AM Press : Drapelul, ca pânză

    38
    0
    DISTRIBUIȚI
    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    Drapelul, ca pânză

    Lucian Avramescu

    Colegii de la AMPress m-au sunat să spun ce cred despre Ziua Drapelului Național, care e azi, 26 iunie, într-o zi în care Dumnezeu răstoarnă găleți cu foc lichid din cer. Sunt găsit într-un moment nepotrivit azi, pentru un astfel de subiect, din motive de mizerii umane care mi-au dat peste cap și ultima speranță că abjecția nu poate sui atât de sus. Dar ăsta-i alt subiect, fără legătură cu Tricolorul, ci doar cu cel pe care-l scapi de zece ori de la moarte și el îți dă brânci în groapă la prima ocazie, castrat de ultimul apendice de iubire.
    Drapelul tricolor, chiar cu pânza decolorată de ploi și ger, a trecut prin tranșee de câteva ori și morții, murind, l-au dat mai departe, să fie purtat sus de cei care au supraviețuit, apărat de scutul lui de lumină și oțel.
    Tricolorul nu este cel atârnat pe primărie, ci cel din geamul sufletesc al unui locatar singur, cu coliba în munți. Nu cred în discursurile de Ziua Tricolorului, ci în cele care sunt rostite, ca o rugăciune, în chinovia credinței în patrie, tot mai exilate și tot mai rare.
    Americanii umblă cu pantaloni scurți croiți din stofe care au culorile SUA, iar puștimea învață, din fragedă pubertate, să fie mândră de nația căreia aparține. La noi tricolorul, pe care-l serbează, ”conform programului stabilit”, prin discursuri citite, primarii și generalii nației, moare încet pe măsură ce poporul a ales calea migrației. Suntem unul din popoarele migratoare ale acestui început de mileniu.Ungurii au venit, ca migratori, prin anii o mie parcă. Noi plecăm în anii două mii unul câte unul și încet, încet, ne scurgem toți în patru vânturi. Niciodată un popor euroapean nu s-a golit de o treime din populație într-un timp istoric neglijabil.

    O vârstnică vizitatatoare din București a venit ieri la Muzeul Pietrei, trimisă de o mătușă a ei din Iași, de 83 de ani, care i-a spus anul trecut să meargă NEAPĂRAT la acele pietre pe care le văzuse ea la televizor, fiindcă ele o vor face bine. Nu a venit decât după ce bătrâna a interogat-o obsesiv, la fiecare convorbire telefonică, dacă a fost. Ai fost? N-am apucat. Du-te! Doamna aceasta mi-a mângâiat pietrele și, la un moment dat s-a uitat spre dealurile învelite cu păduri dinspre munți și așa a rămas, minute în șir, uitându-se spre Jariste (sau Zariște), acolo unde crestele împădurite dialoghează cu azurul și norii, neîntrerupt. Cu priveliștea asta vă sculați dumneavoastră în fiecare dimineață? Acum înțeleg! Nu știu ce a înțeles. Poate că, minunându-se de peisajul meu sângerean, care-i iubirea mea de locul natal, de amintiri și părinți, la întâlnirea dintre cer și policromia de vară a poienelor, a găsit și tricolorul meu și al nostru, nepus pe catarg, dar existent în suflet. Dar câte suflete mai găsesc în ele loc pentru Tricolorul patriei, comprimat la un cuvânt care moare de singurătate în dicționare?
    La mulți ani Tricolorule!


    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here