Acasă Jurnalul Bucurestiului Auto PressAlert.ro : Două mașini cu hidrogen,

PressAlert.ro : Două mașini cu hidrogen,

29
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    1
    Share

Două mașini cu hidrogen, care consumă de 50 de euro la 500 de kilometri și elimină apă potabilă, prezentate la Timișoara  De Adriana Mîț
 Două mașini cu hidrogen, cu o autonomie peste 500 de kilometri, care consumă de 10 euro la 100 de kilometri și care au zero emisii nocive, ci elimină doar apă ce poate fi consumată, au fost prezentate, ieri, în centrul Timișoarei.
Cele două vehicule electrice cu pile de combustie și hidrogen au fost aduse în Piața Victorie de la Bruxelles. Mașinile au fost realizate în cadrul programelor europene de finanțare a cercetării și dezvoltării, printr-un parteneriat public-privat care lucrează la accelerarea introducerii pe piață a acestor noi tehnologii.
Mașinile au fost prezentate la Timișoara în cadrul unei campanii de promovare a tehnologiei pentru pile de combustie și hidrogen în Europa Centrală și de Est.
Vehiculele electrice cu pile de combustie au avantajul de a fi la fel de nepoluante ca și cele electrice și la fel de flexibile ca și cele diesel.
Cu un rezervor plin de hidrogen pot avea autonomie peste 500 de kilometri, fiind complet silențioase și având zero emisii nocive. Singura emisie este apa”, au arătat reprezentanții parteneriatului european public – privat Fuel Cells and Hydrogen Joint Undertaking (FCH JU). Cele două mașini expuse în centrul Timișoarei au motor electric, iar interesant este faptul că apa eliminată poate fi consumată. Un astfel de vehicul costă peste 70.000 de euro, însă în Europa de Est nu se găsește niciun model, pentru că nu există infrastructura necesară, adică stații de alimentare cu hidrogen.
“Acest parteneriat promovează tehnologia pe bază de hidrogen și pile de combustie. Aceste vehicule utilizează și hidrogen ca și combustibil, iar pila de combustie produce electricitate, motorul este unul electric și practic ai mobilitate electrică cu emisii zero, elimină apă. A picat apă din spatele mașinii, care poate fi băută, este potabilă.
Scopul celor de la Bruxelles este de a promova acest mijloc de transport curat, de a promova noile tehnologii și acele tehnologii care protejează mediul, cu emisii zero de dioxid de carbon.
Nimeni nu vinde o asemenea mașină într-un loc în care nu ai infrastructură, adică stații de alimentare.
Proiectele europene care au finanțat asemenea mobilități s-au ridicat și la valori de 80 de milioane de euro. La producători, o astfel de mașină costă peste 70.000 de euro. Nu se găsește ca mașină comercială și utilizabilă în estul Europei, din păcate. În restul Europei sunt 500 – 600 de asemenea vehicule”, a explicat Ioan Iordache, din partea Asociației pentru Energia Hidrogenului din România. În ceea ce privește costurile, Ioan Iordache a explicat că un kilogram de hidrogen costă zece euro, cu care o mașină se poate deplasa 100 de kilometri. Evenimentul a fost realizat cu sprijinul Primăriei Timișoara, iar în Piața Victoriei au fost prezenți primarul Nicolae Robu, alături de șeful PNL Ludovic Orban, precum și viceprimarul Dan Diaconu. Acesta din urmă chiar a ”riscat” să consume un pahar de apă rezultată din emisiile mașinii cu hidrogen.

Citeste mai mult pe: https://www.pressalert.ro/2018/05/doua-masini-cu-hidrogen-care-consuma-de-50-de-euro-la-500-de-kilometri-si-care-elimina-apa-potabila-prezentate-la-timisoara-foto/


Raspandeste cu incredere
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    1
    Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here