Acasă Supliment Cultural Recenzii filme/carti Presiunea socială cea de toate zilele

Presiunea socială cea de toate zilele

137
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Din când în când, îmi place să îmi amintesc că cinematograful, a şaptea artă, s-a născut în Franţa. În prezent, UE este lider în domeniul mondial din punct de vedere cultural, în ceea ce priveşte numărul de filme produse, depăşind Hollywood-ul şi Bollywood-ul, iar cinematografia franceză ocupă un loc de vârf şi de onoare. Astăzi vă propun încă două filme franceze, de data aceasta comedii inteligente pe care să le savuraţi în compania prietenilor.

220px-La-source-des-femmes-poster

La Source des Femmes/Izvorul femeilor (2011) Regia: Radu Mihăileanu Distribuţia: Leila Bekhti, Hafsia Herzi, Sabrina Ouazani Coproducţie Belgia-Italia-Franţa

O comedie cu suflet, aşa cum Mihăileanu a arătat că poate face cu excelenţă (Le Concert, Train de Vie), cu atât mai mult cu cât este făcut de un evreu, despre o comunitate arabă. Filmul spune povestea reală a unor femei care au intrat în „greva dragostei” pentru a-i determina pe soţii lor să lupte pentru a aduce apă potabilă şi electricitate în satul lor. Consemnat cu un cultivat simţ etnografic, producţia este o incursiune plăcută în inima unei comunităţi surprinse parcă într-un documentar. Unul dintre filmele plăcute şi reuşite despre lupta pentru drepturile fundamentale ale omului. Din păcate, scenariul propune prea multe personaje, care fac prea puţine lucruri, în schimb vorbesc mult. Nimic rău, filmul e bun, doar că putea să fie mai mult. Scenografia, costumele şi imaginea salvează producţia din capcana pateticului.

Filmul a participat în competiţia oficială anul trecut la Cannes.

Punctajul meu: 6/10 (film bun, de calitate)

Le prénom/Prenumele (2012) Regia: Alexandre de la Patellière, Matthieu Delaporte Distribuţia: Patrick Bruel, Valérie Benguigui, Charles Berling, Guillaume de Tonqudec, Judith El Zein, Françoise Fabian coproducţie Franţa-Belgia

O comedie franceză savuroasă, care ne aminteşte oarecum de Carnage. Cinci prieteni de familie se întâlnesc pentru a sărbători faptul că aşteaptă un nou membru al familiei. Ceea ce iniţial era planificat ca o cină între rude şi prieteni se transformă dintr-o comedie a erorilor într-o comedie a ororilor, care porneşte de la disputa aprinsă despre numele pe care viitorul tată doreşte să-l dea copilului: Adolf. Un film foarte bun, excelent scris din punct de vedere psihologic, care arată că lucrurile foarte rar sunt ceea ce par, iar cele mai mari secrete se ascund în familie, inclusiv invidii şi perfidii, ascunse dincolo de o mască a bunăvoinţei. Umorul cel mai fin vine din dinamica relaţiilor între personaje, ceea ce îl face un must see mai ales pentru cei pasionaţi de psihologia interpersonală, de sinergologie şi de psihologia personalităţii.

Punctul forte cel mai puternic al filmului este echilibrul şi păstrarea unei note optimiste. Ironia nu capătă niciodată valenţe de judecată, ci doar taxează cu discreţie personajele pentru ceea ce (nu) spun prin vorbe şi reacţii. Ceea ce e OK, filmul reuşeşte în ce-şi propune: nu să fie o capodoperă, ci doar o comedie foarte reuşită.

Punctajul meu: 7/10

Vizionare plăcută!

Ştefan Alexandrescu.

Ocazional, critic de film.

Discerne.wordpress.com


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here