Procesul de pedofilie Outreau! Un proces fara sfârsit. Cea mai grava eroare judiciara din istoria tuturor timpurilor. “Capitularea” sistemului juridic francez!

0
105
Raspandeste cu incredere
  • 78
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    78
    Shares

Sondajul nostru

Thomas CSINTA

Redactor – Corespondent (Franta)

REZUMAT

Suntem oare o natiune de degenerati, de pedofili, de incestuosi?
Nu, în nici un caz, sub nicio forma!
Din pacate însa, ca toate marile natiuni, avem si noi “perfuzati sociali” care în anumite momente ale istoriei ne-au compromis….
Incredibil, dar totusi, din pacate, adevarat!

“Ancheta si procesele (în Prima instanta, respectiv, în Apel) în Dosarul de pedofilie Outreau (cea mai grava eroare judiciara din întreaga istorie a justitiei franceze) au loc într-un context social–istoric deosebit de nefavorabil (care, dupa parerea mea, vor contribui la esecul acestora), pe de o parte, atât celor inculpati si condamnati în dosar, respectiv, magistratului care l-a instrumentat pe acesta (Fabrice Burgaud), cât si reprezentantilor societatii civile (în special mijloacelor mass–media), în general, si victimelor (abuzurilor sexuale), în particular. Pentru ca în paralel cu Dosarul Outreau este instrumentat si „celebrul” dosar al Retelei de pedofilie de la Angers (cel mai mare proces de pedofilie si incest din întreaga istorie a Frantei), în care 66 de inculpati (dintre care 39 barbati si 27 femei, cu vârstele cuprinse între 23 si 73 de ani), majoritatea dntre ei, inculti, (semi)analfabeti, marginalizati, crescuti în familii adoptive sau centre socio–educative apartinând directiei departamentale a copilului, victime în copilarie ale violentei domestice si ale agresiunilor sexuale incestuoase, etc., supravietuind gratie „perfuziilor” sociale, sunt acuzati ca ar fi abuzat sexual si violat cu brutalitate 45 de copii (cu vârstele cuprinse între 6 luni si 12 ani) în perioada ianuarie 1999 – februarie 2002, în cadrul unei vaste retele (tentaculare) de prostitutie infantila. În urma unui proces care a debutat pe 3 martie 2005 în fata Curtii cu Jurati al Departamentului Maine et Loire la Angers sub presedintia lui Eric Maréchal (compusa din 12 jurati: 3 magistrati si 9 persoane alese arbitrar de pe listele electorale), cei judecati (23 de familii, dintre care 21 erau în custodia serviciilor sociale, în majoritatea cazurilor: parinti si bunici, unchi si matusi, frati si surori, etc, ai copiilor, dar si straini, adepti ai prostitutiei infantile), vor fi sanctionati de catre Juriul Popular (care a trebuit sa raspunda la 1.974 de întrebari) pe 27 iulie 2005 (dupa 9 zile de deliberare) cu 625 de ani de detentie criminala (cu pedepse cuprinse între 6 luni cu suspendare si 28 de ani de recluziune criminala cu executare).”

Sute de ani am „adorat” Justitia noastra (franceza) si am fost „mândri” de ea! Pentru ca aveam „încredere” deplina, în ea. Pentru ca o consideram „dreapta“, unica, la îndemâna tuturor (inclusiv a omului de rând) si care (cel putin aparent) înainta sigur, cu o  singura viteza, cu certitudine, catre adevarul „absolut“, adevarul nostru, adevarul istoric.

Mostenit de la Inchizitie si „îmbratisat” de catre  Napoleon Bonaparte (Napoleon I/1769-1821), primul împarat francez (1804-1814), Codul de de Instructie Criminala francez din 1808, o adevarata „reforma” a vremii, nu este altceva decit un „mise à jour” a Ordonantei din 1670, o adevarata „unealta”, prin definitie, de tortura, în special psihologica, în mîinile slujitorilor bisericii, ridicati la rangul de demnitari justitiari, „intermediari” între Dumnezeu si lumea muritoare de rând. Prin acest Cod de Instructie, în 1811 înlocuim Juriul de Acuzare, considerat „fidel” vointei Domnului, cu Judecatorul de Instructie (JI), pe care de-a lungul istoriei, il „înzestram” cu puteri (practic) nelimitate si îl ridicam la rang de Profet. În plus, îl „îndoctrinam” cu ideea ca, nimeni niciodata, în nici un context, sub nici o forma, nu i se poate opune, pentru ca ceea ce el sustine, este întoddeauna, drept, corect si sfânt. (A se vedea pentru detalii si articolele autorului: „Sacalii” , O reforma fara forma si fara fond!)

Mostenitor „legitim” al Locotenentului Criminal, apoi al Magistratului de Siguranta, de-a lungul timpului el devine actorul principal, „monstrul scaru” al unei justitii de tip inchizitorial care se „prelungeste prin continuitate” pâna în zilele noastre, aparent fara uzura  morala, care taie si spanzura tot ce-i sta în cale. Inzestrat cu sarcini complet antagoniste, pe de o parte cu acea de Investigatie, iar pe de alta parte cu cea de Jurisdictie, fara sa-si dea seama, el este „transormat” de catre Legislator  în elementul central care pune în evidenta cu „fidelitate”  toate contradictiile sistemului juridic inchizitorial. Un sistem „în cadere libera” pe scara valorilor democratice si ale drepturilor fundamentale ale omului.

Nemultumit de el, de serviciile pe care le presteaza, de curând i-am inventat si o „antiparticula” socio-profesionala, Judecatorul de Detentie si de Libertate (JDL) creat printr-o lege data pe 15 iunie 2000 privind prezumptia de nevinovatie de de catre Legea Elisabeth Guigou (n.1946), Ministru al Justitiei (între 4 iunie 1997 – 18 octombrie 2000), în Guvernul lui Lionel Jospin (n.1937, Prim-Ministru  între 2 iunie 1997 – 6  mai 2002). Un magistrat (independent) într-un Tribunal (în principiu, un Judecator de instanta, Judecator de minori, Judecator responsabil cu executarea si amenajarea pedepselor, Judecator  responsabil cu problemele familiei, etc.), numit de catre CSM (Consiliul Superior al Magistraturi). Într-un TGI (Tribunal de Înalta Instanta) acesta poate ocupa functia de presedinte, de vicepresedinte sau de judecator, într-un Tribunal de Instanta, functia de judecator de instanta, iar la Curtea de Apel, functia de primul presedinte, de prsedinte de camera (corectionala sau criminala), respectiv, de consilier. În sârsit, crezând ca „sfintii” nostri „siamezi” (JI & JDL)  vor contribui la bunul mers al justitiei, catre acel adevar absolut, pe care între timp am descoperit ca de fapt, nici nu exista (Pablo Neruda/1904-1973, Premiul Nobel pentru Literatura în 1971), vom remarca în cadrul Procesului Outreau.

PREAMBUL

Dosarul criminal de pedofilie Outreau, este fara niciun fel de comentarii cel mai mare esec în materie judiciara în Franta si foarte probabil chiar si în lume, care a zguduit din temelii nu numai opinia publica franceza, dar si cea internationala. Ce putin, în toate acele tari care se vor democratice si respecta prezumptia de nevinovatie. În care acuzatii devin acuzatori, iar magistratii cu „acolitii” sai, Politia pe de o parte si Expertii – judicari, pe de alta parte, sunt redusi la niste „imbecili, incompetenti, diletanti” si „slugi”, la îndemina unei justitii aflate în pragul „falimentului”, într-o totala disfunctiune si „decompozitie morala”!

Astfel, între 4 mai – 2 iulie 2004,  18 persoane (dintre care una, François Mourmand – decedat în închisoare pe 9 iunie 2002, inculpat îmreuna cu sora sa Lydia Cazin-Mourmand), „cunoscute” si (supra)numite: „Diabolicii de la Outreau” („Nebunii de la Outreau”, „Nulitatile de la Outreau”) sunt judecate de catre Curtea cu Jurati (Juriul Popular) de la Saint Omer (Departamentul Pas de Calais, Regiunea adminitrativa Nord – Pas de Calais) pentru abuzuri sexuale, violuri în grup, incest(uri) si acte sexuale barbare comise asupra unor minori cu ocazia unor orgii sexuale pedofile organizate de catre Parintele Dominique Wiel între 1995 – 2000 (care ar fi facut 112 cereri de eliberare conditionata sub control judiciar pentru a fi judecat în libertate) împreuna cu niste prieteni de-ai lui (în care ar fi fost implicati, implicit si parintii copiilor lor). Peste 70 de persoane, adepte ale perversiunilor sexuale vor fi audiate (în Franta) în timpul instrumentarii dosarului, care debuteaza în 2001. Pâna la urma, prin intermediul unor „filiere tentaculare” ale unor orgii sexuale „specializate” în zoofile (oi, caîni, porci, etc.), anchetaorii vor ajunge si în Belgia.

