Acasă Supliment Cultural Literatura Proza de duminică – Pasăre străină I

Proza de duminică – Pasăre străină I

144
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  • 19
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    19
    Shares

Pasăre străină
Partea I
La noi în sat, când plecau feciorii la recrutare, se făcea un steag pe care erau prinse batiste, cusute de fete, cu mâna, se învelea partea de sus a steagului cu iederă, oricum, steagul din satul meu era ceva nemaipomenit, pe care noi, copiii, nu aveam voie să-l atingem. Nici măcar eu, deși o aveam pe mătușa Mărioara printre fetele care pregăteau steagul și tata era cineva, așa înțelegeam eu . Feciorii se urcau în căruță, unii stăteau pe iliș, lîngă cociș, alții pe loitre, cei mai mulți erau viteji și rămâneau în picioare, se țineau după umeri, în vreme ce, la ieșirea din sat, în curba la dreapta, de la casa popască mai jos, caii o luau în trap. Acolo, pe deal, erau niște probleme și la urcare și la coborâre. Când urca batoza în sat, mașina de călcat, cum i se spunea la noi, ne adunam toată ceata de copii, ieșeam în calea ei.Urca greu pînă la mijlocul satului unde oprea să se alimenteze ,,mogoniarul cazan ,, cu apă. Sigur că astea au fost altădată cînd nu era ,,Colectivul,,. Despre recrutare și plecarea în armată vroiam să consemnez cîteva date. Niște biete amintiri ale unui om aflat pe tușă, cum se spune, fiind considerat epuizat, deja.Vorba unui bătrân pictor: o trecut ce-o fost al lui.Unii vor spune că ceea ce notez eu aici sunt fantezii ale unui ratat, nice casă, nice masă, nice nevastă frumoasă, așa cică ar fi bancul cu Nietzsche la bănățeni, eu fiind un fel de rudă, mai săracă a lor.

2
Așadar, venise vremea să merg, musai, cătană, fusesem recrutat în ultimul an de liceu dar, cum am reușit la facultate, se amîna încorporarea mea. Și a venit necazul acesta când, deodată, din elev de frunte am devenit un ratat, student bun, apoi foarte slab, ba am fost și exmatriculat, cum erau mai demult dușmanii de clasă.Tata se speriase, poate am scris ceva contra lui Hârâilă, mă apucasem și eu să mă lansez în literatură, nu știu de unde-mi venea acest impuls prostesc. Dar acestea sunt amănunte, micuțule, cum spunea Dafina, marea mea dragoste, cui folosesc ele ? Da, au devenit niște povești, eu să fi fost copil de bani gata, cum zicea pulimea ? Dacă era așa cum se face că nu aveam bani nici de cartelă pentru masa la cantina studențească? Erau niște rubrici acolo care trebuiau completate, ce este acela Decretul 5, contra vagabondajului. Recrutat conform Decretului 5. Am văzut asta în fișa mea militară. Am văzut-o pe Lenuța, angajatul civil din biroul trei că a lăsat ușa deschisă, m-am strecurat acolo unde se aflau fișele de evidență militară. Nu știu dacă erau și ale ofițerilor activi, dar la litera A, se afla propria-mi fișă pe care am revăzut-o apoi cu altă ocazie. M-a surprins în birou dar nu s-a alertat, poate primise ordin pentru asta, să mă lase să-mi văd oglinda. Sigur că nu-mi plăcea ce am citit acolo. Tata declara că eu, copilul său sunt bolnav. Am mîngâiat-o pe Lenuța pe fund apoi am ciupit-o de partea din față, avea un păr formidabil, între cânepiu și roșu, excitant al dracului. Mă gândeam ce oglindă în așteptare poate avea o fată bătrână, tot timpul printre militari, gen Urzică, piticul care din sergent devine locotenent ori cioroiul Jică, care era ginerele lui Ciloboc, colonelul surd, Jică ajuns lent major din plutonier.

3

Am sperat zadarnic să o cuceresc pe Lenuța, era atât de indiferentă de lumea din jurul ei încât părea moartă, aveam nevoie de o relație, dar cu toate că am încercat nu am reușit decât să mă îndrăgostesc de o absolventă de liceu aflată în toiul examenelor. Noroc că stagiul meu militar era la final și totul s-a sfârșit cu lăsarea mea la vatră. Am fost pedepsit la instrucția de front să duc în spate mitraliera, din oraș până la poligonul de tragere. Curva de locotenent, văzând cum transpir și mă îngălbenesc la față a strigat adunarea. Cine vrea să-l ajute pe nenorocitul ăsta și să aducă mai departe mitraliera ? S-a oferit soldatul Istrătescu, de loc din Ploiești, un băiat simplu și plin de bunătate. Lucică părea să nu simtă povara însă cățeaua, așa i se spunea mitralierei în limbaj cazon, îl solicitase și pe el. Mergea strâmb de spate dar n-a cedat. I-am mulțumit lui Lucică după ce ne-am întors la unitate. Nu face nimic ! Cam astea sunt amănuntele, domnule comandant. La noi în sat când sunt recrutați tinerii pentru armată se merge cu mare alai. Apoi se organizează balul recruților. Eu, însă n-am mai prins vremurile acelea, am fost o excepție, m-am trezit în curtea centrului militar, eram pedepsit de parcă ceilalți mergeau cu mare drag, conform Decretului 5 m-au dus. Asta este povestea mea, nu v-am spus totul, am și eu o poveste ca fiecare om tânăr. Dacă îmi permiteți să fumez din pachetul de țigări abandonat de dv., cu țigări scuturate, am terminat și harta aceasta, exemplar unic, atât mai trebuie să scriu. Să trăiți, da, am fost bun la matematică și am un scris frumos, caligrafic, poate pentru asta am ajuns aici. Știu că sunteți din București, noi vă privim cu mândrie, ne

