Acasă Jurnalul Bucurestiului Anchete Presedintele ILEGAL al S.U.A. NU are nimic de pierdut daca declanseaza AL...

Presedintele ILEGAL al S.U.A. NU are nimic de pierdut daca declanseaza AL III-lea RAZBOI MONDIAL!

272
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  • 5
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    5
    Shares

Certificat de nastere fals al democratului progresist Barack Obama.

obama.jpeg 300x262 Israelul face dovada: certificatul de nastere al lui Obama este fals

Barack Obama

Administratia prezidentiala a SUA a facut public certificatul de nastere al lui Barack Obama, gest menit sa puna capat speculatiilor despre faptul ca acesta nu ar fi nascut pe pamant american.

Certificatul lui Barack Hussein Obama al II-lea arata ca acesta s-a nascut pe 4 august 1961 la maternitatea Kapiolani, la ora 7:24, in orasul Honolulu din statul american Hawaii, conform documentului publicat de The Huffington Post.
La momentul nasterii sale, tatal sau, Barack Hussein Obama, avea 25 de ani, iar mama sa, Stanley Ann Dunham, doar 18.
“N-avem timp de asemenea prostii”, a declarat ulterior Obama, referindu-se la speculatiile ca nu ar fi nascut in America.

Certificatul de nastere, „un fals grosolan”

certificat nastere1 300x252 Israelul face dovada: certificatul de nastere al lui Obama este fals

Cerificatul a fost prelucrat intr-un program grafic, adaugandu-se cifra „1” la codul numeric dat de Departamentul american al Sanatatii si Educatiei

Contestat la Curtea Suprema
In decembrie 2008, doi avocati au contestat la Curtea Suprema dreptul lui Obama de a fi presedinte, deoarece nu s-a nascut pe teritoriul american.
Un avocat din Pennsylvania, Philip Berg, afirma ca circumstantele nasterii lui Obama sunt “confuze” si ca s-ar putea ca el sa se fi nascut in Kenya. La randul sau, avocatul Leo Donofrio din New Jersey a acuzat faptul ca oficialii electorali din statul sau nu au reusit sa-i prezinte dovezi ca doar candidatii care au demonstrat ca indeplinesc toate conditiile pot fi inscrisi pe buletinele de vot. Donofrio afirma ca, chiar daca Obama s-a  nascut in Statele Unite, statutul sau de “cetatean american prin nastere” este pus sub semnul intrebarii de faptul ca tatal sau era kenyan si nu american.
Atat democratul Barack Obama, cat si republicanul John  McCain au fost acuzati, in timpul campaniei pentru Casa Alba, ca nu au dreptul sa candideze pentru functia suprema din cauza ca nu indeplinesc toate conditiile.
Potrivit articolului II, sectiunea 1 din Constitutie, “nicio persoana, cu exceptia unui cetatean nascut” in SUA, nu poate fi presedinte. Candidatura lui John McCain a fost contestata din cauza faptului ca s-a nascut in asa-numita Panama Canal Zone, controlata de americani, in timp ce impotriva democratului au fost depuse mai multe plangeri ce sustineau ca a fost nascut in Africa.
Tabara lui Obama a prezentat in primavara anului trecut certificatul de nastere original al lui Obama, eliberat de autoritatile din Hawaii. Criticii s-au grabit insa sa conteste autenticitatea documentului, afirmand ca este un fals.

Website-ul  israelian Stiinta si Tehnologie a publicat un studiu asupra mult comentatului certificat de nastere al presedintelui american, dovedind ca acesta a fost falsificat.

certificat obama1 300x232 Israelul face dovada: certificatul de nastere al lui Obama este fals

Portalul a fost creat de dr. Israel Hanukoglu, profesor de biochimie si biologie moleculara la Universitatea Ariel din Samaria si fost consilier pe probleme de stiinta al premierului Benjamin Netanyahu.

obama child 271x300 Israelul face dovada: certificatul de nastere al lui Obama este fals

Sunt tot mai multe intrebari cu privire la locul unde a fost nascut Barack Obama

De aceea nici nu ne mira atentia deosebita cu care cercetatorii de la Stiinta si Tehnologie s-au aplecat asupra certificatului de nastere al lui Barack Hussein Obama, prezentat de Casa Alba in aprilie 2011, ca sa inchida gurile scepticilor. Si abia ca le-a deschis mai tare.

drIsraelHanukoglu 204x300 Israelul face dovada: certificatul de nastere al lui Obama este fals

Israel Hanukoglu, fost consilier pe probleme de stiinta al premierului Benjamin Netanyahu

Portalul israelian isi arata stupefactia asupra „falsului grosolan care naste intrebari legitime asupra identitatii persoanei care a ajuns la conducerea celei mai puternice tari din lume”. „Domnul Obama este liderul Lumii Libere si din aceasta pozitie politicile duse de acesta pot afecta intreaga lume, nu numai SUA”, este motivatia studiului dedicat certificatului de nastere. Si asta pentru ca, nici pe ultima suta de metri, Obama nu a vrut sa-l primeasca pe Netanyahu intre patru ochi, in problema atacarii Iranului, preferand sa vorbeasca la telefon!

