Praznicul SFINTILOR ARHANGHELI si AL TUTUROR PUTERILOR CERESTI.

0
62
Raspandeste cu incredere
  • 14
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    14
    Shares

Sondajul nostru

Din dorinta de a cunoaste intentia actuala a cititorilor nostri, privind participarea la vot si modul in care ati vota actualele partide parlamentare, va rugam sa raspundeti la urmatorul sondaj:

View Results

Loading ... Loading ...

Articol prezentat de catre Mihai petrescu, corespondent de Arges,

[email protected]

 

Predică la sfinții Arhangheli Mihail si Gavriil

 

Sufletul omenesc nu se împlinește în lucruri şi în obiecte finite, nici chiar in persoane mărginite, iar lumea efemeră nu-l va mulţumi niciodată deplin. El va căuta mereu o Persoana ideală, căreia să i se dăruiască deplin, cu care să trăiască într-o comuniune de iubire, o viaţă adevărată, netrecătoare şi pururea fericită. Dacă Persoana (singura) care îl poate împlini, mulţumi, bucura şi veseli pe om făcându-l fericit, este Dumnezeul întrupat, Mântuitorul Iisus Hristos, lumea ideală după care tânjeşte nu poate fi alta decât lumea cerească a îngerilor.

Mântuitorul poartă întru Sine toată slava, puterea, iubirea, adevărul, dreptatea, bunătatea, frumuseţea şi armonia preasfintei Treimi, iar lumea cerească a îngerilor, a duhurilor rămase pe veci bune (o parte dintre ele întrebuinţând greşit libertatea, au devenit rele) care se desfată şi lucrează cu hărnicie, într-o lumină şi transparenţă desăvârşită, la împlinirea voii sfinte a Creatorului este adevărata lume întru care nu există tristeţe, durere sau răutate.

Îngerii buni cu bucurie îşi împlinesc menirea lor, sporind în viaţa cea plină de bucurie şi veselie. Într-o mişcare plină de dinamism, plini de duhul fierbinte al iubirii, ei slăvind neîncetat pe Dumnezeu şi înălţă spre El neamul omenesc.

sf.arhangheli2611200830124631Sărbătoarea din 8 noiembrie, a cinstitelor Puteri cereşti şi a mai-marilor lor, sfinţii arhangheli Mihail şi Gavriil, ne reaminteşte an de an, despre întreit sfânta bunătate al Dumnezeu şi despre iubirea Lui veşnic izvorâtoare care este revărsată atât de minunat în orice făptură şi arătată atât de duios şi măreţ în sfînta pronie.

Ne reamintim şi rememorăm virtuţile şi harismele cu care sunt împodobite persoanele Sfinţilor Arhangheli şi ale celorlalte personalităţi cereşti, şi conştientizăm mereu legătura şi unitatea dintre cele două lumi, chemate la o comuniune sfântă şi la unire deplină, de către Cel ce este Domnul şi Făcătorul puterilor cereşti, al sfinţilor, dar şi al tuturor oamenilor şi al întregii făpturi. Nu mai puţin suntem cheamaţi să redeşteptăm în noi dorul de Dumnezeu, dorul de sfinţenie şi de comuniune sfântă, dorul de a lupta şi a birui răul şi răutatea sub toate formele ei de manifestare.

Reaprindem în noi dorul de a ne pregăti sufletele pentru nunta Mielului, curățindu-le prin pocăinţă şi milostenie, luminându-le prin rugăciune, studiu şi cugetare sfântă, desăvârşindu-le prin iubire, dăruire, mulţumire şi cântare duhovnicescă. Toată revelaţia sfintei Scripturi şi a sfintei Tradiţii ne stă înainte ca ajutor spre a spori în noi credinţa, nădejdea, răbdarea şi mai ales iubirea şi cunoştinţa, pe care desăvârşindu-le, să aşteptăm cu dorire sfântă şi nădejde neclintită, ziua cea mare a arătării cerescului Mire, a dulcelui Mântuitor şi nu mai puţin drept Judecător.

