Acasă Jurnalul Bucurestiului Confesiuni la o ceasca de cafea AM Press : În sat, și prunii plâng uneori

AM Press : În sat, și prunii plâng uneori

32
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 Lucian Avramescu
În sat, și prunii plâng uneori

Doar secera lunii, subțiată ca o custure încovoiată, mai taie spice pe cer. Cum să fie spice pe cer? Sunt, ale stelelor, cum să nu fie!? A fost o noapte covărșitoare, lungă ca la Polul Nord, în strâmtoarea ei de câteva ore. Am avut timp să văd casele, întunecate toate, care sunt împrejurul locuinței mele. Am nevoie de un meșter să-mi refacă o scară al cărei lemn de brad a ținut doar 10 ani. Nuțo, l-am văzut acum câteva zile pe bărbatu-tău. Zi-i să vină până la mine să-i dau ceva de meșterit, că nu mă descurc singur. A fost până acum trei zile, dar a plecat iar în Spania. L-a luat și pe băiat cu el. Lucrează amândoi. Nu știu ce fac acolo. Fata o am în Germania. Nici despre ea nu știe cu ce se ocupă. Nuța a rămas cu o nepoată de la prima nevastă a fiului, măritată cu altul, tot plecând amândoi prin străinătățuri. E de-o seamă cu fiica mea Luciana. Ii zice mamă bunicei. Pe mama n-a mai văzut-o de când și-a făcut alt culcuș de viață, uitând-o de tot. Nuța stă peste terenul de fotbal, în fața casei mele. Când îi vine bărbatul din Spania, o dată, de două ori pe an, pune muzică să audă tot satul. Acum e întuneric peste casa ei, face economie de bec.
Mihai e și el meșter. M-a ajutat anul trecut să învelesc o volieră de păsăret, că am de toate. E o dambla de care nu m-am vindecat de copil: porumbei voiajori, moțați jucători, voltați albi, o păuniță, fiindcă păunul mi-a murit, 9 bibilici, rațe (mi-a intrat în cap să formez o rasă – Dublu Moțata de Sângeru, cu un colorit alb negru splendid, ca al costumelor populare din Mărginime), șase curcani pe care nu mă îndur să-i tai și trei fazani. Luciana vrea cal. Și eu voiam, copil fiind. Dar cine-l îngrijește? Mihai a plecat la Londra ca vopsitor de mașini. Când a plecat avea lacrimi în ochi. Stau trei luni. L-am văzut ieri acasă și i-am telefonat, cu toate că-l puteam striga din fundul grădinii, casa lui fiind în spatele livezii mele de meri. Mă bucur că te-ai întors! M-am întors, dar sâmbătă plec iar. Am turnat o placă de ciment peste pivniță. Stau să se zvânte și o iau iar din loc. E bine, acolo? E. Lucrez și de sărbători. Dorm în picioare uneori. E de lucru la mașini și patronul nu m-a lăsat acasă mai mult. Cât mai stai în Anglia, că-ți cresc copiii mari și nu-i mai știi (sunt în clasele mici, băiat și fată)? Acum mai plec, dar de Crăciun vin de tot. Tai porcul și nu mai plec niciodată. Așa zic toți. Nevasta lui Mihai se ajută cu părinții ei. E o femeie tânără și tristă.
În stânga și dreapta am două viloaie pe roșu, făcute imediat după primii ani de evadare la muncă în Occident, de copiii finei Gica. Valeria muncește la o familie de bătrâni în Madrid. Bătrânii au murit și s-a angajat la alți bătrâni și apoi la alți bătrâni, fiindcă locurile astea de muncă mor repede. Eugen, bărbatu-său, e fierar, sudor, face din bare metalice porți. Îndoaie fierul ca pe răchită. Aș avea nevoie de el la Muzeul Pietrei, dar n-a mai venit decât sporadic. Casa a rămas pe roșu. Băiatul lor era în clasa a patra. Acum s-a însurat. Adică a terminat liceul și e cu o fată ca și el, orfani de părinții plecați.
Vasile, celălalt fiu al finei Gica, un băiat vesel, plin de viață, a plecat măcelar, tot în Spania. Acolo a câștigat bine la început, s-a însurat, a făcut doi copii care-s spanioli. Un timp a avut pensie de invaliditate după un accident grav de muncă. Acum lucrează iar, îmi spune finul Jan, tată-său. Și casa lui Vasile, cu parter și două etaje, e pe roșu de aproape 20 de ani. Ți se mai întorc copiii, fine? Se întorc, mai stau să facă un ban, dar vin, sigur vin. Între timp aici li se nasc nepoți din fiii pe care nu-i mai știu, iar fina Gica s-a gârbovit nițel, tot crescând urmașii fiilor plecați.
Noapte. Luna seceră singură peste Sângeru spice de stele. Pietrarul meu Bușchi a murit acum o lună și meșteri ca el nu mai sunt. Toți lucrează să îndrepte ulucile Spaniei și Germaniei și Italiei și Angliei și să pietruiască zidurile din Normandia. Nu mai ai cu cine îndrepta un gard și cu ce propti un prun. Iar prunii, anul ăsta, cad de rod.


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here