Un „1” ratacitor

Folosind programul software Foxit Reader, versiunea 4.3.1, cercetatorii israelieni au descoperit ca ultima cifra din codul numeric dat de Departamentul american al Sanatatii si Educatiei (61 10841) dispare daca se mareste cu 800%. La o examinare mai atenta a cifrei buclucase s-a observat ca este scrisa cu alt font decat celelalte cifre care alcatuiesc numarul. „Acesta este doar un mic exemplu, dar suficient cat sa demonstreze ca PDF-ul publicat de Casa Alba a fost alterat de un software grafic”, se arata in studiu. Urmatorul pas a fost examinarea PDF-ului in Inkscape graphics software, versiunea 0.48.1. „In programele grafice vectoriale, imaginea este compusa din elemente, care stau grupate. Daca forma lunga a certificatului lui Obama prezentat de Casa Alba este o fotocopie a documentului original, n-ar trebui ca imaginea sa fie compusa din parti separate. Programul arata ca imaginea documentului este compusa din doua parti separate, care au fost grupate intr-una singura. Totodata, programul a pus in evidenta existenta a noua straturi diferite, negrupate, iar din cel mai important lipseste ultima cifra „1” din codul numeric 61 10641”.

Certificatul de nastere al lui Obama exista, dar nimeni nu il areFoto: newsone.com

Autoritatile statului american Hawaii spun ca au localizat certificatul de nastere al presedintelui Barack Obama, care dovedeste ca acesta chiar s-a nascut in Hawaii, dar nu il pot arata.
Guvernatorul Neil Abercrombie a declarat ca nasterea lui Barack Obama in 1961 a fost descoperita in arhive, dar nu este clar daca el se referea la documentul propriu-zis eliberat la nasterea presedintelui american sau daca arhiva descoperita este doar o evidenta, transmite ABC News.

Rasa trebuia sa fie „negro” in 1961

Ivan Zatkovici, expert in computere, care a lucrat consultant pentru corporatiile McGraw-Hill, Houghton-Mifflin, Citicorp, a  sesizat imediat ce PDF-ul a fost postat de Casa Alba ca straturile multiple sunt rezultatul editarii si modificarii documentului. „Este posibil sa lucrezi un document fara sa modifici imaginea, dar nu este cazul aici”, declara Zatkovici. „Aici este vorba de actiunea unei personae care a editat si reeditat documentul pentru a-l modifica.” Dar „eroarea monumentala” pe care au facut-o falsificatorii a fost sa treaca „African” la rasa copilului.

In 1961, cand s-a nascut Barack Hussein Obama, nu numai SUA, dar si alte natiuni vorbitoare de limba engleza treceau la rasa copilului de culoare „negro” sau „black”. In 1961, regulamentul Departamentului american al Sanatatii si Educatiei impunea ca persoanele nascute in SUA sa fie trecute la capitolul„Rasa si culoarea” astfel: „White, Negro, American Indian, Chinese, Japanese, Aleut, Eskimo, Hawaiian and Part-Hawaiian (combined), and other nonwhite.”

Certificatul de naştere al lui Barack Obama, publicat de Casa Albă, dovedit un fals

Certificatul de naştere al lui Barack Obama, publicat de Casa Albă, dovedit un fals

Moartea bizară a Lorettei Fuddy într-un accident pe 11 decembrie 2013 a readus în atenţia publicului una dintre cele mai uimitoare controverse legate de Barack Obama: singurul său certificat de naştere publicat vreodată este fals, după cum o dovedesc mai multe expertize.

Deşi Obama a câştigat alegerile din 2008, până în prezent nu a putut arăta un certificat de naştere valid. Singurul certificat de naştere al lui Barack Obama publicat vreodată este cel din imagine (poate fi găsit la Casa Albă), eliberat în 2011 de Loretta Fuddy, directoarea Departamentului Sănătăţii din Hawaii în 2001.