Trăim în comuniunea sfântă a Bisericii, o viaţă împreună cu Hristos, ne adăpăm şi ne hrănim din lumina şi din puterea harului Său, lucrător în sfintele Taine, lucrător în rugăciune şi fapte bune, dar şi în comuniunea sfântă cu semenii noştri. Exemple avem viaţa şi trăirea sfinţilor şi a îngerilor.

Sfântului Dionisie Areopagitul descrie aşezarea într-o anumită ierarhie a puterilor cereşti, după calităţile lor, după gradul de apropiere de Dumnezeu. Mai ştim că ele au fost create de către Dumnezeu prin gândire, înainte de creaţia lumii materiale zidite prin cuvant. Aşa cum sunt descrise ele par un mănunchi de virtuţi, după cum darurile Duhului Sfânt sunt descrise de Sfântul Apostol Pavel în epistola sa către Galateni (Gal. 5, 22).

Create de către Dumnezeu, prin gândire, înaintea lumii materiale, zidită prin cuvânt, puterile cereşti par anume a aminti lumii pământeşti şi oamenilor locuitori în ea, despre starea duhovnicească şi armonia în care sunt chemaţi să trăiască. Aşezând faţă-n faţă cele nouă cete ale cereştilor îngeri cu cele nouă daruri ale Duhului Sfânt enumerate de Sfantul Apostol Pavel, prin care viaţa creştinului ar trebui să crească până la desăvârşire întru Iisus Hristos, găsim corespondenţe depline, care pot face din cereştile puteri modele depline, pentru viaţa noastră duhovnicească.

Dintre cele nouă cete ale îngerilor, în cea mai mare apropiere de Dumnezeu se află ceata Serafimilor, care reprezintă seraphim1nepieritoarea şi plină de farmec duhovnicesc virtute a iubirii. Serafim se tâlcuieşte cel ce arde. Despre această categorie de îngeri conform vedeniei proorocului Isaia (Isaia) ştim că au şase aripi şi slăvesc neîncetat pe Dumnezeu cu cântări întreit sfinte. Iubirea lor fierbinte şi dorul lor nesăţios după Persoanele iubite ale Preasfintei Treimi, îi determină să-L slăvească pe Dumnezeu neîncetat. Lucrarea acesta a lor ne arată faptul că rugăciunea izvorăşte din iubire de Dumnezeu şi se menţine prin aceeaşi iubire.

Măsura rugăciunii (despre care sfântul Ioan Scărarul spune că susţine lumea) este măsura iubirii. Cine iubeşte în curăţie pe Dumnezeu din toată fiinţa şi puterea sa, nu poate să nu-L laude, să nu-L slăvească, şi să-I mulţumească neîncetat, căutând să I se asemene. Cel Care izvorăşte iubire, cuprinde toate făpturile întru iubirea Sa, revărsând mereu nesfârşita bogăţie a harului Său şi în acelaşi timp este un Subiect inepuizabil de iubire şi de frumuseţe atrăgătoare, pe Care omul ca făptură creată Il caută tot mai mult,vrând să se I asemene, iubindu-L.

Serafeim2010Ce reprezintă cele șase aripi ale Serafimilor? Cu două, se spune, îşi acoperă feţele spre a nu se arde de slava Dumnezeirii. Ce vrea să însemne aceasta? Sfiala dragostei, întru adâncul smereniei! Adică ei nu îndrăznesc să privească faţa Celui iubit cu neruşinare, ci cu ochii plecaţi, cu sfială şi bună cuviinţă. Cu două aripi îşi acoperă picioarele, se spune în continuare, şi aceasta este o lecţie de decenţă şi de bună-cuviinţă, pentru o omenirea comtemporană, care se pare a pierdut în vestimentaţie orice bun-simţ al decenţei. Iar cu două zboară, cântându-I lui Dumnezeu, lăudându-L şi mulţumindu-I neîncetat.

