Prințesa

0
47
Raspandeste cu incredere
  • 3
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    3
    Shares

Sondajul nostru

Înt-una din cărțile mele, despre Cetatea Inocenței, la loc de frunte se află pictorul copiilor, Nicolae Tonitza (1886 – 1940), artistul care a văzut lumea prin ochii purității, prin chipul ființei neatinsă de nici un păcat. Toate tablourile sale cu copii emană această puritate, Portret de copil, Fetița cu broboadă, Cap de copil, Fetița pădurarului, Fetița, Copil, Cap de fetiță, Copil cu fundă verde, Cap de copil cu bonetă albă, Studiu de copil, Ciobănaș, Copil în rose și altele, toată seria este un landmark al picturii românești, așa cum este carul cu boi al lui Nicolae Grigorescu.

Dar cel mai emblamatic tablou al copilăriei este Prințesa, care exprimă, cum spunea Tonitza referitor la copii, „înalta frumusețe a cerului”. Pictând proprii copii, Catrina, Petru, Irina și Silică (dispărut prematur), cărora li s-a adăugat și Nineta Gusti, nepoata sa, Tonitza i-a pictat pe toți copii, fiindcă toți au în comun inocența sau, cum spune pictorul „fermecătoarea inexperiență”, „armonioasa dezordine”, „înaripata nedisciplină” și „pasiunea pentru tot ce este lumină, pentru tot ceea ce este mișcare slobodă, grație și joc”. În copilărie, pictorul moldav vedea o „dezinteresată înfrățire cu semenii planetari sub egal miliostiva sărutare a soarelui”.

Pictând Prințesa, artistul a pictat sufletul copiilor, pe care îl vedea „proaspăt și limpede”, asemenea unui „transparent și pur izvor de munte”. Indiscutabil, Prințesa reprezintă simbolul Inocenței la români. Figura ei este nefirească, total transparentă, cu acei ochi mari, ca două buline, cu buzele roșii, cu scufița (bonețica) și rochița albe, totul pe un fundal roșietic, culoarea fiind ușor estompată dat fiind că este vorba de o pictură în ulei pe carton (dimensiunile 50 x 40 cm, semnat stânga, sus, cu maro). Aici e marea problemă cu timpul, cu materia! Chipul copilului, întreaga atmosferă emanată de acest tablou, mă fac să spun că Prințesa este deja un persoanj extraterestru, ca într-unul din filmele SF în care vedem o invazie cosmică, ființele care vin din cer fiind copii, ca niște îngeri extratereștri. Iar mai nou, Prințesa îmi amintește izbitor de celebrul robot humanoid Sophia, creat în Hong Kong, modelat după actrița Audrey Hepburn, ea însăși un simbol al inocenței. Recent, la CBC, Sophia a susținut un un interviu de o oră. Arabia Saudită a făcut-o cetățean de onoare, ca fiind un perfect om cu inteligență artificală, de care se sperie Stephen Hawking. Îi plac mult filmele. Când a văzut The Godfather, a întrebat cum e posibil să se întâmple așa ceva? A fost primită și la Națiunile Unite, Sophia fiind o ardentă luptătoare pentru drepturile omului.

Să ne imaginăm ce destin ar fi avut Prințesa, dacă România se străduia să facă din ea o Sophia sau o Mona Lisa. Căci Prințesa nu mai reproduce realist imaginea unui copil sau altul, nu mai face recognoscibilă realitatea, ea este imaginea idealizată a copilului, a copilăriei, este o imagine dincolo de timp, în arhetipal. Cum o sugerează vocile îngerilor din Vox Maris de Enescu. Avem aici, ceea ce nici un alt pictor al lumii nu a mai reușit, Inocența arhetipală.

*

Dar se pare că românii și-au pierdut inocența. Așa se poate spune după Licitația de tomană a Casei Artmark, numită „Top 100 Mari Maeștri ai Artei Românești”, desfășurată sub format Duplex București – Târgu Mureș, un dialog între Vlad și Adina, comisarii de licitații, care au fost mijlocitorii principali între cumpărătorii aflați în cele două săli actante, Athénée Palace Hilton și respectiv Palatul Culturii, Sala Oglinzilor.

