Proza de duminică – Șarpele afgan

0
74
Raspandeste cu incredere
  • 8
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    8
    Shares

Sondajul nostru

Eram la Chișinău, primisem un premiu, sărbătoream cu prietenii artiști. Ne cunoșteam deja, nu era pentru prima dată când mă aflam în vizită, au fost și ei la noi, la Iași. Lucrarea se numea „Exodus”, vroiam să arăt mișcările de populație provocate de atrocitățile istoriei. Moldovenii plecau către est, își căutau un rost acolo iar după 89 o porniseră către vest.Chiar și studenți de-ai mei abandonaseră facultatea, ajunseseră până în Spania și Portugalia, unii aveau deja succes cu arta lor și nu erau dintre cei mai buni. Alții, de dincolo de Prut își căutau rosturile până în Siberia când granițele către vest erau închise. Făceau comerț cu semințe de dovleac și floarea soarelui, lucrau în construcții civile, pe șantiere dar și în exploatări miniere. Se întorceau periodic acasă zidindu-și case tip vilă cu două niveluri, la fel cu oșenii dar de locuit locuiau tot în casa veche.Îmi era tot mai greu să-i înțeleg, ei își acumulau munca în case că nu aveau încredere în bănci.Unii se pensionaseră aveau un venit de rahat, pășteau două, trei vaci printre blocurile părăsite, năpădite de ierburi și buruieni, ori printre ruinele fostelor fabrici.
La o masă, mai spre margine am zărit un tip mai retras, alb pe cap deși nu părea să fie bătrân. Am întrebat cine este cel de acolo, mi-a șoptit,jenat, este un fost luptător în Afganistan. Are o poveste fascinantă. S-a împrietenit cu noi,îl cheamă Sergiu. Sovieticii m-au luat la oaste și așa am ajuns în Afganistan, o țară despre care nu știam nimic, Moldova atunci nu era republică independentă. Între timp am aflat mai multe despre țara unde mă aflam. După anii 1930 ei au avut o monarhie stabilă care a fost doborâtă în anii 70. Au trecut la reforme marxiste, proprietate de stat, proprietate colectivă, etc.Acestea au determinat izbucnirea unor revolte în interiorul Afganistanului. Pentru a salva cuceririle democratice, sovieticii au invadat țara. Gherilele afgane au triumfat așa că sovieticii s-au retras în 1989. Eu am ajuns să răspund de cantină, eram bucătar, veselar, intendent, de toate. Aveam un cuptor improvizat într-un cort. Necesitățile firești ni le făceam în niște țevi înfipte în nisip iar lipsa mare în pungi pe care le incineram. Din păcate și aceste atribuții îmi reveneau. După ce strângeam masa, curățam vesela, în timpul de veghe mergeam cu marmida și câteva bagaje să depun resturile.Nu departe era o groapă unde aruncam ce nu ne era de folos.
Sergiu ajunsese la masa noastră datorită lui Alexei, pictorul de-o vârstă cu mine. După ce povestea, Sergiu rămânea cu privirea pierdută în gol. L-am îndemnat să ia o gură de vin, părea să nu mă fi auzit. Avea demnitatea lui, mi-am zis, de-a nu se împrieteni cu primul venit. Doream să-l întreb mai multe chestiuni pe care nu le pricepeam dar omul avea o fire închisă.Tăceam și ascultam. În groapa cu deșeurile menajere mișunau tot felul de lighioane, mai ales reptile, văzusem într-o zi și un șarpe cât o curea, sosea la fix de cum mă apropiam de groapă, aproape la aceeași oră, ca în armată. Nu iubeam șerpii, când eram copil mergeam primăvara după ghiocei și brânduși, intram printre tufișuri și spini cu teama de a nu da peste vreun șarpe. Odată, pe izlaz copii au omorât unul. L-au atârnat de crengile unui prun. Spuneau că el mișcă din coadă până la apusul soarelui. Nu eram, deci pasionat de fauna deșertului, gândul îmi fugea către casă ori la camarazii care după masa de prânz se odihneau iar eu o luam de unul singur cu marmida în spate. Dar mersul de voie mă relaxa. Oare nu șarpele a îndemnat-o pe Eva să mănânce din fructul cel oprit ? La chestii din astea îmi zbura mie gândul, apoi dumnezeu, drept pedeapsă l-a blestemat să se târască pe pământ iar omul care-l vede să-i zdrobească fără milă, capul. În deșert era tot timpul cald, uneori vântul ne trimitea praf și nisip în față și în ochi, alteori îl simțeam
printre dinți de-mi crea silă. Așteptam să treacă timpul, de, ca în armată, azi în nouă mâine-n zece, p… mea armata trece. Dar noi eram în război. Numărul zilelor rămase până ce urma să mă las la vatră mi se părea mai lung și mai greu de suportat, vremea trecuse dar aveam o stare de anxietate.Scăpasem cu viață, îmi făceam deja planuri de viitor. Uneori, înainte de a mă întoarce la bază stăteam privind în zare încercând să ghicesc în ce parte se află casa, cât de departe de locurile natale mă aflu.Nu simțisem reptila care sosea la deșertarea resturilor cum mi s-a încolăcit peste ambele picioare. Eram fixat în loc mai mult de spaimă.Dacă m-aș fi tolănit pe jos să încerc să scap m-ar fi putut ataca la față. Simțeam cum mă strânge tot mai tare, nu mai aveam glas și cine m-ar fi auzit în pustietatea aceea chiar dacă aș fi țipat ? La ce m-ar fi folosit, povestea Sergiu iar noi îl ascultam roși de curiozitate. Parcă ne apucase teama.N-am mai știut de mine, cum se spune până ce mi-am revenit, înțepenisem pe loc. Când m-am uitat în jos nu mai era nici un șarpe încolăcit peste picioarele mele.Părea că visasem.Abia mai pășeam. Omul alb pe cap se opri brusc, m-am uitat spre paharul cu vin, nu se atinsese de el. Ia de la mine paharul acesta, am zis în gândul meu.Ajuns la bază, continuă Sergiu, am avut al doilea șoc. Din fostele corturi nu mai rămăseseră decât niște falduri arse iar camarazii mei erau morți.Căzuse o rachetă peste unitatea noastră . Pictorul Alexei plecase să aducă microbuzul care acum ne aștepta deja la intrare în sala de mese, bagajele erau deja urcate, ne îndreptam către România. L-am lăsat pe Alexei și pe Sergiu fără să apuc să-mi iau rămas bun. Îl revedeam cu paharul în față din care se iscau parcă flăcări roșcate. V-ați gândit vreodată că vinul aduce cu niște flăcări în amorțire? Măcar dacă îmi notam numărul de telefon al lui Serghei, cum îi spuneau ei.


Raspandeste cu incredere
  • 8
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    8
    Shares

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here