4

bucurăm că mai aflați care-i viața noastră pe aici, pe la marginea fostului imperiu.
De la căminul doi o luam pe strada Lungă, urcam către Piața Sfatului, acum acolo este o fântână arteziană care țâșnește oblic către bazinul cu apă.Soseau de la București cu mașinuțe acționate electric, se alimentau ca troleibuzele, de desupra cerului metalic, din sârme. Arătau ca niște jucării, un fel de parc de distracții pentru copii dar în mașini urcau și perechi de îndrăgostiți. Aș fi urcat și eu să văd cum este într-o minune din aia cu volan.Visam să devin inginer să construiesc mașini.Primul prototip de Dacia l-am văzut cu mult timp înaintea altora, era afișat în față la corpul D, lângă Teatrul Dramatic. Nu m-a impresionat cine știe cât, ba unul comenta că mașinile la noi sunt sicrie pe roți. Aveam curs la corpul C, curs de Mecanică cu domnul Olaru Virgil, un bărbat frumos, cu mustață și cu ochi albaștri. La el la examen se trecea nu ca la cinicul de Douăteci care întreba în amfiteatru: cine știe limba rusă ? acum după invadarea Cehoslovaciei când în amfiteatru era plin de sași.Măta, mă,știe,mă, așa îmi venea să strig. Dar să nu sărim de la una la alta,să rămânem la mașinuțele noastre. Chiar acolo, aproape era cofetăria Ronda, de fapt cafenea. Augustin l-a invitat la un gin. Măsuțe mici și joase de culoare neagră și tabureți joși. Erau comode.
– Acum trebuie să mă întâlnesc cu Dafina, trebuie să sosească.
– Dar am cursuri cu Olaru…
– Fii serios, îți fac eu rost de cursul litografiat.

5

Augustin era la Silvicultură și habar n-avea el ce carte ,, mâncăm ,, noi, cei de la Mecanică ori TCM: Rezistența materialelor, Tehnologie,
Mecanica solidelor, Studiul metalelor, Matematici speciale, Chimie industrială…hă,hă…
– Acum vine, o vezi ? Intră pe ușă.
Brunetă cu ochi catifelați, părul scurt către umeri, fustă mini, cisme lungi până la genunchi. Am comandat încă un gin de Covasna, avea gust de brad, prețul era însă acceptabil. Augustin se grăbea, a ieșit. Au rămas ei doi. A condus-o spre casă, până la Borcan, locul unde milițianul de la circulație fluiera toată ziua ca un dement. Apoi am trecut prin față pe la Aro, spre corpul D . Zice, la un moment dat, uite acolo stau. Era plăcută, se emoționase lângă ea. Avea gene lungi și semăna cu una dintre barmanițele grecoaice de la Ronda. Ce față trandafirie… la părul ei ca abanosul, contrastul era de efect.O aștepta la Ronda, ea se întorcea de la cursuri, cei de la Silvică aveau cursurile către Schei, în Corpul C. După o săptămână de când o cunoscuse l-a invitat la ea. Se emoționa.Sărutându-l îi împingea vârful limbii în gură.Era nebun. Ce să fac ? Am ajuns la Casa Armatei. Mergeam pe lângă cimitirul nemțesc spre strada ei, undeva lângă Ceasul rău. Strada cetății. La Dafina în cetate/ Sfios trandafirul bate. Locuia singură, sau, mai corect, nu era nimeni acasă. Nu te gândi la vecini.Eu am făcut și un avort.Fleosc. I s-a acrit gura.Pungă mi s-a făcut de parcă aș fi mâncat prune verzi. Mintea îi mergea aiurea.Ce faci? Era pentru prima oară. Îi dezlegă sutienul de la spate.O sărută, ezitant, pe umeri, pe sâni. Sânt singură cam demult, vino ! Nu mai știa de el. Căută chiuveta cu apă, se spălă și o porni, în mare grabă, spre cămin. Afară era un aer țeapăn, rece.

6

A fost ca un sughiț sublim, nu înțelegea ce se petrece cu el.Dafina era înfloritoare. De atunci lucrul acesta s-a întîmplat des. Îl învățase cum să pătrundă ritmic în dansul amețitor; intrase în rândul bărbaților, în sinea sa triumfa. Ei nu-i păsa, totul era firesc. Nu se schimbase de loc. Zice Augustin : așa-i că-i bună ? Așa mi s-a părut și mie dar mi-am zis că ție ți se potrivește mai bine. Asta nu-i plăcea, și-o dorea doar pentru el. O ducea la cafeneaua Nufărul, de pe strada Lungă, aproape de complexul studențesc. La o cafea leșinată. Seara o aștepta la cofetăria Ronda de lângă Piața Sfatului.Era devastat de personalitatea ei. Nu mai putea fără ea, devenise dependent de ea. Era vrăjit, căzuse în păcat. Am întrebat-o pe mama, unde este tatăl meu ? A murit când erai tu mică. Sora mea mai mare, care trăiește în Vaslui, zice că nici ea nu și-l amintește pe tata. Să fim noi fete din flori ? Contează asta ? Sigur că… e chiar o rușine, dincolo de păcat. Să ne fi născut dintr-o iubire trecătoare ? Oricum ne-am născut din iubire, de asta îmi place mie să fac sex. Chiar și cu tine, micuțule. Alintul ei mă aducea la realitate. De ce ar fi păcat să faci dragoste ? Nu este păcat, își zicea, nu e păcat dar Dafina trebuie să-și facă un rost în viață, parcă eu aș avea unul. Îmi place să mă iubesc cu ea.

Va urma


Raspandeste cu incredere
  • 19
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    19
    Shares

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here