AM Press : Cucoana guralivă și teroriștii

0
23
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 Lucian Avramescu
Cucoana guralivă și teroriștii
Sondajul nostru

Din dorinta de a cunoaste intentia actuala a cititorilor nostri, privind participarea la vot si modul in care ati vota actualele partide parlamentare, va rugam sa raspundeti la urmatorul sondaj:

View Results

Loading ... Loading ...

Mâine voi fi la București, la o lansare de carte. O carte despre un muzician, Adrian Enescu, mort acum fix un an. În urma lui a rămas muzică. În timpul acesta, când trebăluiesc pentru plecarea în Capitală, o televiziune de știri transmite imagini groaznice. O mașină trece peste oameni în Barcelona. Sunt turiști, mulți dintre ei, sunt oameni pașnici, ieșiți la cumpărături, sunt pierde vară frumoși, fiindcă în vacanță toți pierdem vară, o consumăm cu detașare, o respirăm cu blândețe, o gustăm ca pe înghețată. Îmi amintesc și eu o vară consumată cu folos la Barcelona, fiindcă m-a îmbogățit cu Sagrada Familia, cu Parcul Gaudi, cu… Pășeam pe străzi relaxat, alteori eram năucit de vechimea arhitectonică și frumusețe. Așa pășea și femeia pe care o văd strivită pe asfalt, bărbatul de la trei pași mai încolo, tencuit pe beton, grupul din care se mai ridică, pentru un salut parcă de adio în suferință, o mână, apoi cade de tot. Ce-ai avut cu ei teroristule?
Televiziunea arată un chip de puști, mai mult adolescent decât matur. E un tânăr musulman, ”creier” al celulei jihadiste care cuprinde, conform poliției spaniole, 12 sau 13 persoane. El sau altul a condus 600 de metri o dubă care a vânat oameni pe un bulevard și i-a ucis acolo unde i-a nimerit. Alții, peste 100, au rămas schilodiți sau își joacă norocul în suferință, pe muchia dintre viață și moarte. Ce ți-au făcut puștiule-asasin, oamenii ăia care vizitau Barcelona? Cu ce ți-a greșit acea femeia de vărsta mamei tale, pe care ai tranformat-o într-un sandvici însângerat?
Vom învinge terorismul, zice premierul spaniol, într-un discurs televizat bățos. Vom da cu ei de pământ, zice Donald Trump, punând pe chipul lui capabil de mimici multiple, o îndârjire de gladiator care pleacă la luptă. Plec și eu dar, spre deosebire de acești puternici politicieni, nu știu cu cine să mă bat! E un război cu inamici invizibili. Până acum, inamicul se autodetona, intrând în mulțime, unde era înghesuiala cea mai mare, învelit în dinamită. Inventatorii armelor de apărare au găsit aparate care radiografiază mulțimile și-l identifică de la distanță pe cel învelit în bombe pitite sub cămașă. Ultimele atacuri criminale s-au petrecut și-n Franța și-n Turcia și-n Anglia, cu mașini care au spulberat mulțimile. Omul-bombă a fost retras ș înlocuit cu parșiva mașină civilă. Una căra înghețată! Cum să intri în mintea asasină a acelui puști pe care mi-l arată televiziunea spaniolă ca fiind ”creier”, la volanul unei mașini care, până într-o clipă, circulă regulamentar? Cum să găsească poliția între miile și miile de mașini aflate în trafic, mașina asasină? Cu cine veți lupta domnilor care păreți din ce în ce mai siguri că veți ditruge un inamic fără aliniamente de front și fără uniformă militară? Mă rog, între blegii de profesie, cel puțin în această năucitoare problemă care varsă mereu sânge pe străzi, mă număr și eu și emit nedumeriri.
Plec la o lansare de carte și mi-am amintit că, nu cu multă vreme în urmă, am fost la București la o altă lansare, rugat de niște priteni, autoarea Maria Timuc, și eroul cărți, profesorul Irinel Popescu. Am fost luat de acasă de o mașină în care se găsea o doamnă care a vorbit continuu despre soțul ei ultim cu care nu era măritată, dar relația se petrecea ca și când ar fi, depre plecarea ei într-o țară arabă zgâlțâită de război, despre viața luminoasă pe care urma s-o trăiască acolo. Nu vă e frică, am zis? De acolo tot vin teroriști, iar migranții burdușesc vapoarele peste mediterana! Aiurea, zice ea. Abia de reușeam să strecor în discursul ei precipitat, câte două cuvinte, în general ignorate. Doamnă, zic eu mai tare, ce zic iubiții dumneavoastră – am înțeles că mai fuseseră câțiva – despre măcelul care se petrece, ce-i mână pe acești adolescenți la distrugere și autodistrugere? Atunci a făcut o mică pauză și mi-a zis așa: Toți ăștia care se sacrifică asigură viața îmbelșugată a familiei lor pentru trei generații! Ai lor ies din sărăcie pe veci! Organizațiile jihadiste răsplătesc familia ”eroului întru Allah” , în funcție de dimensiunea crimei comise, cu sume uriașe de bani. Vreți să spuneți, reușesc eu să întreb, că banul e totul și nu credințele religioase fanatice, ura față de creștini, de evrei, de…? Da, zice ea, cu o siguranță de cunoscătoare, așa e. Banul! O știu toți de acolo.
Mi-am amintit acum întâmplarea, plecând tot la o lansare pașnică de carte și conectând-o la ororile la care asistăm muți. Doamna aceea părea nițel scrântită, dar ceva poate că era adevărat. Banul e și el pe acolo, fiindcă ochiul dracului se bagă peste tot. Dar parcă nu cred, mai e ceva, fiindcă oroarea, crima, războiul al treilea mondial, cel cu nevinovații, cu îngerii vieții frumoase sau chinuite a lumii pașnice, ia amploare, strică rânduieli și confiscă ultima părticică de răsfăț stradal, acela de a respira fără griji. Strada a devenit, devine o tranșee de luptă, în care n-ai șansa ripostei, ci doar accesul relativ la noroc. Poate că mașina cu înghețată nu trece pe aici! Plimbarea, chiar și plimbarea pe faleză, pe stradă, ne e confiscată, ultim bun dintr-o lume tot mai orfană de bucurii.


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here