AM Press : Nebuna Mirela, subiect prea mic pentru o lume mare

    0
    34
    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    O cheamă Mirela. M-am documentat greu pentru a afla câte ceva despre ”nebuna de pe trotuar”. Am aflat doar un prenume, relativ și el, plus detaliul că ar avea, în pendulul aproximărilor, în jur de 35 de ani. În anii trecuți am transmis rugăminți către somitățile primăriei de la 2, sector în care viețuiește, ca un gândac negru, iarnă și vară, pe trotuarul din fața blocurilor Șoselei Colentina. E învelită, ea și hainele ei, cu același fum negru al șoselei, așa că nu poți afla culoarea reală a feței, neatinsă vreodată de săpun. Doarme pe un pled, negru și el. Când ninge, ninsoarea pune prima plapumă albă pe trupul care pare inert. La minus 20 de grade Celsius, temperaturi care au coborât sub îngheț Capitala în iernile trecute, iar salvările au cărat la spitale, gripe și pneumonii, nebuna din Colentina s-a sculat dimineața de sub preșul ferfenițit și și-a început căutarea zilnică – mai întâi o mică recoltă de chiștoace, din care trage cu nesaț, apoi resturi alimentare în gheene. Primește, greu, un cadou. De obicei refuză orice danie. Privește prin tine care nu exiști în viața ei. Singură, în jungla orașului mare, Mirela a fost poate o fată frumoasă. Acum n-are vârstă. Privirea tulbure, străină într-o lume străină, cu oficilități care văd orice, ”interesele lor” cum zice vecinul meu Adrian Petrescu, niciodată amărăciunea unui destin în derivă, indică pierderea minții, sau descoperirea unei alte minți care nu comunică deloc cu cea a oamenilor aparent normali. Dar ce mai e normalitatea?
    Am încercat să reconstitui, trezindu-mă noaptea trecută într-un București silențios și indiferent, din date de nimic, viața acestei femei care continuă, de ani și ani, ocolită de boli și de moarte, să doarmă pe trotuar. În zori, stranie coincidență, aflu că ambasadorul Marii Britanii la București, pentru a sensibiliza asupra subiectului ”oameni fără adăpost”, a dormit pe stradă. Să sensibilizeze pe cine? Pe primarul Sectorului 2 care nici nu știu cine e? Pe Gabi Firea? Pe premier, pe premierul Dragnea, pe președintele Iohannis? Pe cine să sensiblizeze, cu gestul lui recunoscut ca formal, fiindcă a dormit păzit de niște angajați și a plecat apoi acasă să-și facă un duș cald?
    De ani și ani, o femeie pe care cei mai mulți o numesc Nebuna, nebuna care refuză să se îmbolnăvească și să moară, și pe care o cheamă – iată un pas spre descoperirea unei identități tragice – Mirela, viețuiește printre picioarele trecătorilor, fiindcă ea stă cel mai mult culcată, sau așezată lângă un gard al trotuarului. Element de decor al indiferenței colective, Mirela primește rar daruri, scârbită parcă de gestul accidental al generozității. Nu cere și n-a cerut niciodată nimic. Câteva sute de metri mai spre Bucur Obor e o biserică. Unii năpăstuiți pândesc milostenia cu care enoriașii ies uneori din lăcașul dedicat credinței. Ea, în demna-i nebunie, nu stă acolo, unde viața i s-ar ameliora cu un colac și un pișcot. Stă aici unde adesea refuză, privind departe prin tine, prin noi, interesul care i s-ar cuveni ca om. Fiindcă forma ei e de om. Sunt multe asociații sensibilizate la viața câinilor străzii. E bine. Dar de ce niciuna nu se arată sensibilă la viața nebunei Mirela, cea care de veri și ierni locuiește trotuarul Colentinei, cu sute de mii de pași zilnici?

    Lucian Avramescu, 14 octombrie, București


    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here