Renasterea Banateana : După doi ani de la înfiinţare,…

    151
    0
    DISTRIBUIȚI
    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    După doi ani de la înfiinţare, poliția locală va intra în pâine într-o comună din Timiş

    Teoretic, comuna Tormac și-a înființat poliție locală în urmă cu doi ani. Practic, ea a lipsit cu desăvârșire în toată această perioadă. Acum, însă, există șanse ca această instituție să devină funcțională. După cum a declarat edilul Csaki Karol, urmează să fie angajați trei polițiști. Sediul acestora a fost amenajat chiar în clădirea primăriei, iar cum cele două instituții se află sub același acoperiș, conlucrarea lor nu poate fi decât strânsă.

    Polițiștii locali vor avea ca sarcini, pe lângă prevenirea infracțiunilor, conform primarului, punerea în aplicare a hotărârilor consiliului local, dar și asigurarea legalității pe șantierele de investiții publice care urmează să se deschidă pe teritoriul comunei.

    De asemenea, vor veghea la păstrarea curățeniei în comună și vor însoți agentul fiscal la acțiunile de recuperare a datoriilor de la rău-platnici. De menționat că, în munca lor, polițiștii locali vor fi ajutați de sistemul de supraveghere video existent în reședința comunei și care, în perioada următoare, va fi extins și în cele două sate aparținătoare, Șipet și Cadar.

    Se speră că funcționalizarea poliției locale va contribui la reducerea infracționalității pe raza comunei.


    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Specify Facebook App ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Facebook Login to work

    Specify LinkedIn Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for LinkedIn Login to work

    Specify Google Client ID and Secret in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Google Login to work

    Specify Vkontakte Application ID and Secret Key in Super Socializer > Social Login section in admin panel for Vkontakte Login to work

    Please enter your comment!
    Please enter your name here