La originea denuntului, este chiar una dintre inculpate, Myriam Badoui (o „femeia perversa, cu inclinatii halucinante si obsedante catre sexul cu animale, cu un coeficient intelectual demn de un debil”), considerata de catre magistrati ca principala „instigatoare” si „manipulatoare” ai celor implicati în dosar. Cei 4 copii ai lui Thierry Delay (40 de ani) si Myriam Badoui (37 de ani) vor fi plasati în familii adoptive (de plasament), începând din 25 februarie 2000, la cererea acesteia din urma, sub pretextul ca sotul ei ar fi violent si s-ar „purta” urât cu acestia, care la începutul lunii decembrie vor povesti asistentei (lor) maternale ca ar fi fost obligate sa vizionze filme pornografice înregistrate pe casete video (VHS), îmreuna cu parintii lor, precum si abuzurile sexuale carora ar fi fost supusi, în special, din partea locatarilor din cartierul popular Tour du Renard la Outreau, unde locuia cuplul Delay-Badaoui. Asistenta este stupefiata de ceeea ce aude de la unul dintre cei 2 copii aflati în grija ei, Dimitri (atunci în vârsta de 8 ani): „Fac dragoste cu tata”, „ El a început sa ma violeze si am durei”, „Mama îmi pune sexul în gura (ca sa-i fac sex oral)”, ceea ce ulterior este confirmat, sub o forma sau alta, si de catre Chérif  (atunci în vârsta de 10 ani, rebotezat Kevin dupa adoptie de catre Delay, violat de catre 9 adulti în dosarul Outreau), cel mai mare dintre copii, cel al lui Badaoui, nascut înainte de casatoria ei cu Delay, respectiv, Dylan (atunci în vârsta de numai 4 ani) si Johnatan (în vârsta de 6 ani), copii naturali ai cuplului, ca de altfel si Dimitri. Ca urmare, asistenta sociala va sesiza pe 5 decembrie 2000 DCD (Directia Copilului Departamentului) Pas de Calais la Boulogne sur Mer, care pe 13 decembrie va depune o plângere contra cuplului Thierry DelayMyriam Badoui la Procurorul Republicii de Boulogne sur Mer Gérald Lesigne, având ca efect deschiderea unei informatii judiciare de  catre acesta pe 4 ianuarie 2001, numindu-l pe tânarul magistrat Fabrice Burgaud[1](n.1971), ca judecator de instructie în instrumentarea dosarului.

Pe 20 februarie 2001, proaspatul judecator de instructie îsi începe ancheta, iar cuplul Delay-Badaoui este arestat si plasat în detentie provizorie.El neaga faptele, dar ea îsi recunoaste vina si în plus, va indica o serie de alte nume care ar fi participat la orgiile sexuale cu copii lor, dar si cu alti copii „adusi” (în acest scop) din cartier, motiv pentru care, ancheta se va orienta catre o retea de pedofilie franco-belgiana, ceea ce va implica o serie de arestari si încarcerari în detentie provizorie de-a lungul anului 2001. Pe 9 iunie 2002, unul dintre cei încarcerati, François Mourmand (în vârsta de 32 de ani, care la internare avea 50kg si înainte de deces 130kg datorita consumului exces de medicamente) se sinucide cu o supradoza de medicamente în Centrul de Detentie Provizorie (Maison d’Arrêt) din Douai (Lile Métropole). Lydia Cazin-Mourmand, sora acestuia, a declarat la proces ca „autoritatile franceze i-ar fi oferit 5.000€ pentru a înceta demersurile judiciare legat de decesul fratelui sau”.

Pe 4 mai 2004, se va deschide procesul în Prima Istanta la Tribunalul din Saint Omer (subprefectura departamentului Pas de Calais), în fata Juriului Popular (Curte cu Jurati compusa din 3 magistrati si 6 jurati alesi, la întâmplare, de pe listele electorale, dintre care 7 femei si 2 barbati, avându-l ca presedinte pe Jean – Claude Monier), respectiv, al Procurorului Republicii Gérald Lesigne (în calitate de Avocat general, reprezentând Ministerul Public), procesul celor 17 adulti (6 femei si 11 barbati, cu vârstele cuprinse între 22 si 67 de ani) ramasi inculpati în dosar (si acuzati de „viol, agresiuni sexuale, comise asupra 18 minori, în perioada 1995-2000”), dintre care 7 vor fi achitati pe 2 iulie 2004, cand Juriul si magistratii vor pronunta verdictul, dupa o deliberare care a durat 15h00. Cu alte cuvinte, Thierry Delay si Miriam Badaoui, împreuna cu un alt cuplu format din David Delplanque (30 de ani) si Aurélie Grenon (24 de ani), vor recunoaste faptele care le sunt reprosate si sunt condamnati la 20 de ani, respectiv 15 ani de recluziune criminala si la 6 ani, respectiv, la 4 ani de închisoare. Mentionez aici si faptul ca cei 4 copii ai lui Delay si Badaoui (Chérif/Kevin, Dimitri, Jonathan si Dylan), îsi vor mentine acuzatiile atât contra parintilor lor, cât contra unei importante majoritati ai celorlalti invinuiti.

Alti 4 inculpati în dosar vor fi condamnati de catre Juriul Popular de la Saint Omer, la pedese efectuate deja în detentie provizorie (între 16-39 de luni), iar ultimii 2 ramasi, la pedepse putin mai mari, dar în scurt timp vor fi lasati si ei în libertate conditionata sub control judiciar. Toti cei 6 sanctionati penal de catre Juriul Popular: Abatele Dominique Wiel (în vârsta de 67 de ani, la 7 ani), Franck si Sandrine Laver (la 6 Ani, respective, la 3 ani), Thierry Dausque (la 4 ani), Daniel Legrand jr. (în vârsta de 22 de ani, la 3 ani) si executorul judecatoresc Alain Marécaux (în vârsta de 40 de ani, la 18 luni, care în timpul detentiei provizorii ar fi facut 131 de cereri de liberare conditionata), vor face apel la sentintele pronuntate contra lor pe 2 iulie 2004.

Dar alti 7 acuzati, retinuti pe „lista inculpatilor” (care în timpul detentiei  provizorii au fost obligati sa suporte umilinta din partea societatii civile si marginalizarea lor sociala): soferul de taxi Pierre Martel (55 de ani), David Brunet si companionul sau Karine Duchochois (24 de ani), Daniel Legrand (administrator a unui sex-shop la Ostende din Belgia, 51 de ani, considerat „seful” retelei pedofile), Christian Godard (45 de ani) si sotia sa Roselyne Normand (43 de ani), respectiv, sotia executorului judecatoresc Odile Marécaux (38 de ani), care au neagat faptele reprosate lor si contra carora Avocatul general al acuzarii (convins de nevinovatia acestora) solicita achitarea, vor fi achitati de catre Curtea cu Jurati Pas de Calais.

