Recital Josu de Solaun, pian

0
101
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Sondajul nostru

Din dorinta de a cunoaste intentia actuala a cititorilor nostri, privind participarea la vot si modul in care ati vota actualele partide parlamentare, va rugam sa raspundeti la urmatorul sondaj:

View Results

Loading ... Loading ...

Recital Josu de Solaun, pian

La ediţia precedentă, a XIV-a, când a câştigat Premiul I, la o concurenţă teribilă cu un fenomen numit Ilya Rashkovsky, din Rusia, tânărul pianist spaniol Josu de Solaun (n. 1981) a declarat că a avut o mare emoţie pe toată durata concursului întrucât a fost cazat aproape de Ateneu, „chiar pe strada George Enescu, exact în blocul în care Enescu a locuit timp de 6 ani. Surpriza cea mai mare e faptul că sunt cazat exact în apartamentul situat sub apartamentul în care a locuit Enescu. Mă simt de parcă m-ar veghea. Sunt fan Enescu de foarte mult timp. Mi-am dorit întotdeauna să cânt la Ateneul Român”. El a cântat în finală Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră de Ceaikovski, dar totuşi în semifinală s-a prezentat cu Sonata nr. 1 în fa diez minor de George Enescu.

Iată că acum dorinţa lui de a cânta la Ateneu, şi nu într-un concurs, ci într-un recital, s-a împlinit. Şi cu toate acestea, Josu nu a avut în program nici o piesă de Enescu! Uluitor! A uitat ce a declarat atunci, că e „fan Enescu”. El a preferat un repertoriu exclusiv romantic, cu piese mai aparte, e adevărat, dar nici un modern, nici un Enescu! Păcat!

Programul său a fost următorul:

 

Schumann – Davidsbundlertänze op. 6

Brahms – Three Intermezzi op. 117

Schumann – Toccata în Do Major op. 7

Chopin – Impromptiu op. 36

Nocturne nr. 1 op. 62

Scherzo op. 39

Ballade op. 52

Polonaise-Fantesie op. 61

Wagner/Liszt – Isoldens Lieberstod

 

La ediţia precedentă regretam că pianista româncă Adela Liculescu (n. 1993) nu a urcat pe podium. Sigur, mi-am zis, viitorul este al ei. Dar nu am mai auzit de ea. Sper că insuccesul de atunci nu i-a tăiat aripile. Concursul trece, talentul rămâne. Atunci au fost preferaţi, ca şi la acestă ediţie, interpreţi maturi, în jur de de 30 de ani. Unii aveau deja CD-uri editate, participări internaţionale, au cântat cu orchestre de renume, ba au venit la Bucureşti încununaţi cu mari premii de la alte Concursuri internaţionale. Aşa şi Solaun, care a venit încununat cu premiul I la Concursul de Pian al Uniunii Europene, cu Marele Premiu la un concurs de pian faimos în Spania şi altul în America. A colaborat cu formaţii renumite, ca Mariinsky Orchestra sau American Ballet Theater Orchestra şi alte filarmonici din America. Să precizăm că el şi-a dat Licenţa, Masteratul şi Doctoratul la Manhattan School of Music! E rezident newyorkez de la 17 ani! Cartea de vizită a lui Solaun era mai impresionată decât a unora dintre membrii juriului, şi chiar decât a preşedintelui Jean-Claude Pennetier, un pianist modest.

Acum Josu de Solaun şi-a arătat clasa, faptul că a meritat premiul I. Sigur, forţa recitalului său a stat în grupajul pieselor lui Frederic Chopin (1810-1849), care a fost un admirator al lui Schumann şi Liszt. Cei trei au fost contemporani şi se cunoşteau bine. Chopin, care la 20 de ani s-a stabilit definitiv la Paris, devenind şi cetăţean francez, a adoptat rafinamentul francez. Prietenia sa cu scriitoarea George Sand este legendară, a constituit subiectul mai multor cărţi şi filme. A fost şi cea mai fecundă perioadă a creaţiei lui. El a fost influenţat de folclorul polonez, dar şi de Bach, Mozart şi Schubert. A scris piese romantice de mare virtuozitate. E un fel de Paganini al pianului. A abordat toate genurile, mazurca, vals, nocturne, poloneze, studii, genurile impromptu şi scherzo, preludii şi sonate. Josu de Solaun a abordat piese compuse de Chopin în perioada prieteniei cu George Sand, o femeie scundă, de 1, 52 m, dar seducătoare, reprezentată strălucită a spiritului raţionalist francez.

Stilul lui Josu nu este spectaculos, dar are o tehnică desăvârşită şi un mod de trăire foarte personal. Aproape că îl deranjează publicul. El cântă ca şi cum ar fi pe o altă planetă, se aşează la pian şi intră într-o lungă transă, dovadă că trecerile de la Schumann la Brahms, de la Schumann la Chopin, de la Chopin la Liszt le-a făcut firesc, insesizabil. De altfel, stilul pieselor alese este asemănător. Programul a avut o mare unitate şi recitalul a părut ca o uriaşă sonată de două ore, cântată continuu, cu treceri permanente de la pianissimo la fortissimo, dominate de exaltate stări romantice. De fapt, totul s-a axat pe crearea acestor stări.

Dar romantismul nu este ceva desuet, cum unora le pare. Personajul romantic nu stă întins pe pajişte şi cu ochii la norii care dansează. Romantismul se referă la singurătate în primul rând, la eul frământat, mistuit de iubire, o iubire adesea nemărturisită. Persoanjul romantic este mereu neliniştit, într-o dispută cu sine, stările lui tăcute se amestecă adesea cu revolta, cu elanul mistic. Şi e suficient să ne gândim la Schumann (1810-1856), la episodul melancoliei depresive, legat de soţia sa, Clara, mare pianistă, un copil-minune, fiica profesorului său, Freidrich Wieck, apoi la dezordinea sa mentală, declanşată la 23 de ani! Lucrarea Davidsbundlertänze / Dansuri pentru David, compusă în 1837, care este un grupaj de 8 piese, este dedicată Clarei. După încercarea de suicid, a fost internat într-un  azil cu diagnosticul „psychotic melancholia”. Să nu ne mirăm că el îi cânta constant muzica lui Chopin, pe care l-a declarat geniu într-o scrisoare entuziastă. Exaltările sunt stări tipic romantice. Clara şi Robert Schumann sunt înmormântaţi alături într-un cimitir din Bonn. În cariera lor, amândoi au fost încurajaţi de Brahms, care era un  excelent pianist şi le-a cântat adesea compoziţiile pianistice. Brahms şi Clara au fost prieteni până la moarte. Nici Wagner, nici Liszt nu sunt departe de această sferă romantică, dimpotrivă, i-au dat o strălucire sui-generis. Piesa Moartea dragostea Isoldei, prelucrată de Liszt după opera Tristan şi Isolda de Wagner, deşi evocă o temă specific romantică, moartea, are o vigoare ce depăşeşte fatalismul, cum o arată şi titlul ce conţine şi cuvântul dragostea. Clara şi Robert l-au cunoscut personal pe Liszt (1811-1886), care a fost un fantastic promotor al muzicii lui Chopin şi Wagner. Iată de ce Josu de Solaun a ales piese din aceeaşi sferă vitală şi ideatică. Indiscutabil, romantismul este o stare permanentă a fiinţei umane, iar perioada pe care o definim ca „romantism” este doar din raţiuni convenţionale, cronologice, pentru a ne uşura analiza istorică.

 

Grid Modorcea


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here