Portul uniformei ofiţereşti după demobilizare (1918)

0
51
Raspandeste cu incredere
  • 2
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    2
    Shares

Sondajul nostru

– IONEL BOSTAN –

Studiind documentele mai vechi privitoare la armata noastră, descoperim că la sfârşitul lunii mai – 1918 se instituise o normă legată de portul uniformei de către ofiţerii de rezervă demobilizaţi. Ordinul ministrului de război stipula că respectivii ofiţeri, ajunşi de pe front în comunităţile lor, mai puteau purta o perioadă uniforma militară, dar numai „în condiţiuni regulamentare şi demne”. Lucru trist, această măsură fusese luată cunoscând că procurarea ţinutelor civile era costisitoare, iar cei demobilizaţi, în majoritatea lor, erau lipsiţi de mijloace financiare. Totuşi, efectele ce puteau fi purtate de aceştia erau într-o configuraţie simplificată. Trebuia ţinut cont de faptul, că de pildă, în loc de sabie sau baionetă, prescrisă pentru cei activi, ofiţerii de rezervă puteau purta doar cingătoarea. Numai că venindu-se în „folosul ofiţerilor”, „s-a crezut că aceştia o vor purta cu respect, dând în acelaşi timp probă de disciplină în toate ocaziunile” (Ordinul MR No.1186 din 17 Iulie 1918, M.Of. No.95/1 August 1018). În realitate, s-a constatat că adesea ofiţerii de rezervă neglijau regulile privind portul uniformei militare, exercitând îndeletniciri „care nu cadrează cu poziţiunea de ofiţer şi cu respectul ce se datoreşte uniformei”. Se constatase în acea perioadă că, între altele, erau cazuri când ofiţerii purtau uniforma în timp ce vindeau produse agricole în pieţe ori serveau consumatorii în bodegi. Alţii „frecventau case de joc care nu erau îngăduite ofiţerilor din activitate, atrăgând prin aceastä ocupaţiune o apreciere generală defavorabilă asupra întregului corp ofiţeresc”. După aproape trei luni în care această stare a perpetuat, ordinul susmenţionat venea cu restricţii deosebite. Astfel, ofiţerii de rezervä care doreau să continuie a purta uniforma, trebuiau să ceară autorizare în acest sens, de la comandamentul militar local. Aprobarea se dădea dacă respectivii comandanţi constatau că solicitanţii au ţinuta completă şi dacă se convingeau că ofiţerul cunoaşte obligaţiile ce le are, ordinele privitoare la consemnele luate de garnizonă etc. Acei care în urma acestui ordin s-ar fi abătut „fie de la (regulile privind – n.a.) portul(ui) uniformei, fie de la îndatoririle ce decurg prin portul şi respectarea uniformei sau a situaţiei de ofiţer, vor pierde dreptul de a purta uniforma şi în acelaşi timp vor fi pedepsiţi conform regulamentelor militare, după gradul de vină în care au căzut”. Termenul de conformare deplină a fost stabilit pentru data de 1 August 1918. După această dată frica de a mai încălca regulile în discuţie nu putea decât să crească. Şi anume, din motivul simplu că cei care ar fi continuat să poarte uniforma fără autorizarea comandamentului, deveneau pasibili de judecata instanţelor militare. Iar pedepsele date de acestea în epocă, pentru port ilegal de uniformă şi insemne de stat (regale), nu erau deloc de neglijat.


Raspandeste cu incredere
  • 2
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    2
    Shares

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here