Acasă Supliment Cultural Literatura Proza de duminică – Scrisoare acasă

Proza de duminică – Scrisoare acasă

108
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  • 9
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    9
    Shares

(Fragment)
Vineri,10 august
Dragii mei părinţi,

Am primit scrisoarea joi şi ţin să-ţi spun, mami că-mi place mult pasta cu care ai scris.După cum vezi eu scriu cu un ciot de creion pe care l-am aflat prin sertare.Lalu şi cu mine ne simţim bine aici… Joi a plouat.Pe uliţă e mult noroi. Mi-e dor de voi şi nu ştiu cînd veniţi după noi. Nici aici nu sînt copii mulţi. Evi este la Năvodari iar Felicia are de lucru şi-i tot cu Matei, fratele cel mic, după ea. Poate ai auzit că la Mare sînt cîteva cazuri de holeră. Părinţii Evei sînt îngrijoraţi. Nico, grasa şi cu Tina îs prea mici iar Lili se uită toată ziua la televizor. Chiar dacă au venit Ionuţ şi cu Oana mă plictisesc fiindcă am terminat cartea cu Nils de vreo săptămînă şi ceva, iar după ce Buni nu a găsit „macramé” am cusut cîteva flori care s-au decolorat la spălare. Oana e foarte drăguţă şi liniştită. Mie mi-a spus că n-o iubeşte pe Zina fiindcă o bate. Ionuţ s-a îngrăşat puţin. Părinţii lor merg în Jugoslavia ş i în Ungaria. O mătuşă de-a lor a fost în Australia şi le-a adus multe dulciuri. Oana şi cu Ionuţ au primit şi pachet de la francezi. Sînt puţin supărată că nu mi-ai lăsat 100 de lei cum mi-ai promis. O întrebare: „Mai ştii de mărgelele din piaţă, de la Băile Ciubăr, cu 80 de lei ,de anul trecut?” Am uitat să-ţi spun că am văzut şi la Mare cu 50 de lei, dar nu mai aveam bani. Anul ăsta vreau să-mi cumpăr. Cerceii mari mi s-au înnegrit pentru că unuia din cerceii de aur i s-a rupt toarta dar n-am pierdut-o (Buni nu ştie). Aş vrea să-mi aduci ceva material potrivit pentru maieu fără spate (1 m de preferinţă roşu,albastru sau galben).Te rog să-mi mai scrii o scrisoare în care să-mi spui ce ne-a adus Flori din Suedia.În rest sîntem sănătoşi, pisicul lui Lalu a murit fiindcă i-a pus bunica dedeteu pe blană. Mîţul meu a primit de la bunicul un şoricel viu şi să vezi ce mîndru era Găuşel mic cu el.După ce l-a ucis s-a tot jucat cu el şi credea că-i ameţit numai,pînă ce a venit Gaus cel mare şi i l-a mîncat.Bivoluţul este mai puternic decît bunicul iar la „băile ciubăr” ne spălăm cînd e cald, nu acum. Chiar în clipa asta bunicul a găsit în grădină dezgropînd cartofi un cuib de şoareci cu patru pui de vreo două zile în el.Cînd a chemat pisicii Gaus mare era pe la uliţă iar Gaus cel mic nu-i ştie mînca.Lalu nu-i chiar aşa de harnic şi-i tare plîngăcios dar este şi cuminte. De cînd au venit verişorii lui mănîncă mai bine. Combainele încă nu au ajuns la ovăsul lui bunicul. Are trei lanţuri.

Cu bine,Didi


Raspandeste cu incredere
  • 9
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    9
    Shares

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here