILA ŞI ADEVĂRUL MERG ÎNAINTEA TA” (Psalmul 88,14)…

Extras din cartea de predici a Parintelui Arsenie Boca , “Cuvinte Vii, Deva 2006″…

Sfântul Ierarh Nicolae,  e unul din cei mai populari sfinţi ai creştinismului.

Nu e nici sfântul Ioan Gură de aur, a cărui sfântă Liturghie se săvârşeşte mereu. De ce ? Ne-ar putea explica cele două calităţi ale marelui ierarh:

Dragostea de popor – până la sacrificiu; şi

Dragostea de Iisus – dragostea de Adevăr.

Deci „mila şi adevărul” pe care le-a trăit ca Ierarh, l-au făcut mare înaintea lui Dumnezeu, iar Dumnezeu l-a făcut mare înaintea oamenilor.

Constantin cel Mare l-a găsit pe Sfântul Nicolae în temniţă. Prin edictul împăratului de recunoaştere a creştinismului ca religie de stat, de la anul 313, Sfântul Nicolae, dimpreună cu toţi creştinii de prin temniţele imperiului roman, sunt puşi în libertate.

La anul 325, când împăratul Constantin a convocat primul sobor ecumenic, a toată creştinătatea, printre cei 318 sfinţi Părinţi ai lumii şi ierahi era şi Sfântul Nicolae.

Soborul s-a convocat pentru a stăvili marea erezie a arianismului, care făgăduia divinitatea lui Iisus.

Atunci s-a cunoscut râvna Sfântul Nicolae pentru Adevăr, care a şi trecut măsura. Căci Sfântul Nicolae l-a pălmuit pe ereticul Arie în plin sobor pentru hulirea lui: că Iisus n-ar fi Dumnezeu, ci numai o făptură a lui Dumnezeu.

Hulirea vrednică era de bătaie, căci Arie săpa la temelia creştinismului: ataca dumnezeirea întemeietorului său. Ori creştinismul stă sau cade cu dumnezeirea sau nedumnezeirea întemeietorului său.

Deci Sfinţii Părinţi, amărându-se pentru palma pe care a dat-o Sfântul Nicolaelui Arie, i-au luat omoforul arhieriei.

S-a arătat însă Maica Domnului unuia dintre îmbunătătitii Părinţi , şi le-a poruncit să-i dea omoforul înapoi, că plăcută a fost Domnului râvna sfântului Nicolae.

De atunci pe icoana sfântului Nicolae e zugrăvită Maica Domnului şi Domnul Hristos, dându-i omoforul arhieriei înapoi.

Iată râvnă pentru Adevăr, cum n-au mai avut-o Părinţii Bisericii.

Dar tot râvnă pentru adevăr se pot socoti şi intervenţiile energice, până la răfuială şi până la împăratul, când, în două rânduri erau să fie osândiţi la moarte nişte nevinovaţi.

Sfântul Nicolae i-a scăpat de moarte. Iată râvnă pentru dreptatea omului. Aşa ceva nu poate face decât omul hotărât să le ia locul. Dar aceştia sunt sfinţii: „păstorii cei buni, care-şi pun sufletul pentru oi”.

Dar sfântul Nicolae nu s-a ocupat numai de grijile duhovniceşti ale turmei sale. El n-a văzut omul împărţit, ca să se mulţumească a se griji numai de o parte a omului. El a luat omul ca întreg, şi pentru întreg omul s-a expus riscurilor şi grijilor. Aşa odată, fiind mare secetă, a
alergat şi a aprovizionat cetatea sa cu grâu, scăpând oamenii de foamete.

De trei ori a scăpat de mizerie şi păcat pe un tată văduv cu trei fete, aruncându-le bani pe ascuns, şi aşa le-a căsătorit iubitorul de oameni, cu cinste. Şi i s-ar mai putea pomeni din fapte; dar ne oprim aici.

Poate că şi aci stă o taină a sfinţeniei lui: în capacitatea lui de a aduna suferinţa. Suferinţa pe care o aduna de la toţi, îi facea iubirea mai strălucitoare: – şi acestea laolaltă ard ca o făclie viaţa sfântului -, care apoi, mai multă suferinţă atrage, sporind focul iubirii sale de oameni.

Suferinţa şi iubirea se cresc în progresie una pe alta, în sfinţi. Aşa se face că inima lui era o mare în care se revărsau toate lacrimile şi durerile pământului şi găseau alinare. Cred că aceasta e o taină a „luminătorilor lumii”.

De altfel toate minunile pe care le-a făcut Dumnezeu oamenilor, după mutarea sfântului, nu au altă explicaţie, decât că sunt un răspuns pe care li—1 dă Dumnezeu, pentru iubirea lor de marele ierarh. Căci Dumnezeu e făcătorul de minuni în sfinţii Săi, indiferent dacă sunt în
lumea aceasta sau s-au mutat în cealaltă.

Dar marea minune – şi din ce în ce mai rară între oameni – e tocmai această lumină a inimii, căreia Dumnezeu nu-i pune hotar mormântul. De aceea Dumnezeu o laudă cu fapte mai presus de fire, cinstind cu ele pomenirea iubiţilor Săi: iubitori de oameni, sfinţii.

Dumnezeu o laudă cu faptele mai presus de fire.

Să o lăudăm şi noi… măcar cu vorba !

Prislop,
6.XII.49


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here