Adevărata dragoste se arată prin arderea inimii şi prin osteneala faptei, nu prin vorbe îndrăzneţe şi fără acoperire. De exemplu sfântul Ioan Gură de Aur, curat la suflet şi la trup ca un Serafim, a jertfit iubirii Dumnezeieşti geniul, talentul şi viaţa sa ca nimeni altul, revărsându-o prin cuvinte înţelepte şi fapte bune asupra oamenilor. La sfârşitul vieţii, după grele prigoniri şi torturi fizice din partea soldaţilor imperiali, a închis ochii împăcat, cu pace şi bucurie în suflet, rostind: Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Lumea şi societatea noastră au nevoie să înveţe această adevărată iubire, adică modul de iubi al Serafimilor, care s-au făcut model pentru toţi sfinţii de-a lungul istoriei. Apostolii, proorocii, ierarhii, mucenicii şi cuvioşii s-au ostenit să imite iubirea fierbinte a Serafimilor şi le-au cerut ajutor acestora.

heruvimi2A doua ceată de îngeri din prima triadă, este cea a Heruvimilor cei cu ochi mulţi. Heruvim înseamnă multă știinţă sau revărsare de înţelepciune. Despre Dumnezeu spunem că este ochiul Cel a toate văzător. Vede toate, ştie toate, veghează toate. Heruvimii sunt şi ei numai ochi, adică stăruie într-o necontenită trezvie, plină de înţelegere, prin care pătrund cele mai adânci taine şi descoperiri ale dumnezeirii, apoi cu înţelepciune le împărtăşesc celorlalţi îngeri din ierarhiile mai de jos. Ei simbolizează şi reprezintă virtutea şi marele dar al bucuriei. Al bucuriei cunoştinţei şi al bucuriei împărtăşirii. Mare este bucuria cunoașterii celor bune, a cunoaşterii lui Dumnezeu, a cunoaşterii Legii Lui, a cunoaşterii oamenilor lui Dumnezeu, adică sfinţilor, a învățăturii Bisericii, a cunoaşterii omului, a tainelor lumii şi a universului.

Bucurie este cunoaşterea în orice domeniu al ştiinţei, al filosofiei, al literaturii sau al istoriei şi geografiei, al chimiei, biologiei, astrologiei, fiecare cu cât perseverează şi adânceşte cunoaşterea în domeniul cercetării sale, cu atât se bucură mai mult. Însă bucuria cunoştinţei este desăvârşită, doar atunci când împărtăşeşte şi altora roadele cunoaşterii sale. […]

Când suntem asaltaţi de ignoranţă, de incultură, de superficialitate şi de vulgaritate, iubirea de cunoaştere sinceră si continuă, după modelul Heruvimilor, ne va duce la cunoaşterea adevărului absolut care este Dumnezeu, şi la cunoaşterea tuturor adevărurilor Sale. Aceasta în detrimentul cunoaşterii oculte, insuflate de tatăl minciunii absolute – Satan, care este şi izvorul tuturor minciunilor, falsităţilor, non-valorilor, absurdităţilor şi monstruozităţilor distrugătoare. A căuta mereu şi a cere luminare, înţelepciune şi înţelegere, precum procedează sfinţii Heruvimi, sau cum au făcut-o la vremea lor sfântul Vasile cel Mare sau sfântul Grigorie Palama, iată adevarata rugăciune pe care trebuie să o înălţăm lui Dumnezeu. În paralel cu această rugăciune stăruitoare pentru a primi darul cunoaşterii şi al înţelegerii de la Dumnezeu, nu trebuie să uităm desigur întâia cerere pomenită, adică harul şi puterea de a iubi dezinteresat, statornic şi de a mulţumi lui Dumnezeu în toate împejurările vieţii.

aeac5b1fed93tA treia ceată din triada cea mai de sus este cea a sfintelor Tronuri. Această categorie de îngeri sunt cei care Îl odihnesc pe Dumnezeu prin liniştea, pacea, cuminţenia şi mai ales prin ascultarea lor. Un ucenic ascultător îl odihneşte pe părintele său, exemple având destule în Pateric sau Limonariu. Dacă întâi este iubirea aprinsă şi neodihnită în a face fapte bune, gata oricând să se jertfească; apoi cunoaşterea temeinică, profundă, care este mereu izvor de lumină şi bucurie, la fel de bună este şi ascultarea, supunerea nevinovată, care, deşi aparent umbreşte şi anihilează persoana ascultătorului, în realitate însă o dezvoltă înălţând-o la maxim după asemănarea Celui care porunceşte.