Loretta Fuddy a murit într-un accident de avion extrem de suspect, în Hawaii. Circumstanţele accidentului de avion (prezentate la http://epochtimes-romania.com/news/cea-mai-ghinionista-persoana-in-2013—209954) sunt la fel de controversate ca şi datele şi circumstanţele legate de certificatul de naştere al lui Obama.

Mai jos cităm “problemele” certificatului de naştere al lui Barack Obama, preşedintele celui mai puternic stat al Planetei.

1. Nu există ştampila originală care ar fi trebuit să se găsească pe actul original al Departamentului Sănătăţii din Hawaii.

2. Numărul de înregistrare al certificatului (61 10641) este mai mare decât cel al unor oameni născuţi după aceea.

3. Există numeroase probleme legate de fontul şi culorile folosite pe document. Le puteţi găsi la http://www.americanthinker.com/articles/assets/Obama_LFBC_Report_MaraZebest_2012-07-04.pdf

4. În 1961 în SUA oamenii de culoare erau înregistraţi ca negri “Negroes”. Dar pe certificat tatăl lui obama este înregistrat ca “African” opţiune care la vremea respectivă nu se folosea.

5. Pe certificat tatăl său este înregistrat ca Barack Hussein Obama, cu o vârstă de 25 de ani iar la locul naşterii acestuia este trecut “Kenya, Africa de Est”.

O investigaţie atentă arată că până în 1963 Kenya nu a existat (certificatul de naştere este din 8 august 1961). Adică până la doi ani după naşterea lui Obama şi la 27 de ani după cea a tatălui său. Cum a putut tatăl lui Obama să se nască într-o ţară care încă nu exista? Până să se înfiinţeze Kenya în 1963, aceasta era cunoscută sub numele de “Protectoratul britanic din Africa de Est”.

6. Pe certificatul de naştere publicat de către Casa Albă, locul naşterii lui Obama este trecut “Kapi’olani Maternity & Gynecological Hospital”. Acest lucru este iarăşi ciudat. Spitalul în cauză în 1961 era separat în două complet separate cu nume separate: “Kaui Keolani Children’s Hospital” – un spital de copii (nu ginecologic) şi “Kapi’olani Maternity” care era o maternitate. Cele două s-au unit abia în 1978, formând un spital de ginecologie.

Pe un certificat de naştere din 1961 era imposibil să apară acest nume, care nu exista până în 1978.

7. Semnătura registrantului local arată ca “U. K. Le Lee”. Izbitor de asemănător cu “ukulele”, celebrul instrument hawaian.

Un alt lucru curios, remarcat de avocatul Richard R. Silverlieb din New Jersey, este prezent într-o carte şi cuvântare a lui Obama în care acesta vorbeşte despre tatăl său care a luptat în Al Doilea Război Mondial

„Eu nu sunt un geniu la matematică”, a precizat avocatul, dar “certificatul de naştere” al lui Barack Obama susţine că tatăl său avea 25 de ani în 1961, când s-a născut Obama, ceea ce ar însemna că data de naştere a tatălui său ar fi în jurul anului 1936. Acum, noi ştim că Al Doilea Război Mondial a avut loc practic între 1939 şi 1945. La sfârşitul războiului în 1945, tatăl lui Obama ar fi avut doar 9 ani (video cu Obama pe pagina originală Epoch Times România).

Expert CIA: Certificatul de naştere al lui Obama este fals

image

inchide

Enciclopedia online Wikipedia a afisat, doua locuri de nastere ale presedintelui american Barack Obama, Statele Unite si Kenya, ridicand din nou semne de intrebare privind legalitatea participarii sale la scrutinul pentru Casa Alba din 2008, sustine WorldNetDaily. In decembrie trecut, doi avocati au contestat la Curtea Suprema dreptul lui Obama de a fi presedinte, sustinand ca el nu s-a nascut pe teritoriul american.
Potrivit WND, duminica la ora 16:45, profilul lui Obama de pe Wikipedia preciza ca “s-a nascut la 4 august 1961, fie in Honolulu, in statul Hawaii, fie la Mombasa, Kenya”.
Douazeci de minute mai tarziu, profilul este din nou schimbat, incluzand informatii legate de certificatul de nastere orginal, pentru ca, ulterior, postul sa mai fie modificat de cateva ori.

