AM Press : Dumnezeu există, dar nu locuiește în cer !

0
10
Raspandeste cu incredere
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    1
    Share

Teama în fața  morții a lui Octavian Paler era că Dumnezeu nu există. El își dorea ca marele Judecător să fie, lungindu-i existența cu o îngăduință sau, dacă o merita, cu o pedeapsă. Absența lui, interpretez eu, năruia eternitatea. Cine s-o mai măsoare și la ce bun?

Azi, la Sângeru, în fereastra dintre două ploi, am văzut, cu câteva minute înainte de a bubui cerul, bibilicile retrăgându-se sub acoperiș, furnicile, cu mușuroiul sub un nuc, intrând ca niște soldați la comandă, în tranșee, sub coviltirul de pământ și paie al mușuroiului. Cine le spusese ce mie nu  mi-a spus nimeni? Peste câteva minute un fulger uriaș a spintecat, spre Brașov, burta întunecată a cerului, iar eu, în câteva sute de pași până-n casă, am primit botezul integral al potopului. În timp ce nevasta îmi dădea alte țoale, înlocuindu-le pe cele care depozitaseră în țesătură, conținutul a doi nori, am privit vișinul de sub geam. Cine-l învață pe el să înflorească o dată pe an și cine-i aduce aminte să lege rod în iunie, că nu are calendar? Cine învață albina să facă geometria fără greșeli a fagurilor și cine a calificat-o architect și constructor? Cine învață magnolia să se desfacă în petale și vița să-și coacă, la plita soarelui, strugurii?

Oaia paște în curte iarba care-i vine, când se odihnește, îndărăt pe gât, s-o rumege, iar mielul ei, odată suit pe picioare, caută țâța între picioarele din spate ale mamei cu lână, și o găsește de parcă ar fi absolvit școala de detectivi. Cine spune sevei din vișin, extrasă prin rădăcini,  să se suie prin vasele din coajă în frunzele care iau hrana razelor, iau seva pământului, iau univers, le amestecă bine în bucătăria lor de clorofile fără masterate și le trimit în lăstari, să crească, și-n rodul amărui să facă semințe care vor da alți vișini?

Soacrele mele, două, că n-am avut mai multe, se închină la un Dumnezeu portretizat artistic de pictori. Pe unii îi cunosc și n-au în ei nimic evlavios. Pictorii de biserici, unde predică bărbați în sutană, și l-au închipuit pe Dumnezeu alb, cu barbă, bărbat. Stă pe tron și numără păcatele mele și ale tale. E prea simplu. Eu cred că Dumnezeu locuiește în frunze, în furnici, în dealul care înverzește pe un calendar nescris, dar perfect în margini și linii, în peștii care se înmulțesc în adâncul apelor și-n curcubeu. Eu cred că Dumnezeu e în albine, e în mine și-n tine. El nu poate fi un moșulică, pe un tron de nori, în cer, exilat într-o contabilitate de posturi neținute și de păcate. El e această minune universală din care facem parte. E genialitatea din iarbă, din fluturi, care știu să se iubească, din văzduhul care are slavă și memorie.

Cred că Octavian Paler, care și-a găsit să moară cu această spaimă, n-a avut a se teme. Dumnezeu era și-n el, cum e în mine și-n tine, cititorule. Dumnezeu e chiar lumea pe care a clădit-o din material, vizibilă peste tot, a uriașei sale minți. Dumnezeul închipuit pe tron, cu îngeri care-l slujesc, nu e atât de departe. E aproape, e aici. Se face pe sine lume, iarbă, fluturi, iar bunătatea e carnea lui. Toți cei ce construiesc, asemenea albinelor, fac parte din hărnicia inteligentă a lui Dumnezeu. Doar răii, cei ce dărâmă numai, incapabili să clădească ceva, insultă inteligența divină. Ei sunt fără Dumnezeu, iar existența lor, îngăduită din greșeală, dă dovadă că nimic nu-i perfect – nici măcar Ziditorul.

Lucian Avramescu


Raspandeste cu incredere
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    1
    Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here