Mentionez aici faptul ca pe 25 iunie 2004, Avocatul general (al acuzarii), reprezentat prin Procurorul Republicii de Boulogne sur Mer, Gérald Lesigne, a solicitat contra principalilor vinovati pedepse care nu au fost confirmate (întptdeauna) si de catre Curtea cu Jurati. Astfel, contra sotilor Thierry Delay si Miriam Badaoui, Lesigne a solicitat 18 ani de recluziune criminala (considerând ca cei 2 au actionat în „cuplu” si sunt la fel de vinovati), în timp ce Curtea l-a sanctionat pe Delay mai sever, cu 20 de ani de detentie, dar pe Badaoui, „numai” cu 15 ani de închisoare (tinând, probabil,  cont de coeficientul ei intelectual redus). Si în cazul cuplului David Delplanque si Aurélie Grenon (parintii lui Malvina si Corentin, în vârsta de 5 ani, respectiv, 7 ani la proces), pedepsele pronuntate de catre Curtea cu Jurati au fost „usor” diferite: 4 ani, respectiv, 6 ani de închisoare,  în timp ce Lesigne a solicitatat 7 ani, respectiv, 5 ani de închisoare. Din contra, Franck Lavier a fost condamnat la 6 ani de detentie, sanctiunea penala solicitata contra acestuia si de catre Lesigne, în timp ce Sandrine Lavier, contra careia Lesigne a solicitat numai 2 ani de închisoare cu suspendare, a fost sanctionata si ea de catre Juriul Popular cu 3 ani de detentie. În sfârsit, contra Dominique Wiel, Lesigne n-a solicitat dcât 4 ani de închisoare, iar acesta a fost sanctionat de catre Curte, mult mai sever, cu 7 ani de detentie criminala, o situatie întâlnita si în cazul lui Thierry Dausque, condamnat la 4 ani de detentie, contra 2 ani solicitati de catre Lesigne sau în cazurile lui Daniel Legrand jr., condamnat la 3 ani de închisoare (în loc de 18 luni solicitati de catre Lesigne), respectiv, Alain Marécaux, condamnat la 18 luni de închisoare cu executare, în timp ce Lesigne a solicitat aceasta pedeapsa cu suspendare.

Cel de-al 2-lea proces în fata Curtii de Apel Paris la TGI (Tribunalul de Înalta Instanta), se va deschide pe 18 noiembrie 2005. În fata Juriului Popular (compus din 3 magistrati si 9 jurati, fata de numai 6 în Prima Instanta, sub presedintia lui Odile Mondineu – Hederer), al Avocatului general al acuzarii Yves Jannier asistat si de catre Procurorul general al Curtii de Apel Paris Yves Bot) Myriam Badaoui („sustinuta” si de catre fostul sau sot Thierry Felay) declara ca „nimic nu este adevarat” si „ toti cei 6 inculpati în dosar (condamnati) n-au facut nimic” iar „eu am mintit în primul proces, sunt bolnav si o mincinoasa”. Cu alte cuvinte,  cei 6 n-ar fi fost vinovati. Dar pe 24 noiembrie ea se va retracta si sustine ca ceea ce a declarat  nu este adevarat. Cu toate acestea, pe 1 decembrie 2005, cei 6 condamnati, dupa o  deliberare care a durat cca 07h½, vor fi si ei (toti) achitati. Deci, în total, dintre cei 18 inculpati în acest complex dosar de pedofilie (dintre care 17 vor trimisi în fata instantei judecatoresti), 13 vor fi achitati. Vorbim aici de cea mai grava eroare judiciara comisa într-un dosar penal, din întreaga istorie criminala a Frantei. În concluzie, pe 5 decembrie 2005, Presedintele Frantei Jacques Chirac (n.1932, în functie între 1995-2007) dar si Prim–Ministrul Dominique de Willepin (n.1953, în functie între 31 mai 2005 – 15 mai 2007), precum si Ministrul Justitiei Pascal Clément (n.1945, în functie în perioada 2 iunie 2005–15 mai 2007) vor cere scuze public celor 13 achitati, care, ulterior, vor fi si indemnizati de catre CNIV (Comisia Nationala de Indemnizare a Victimelor), pentru prejudiciul material si moral suferit în timpul detentiei cu sume cuprinse intre 300.000-600.000 €, fiecare. (A se vedea pentru detalii: Repararea detenţiei provizorii in Jurisdictia Franceza). Este pentru prima oara în istoria Frantei când un Sef de Guvern francez (Prim – Ministru) si un Presedinte de stat, cer în public scuze unor înculpati, condamnati, iar ulterior, achitati de catre justitie.

APROFUNDAREA DOSARULUI

Înainte ca dosarul de pedofilie Outreau sa ajunga pe biroul lui Gérald Lesigne,  procurorul Republicii de la Boulogne sur Mer, în ianuarie 2001, oraselul Outreau (cca 15.000 de locuitori) era cunoscut deja pentru sorditatea sa, având în vedere faptul ca în noaptea de 11 catre 12 februarie 21997, fratii Jean–Michel si Jean–Louis Jourdain, originari din localitate, au sechestrat, violat (cu brutalitate), batut (cu bestialitate) si asasinat (prin sugrumare), 4 tinere cu vârstele cuprinse între 16-19 ani, în timp ce acestea erau în drum spre Carnavalul de la Le Portel (în proximitatea orasului Boulogne sur Mer).

Din contra, Thierry Delay si Myriam Badaoui  (care s-au cunoscut în 1991 si s-au casatorit în 1993), locuiau deja de un deceniu în oras, la etajul 5 al imobilului Les Merles din cartierul de HLM  Le Tour de Renard, cu cei 4 copii ai lor: Chérif (Kevin) copilul lui Myriam, care înca din 1995 locuia la o familie adoptiva (în plasament), de cand Delay l-ar fi violat pentru prima data (de Craciun), respectiv, ceilalti 3 copii „comuni” Dimitri, Johnatan si Dylan (cu vârstele de 8 ani, 6 ani, respectiv, 4 ani), „abandonati” si ei în familii adoptive din 25 februarie 2000 (când Delay aflat într- o criza de violenta a distrus apartamentul, ceea ce ar fi determinat-o pe Badaoui sa-i cheme în regim de urgenta pe cei de la serviciul social). În realitate, cei 4 copii ai lor i-ar fi fost retrasi cuplului Delay – Badaoui de catre serviciile sociale, pentru ca Delay era un mare consumator de alcool si de pornografice, care de mai multe ori pe saptamana viziona cu regularitate filme pentru adulti în sex-shopul din Boulogne sur Mer (din strada Les Religieuses Anglaises). Conform mamei sale, Janine, acesta ar fi fost violat si batut si el, saptamanal,  începând cu vârsta de 8 ani de catre tatal sau, care s-a spanzurat în vara anului 1999 în podul casei. În ceea ce o priveste pe Badaoui, de origine algeriana, tatal ei ar fi maritat-o fortat la vârsta de numai 14 ani (pentru suma de cca 3.000€), cu un var violent care o maltrata sistematic. Într-un asemenea context, Dimitri si Dylan ajung pe 25 februarie 2000 în custodia lui Corinne Bertrand, o asistenta maternala la Samer, ceea care va si sesiza pe 5 decembrie 2000 DCD (Directia Departamentala a Copilului) Pas de Calais. De altfel, orgiile sexuale cu copii vor continua si la „fara frecventa”, atunci când acestia vor fi împreuna cu parintii, pâna la arestarea lor de catre Fabrice Burgaud pe 21 februarie 2001, însa înca din 4 ianuarie, Politia Nationala din Boulogne sur Mer va fi însarcintata cu o ancheta preliminara, înainte ca Procurorul Republicii Gérald Lesigne sa-l numeasca oficial pe Fabrice Burgaud, judecator de instructie în instrumentarea dosarului (Outreau).

Acestia care erau în relatii foarte apropiate (intime) cu vecinii lor Karine Duchochois si David Delplanque (împreuna cu Sylvie Discours si el tatal a 2 copii Mélissa si Valentin, devenit companionul lui Aurélie Grenon), respectiv, Franck si Sandrine Lavier, de la etajul 4), cu care jucau de altfel, printre altele si carti (regulat), vor trece rapid la marturisiri (dezvaluiri), ceea ce va conduce anchetatorii si la arestarea acestora din urma, în zilele de 3, respectiv, 10 aprilie, când este interpelata si Roselyne Godard. Între pe 6 martie cca alte 60 de persoane vor fi interpelate. Având în vedere faptul ca apararea va contesta o serie de expertize psihologice ale expertului  Marie – Christine Gryson (datorita unui conflict de interese), în timpul instrumentarii dosarului, presedintele Curtii cu Jurati, Odile Mondineu-Hederer, va  solicta alti 5 experti – psihatri  pentru audierea copiilor, sub „îndrumarea” profesorului de psihopatologie Jean-Luc Viaux de la Universitatea Rouen. În timpul perchezitiei la ei, politistii gasesc 163 de casete video VHS si 12 bucati de dildo (de diferite marimi), dar si alte câteva obiecte sexuale.