In sfarsit, la 18:33, toate referirile legate de nasterea in Kenya si de dreptul lui Obama de a fi presedinte al SUA au fost sterse.
WND, care desfasoara o campanie legata de legalitatea alegerii lui Obama, a afirmat de mai multe ori ca Wikipedia a sters de pe site orice referire la acest lucru. Un purtator de cuvant pentru Wikipedia a declarat ca utilizatorii voluntari din intreaga lume sunt cei care editeaza continutul.
WND a cumparat panouri publicitare in mai multe state americane prin care pune sub semnul intrebarii legalitatea alegerii lui Barack OPbama in functia de presedinte si, in plus, ofera 10.000 de dolari celui care va prezenta dovezi legate de presupusa nastere in Kenya a actualului lider de la Casa Alba.

          

Un general major în rezervă american, Paul Vallely, expert în securitate naţională, susţine că certificatul de naştere eliberat în Aprilie de Casa Albă ca „dovadă absolută” a originii preşedintelui Obama este, de fapt, un fals, conform World Net Daily.
Expertul susţine că FBI încearcă să ascundă falsul şi că nimeni din Congres nu este dispus să abordeze această situaţie, din cauza unui posibil efect pe care aceasză dezvăluire ar avea-o în rândul populaţiei.
Într-un interviu, Greg Corombos a declarat: “Certificatul său de naştere real nu a fost găsit niciodată în Hawaii, ori eliberat de vreun spital de acolo, dacă a fost vreodată eliberat.”
“Am avut trei agenţi CIA şi numeroşi asociaţi care s-au uitat la document şi toţi au avut aceeaşi concluzie – documentul este un fals”, a declarat expertul.

Certificatul de nastere AFRICAN al Presedintelui SUA, Obama !

Exista o mare vanzoleala in america, referitor la cetatenia si locul nasterii Presedintelui Obama! Conform Constitutiei americane, pentru a putea fi ales presedinte, este obligatoriu sa fi fost nascut pe teritoriul Statelor Unite ale Americii. Ori, sunt multe „enigme” legate de locul nasterii si unde si-a petrecut copilaria… Dar iata ca certificatul Kenian de nastere a aparut…

Tribunalul se pronunță: Certificatul de naștere a lui Obama e fals ?

Please watch all of the Video!! Breaking: Barack Obama’s Birth Certificate ‘VERIFIED’ as a ‘FORGED’, ‘FAKE’ 12-15-16

Breaking: Barack Obama’s Birth Certificate ‘VERIFIED’ as a FAKE

Barack Obama’s birth certificate has been proven by forensic document experts to be nothing but a fake, forgery. Obama is a fraud and now there is proof.

SILENCEISCONSENT.NET

Certificatul de naştere al lui Obama este un fals

Certificatul de naştere al lui Obama este un fals

Şeriful Joe Arpaio din Arizona a declarat că asistenţii săi, care au verificat autenticitatea certificatului de naştere al preşedintelui Barack Obama, au recunoscut documentul ca fiind fals, informează Associated Press . Datele preliminare ale anchetei au fost făcute publice pe 1 martie.

Şeriful Joe Arpaio din Arizona a declarat că asistenţii săi, care au verificat autenticitatea certificatului de naştere al preşedintelui Barack Obama, au recunoscut documentul ca fiind fals, informează Associated Press.

Datele preliminare ale anchetei au fost făcute publice pe 1 martie. Atunci, Arpoio a spus că nu este sigur de autenticitatea certificatului de naştere al lui Obama. Mike Zullo, şeful adjunct al şerifului a afirmat că niciodată nu a existat o dovadă pe hârtie a acestui certificat. Potrivit lui, acesta a fost făcut pe calculator. Asistenţii lui Arpoio au încercat să găsească în certificat straturi separate şi să dovedească că ele au fost plasate în timpul prelucrării pe calculator.

STÂNGA: liderul sectei indoneziene Subud, Muhammad Subuh Sumohadiwidjojo. DREAPTA: Barack Hussein Obama, a cărui mamă a fost adepta sectei

STÂNGA: liderul sectei indoneziene Subud, Muhammad Subuh Sumohadiwidjojo. DREAPTA: Barack Hussein Obama, a cărui mamă a fost adepta sectei (Epoch Times)

Misterul originii preşedintelui celei mai puternice ţări din lume se adânceşte şocant.

Într-un articol publicat acum cinci zile pe siteul American Thinker, Jason Kissner, profesor de criminologie la California State University în Fresno, reuşeşte să şocheze opinia publică cu noi dezvăluiri despre identitatea (sau lipsa acesteia) lui Barack Obama.