Pentru noi oamenii ascultarea este cea mai sigură cale de parcurgere, a drumului de la chip la asemănare, lucru verificat în mii de cazuri, cu precădere în viaţa monahală. Ascultarea faţă de o persoană mai îmbunătăţită (sau care îţi porunceşte îmbunătăţirea) duce sigur la îmbunătăţire, la mântuire şi la sfinţenie. Ascultarea de Dumnezeu duce negreşit la sfinţenie, la o mai mare iubire şi la o mai profundă cunoaştere a Acestuia. Sfântul Antonie cel Mare, potrivit gândirii generale din vremea sa ar fi fost de folos să părăsească pustia ieşind în întâmpinarea mulţimilor, chiar marele împărat sfântul Constantin l-a poftit la Constantinopol. Dar el a ascultat de Dumnezeu şi s-a adâncit tot mai mult în pustie, ajutând lumea cu rugăciunea sa. Prin aceasta potrivit descoperirii avvei Pavel cel simplu, ucenicul său, a rămas Avva Antonie cel Mare şi nu un om sau sfânt oarecare.

Sfântul Grigorie de Nazianz, refuzând privilegiata poziţie de Patriarh ecumenic, a părăsit Constantinopolul pentru a trăi în pustia Arianzului, cu fiarele sălbatice. Aici însă s-a desfătat de dulceaţa rugăciunii, şi învăluit de lumina necreată a harului dumezeiesc, a lăsat Bisericii adâncurile teologiei. El a mai spus şi un cuvant cu adevărat dumnezeiesc: pentru mine cea mai importantă lucrare este nelucrarea. Adică starea de ascultare necontenită, de a fi într-o continuă stare de recepţie la dispoziţia lui Dumnezeu este mai importantă decât multele lucrări administrative care le-aş putea face.

Cât de importantă este în istorie, pentru om şi pentru societate, această necontenită şi necondiţionată ascultare de Dumnezeu! Şi câtă linişte, pace şi armonie poate mereu aduce.

În acest sens, după modelul suprem de ascultare al Mântuitorului Hristos, al Preacuratei Maicii Sale şi al marilor sfinţi ni se oferă şi modelul de ascultare al cetei Tronurilor.

Din a doua triadă cei dintâi îngeri sunt ceata Domniilor. Aceştia, în deplină libertate, slujesc necontenit lui angel_soborDumnezeu. Nu din teamă de rob, nici din interes sau pentru câştig, ci în mod liber, seniorial, cu mulţumire pentru harul şi cinstea de a-I fi slujitori. Din această categorie sunt îngerii păzitori, meniţi să-i păzească pe conducătorii popoarelor. Ei nu sunt doar păzitorii care îi păzesc pe conducători de uneltire şi uzurpare, ci sunt şi modelul lor. Oricare stăpânitor trebuie să fie conştient că a primit stăpânirea şi puterea de la Dumnezeu, că trebuie să o exercite corect, spre slava Lui, spre folosul oamenilor. El nu trebuie să caute nici să se sfiască de unele feţe, comportându-se astfel cu nedreptate şi uitând de puterea ce i s-a încredinţat, nici să fie iubitor de câştig nedrept. Domniile ne învaţă că trebuie să ne mulţumim cu cinstea, deloc mică, de a ni se fi oferit onoarea şi calitatea de conducător. În această situaţie legătura cu îngerul păzitor ar trebui să fie constantă, după exemplul marilor voievozi creştini, spre a fi cu atât mai folositoare.

Cetei Domniilor îi urmează ceata Puterilor, care au stăpânire asupra planetelor, slujind pe Dumnezeu în păstrarea armoniei cosmosului şi universului, şi tot ei dăruiesc oamenilor darul profeţiei. Tot din această triadă face parte şi ceata Stăpâniilor, adică îngerii care au putere asupra lui Satan şi asupra duhurilor lui necurate, limitând sau curmând lucrarea lor, după porunca şi voia lui Dumnezeu.”

 

Sursa: http://www.cuvantul-ortodox.ro/predici-la-praznicul-sfintilor-arhangheli-si-al-tuturor-puterilor-ceresti-lumea-ingerilor-si-dorul-dupa-cer/


Raspandeste cu incredere
  • 14
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    14
    Shares

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here