Pe 25 mai sunt interpelati Franck si Sandrine Lavier (car s-au cunoscut în 1998, dând nastere unei familii recompuse cu copii Carla, Lilian si Cassandra), iar pe 7, respectiv, 25 iunie sunt idntificati si sotii Odile si Alin Marécaux (parintii lui Sébastien), ea infirmiera si el executor judecatoresc, care vor fi arestati pe 14 noiembrie, îmreuna cu soferul de taxi Pierre Martel si preotul catolic Dominique Wiel. Pe 21 august 2001 SRPJ Lille îl identifica pe Daniel Legrand jr. în baza de date a unui fisier apartinând politiei orasului belgian (de frontiera) Mouscron. Acesta a fost interpelat pentru furtul unui carnet de cecuri în 1999, dar este lasat în libertate, însa politistii vor ajunge rapid si la tatal acestuia Daniel Legrand (administratorul unui sex – shop  la Ostende in Belgia).

Pe 15 ianuare 2002 în timpul audierii sale, Dominique Wiel (confruntat cu acuzatorii sai) neputând sa se apare, va cânta în semn de protest „La Marseillaise” (un cântec patriotic din timpul Revolutiei franceze/5 mai 1789 – 9 noiembrie 1799, pe care Franta a adoptat-o ca Imn national pentru prima data în perioada 14 juillet 1795 – 1804, caracterul lui national fiind confirmat ptin art.2 al Constitutiei din 27 octombrie 1946 în timpul celei de a 4-a Republici/1946-1958 si reconfirmat în 1958, în timpul celei de a 5-a Republici franceze/1958 – pâna în prezent). Pe 20 februarie este arestat si inculpat Christian Godard, care cu sotia sa Roselyne Normand – Godard (încarcerata în detentie provizorie) au fost interpelati si audiati deja pe 27 august 2001. Pe 9 iunie 2002, garajistul François Mourmand (în vârsta de 33 de ani), nemaisuportând umilinta, se sinucide cu o supradoza de medicamente de medicamente. Din contra, sora lui Lydia, este convinsa de faptul ca acesta ar fi fost „ucis” lent, prin administrarea unor cantitati mari de medicamente, ceea ce ar fi contribuit si la crestea în greutate cu cca 80 de kg în timpul detentiei sale provizorii.

Toti ce inculpati în dosarul Outreau vor fi încarcerati în închisori vetuzte (vehi, deteriorate sau în degradare) demoralizante (din punct de vedere psihologic) cu conditii de detentie, mai mult decât indecente, greu de suportat, mai ales în cazul unei încarcerari abuzive. Este vorba de Închisoarea Loos (Lille Métropole, Prefectura Departamentului Nord si a Regiunii administrative Hauts de France, instaurata în  Abbaye Notre-Dame de Loos – fondata pe 15 decembrie 1149, activa ca  centru de detentie în perioada 1817 – 2011, demolat în 2016, ratasat TGI–Tribunalul de Înalta Instanta si Curtii de Apel Lille), Închisoarea Douai–Maison d’Arrêt (aria metropiltana Lille, construit în 1907 cu 368 de locuri, ratasat TGI si Curtii de Apel Douai), Închisoarea Compiègne–Maison d’Arrêt (Departamentul Oise, construit în 1867, vândut Statului pe 22 martie 1946, pe un teren de 4.000m2, cu 80 de locuri repartizate în 25 de celule si 22 de dormitoare, închis în 2015) si Închisoarea AmiensMaison d’Arrêt (Departamentul Somme, construit în 1904 cu 307 locuri, ratasat TGI Amiens si TGI Abbeville, respectiv TGI Péronne), amândoua aflate în fosta Regiunea administrativa Picardie (astazi, tot Hauts de France, a se vedea pentru detalii ciclul de articole „În umbra vietii!”). Pe 17 decembrie 2002, Parchetul din Douai solicita achitarea a 2 dintre inculpati (Christian Godard si Odile Marécaux) si trimiterea în fata Curtii cu Jurati al Departamentului Pas de Calais (la Saint Omer), pe ceilalti 15, considerati în dosar, ca implicati în orgiile sexuale de pedofilie organizate la Outreau (mai mult sau mai putin) de catre cuplul Delay – Badaoui. Pe 13 martie 2013 Burgaud, renunta la achitarea lui Christian Godar si îl alatura grupului celor care urmeaza a fi trimisi în fata Juriului Popular la Saint Omer. Documentul este semnat de catre succesorul sau, pentru ca începând din iulie 2002 el este mutat la Parchetul Antiterorist de la Paris.

Pe 21 iulie 2003, executorul judecatoresc Alain Marécaux este spitalizat în regim de urgenta datorita unei greve a foamei prelungite (scazând în greutate la cca jumatate din cea initiala avuta înainte de încarcerare: 90kg), iar pe 7 octombrie, acesta este pus în libertate conditionata sub control judiciar. Între timp, pe 1 iulie 2003, Camera de Instructie a Curtii de Appel Douai (regiunea urbana Lille, Departamentul Nord), la recomandarea lui Burgaud, va trimite cei 17 inculpati „supravietuitori”  (ai detentiei provizorii) în fata Curtii cu Jurati de la Tribunalul din Saint Omer, pentru infractiunile criminale de „viol si abuzuri sexuale în reuniune (banda organizata) contra unor minori având mai putin de 15 ani”, în cartierul muncitoresc periferic Tour du Renard al orasului Outreau.

Dupa cum am mentionat, dintre cei 18 inculpati în dosarul Outreau, în Prima instanta, în fata Curtii cu Jurati Pas de Calais la Tribunalul Saint Omer (desfasurata între 4 mai – 2 iulie 2004), 4 inculpati  vor fi condamnati definitiv, care nici nu vor face apel la sentintele pronuntate pe 2 iulie: Thierry Delay si Myriam Badaoui (la 20, respectiv, 15 ani de recluziune criminala), David Delplanque si Aurélie Grenon (la 6, respectiv, 4 ani de detentie). Alti 6 inculpati vor fi condamnati la pedepse cuprinse între 18 luni si 7 ani de detentie cu executare (Dominique Wiel, Franck si Sandrine Laver, Thierry Dausque, Daniel Legrand jr si Alain Marécaux), care vor facel apel la sentintele pronuntate si vor fi achitati toti de catre Curtea de Apel Paris  pe 1 decembrie 2005, în cadrul unui proces care s-a desfasurat în perioada 18 noiembrie – 1 decembrie 2015. Din contra, 7 inculpati în dosarul de pedofilie  Outreau (Pierre Martel, David Brunet, Karine Duchochois, Daniel Legrand, Christian Godard, Roselyne Normand – Godard si Odile Marécaux), vor fi achitati înca în Prima instanta de catre Juriul Poular la Saint omer. În concluzie, fara nicio îndoiala dosarul de pedofilie Outreau este „înregistrat” în istoria erorilor judiciare franceze (dar si internationale), ca cea mai mare si cea mai grava, cel putin, pâna în prezent, pentru ca niciodata întrun proces penal (criminal), în care au fost inculpate 18 persoane (si încarcerate în detentie provizorie), n-au fost achitate 14 dintre ele.

Desi sunt înregistrate în procedura criminala, în Franta 181 de cazuri de erori judiciare (grave) în care magistratii nu au fost responsabilizati pentru greselile comise, niciodata pâna la procesul Outreau (si într-unul singur), nu au fost „înghesuiti” în spatele gratiilor atâtia nevinovati, nici într-un alt  dosar de pedofilie, în particular si nici într-un alt dosar penal (sau chiar si civil), în general. Este pentru prima oara în istoria Frantei, când un magistrat (judecator de instructie) care a instrumentat un dosar penal  (în criminal) sa fie “târât” în fata CAP (Comisia de Ancheta Parlamentara) si „umilit” (public), în toate mijloacele mass-media (atât în presa vorbita cât si în cea scrisa). Este pentru prima oara în istoria Frantei, când un Judecator de Instructie, în cazul de fata, Fabrice Burgaud [1](atunci în vârsta de 34 de ani), absolvent a unor reputate si prestigioase insitutii de învatamânt superior – Scoli de Superioare de Inalte Studii – IEP (Sciences Po – Institutul de Studii Politice) si ENM (Scoala Nationala de Magistratura), este pus în situatia de a-si recunoaste incompetenta, alaturi de ceilalti anchetatori (magistrati, politisti, experti-psihiatrii si psihologi, etc.), care au participat (direct sau indirect) la instrumentarea dosarului.

