Acasă Jurnalul Bucurestiului Religie Poveste despre bunica și cum să ascultăm doar de gândul cel bun

Poveste despre bunica și cum să ascultăm doar de gândul cel bun

965
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  • 3
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    3
    Shares

13.12.2013, București
M-am trezit și după ce m-am spălat pe față, înainte de orice cafea sau ceai, am deschis Ceaslovul. Pur întâmplător, am nimerit la „Cei 12 psalmi aleși”, pe care știu că îi citea Buna. Am considerat că a venit momentul să îi citesc și eu, pentru prima dată. Poate că ar fi trebuit să fac asta de îndată ce am dat de ei în cărticica cu copertă neagră de la bunica. Țin să precizez că am întrebat măicuțe, oameni bisericești etc. și nimeni nici nu auzise măcar de ei. I-am găsit doar în Ceaslovul Maicii Alexandra Ilie, Buna. Probabil am amânat acest moment pentru o ocazie specială pentru că, din nou, nu știu alții cum sunt, dar eu când fac ceva ce făcea și bunica mea, mă simt unită cu ea și unde-s doi puterea crește și dușmanul nu sporește, e clar!
Așadar, hotărât-am spontan ca azi să fie ziua cea mare. Am început să citesc cei 12 psalmi. Mădă se plimba prin cameră, căutând să se îmbrace pentru la școală. Mă gândeam, la un moment dat, să abandonez lectura, pentru a nu o incomoda pe „sora” mea, simțind că nu voia nici ea să mă deranjeze pe mine, însă ceva mi-a zis să merg mai departe, căci, undeva, mai aproape decât știm, într-un plan invizibil, lucrurile sunt doar albe sau negre; nu există tonuri de gri, nici compromisuri, nici negocieri, ci există doar câștig sau pierdere, viață sau moarte. Dacă opream atunci rugăciunea, cine s-ar fi bucurat? Oare îngerii? Așa că am dus lupta până la capăt, după cum mă străduiesc să scriu orice scrisoare până la capăt și, dacă tot am ajuns până aici, de ce să nu adaug chiar și „scriptum”, că tot suntem în „post”. Pentru biruință.
La finalul rugăciunii, am dat de urma unei frânturi de vis, care nici nu apucase să se ridice în planul conștiinței mele; mi-am dat seama că am visat-o, chiar în această noapte, pe bunica mea, pe care am văzut-o aievea, cu ochii minții, zâmbindu-mi de dincolo de moarte. În câteva clipe, mi-am dat seama ce zi e azi. Astăzi se comemorează 5 ani de la trecerea în cele veșnice ale bunicii mele dragi, Zuca, cum i s-a zis în toată viața ei lumească sau Buna, cum i-au zis nepoții. Această bunică a noastră, la un moment dat, a devenit Monahia Alexandra, la mănăstirea Buciumeni din Fălticeni, locul cel sfânt din Dumbrava Minunată a lui Sadoveanu, locul unde a ales să-și petreacă ultimii ani din viață, ca jertfă și dedicație pentru Hristos.
Concluzia mea de astăzi este, pentru a nu știu câta oară, că Dumnezeu le rânduiește pe toate într-un mod minunat. Dacă avem intenția de a face un pas spre Dumnezeu, El face 10 spre noi, oferindu-ne mici momente ca acestea. Câteva minute de fericire duhovnicească nu fac cam cât vreo sută de tone de aur. În ambele cazuri, e musai să se facă ceva săpături în grotă, respectiv cea sufletească și bineînțeles că fără cianură/alte otrăvuri omenești. Ce vreau să spun este că încet, începem să învățăm și din alegerile cele bune, nu numai din cele greșite. Aflăm că avem cap și fără să ni-l spargem și inimă și fără să ne-o rănim. Multă bucurie! (Lidia Ilie)


Raspandeste cu incredere
  • 3
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    3
    Shares

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here