După cum se ştie, Barack Obama nu a reuşit nici până în prezent să producă un certificat de naştere plauzibil, prin care care să dovedească faptul că a fost născut pe pământ american – clauză obligatorie pentru funcţia de preşedinte al SUA.

În aprilie 2011, după multe insistenţe din partea publicului, Loretta Fuddy, la vremea respectivă nou-numită în funcţia de director al Departamentului Sănătăţii din Hawaii (statul unde se spune că s-ar fi născut Obama) a produs o copie după un certificat de naştere al lui Barack Obama, menită să dovedească că acesta ar fi fost născut în Hawaii.

Însă certificatul este un fals dovedit aici http://epochtimes-romania.com/news/moarte-suspecta-legata-de-certificatul-fals-de-nastere-al-lui-obama—209944). Mai ciudat, Loretta Fuddy a murit în decembrie 2013 într-un accident de avion extrem de suspect, după cum am arătat aici (http://epochtimes-romania.com/news/cea-mai-ghinionista-persoana-in-2013—209954).

Numirea ei pe postul de director a fost şi ea extrem de suspectă, survenind după ce Guvernatorul statului Hawaii, Neil Abercrombie, a fost înregistrat într-o conversaţie privată, afirmând stupefiat că a căutat certificatul fără să-l găsească.

Însă dezvăluirile făcute în articolul lui Kissner de săptămâna trecută sunt şi mai şocante.

Ancheta privind actele din tinereţea lui Obama a descoperit o cerere a mamei lui Obama, Stanley Ann Durham, din 1968, de prelungire a paşaportului său american (eliberat în 1965). Pe a doua pagină a formularului, apare numele unui copil “Barack Hussein Obama (Soebarkah)”.

Paşaportul cu pricina nu poate fi găsit, fiind declarat distrus. Printr-o coincidenţă, ambii părinţi ai lui Barack sunt şi ei morţi, presupusul tată biologic într-un accident de maşină în Kenya la 46 de ani, mama de cancer, la 52 de ani.

Pe aplicaţia de paşaport, numele lui Barack Obama (cu acest ciudat nume indonezian Soebarkah, care nu apare pe certificatul fals de naştere de exemplu) apare tăiat de mai multe ori.

O variantă ar fi că mama lui Obama, Ann Durham, a cerut scoaterea lui Barack Obama de pe paşaport, apoi s-a răzgândit. Varianta aceasta este ciudată – o mamă alege să-l scoată pe fiul ei în vârstă de numai 7 ani de pe paşaport, într-o ţară străină? Şi dacă este aşa, de ce s-a răzgândit?

A doua variantă, mai ciudată, este că Ann Durham a vrut să-l includă pe paşaport pe acest copil, Barack Hussein Obama „Soebarkah”. Întrebarea mai tulburătoare în acest caz ar fi – de ce nu era deja inclus, dacă era copilul ei?

Indiferent care ar fi fost cazul, ameţitoare este o altă corelare între mama lui Obama, Stanley Ann Durham, şi Loretta Fuddy, cea care a „fabricat” certificatul de naştere pentru Obama: amândouă erau membre ale sectei indoneziene Subud.

Despre Ann Durham referinţe despre acest lucru apar în biografia acesteia “A Singular Woman: The Untold Story of Barack Obama’s Mother”, de Janny Scott, care a beneficiat de o recenzie chiar din partea New York Times.

După moartea Lorettei Fuddy, secta Subud a postat pe situl organizaţiei articole care o comemorau pe Deliana Fuddy, care s-a dovedit aceeaşi persoană cu Loretta Fuddy (aparent secta are obiceiul de a da alte nume adepţilor ei). Da, chiar Loretta Fuddy care eliberase certificatul falsificat de naştere al lui Obama.

Sună şocant? De fapt este chiar mai ciudat. Cercetări ulterioare au descoperit că secta, cu 20 de mii de membri în 2001, avea o componentă în SUA, cu cartierul general la… Chicago, aţi ghicit, Chicago unde tânărul Barack Obama s-a afirmat ca politician. Cine credeţi că era director al organizaţiei Subud la Chicago? Aceeaşi Loretta Fuddy.

Misterul este chiar mai adânc. Anchetând legătura dintre preşedintele Obama, Subud, Loretta Fuddy şi mama preşedintelui, am găsit fotografii mai vechi ale liderului sectei Subud, Muhammad Subuh Sumohadiwidjojo, într-un film comemorativ.