Mentionez aici faptul ca dupa succesul (considerat istoric) din „Etapa I” al Dosarului Outreau (procesul în Prima Instanta de la Saint Omer), Burgaud a fost promovat (avansat) Substitut de Procuror la Parchetul Antiterorist de la Paris (cu o prima de „mutare”, cu cca 8% mai mare decât cea aflata în vigoare). Din contra, în ciuda esecului profund (si tot istoric), înregistrat de dosar în „Etapa a II-a” (în fata Curtii de Apel Paris), Burgaud este „pastrat” totusi magistrat si anume, într-un post de JAP (Judecator însarcinat cu executarea si amenajarea pesedpselor), destul de important, pentru ca este el, practic, cel care decide de soarta detinutilor a caror condamnare a ramas definitiva! Intervievat ulterior, acesta a declarat la o conferinta de presa: “Am convingerea ferma ca nu as fi facut un proces… perfect (…) dar care este acel Judecator de Instructie care nu greseste ? Eu mi-am facut datoria constincios si am respectat legislatia în vigoare. (…). Nimeni, nici ceilalti magistrati din anturajul meu, cu multa experienta în domeniu, care au consultat dosarul nu mi-au sugerat ca as fi pe o pista falsa”.  Si totusi, care urmare a numarului mare de achitati (13/18), în Prima Instanta la Saint Omer si la Curtea de Apel Paris, Adunarea Nationala ordona pe 5 decembrie 2005 o ancheta parlamentara în Dosarul Outreau, pentru cercetarea cuzelor disfunctiunii justitiei. Seful comisiei de ancheta compusa din (maximum) 30 de membri ai Adunarii Nationale si 21 ai Senatului va fi numit André Vallini (n.1956/membru al PS – Partidul Socialist, Senator al Departamentului Isère/Regiunea administrativa Auvergne – Rhônes Alpes), secundat de catre  Philippe Houillon (n.1951, membru UMP–Uniunea pentru Miscarea Populara – pe atunci avandu-l ca Presedinte de partid pe Nicolas Sarkozy/n.1955, fost si presinte al Frantei în perioada 2007-2012, Deputat al Departamentului Val d’Oise, regiunea urbana pariziana), care pe 8 februarie 2006 în fruntea comisiei îl audiaza pe Burgaud timp de peste 7 ore (între orele: 16h45 – 23h56).

Mentionez aici faptul ca în timpul audientei, fostul judecator de instructie care a instrumentat Dosarul Outreau, nu si-a reprosat absolut nimic în privinta deciziilor pe care le-a luat în timpul derularii anchetei. Cu alte cuvinte, nu a manifestat niciun fel de regret pentru cele întamplate (erorile judiciare comise) si nici nu si-a cerut scuze victimelor. Cu toate ca a încercat, totusi, sa „sensibilizeze” comisia: „Astazi poate mai mult ca oricine, înteleg suferinta celor achitati si infernul pe care l-au trait (detentia, separarea de familie, umilirea, etc.) (…). Eu sunt responsabil pe deplin pentru instructia (instrumentarea) pe care am facut-o si aceasta responsabilitate nu încerc sa o minimizez…(…). Mi-am facut datoria cu corectitudine si onestitate si am fost, evident, influentat de catre cei din jurul meu care au fost implicati în dosar (JDL, consilierii de justitie, mediul politic, mass – media, declaratiile victimelor, ale politistilor, ale expertilor judiciari – psihitarii si psihologi), etc. (…). Eu nu sunt persoana prezentata si descrisa in mass – media….(…). Poate am comis erori de apreciere, dar carui judecator de instructie nu i s-a întâmplat acest lucru?In sfarsit, a mai insistat asupra studiilor (stralucite) pe care le-a facut (în special la rezultatele obtinute în scoala), asupra lipsei (sale) de experienta de judecator de instructie, asupra complexitatii dosarului, etc. În concluzie, pe 6 iunie 2006, rezultatul anchetei parlamentare confirma faptul ca Judecatorul de Instructie Fabrice Burgaud n-ar fi comis nicio „gresala disciplinara de magistrat” (cu 6/11 voturi), ceea ce va implica sanctionarea lui pe 24 aprilie 2009 de catre CSM cu un „avertisment” care va fi mentionat (înscris) si în dosarul sau (privind parcursul sau profesional). Desi avocatii acestuia, Patrick Maisonneuve si Jean-Yves Dupeux, aveau intentia sa conteste aceasta decizie, ei vor renunta la aceasta procedura (în urma unor consultari cu „mediul jurisdictional”), pe 13 iulie 2009. În ceea ce îl priveste pe Gérald Lesigne (Procurorul Republicii de la Boulogne sur Mer începând din 1996), CSM a decis ca acesta sa nu fie sanctinat disciplinar (conform avocatului sau Léon – Lef Forster ). Cu alte cuvinte, dintre cele 10 „capete” de acuzare contra acestuia CSM, pe 18 iulie 2008, n-a retinut niciuna, tousi „ca masura administratvia”, la solicitarea Ministrului de Justie (atunci Rachida Datti/n.1965, în functie între 18 mai 2007 – 23 iunie 2009), Lesigne a fost mutat la TGI Rouen, înainte sa fie numit Substitut de Procuror la Curtea de Apel al TGI Caen.

Însa Dosarul Outreau nu va va „clasat” defintiv.

Pe 7 noiembrie 2011, Myriam Badaoui (de origine algeriana, în vârsta de 45 de ani), condamnata la 15 ani de recluziune criminala în 2004 de catre Curtea cu Jurarti la Tribunalul din Saint Omer, este eliberata conditionat, sub control judiciar din Închisoarea pentru femei de la Rennes (excutându-si aproape 2/3 din pedeapsa). Pe 23 februarie 2012, alti 2 achitati în procesul Outreau, Franck si  Sandrine Lavier (în vârsta de 34, respectiv, 33 de ani), sunt condamnati la 10, respectiv, 8 luni de închisoare cu suspendare pentru maltratarea ai 2 copii ai lor (Carla si Lilian, atunci în vârsta de 10 si 11 ani) cu capul de acuzare: „comportament violent „obisnuit”  fata de copii lor”. Mentionez aici faptul ca în timpul anchetei în Dosarul Outreau, politistii ar fi descoperit casete video cu sotii Lavier în compania a 4 coacuzati, simulând raporturi sexuale în fata copiilor lor. Pe 26 iunie 2013, Parchetul Douai (regiunea urbana Lille Métropole–Prefectura Departamentului Nord, regiunea administrativa Hauts de France), va trimite pe Daniel Legrand jr. (fiul achitatului din dosarul Outreau, Daniel Legrand, tatal, aparat de catre reputatul avocat penalist Eric Dupont-Moretti, îmreuna cu Julien Delarue) în fata Juriului Popular pentru minori al Departamentului Ile et Vilaine de la Rennes, pentru „viol si agresiuni sexuale comise asupa unui minor având mai putin de 15 ani”. Acesta este acuzat de viol comis în perioada 1997-1999 asupra celor 4 copii al cuplului Badaoui – Delay  (condamnati la 15 ani, respectiv, la 20 de ani de recluziune criminala pe 2 iulie 2004, în Prima Instana, în procesul de la Saint Omer), cu toate ca a fost achitat în Dosarul Outreau în 2005 (de catre Curtea de Apel Paris), dupa ce în 2007 a fost condamnat pentru trafic de stupefiante la 3 luni de închisoare cu executare (cu obligatia de a face tratament de dezintoxicare).

