Psihologie vs. NLP in Romania, partea II

0
112
Raspandeste cu incredere
  • 10
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    10
    Shares

Sondajul nostru

Malpraxis, dar de care?

Am scris acum două zile despre cadrul legislativ şi formativ care permite cuiva să practice consilierea psihologică în România, folosind titulatura de psiholog.
Acestea fiind luate în considerare, se ridică următoarea problemă, care d.p.d.v. al statutului psihologului în România este o problemă de malpraxis, dar în esenţă este, după părerea mea, o problema de marketing .

În Codul Deontologic al psihologului din România este specificat că un psiholog este obligat să prezinte cât mai clar, fără omisiuni sau distorsiuni, pregătirile şi calificarea pe care o are în urma studiilor. Este o bună practică deontologică şi de marketing pentru fiecare psiholog să specifice, în prezentarea sa profesională, în ce este licenţiat, în ce este master, când şi unde a obţinut aceste calificări universitare, precum şi numărul de înregistrare în registrul psihologilor acreditaţi din România.

În schimb, sunt unii şarlatani care umblă cu cioara vopsită şi îşi arogă… să zicem “valenţe psihologice” pe care în fapt nu le au, în speranţa de a atrage mai mulţi clienţi. De ce? Pentru că le pare că sunt mai credibili în calitate de psihologi decât în calitate de NLP-işti. Ce ar face pe cineva să creadă asta? În primul rând, lipsa unui marketing adecvat din partea NLP-iştilor, unul care să îi poziţioneze, în raport cu psihologia, spre exemplu. În al doilea rând, din partea implicării unor organisme naţionale sau internaţionale care să stabilească şi să impună un Cod Deontologic extensiv pentru practicienii NLP-ului. Dau un alt exemplu: coachii din România nu prea se dau psihologi, pentru că există mai multe organisme a căror autoritate este recunoscută în România: Asociaţia Română de Coaching (ARC), Societatea Română de Coaching, International Coaching Federation (ICF) şi Metasysteme (unul din formatorii de coaching în România). Cei care îl practică, au înţeles, în mare, necesitatea diferenţierii sale de psihologie.

O abordare care creează confuzii este neprofesională şi ineficientă pentru toate părţile implicate.

NLP, între profesionalism şi derizoriu

Un trainer a spus la un moment dat în cadrul unui workshop la care am participat: “dacă NLP nu este recunoscută ca o ştiinţă, poate fi măcar considerată o artă?”

Circulă un banc despre cum a fost fondată programarea neuro-lingvistică, în anii ’70. Se spune că Richard Bandler a luat o amendă pentru depăşirea limitei de viteză în California şi, în timp ce îi completa procesul verbal pe şosea, poliţistul l-a întrebat cu ce se ocupă. Richard Bandler i-a răspuns sincer că se ocupă cu hipnoza. Poliţistul i-a răspuns cu candoare: „Domnule, îmi pare rău, dar acest lucru este ilegal în California. Vă mai întreb încă o dată, iar dacă îmi răspundeţi acelaşi lucru, va trebui să vă arestez. Cu ce vă ocupaţi?”. Bandler avea pe bancheta din spate vreo câteva cărţi, una de programare informatică, alta de neuropsihiatrie şi alta de lingvistică (domeniu în care chiar el era profesor), aşa că a răspuns: „cu programarea neurolingvistică”.

Acest domeniu, cunoscut şi în România ca NLP, a crescut înglobând elemente deja existente într-o multitudine de alte domenii şi dezvoltându-le separat, într-o structură şi într-un stil propriu. Multe elemente din cadrul programării neuro-lingvistice au fost preluate din psihologie, şi de aici învecinarea unor ramuri. Foarte mult din ceea ce este speculat în jurul NLP s-a construit în jurul personalităţii contrastante a lui Richard Bandler, care a fost diagnosticat clinic drept sociopat cu tendinţe criminale (şi care a fost chiar acuzat într-un proces de crimă din care a fost achitat din lipsă de dovezi), precum şi a faptului că tentativa de a valida ştiinţific unele din aplicaţiile NLP a eşuat. Astfel, NLP nu este o ştiinţă, ci o pseudo-ştiinţă.

Toate acestea fiind spuse, nu este mai puţin adevărat că programarea neuro-lingvistică a ajutat la construirea şi dezvoltarea unor arii de specializare şi studiu cu aplicabilitate deosebit de concretă în cadrul organizaţional şi chiar validate ştiinţific după norme psihologice (a se vedea instrumentele de măsurare a valorilor şi metaprogramelor, precum şi interviul comportamental şi de limbaj, cercetările în domeniul leadershipului organizaţional şi a structurilor geniului). Aşadar, NLP nu este o ştiinţă, dar unele din componentele sale sunt validate ştiinţific: teoria metaprogramelor, Spyral Dinamics, hipnoza ericksoniană. Altele, pot constitui o bună practică, fără ca teoriile care stau la baza acestei practici să fi fost validate ştiinţific (de exemplu, prin cercetare).

Asadar, este important sa distingem clar care sunt diferentele intre psihologie si NLP. Iar specialistii celor doua arii ar trebui, dupa parerea mea, sa faca o treaba mai buna in a educa publicurile lor sa inteleaga clar diferenta, fara a minimiza valoarea si reprezentarea corecta a celuilalt domeniu. Mai ales ca multi psihologi sunt si NLP-isti.

VA URMA

Happy personal development!

Iti multumesc!

Stefan Alexandrescu
discerne.wordpress.com


Raspandeste cu incredere
  • 10
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    10
    Shares

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here