Asemănarea cu Barack Hussein Obama este tulburătoare. (vezi foto, luat de pe o poză a lui Barack Obama de pe internet, alături de o poză a liderului sectei, dintr-un film comemorativ de pe youtube).

Pictured: Barack Obama’s 2008 Selective Service Card. “Blogger Debbie Schlussel has discovered solid evidence that Obama’s Selective Service registration form was submitted not when he was younger as required, but rather in 2008 and then altered to look older.”

Obamaselectiveserviceprinto.jpg Dupa ce a aparut Certificatul de Nastere Kenian  al Presedintelui Obama, iese la iveala, inca un document ce pare a fi fost falsificat, creat doar pentru a lasa impresia ca acesta este „american neaos” iese la lumina! Despre ce e vorba… ? Acest document de mai sus ( Selective Service card) si care ar fi chipurile completat de Barack Obama pe 30 Iun 1980, deci cand acesta avea 19 de ani, reprezinta un formular ce se completeaza de barbatii americani, care in caz de razboi major, pot fi chemati sub arme. Dar o … bloggerita Debbie Schlussel n-are de lucru si se apuca sa purice documentul care cu  greu si prin multe relatii fusese obtinutut! Dupa cum se vede, la „H” data crearii documentului este 08 (  adica 2008) , in timp ce la „A” si „G” apare data 80 (1980 NT) care ar fi data de completare a formularului ! Aceasta „scapare” face ca formularul completat mai sus si cu aspect artificial imbatranit sa fie un .. fals! Iar daca poarta si semnatura lui Barrack Obama, acesta se face vinova de un delict federal de fals!

Recent, revista National Enquirer a publicat marturiile unei femei, Susan Daniels, detectiv particular, care sustine ca documentele actualului lider, Barack Obama, sunt false, numarul de identificare sociala (echivalentul CNP-ului de la noi) fiind al unui decedat, scrie Libertatea.

Zvonul ca Barack Obama (51 de ani) nu s-ar fi nascut pe teritoriul american, ci pe continentul african, in Kenya, a aparut in urma cu multa vreme. Liderul SUA a negat vehement acest lucru, aratand abia anul trecut un certificat de nastere emis in Hawaii, despre care expertii in autentificari citati de presa de scandal din SUA sustin ca ar fi fost un fals grosolan, facut cu ajutorul computerului.

Acum, acuzatiile au atins un nou nivel: un detectiv particular a descoperit ca numarul de identificare sociala al presedintelui, adica varianta americana a CNP-ului, ar fi “imprumutat” de la un barbat nascut in 1890 si decedat in urma cu multi ani! Prin urmare, sustine Susan Daniels, Obama se legitimeaza cu acte false! Pentru a-si dovedi spusele, l-a actionat in justitie pe presedinte, care ar putea fi fortat astfel sa-si prezinte toate documentele personale in fata americanilor.

Despre numarul de identificare sociala al lui Obama se stie doar ca incepe cu 042 si ca este aferent, se pare, statului Connecticut, in vreme ce, fiind nascut in Hawaii, liderul trebuia sa aiba prefixul 575 sau 576. Daca acuzatiile se vor dovedi adevarate, Obama ar putea fi acuzat de frauda la cel mai inalt nivel. Si asta pentru ca, nefiind nascut pe teritoriu american, Barack Obama nu ar avea voie sa candideze la functia de presedinte al Statelor Unite, iar alegerea sa ca presedinte devine automat neconstitutionala.

In prezent, conform unei alte publicatii americane, Globe, e neliniste la Casa Alba, surse din interior afirmand ca procesul trebuie luat in seama, iar cineva trebuie sa mearga sa o infrunte cu brio pe Susan Daniels, la tribunal. Nu se stie insa cine va face asta. Rugati sa comenteze situatia, membrii administratiei prezidentiale nu au oferit nici o explicatie.

*

Presedintele Bananarama este la fel de cetatean american pe cat sunt candidatii USR de cetateni romani! Pentru imbogatirea cunostiintelor iata-i, inca o data, enumerati aici.

Acum, ca lucrurile se termina si certificatul l-ar putea costa libertatea, s-ar “scoate” doar daca ar declansa un razboi, eventual cu Rusia pentru presupusele acte de piraterie care ar fi defavorizat matracuca, fapt care ar satisface dorintele tovarasei Killary Klingon si Nul&, si nimeni nu si-ar mai aduce aminte astfel de ce si cum a fost falsificata istoria! Ca de cum a condus America Bananarama sunt multe de spus… Foarte multe.


Raspandeste cu incredere
  • 5
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    5
    Shares

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here