De altfel, pe 4 ianuarie 2002, Daniel Legrand jr. (atunci în vârsta de 19 ani), într-o scrisoare adresata judecatorului de instructie, afirma ca ar fi fost martor la violul si uciderea (sordida) în 1999, a unei  fetite belgiene (de origine magrebina cu vârsta de 4-5 ani, victima a unei retele de pedofilie franco–belgiene din care facea parte si cea de la Outreau) de catre Thierry Dalay, care ar fi fost îngropata într-un „jardin ouvrier” (creat la sârsitul secolului XIX de catre Abatele Jules Lemire, cu scopul de a asigura  muncitorilor din cartierele defavorizate–actualele cartiere cu locuinte sociale–cu imobile de tip HLM,  posibilitatea de gradinarit pentru nevoile lor personale: cultivare de legume, fructe, flori, etc.) aflat în cartierul de resedinta al cuplului  Delay–Badaoui (Tour du Renard la Outreau). Confruntat cu Myriam Badaoui în biroul lui Burgaud, aceasta confirma depozitia lui Legrand jr. pe 9 ianuarie. Din pacate însa, în ciuda faptului ca anchetorii lui Burgaud se vor lansa în niste investigatii de mare anvergura, rezultatele acestora nu vor conduce la niciun rezultat. Politistii de la SRPJ (Serviciul Regional de Politie Judiciara) Lille nu vor gasi niciun cadavru la locul indicat, iar autoritatile politienesti ale politiei federale belgiene vor afirma ca nicio disparitie cu semnalmentele fetitiei nu a fost semnalata, în perioada mentionata. Într-un asemenea context, pe 18 februarie 2002, Legrand jr. se retracteaza, afirmând ca ar fi mintit (din razbunare) în legatura cu violul si asasinarea fetitei belgiene de catre Delay. Procesul s-a desfasurat între 18 mai – 5 iunie 2015, la care 3 copii dintre cei 4 al cuplului Badaoui–Delay (Chérif/Kevin în vârsta de 15 ani,  Dimitri si Jonathan Delay, în vârsta de 13 ani, respectiv, 11 ani ) se vor constitui în parte civila, iar 43 de martori si 12 experti judiciari vor fi audiati la bara. Ca de altfel si în primul proces, spre marea surprindere a partii civile, Daniel Legrand este achitat de catre Curtea cu Jurati la Rennes, pe 5 iunie 2015. În sfârsit, pe 8 iunie 2016, Franck Lavier (aparat de catre Fabienne Roy-Nansion), a fost inculpat pentru agresiuni sexuale si viol comis asupra fiicei sale minore Cassandra Lavier (n.1999).

Ancheta este în derulare.

Desi considerat fara precedent în istorie, datorita particularitatii sale, s-ar parea ca Procesul Outreau (cel putin în perioada derularii evenimentelor din dosar) nu este un „unicat” absolut în Franta. Studiul unor documente de arhiva, ne arata ca în 2005, Franta ar fi consacrat justitiei sale cca 1,89%.din Bugetul statului, adica cca 5.5Md€, inclusiv, celor 188 de închisori – penitenciare (centre de detentie provizorie, centre pentru executarea pedepselor scurte si lungi, centre de semilibertate, etc.) care „gazduiau”  atunci cca 65.000 de detinuti, Cei 7.782 de magistrati care pronuntau sentintele judecatoresti prin tribunale franceze (de instanta, de înalta instanta, comerciale, etc.) erau „îngerii pazitori” ai cca  65 mil. de locuitori, toti infractori potentiali, în devenire (de la cel mic, la cel mare). În rândul populatiei carcerale, atunci, 233 de persoane si-ar fi pierdut viata (punându-si capat zilelor), iar 832 de detinuti ar fi fost eliberati si disculpati (achitati), dintre care 509 ar fi facut cerere de indemnizare pentru eroare judiciara (si detentie abuziva), dar numai 407 ar fi avut câstig de cauza. .

Comisia de Ancheta Parlamentara care s-a desfasurat pe 8 februarie 2006  a pus în evidenta o serie de elemente vulnerabile si contradictorii, respectiv, carente,  ale Sistemului Juridic Inchizitorial francez. Ca exemple de disfunctiuni ale justitiei în dosar, putem mentiona ca desi Philippe Lescene, avocatul lui Sandrine Lavier ar fi transmis numeroase scrisori ale clientului sau Judecatorului de Instructie Fabrice Burgaud, în care solicita audienta pentru clarificarea diferitelor „zone sumbre” („de umbra”) ale dosarului, cel din urma nu le-ar fi a primit decât dupa finalizarea anchetei (pe 7 august 2002), când era deja prea târziu. Mezrita sa mentionez si faptul ca sotii Sandrine si Franck Lavier (achitati si ei în dosarul Outreau, la procesul în Apel) au fost prezentati Judecatorului de Instructie fara sa fi fost asistati de catre avocati. În mod similar, un alt achitat în dosar, Thierry Dausque, a stat un an si jumatate închis fara sa fi avut avocat si a asteptat 38 de luni ca sa fie liberat conditionat sub control judiciar.

Un alt nevinovat (ulterior, achitat), Executorul Judecatoresc, Alain Marécaux, compromis pâna în „maduva oaselor”, abandonat de catre prieteni, de catre cei apropiati si inclusiv, de catre membri familiei sale, mai „slab  de înger”, a incercat sa-si puna capat zilelor (în repetate rânduri), dar a avut ceva mai multe sanse ca François Mourmand (încarcerat si inculpat îmreuna cu sora sa Lydia Cazin-Mourmand) care a murit în închisoare în 2002, fara sa fi putut asista la momenul sublim al victoriei, al achitarii. Din contra, David Delplanque, vecinul sotilor Delay (Thierry–condamnat  la 20 de ani derecluziune criminala si a lui Myriam Badaoui – condamnata la 15 ani de recluziune criminala), fiind condamnat la 6 ani de închisoare în primul proces (în Prima instanta) de la Saint Omer pentru ca ar fi abuzat sexual mai multi copii, si-a recunoscut vina.

În concluzie nu a facut apel.

Din contra, avocatii lui, ca de altfel si a altor 2 inculpati în dosar (gasiti vinovati si condamnati), Aurelie Grenon si Thierry Delay, au declarat ca nu ar fi întimpinat niciun fel de dificultati în timpul instrumentarii dosarului, nici cu Judecatorul de Instructie si nici în ceea ce priveste comunicare (în scis sau orala) cu clientii lor. Foarte probabil, întocmai din cauza „sinceritatii” lor.

Merita sa subliniez aici si faptul ca majoritatea celor implicati în dosar, cel putin la început, ar fi  sustinut ca ar fi fost adepti ai partuzelor (sexualitate de grup), deci, în fond si la urma urmei, ei ar n-ar fi comis nicio ilegalitate, chiar daca, din „întâmplare”, copii (care „circulau” liber în apartament) puteau fi si ei prezenti la „distractie”.

În ceea ce îl priveste pe, Profesorul Jean-Luc Viaux (expertul – psihiatru de pe lânga Curtea de Apel Rouen), care ar fi „adus” o importanta contributie la esecul procesului Outreau (fiind el cel care i-a asistat pe copii în timpul interogatoriilor politistilor si procurorilor de la parchet), intervievat, acesta a declarat ca rezultatele sale catastrofice, care au pus justitia si politia (oarecum) pe pista falsa, se datoreaza faptului ca el a fost platit ca o „femeie de serviciu”, adica, cu cca 11-15€/h! In concluzie, el ar fi facut o treaba de „femeie de serviciu” (sic!), conform declaratiei acestuia în fata reprezentantilor mijloacelor mass-media. Profesor de psihopatologie la Universitatea Rouen, Jean-Luc Viaux (unul dintre fondatorii expertizei psihlogice în Franta, autor a importante lucrari – de referinta – în domeniul comportamentului delictual, a maltratarii copilului, al infanticidului, a agresiunii sexuale, etc.) este absolvent al Institutului de Psihologie de la Paris cu un docatorat în psihologie la Universitatea Paris–Descartes (Paris 5) în 1978 si  titular a unei diplome de psihiatrie aplicata le expertiza mentala în 1980. Secretar general al Sindicatului National al Psihologilor (1983 – 1985), între 1995 – 1998  el este directorul Departamentului de Psihologie, iar între 2003 – 2007 al laboratorului PRIS Clinica si Societate, pentru ca între 2009–2013 sa conduca în calitate de director (decan) UFR (Unitatea de Pregatire si Cercetare– denumirea noua data facultatii)  Stiintele Omului si Societatii, la Universitatea Rouen. În urma declaratiei pe care acesta a facut presei, Pascal Clément, Ministrul Justitiei a solicitat radierea lui de pe lista expertilor judiciari agreati de pa lânga Curtea de Apel Rouen, dar cererea acestuia a fost respinsa!