Licitația a avut 149 de loturi, iar Prințesa a ocupat poziția 85. Am așteptat cu emoție momentul, notându-mi tot șirul de licitări, începînd cu 4 lucrări, acuarelă și gravuri cu acul, de Theodor Aman, apoi diverse tablouri semnarte de Bernea, Năpăruș, Băncilă, Ciucurencu, Bălașa, Marcel Iancu, Nagy, Perahim, Segal, Vilmos, Lebel, Teutsch, Hérold, Damian, Lucian Grigorescu, Sion, Dăncuș, Acs, Gergely, Wepper, Miracovici, Cumpăna, Verona, Padina, Harșia, Podlipny, Șirato, Steriadi, Țipoia, Pallady, Iser, atingând pragul de sus cu tablourile Margine de sat de Ion Andreescu, 24 mii euro, Maternitate de Corneliu Baba, dat cu 25 mii euro, și Trei prietene de Maxy, adjudecat cu un neversosimil 40 mii euro, dar totul decurgînd fără evenimente notabile, doar cu uimirea că un tablou celebru al lui Baba, Enescu concertând, nu s-a licitat. Pas cu pas, emoția creștea. Păi dacă un tablou modest, scos de la naftalină, s-a dat cu 40 de mii euro, să vedeți ce dispută va fi pentru Pințesa! Așa credeam, dar o doamnă de alături mi-a spus, nu vedeți, se dau numai artiștii evrei. Nu-i un criteriu, zic, fiindcă, uitați, și Leon Biju a fost evreu, e un pictor remarcabil, cu totul special, și totuși tabloul său, Egipteancă, nu a foast licitat de nimeni!

Și a venit momentul Prințesei. Liniște totală. Se auzea doar pixul pe hârtia pe care un cocârjat cu o frizură à la Hitler își nota ceva fugar, căci și el stătea ghemuit de emoție, de, era unul dintre căpătuiții Casei Artmark, cel care a scris într-o carte tradusă în 17 limbi că „poporul român are structura fecalei”. Cine știe ce salariu încasează această lighioană, care l-a băgat și pe Eminescu în debara, de pe urma icoanelor artei românești! Cum să nu-și piardă românii inocența, când au de zeci de ani asemenea… ideologi?!

Licitația a pornit de la suma de 57 500 euro. Ei bine, nici o mișcare, de frica sumei, parcă, nimeni nu a licitat-o, nici de la București, nici de la Tărgu Mureș. Casa a estimat lucrarea între 60 și 90 de mii euro. Sigur, ea s-a bazat pe experiențele anterioare, când a vândut Copil în rose, la Licitația de iarnă din 2012, cu 75 de mii de euro. Iar cu un an înainte, a atins recordul cu 290 de mii euro pentru Nud în iatac. Deci Casa era îndreptățită să mizeze pe o solicitate aprinsă. Chiar și Duplexul a avut același scop, să existe o dispută cu mulți pași de licitație pentru această capodoperă, realizată de Tonitza în anii 1927 – 1928 și făcând de atunci parte din colecția istorică a familiei Bușulenga, aparținînd pe rând celor trei frați Bușulenga, unul dintre ei, Apostol, fiind soțul lui Zoe Dumitrescu, celebra profesoară, eminent om de cultură.

*

Iată că Prințesa, copilul extraterestru al picturii românești, nu și-a luat zborul de la vatră. Au urmat la licitație și alte icoane ale artei românești, capodopere semnate de Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian, Ștefan Dimitrescu, fost coleg și bun prieten al lui Tonitza, Adam Bălțatu, Samuel Mützner, Nicolae Vermont, al cărui desen ciudat, într-o vitrină din Bârlad, i-a deșteptat geniul picturii lui Tonitza, pe când avea 9 ani, Gheorghe Petrașcu, Camil Ressu, Magdalena Rădulescu, Nicolae Dărăscu și alții, dar ochii sufletești mi-au rămas la Prințesa lui Tonitza, care m-a hipnotizat, care nu are asemănare. Băiatul care a adus tabloul la vedere, l-a luat și a plecat cu el în culise, parcă a tras cortina. Ca la teatru. Rămâne poate pe altă dată, să avem parte de o nobilă licitare, când românii își vor recăpăta inocența și se vor strădui să aibă în patrimoniul lor național asemenea opere de referință. Prințesa poate fi pusă alături de Cumințenia pământului, și ea aflată într-o situație incertă, dar și de seria capetelor de copii sculptate de Brâncuși. Să nu-i uităm și pe copiii lui Grigorescu, atinși de aceeași „înaltă frumusețe a cerului”, precum divina Primăvara, nemaivorbind de pictura sa religioasă desăvârșită, operă a „meșterului Nicu”, cum i se spunea pictorului adolescent. Cu toți, ca și tot ceea ce este pătruns de puritate îngerească, fac parte din Inocentopia, cum am numit eu Cetatea inocenței.

Grid Modorcea, Dr. în arte


Raspandeste cu incredere
  • 3
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    3
    Shares

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here