AM Press : Limba română la ”shop”

    0
    33
    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

     Lucian Avramescu
    Limba română la ”shop”

    Acum două zile, în drum spre București, unde-am fost chemat la două aniversări, am poposit, cu soața și fiica, la cel mai cuprinzător ”Mall” din granița Ploieștilor. Genul feminin al familiei n-a ostenit tot căutând daruri pentru sărbătoriți, iar eu m-am tras la o masă cu cafele, megieșă unui lung coridor cu identități comerciale pe ambele părți din care n-am priceput nimic. Vitrinele indicau că înăuntru sunt țoale mai ales, izmene cu inscripții ciudate, trase pe manechine scheletice, bluze cu sclipici și lozinci ademenitoare, scrise toate în engleză. La femei, ”Sunt a ta”, ”Sărută-mă gales” (în traducerea mea inventivă!), ”Sunt prințesă”. La bărbați, inscripții stranii, unele cu trimiteri cam deocheate. Apoi nume de orașe. Trec pe lângă mine persoane gătite mai de demult, cu textilele importate toate de la subsuoara comercială a Ploieștilor, oraș care-l amintește nu doar pe Nichita, ci și pe Caragiale, falimentar azi, într-o bășcălie importată integral. Cei mai mulți barbați, nu doar cei tineri, au picioarele scurte, ceea ce pare o infirmitate. Am mai pățit asta la New York. Explicația este prelungirea șlițului nădragilor până aproape de genunchi. Mersul devine un înot greoi, iar bărbatul, scurtat cu o betelie care-i cade-n pantofi, pare descins dintr-o comedie jucată în țara liliputanilor. Doamnele au, tot din motive de vestimentație, popourile târâș și par, într-o țară de splendori, grase toate din motive de jachete, scunde ca niște coropișnițe.
    Citesc, de la stânga la dreapta, numele prăvăliilor. Pe niciuna nu scrie ceva care să indice, în limba română, conținutul rafturilor și strapontinelor, toate fiind abundente în inițiale ”de firmă” și în rebusul americano-nemțesc al ghicitorii. Trece pe lângă mine un bărbat slab, cu o față chinuită, ridurile indicând un trai care nu-i procură zilnic îndestularea fericirii. Are în schimb pe piept un tricou uzat pe care se poate citi ”Barcelona”. Nu pare a fi de la separatiștii catalani, ci de pe aici, din Gheboaia, fiu al ploii și al nenorocului. A venit, pesemne, să-și cumpere alt tricou de la prăvălia H&M, care anunță reduceri de 30 la sută. Pe țoale, pe vitrine, pe șosete, pe poșete caut un cuvânt românesc, de sămânță, ceva care să-mi spună că-s acasă. Fiind la Ploiești și nu la Paris, vreau să vânez  un maiou cu inscripția, zic la brodeală, ”Domnul Goe”!, să văd o rochie de firmă ”Coana Joițica” și un pantof din piele de vițel de la Băicoi. Pe o ușă să scrie ”Magazin cu de toate” sau îmbietorul ”Aici găsiți vin de Valea Călugărească”! Pe sticlele de vin scrie musai străinește, Băbeasca și Razachia și Crâmpoșia convertindu-se în licorile unice ale mapamondului, cu soiuri care se cheamă în fel și chip, numai ca acasă nu. Mulți copii ai țiganilor din satul meu, singurii care nu-și zic romi, fiindcă se simt insultați de confuzii, pun nume plozilor ca ăștia cu magazinele – Dolar, Abel, Caiak, Carlos, Lisabona. Pe o fetiță o cheamă Londra.
    Fetele mele au terminat de târguit și plec spre București, unde sper să fiu acasă, amețit de acest iarmaroc universal.


    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here