COMENTARIUL AUTORULUI

Procesul Outreau va da o lovitura „de gratie” Justitiei franceze si va bulversa opinia publica datorita instrumentarii catastrofice a dosarului, în care prezumptia de nevinovatie este „sugrumata” (neconditionat), de catre magistratul responsabil cu instrumentarea acestuia, adica, Fabrice Burgaud. Acesta, a lovit din plin în credinta celor convinsi ca în Franta ar exista justitie si ca ea ar fi obiectiva, unica si eterna, contrar ideii lui Albert Camus (1913- 1960, Premiul Nobel pentru Literatura/1957), conform careia, adevarul este misterios si usor de pierdut, motiv pentru care acesta trebuie recucerit mereu. Probabil ca avocatul Franck Berton avea dreptate cand remarca în timpul procesului, ca probabil: „Judecatorului de instructie (JI), respectiv, al celui de Detentie si Libertate (JDL) i-ar fi trecut timpul” care instrumenteaza dosarul (cu precadere), în principiu, numai „à charge” (adica acuza) si insista ca inculpatii sa-si recunoasca faptele care lor le sunt reprosate (indiferent daca le-au comis sau nu). Dupa parerea mea, într-adevar, cel putin în acest dosar, Fabrice Burgaud, nu este decât un tap ispasitor, al unui sistem juridic plin de carente, de contradictii, care la cea mai mica abatere de la „clasic” intra într-o disfunctiune (mai mult sau mai putin grava) si conduce, inevitabil, la un „dezechilibru institutional”, exact cum remarca si un alt avocat Hubert Delarue.

Numai 6 dintre cei 13 achitati au fost prezenti la audierea de catre Comisia de Ancheta Parlamentara al Judecatorului de Instructie Fabrice Burgaud: Pierre Martel, Karine Duchochois, Alain Marécaux, Daniel Legrand si Daniel Legrand jr. (tata si fiu), respectiv, Thierry Dasque, care ar fi vrut (dorit) sa „savureze” umilinta caruia va fi supus magistratul instructor de catre „superiorii” sai care îl „judecau” pentru erorile pe care le-ar fi comis. Din pacate, dupa cum stim, acest lucru nu s-a întâmplat. Burgaud nu s-a lasat intimidat si nu si-a exprimat niciun regret fata de greselile pe care le-ar fi comis. În ceea ce îi priveste pe membri comisiei, acestia nu l-au umilit deloc, considerand ca „audiatul” (confratele lor) n-ar fi comis nicio eroare din punct de vedere juridico – administrativ, motiv pentru care a fost sanctionat doar simbolic, dar pe plan profesional, a fost avansat. În sfarsit, problema pe care a ridicat-o Hubert Delarue, este discutabila. Evident, esecul „dispozitivului judiciar” în dosarul Outreau poate pune în dezbatere rolul pe care mai poate juca judecatorul de instructie în instrumentarea unui dosar penal si în special, într-o procedura criminala.

Daca modelul „inchizitorial” (inchizitoriu), un „dar” al Bisericii secolului al XII-lea (care s-a impus, în special, în „saptiul” latin) utilizat în cadrul justitiei franceze (în care instructia este secreta si este dirijata de catre un judecator de instructie independent cu o echipa de anchetatori – politistii sau jandarmi, pe care o alege acesta) n-ar trebui înlocuit cu cel „acuzatoriu” (de tip anglo – saxon), în care instructia este publica si este efectuata, de catre parchet si politie, în colaborare, aparut (înca) în Grecia Antica.

Daca în modelul „acuzatoriu” (anglo-saxon), învinuirile sunt aduse de catre procurorii unui parchet prin intermediul politistilor – judiciari pe baza unor dovezi concrete, fiabile (realitatii) si avocatul (avocatii) apararii au dreptul de a efectua o contra–ancheta în favoarea inculpatului, în modelul „inchizitorial” (de tip latin), este un magistrat instructor (independent politic), fara niciun fel de superior pe cale ierarhica care efectueaza ancheta împreuna cu echipa sa de politisti (sau de jandarmi) ale carei rezultate sunt secrete, avocatul apararii putând fi la curent cu acuzatiile contra clientului sau numai daca judecatorul de instructie îi permite accesul acestuia la partea „vizibila” a dosarului (ccea ce se si întampla, ca regula generala). Dar sub nicio forma la partea „invizibila” a dosarului, care magistratului instructor confera o „larga superioritate numerica”, confortabila, în cazul unui eventul atac contra acestuia (din partea apararii). Daca Germania si Italia au renuntat la judecatorul de instructie, optând pentru un model judiciar „mixt”, Marea Britanie si Franta sunt adepte ale modelului „acuzatoriu”, respectiv, cel „inchizitoriu”.

Cu toate ca, înca din 1990, Comisia juridica de specialitate condusa de catre  Mireille Delmas-Marty (n.1041, profesor la celebrele si prestigioasele institutii Collège de France si Institut Universitare de France, universitatile Lille 2, Paris 11/Jean Monet si Paris 1/Panthéon–Sorbonne, membru al academiei Morale si Politice Franceze, membru al Academiei regale belgiene de stiinte, lieratura si arte frumoase, Mare ofiter al Legiunii de Onoare, etc.) a încercat suprimarea Judecatorului de Instructie si înlocuirea acestuia cu un Judecator de Libertate care se „opuna” Procurorului Republicii (acuzatorul) dar fara nici un rezultat. Din contra, Philippe Houillon (n.1951, deputat UMP al Departamentului Val d’Oise/1993-2017), raportorul Comisiei de Ancheta Parlamentara în audierea lui Fabrice Burgaud, propune ca un magistrat înainte de a putea instrumenta un dosar cu succes, trebuie sa dobândeasca o experienta sub tutela unui Judecator de Instructie confirmat, cel putin, timp de 15 ani. El insista si pentru necesitatea mentinerii Judecatorilor de Detentie si de Libertate pentru obtinerea unui rezultat mai obiectiv, în mod democratic. André Vallini, Presedintele PS al Comisiei de Ancheta Parlamentara în dosarul Outreau, adauga ca poate „cultura îndoielii”, este ceea ce lipseste Judecatorului de Instructie, în general si i-ar fi lipsit si lui Fabrice Burgaud, în particular, în legatura cele relatate de catre Myriam Badaoui. Contrar lui Franck Berton si Hubert Delarue (avocatii lui Odile si Alain Marécaux) , personal, eu sustin, atât punctul de vedere al lui  Houillon cât si al lui Vallini, însa as aduga faptul ca, într-o democratie reala (adevarata), avocatului apararii ar trebui acordat mai mult „atentie”. Cu alte cuvinte, acestuia i-ar trebui acordate mai multe drepturi pentru a putea combate judecatorul de instructie atunci când situatia o impune si sa nu fie considerat  un „accesoriu” al acestuia din urma, cum se întâmpla, din pacate, în prezent! Coinsider absolut normal si faptul ca o experienta profesionala în domeniul instrumentarii dosarelor penale (de diferite anverguri), dar si una de „viata”, sunt neaparat necesare unui magistrat instructor, înainte ca acestuia sa i se poata încredinta un dosar criminal de o mare complexitate, cum a fost si cel de pedofilie de la Outreau, ceea ce nu a fost cazul lui Fabrice Bourgaud.

Avand în vedere ca USM (Uniunea Sindicala a Magistratilor) si CSM (Consiliul Superior al Magistraturii) au criticat ferm, Comisia de Ancheta Parlamentara (care între 10 ianuarie – 12 aprilie 2006 a audiat 221 de persoane timp de cca cca 210h – magistrati, experti judiciari, condamnati, preveniti, jurnalisti, etc.), precum si modul „barbar” în care Fabrice Burgaud, instruit în cele mai reputate scoli franceze de înalte studii (Sciences Po – Bordeaux, Scoala Nationala de Magistratura), a fost lasat „prada” criticilor si supus umilintei opiniei publice, într-un articol adresat Figaro Magazinului, mi-am pus întrebarea daca Procesul Outreau este sau nu în fond, unul misterios, în care nu exista adevar sau chiar daca acesta exista, el nu depinde de numarul celor care cred în el.

Incercând sa raspund la aceasta întrebare, pe de o parte pentru ca am urmarit „de aproape” acest dosar, iar pe de alta parte pentru ca am fost consultat ca specialist în materie de comportament deviant (cu alta ocazie, în alte dosare, dar în anumite probleme care s-au ridicat si în acest dosar), am inteles ca esecul acestui proces, apartine, în exclusiviate, modului în care o ancheta de o asemenea anvergura a fost organizata si desfasurata. Si cind spun ca apartine „modului” de organizare si desfasurare a anchetei, ma refer atât la „acuzatori” cât si la „acuzati”, cele doua componente fundamentale care prin „interactiunea” lor socio–profesionala, determina, directia si sensul „vectorului” de deplasare (de evolutie) al unui proces penal, în special, în procedura criminala.

În termeni matematici, pentru ca sentinta pronuntata sa fie convergenta catre realitate (si nu adevar, pentru ca el nu este nici absolut si nici unic si nici nu depinde de numarul celor care cred în el) este necesar si suficient ca matricea de corelatie extinsa a relatiilor interpersonale formata din „acuzatori” si „acuzati” sa fie inversabila! Adica, „acuzatorii” sa poata fi la randul lor „acuzati” si invers! Exact ceea ce s-a întimplat si în cadrul procesului Outreau. Reversibilitatea directiei de evolutie a procesului (de la „acuzatori” la  „acuzati” si invers), respeciv, „simetria” lui, ne arata faptul ca ancheta Outreau a decurs „normal” (în conditii de reversibilitate), asa cum ar trebui sa decurga orice proces cu adevarat democratic, în care toti participantii sa se poata exprima liber (fara a fi supusi unor constrângeri de natura fizica, psihica sau morala). De fapt, dupa parerea mea, procesul Outreau, nu a fost un esec! Interpretarea lui de catre cei care i-au dat nastere si cei care l-au asistat, în „câmpul socio – moral”  de interactiune al acestuia, cu aria sa de influenta sociala, a fost un esec. Altfel spus, mentalitatea cu care acest proces a fost perceput, interpratat si propagat de catre mass – media (scrisa si vorbita), de catre societatea civila (direct sau indirect), este responsabila de esecul Procesului Outreau. Iar magistratul instructor Fabrice Burgaud este mult mai putin vinovat daca ne gândim la tinereta sa si la lipsa lui de experienta profesionala (cel putin în dosare criminale de anvergura celui Outreau), motiv pentru care el a suferit o presiune sociala si profesionala (sub o forma sau alta) considerabila atât din partea „superiorilor” sai din sfera justitiei cât si din sfera politicului, care l-a influentat în luarea deciziilor sale. Dupa parerea mea, atat „asistatii” cât si cei care i-au „asistat” au gresit, poate mai mult. În limbajul popular, „realitatea” care exista desigur, si nu adevarul, este undeva pe la mijloc. Fara nici un mister!

NOTA  AUTORULUI

Merita sa subliniez aici faptul ca ancheta si procesele (în Prima instanta, respectiv, în Apel) în Dosarul de pedofilie Outreau (cea mai grava eroare judiciara din întreaga istorie a justitiei franceze) au loc într-un context social–istoric deosebit de nefavorabil (care, dupa parerea mea, vor contribui la esecul acestora), pe de o parte, atât celor inculpati si condamnati în dosar, respectiv, magistratului care l-a instrumentat pe acesta (Fabrice Burgaud), cât si reprezentantilor societatii civile (în special mijloacelor mass–media), în general, si victimelor (abuzurilor sexuale), în particular. Pentru ca în paralel  cu Dosarul Outreau este instrumentat si „celebrul” dosar al „Retelei de pedofilie de la Angers” (cel mai  mare proces de pedofilie si incest din întreaga istorie a Frantei), în care 66 de inculpati (dintre care 39 barbati si 27 femei, cu vârstele cuprinse între 23 si 73 de ani), majoritatea dntre ei, inculti, (semi)analfabeti, marginalizati, crescuti în familii adoptive sau centre socio–educative apartinând directiei departamentale a copilului, victime în copilarie ale violentei domestice si ale agresiunilor sexuale incestuoase, etc., supravietuind gratie „perfuziilor” sociale, sunt acuzati ca ar fi abuzat sexual si violat cu brutalitate 45 de copii (cu vârstele cuprinse între 6 luni si 12 ani) în perioada ianuarie 1999 – februarie 2002, în cadrul unei vaste retele (tentaculare) de prostitutie infantila.

În urma unui proces care a debutat pe 3 martie 2005 în fata Curtii cu Jurati al Departamentului Maine et Loire la Angers sub presedintia lui Eric Maréchal (compusa din 12 jurati: 3 magistrati si 9 persoane alese arbitrar de pe listele electorale), cei judecati (23 de familii, dintre care 21 erau în custodia serviciilor sociale, în majoritatea cazurilor: parinti si bunici, unchi si matusi, frati si surori, etc, ai copiilor, dar si straini, adepti ai prostitutiei infantile), vor fi sanctionati de catre Juriul Popular (care a trebuit sa raspunda la 1.974 de întrebari) pe 27 iulie 2005 (dupa 9 zile de deliberare) cu 625 de ani de detentie criminala (cu pedepse cuprinse între 6 luni cu suspendare si 28 de ani de recluziune criminala cu executare).

 

 

____________________________

[1]Fabrice Burgaud (nascut pe 23 octombrie 1971 la Niort, Departamentul Deux Sèvres, Regiunea administrativa Nouvelle Aquitaine) este absolvent al ISEP (Institutul de Studii Politice – Sciences Po) Bordeaux  (fondat în 1948 de catre Maurice Duverger/1917 – 2014, jurist, politilog si profesor de drept francez, specialist în dreptul constitutional),  prestigioasa institutie publica de învatamânt superior, cu statut de „grande école”, (r)atasata (asociata) Universitatii Bordeaux (prin fuziunea pe 1 ianuarie 2014 a universitatilor; Bordeaux 1 – Stiinte si Tehnologie, Bordeaux 2 – Segalen si Bordeaux 4 – Montesqieu), îmreuna cu INP (Institutul Politehnic Bordeaux) si ESTIA (Scoala Superiara de Tehnologii Avansate). În 1996 este admis la ENM (Scoala Nationala de Magistratura) pe care o absolva în 2000 pe pozitia 91/161, adica, în cea de a 2-a jumatate a promotiei. Ca urmare, acesta obtine pe 1 septembrie 2000 un post de „mic judecator” de instructie, într-o mica jurisdictie, la TGI (Tribunalul de Înalta Instanta) de la Boulogne sur Mer (regiune urbana cca 135.000 de locuitori), ca de altfel si Jean–Michel Lambert („Le petit Juge”), la TGI Epinal (regiune urbana cca 120.000 de locuitori),  implicat în dosarul disparitiei lui Grégory Villemin, pe 16 octombrie 1984, la Vologne (Departamentul Vosges, Regiunea administrativa Grand Est/Alsacia – Lorena – Champagne Ardenne) si care la rândul lui ar fi comis si el erori importante în instrumentarea dosarului. (A se vedea pentru detalii si articolul autorului: Un cold-case „resuscitat” (dupa 33 de ani) si sinuciderea „asteptata” a…). Înainte ca erorile judiciare comise de catre Burgaud în dosarul Outreau sa devina scandaloase, acesta este numit la Parchetul de la Paris. Aici Procurorul Republicii de Paris, Yves Bot (n.1947, în functie între 4 octombrie 2002 – 21 noiembrie 2004, avocat general la Curtea Europeana a Drepturilor Omului la Luxemburg din 7 octombrie 2006, titularul unui doctorat în 1980 la Universitatea Panthéon – Assas/Paris 2, cu mentiunea „foarte bine”, sub directia profesorului emerit Jean-Claude Soyer/1929-2016, fost director al Institutului de Criminologie si Drept Penal de la Paris) îl afecteaza ca Substitut de Procuror  la sectia antiterorista începând cu luna iulie 2002. Însa, dupa izbucnirea scandalului în Dosarul Outreau, Burgaud este mutat la sectia de executie a pedepselor (ramase definitive) în calitate de JAP (Judecator însarcinat cu executarea si amenajarea pedepselor), fiind plasat sub protectia politiei si aparat de catre avocatii Jean-Yves Dupeux si Patrick Maisonneuve. Din contra, pe 1 septembrie 2011, Burgaud este avansat din nou, în calitate de magistrat  (de gradul 1), la Curtea de Casatie ca auditor (adica, responsabil cu pregatirea dosarelor care urmeaza a fi studiate de catre magistratii Curtii), fiind si responsabil al biroului de drept european al SDER (Serviciul de Documentare, de Studii si al Raportului).

 Articolul pe Investigatie Jurnalistica

Procesul de pedofilie de la Outreau! Cea mai grava eroare judiciara din istoria tuturor timpurilor. “Capitularea” sistemului juridic francez!

BIBLIOGRAFIE

Florence Aubenas, La méprise. L’affaire d’Outreau

„La méprise” : les mensonges de Florence Aubenas sur l’affaire d’Outreau.

http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2013/04/repararea-detentiei-provizorii-in.html 

http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2009/02/revizuirea-condamnarilor-in-pjp.html

http://investigatie-jurnalistica.blogspot.ro/2013/02/thomas-csinta-repararea-erororilor.html

 

 


Raspandeste cu incredere
  • 78
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    78
    Shares

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here