Republica.ro : Povestea marelui supraviețuitor comunist…

0
17
Raspandeste cu incredere
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    1
    Share

Povestea marelui supraviețuitor comunist care și-a asumat lansarea ideii de eliminare a Pilonului II

Ion GhizdeaniuPrin decretul 738/1969 Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România înființa celebrul și puternicul Comitet de Stat al Planificarii, „organ central al administrației de stat, ce asigură înfăptuirea unitară a politicii partidului și statului în domeniul planificării economiei naționale (…), precum și echilibrul material, financiar, valutar și monetar al planului de stat”. Observați cu atenție premisele: totul e controlat de stat, echilibrul se setează tot de stat, planificarea e cheia de boltă a socialismului multilateral dezvoltat. Care au fost rezultatele? Penurie, foamete, cozi, alocare proastă a resurselor economiei în lipsa unui mecanism de formare a prețurilor cât de cât echilibrat. Cincinalul aici se stabilea. Fac o paranteză – uneori rezultatele proaste au rezultat in ciuda opoziției unui pâlc de economiști de prim rang, de genul academicianului Emilian Dobrescu, instituția, politizată complet, fiind inima ce pulsa în sistemul centralizat. Actualul președinte al Comisiei Nationale de Prognoză termina în anii comunismului, conform Revistei 22, la Ministerul Aprovizionarii (decembrie 1988 – iunie 1990), în calitate de economist principal.

Sondajul nostru

În anul 2000 începe „domnia” de 18 ani a d-lui Ghizdeanu la conducerea Comisiei de Prognoză, inițial ca director general, apoi ca președinte. Tot în anul 2000 fostul expert, director adjunct din direcția generală a coordonării planurilor si programelor de perspectivă din cadrul Comitatului de Stat al Planificarii, ulterior devenit președintele Comisiei Naționale de Prognoză post-decembriste devine ministru. E vorba de Leonard Cazan, membru PCR până în 1989. După 16 ani petrecuți în comunism în celebrul organism, devine în perioada 2000-2003 Ministrul Dezvoltării și Prognozei în Guvernul Adrian Năstase. Cei doi se vor regăsi peste ani drept membri marcanți ai Consiliului de Programare Economică, parte a Comisiei Naționale de Prognoză pentru monitorizarea îndeplinirii programului de guvernare, alături presupun de celebrul domn Vâlcov, condamnat penal, încă pe funcție drept principal consilier al premierului Dăncilă.

Marele maestru al orientărilor politice, dl Ghizdeanu devine din ajutor PSD ajutor PD, fără vreo tresărire deosebita. Pe finalul anului 2004 printr-o tumbă de tip tsukahara pe care nu mi-o explic nici azi, dl Ghizdeanu și un mai tânăr doctorand devin, alături de Ene Dinga, „stăpânii inelelor”, respectiv cei care lucreaza de zor alaturi de principalul vector politic al Aliantei DA (autor al sectiunii economice al Programului de Guvernare si ulterior vicepremier economic), dl Adriean Videanu. Modelul static (din anii ’60) al Băncii Mondiale, pe numele lui tehnic RMSM- X, este pus în funcțiune cu o groasă tușă personală a unui doctorand („nici nu m-am obosit să mă uit pe el” comenta șeful lucrării de doctorat la acea vreme) și rezultatul este previziunea surprinzătoare și contraintuitivă că dintr-o reducere de taxe și impozite încasările vor crește.

A urmat pe baza acestor prognoze introducerea cotei unice pe 28 decembrie 2004, prima ședință a noului guvern – în timp ce FMI-ul prognoza o scădere cu 16% a veniturilor, dl Ghizdeanu prognoza creșterea veniturilor. Adevărul a fost undeva pe la mijloc, menținerea încasărilor din cele două categorii de impozite modificate în jurul valorii nominale din anul precedent (în termeni reali o mică scădere), scădere însă mai mult decât compensată de creșterile din încasările din TVA, devenite de atunci principalul pilon de susținere al bugetului. Forța economiei europene a tractat România în prag de aderare. Comisia de Prognoză scrie pe urmă Programele Nationale de Pre-aderare, trimise la Bruxelles, engleza de baltă și logica încâlcită fiind corectate din când în când de experți care acționează independent, cu mai mult sau mai puțin succes.

Pe 3 noiembrie 2008 dl Ghizdeanu se afla la o reuniune cu premierul Tăriceanu, erau prezenți mai multi, inclusiv Mugur Isărescu și subsemnatul. Se analizau efectele posibile ale crizei asupra României – dl Ghizdeanu, neobosit ca de obicei, avea o prognoză optimistă. Economia duduia și prognoza de toamnă din 2008 a Comisiei Naționale de Prognoză prevedea o creștere de +6% a economiei în 2009 față de 2008. Ca titlu de exemplu, doar construcțiile urmau sa duduie crescând cu 12%, în timp ce creditele imobiliare se pregăteau de prăbușire pe tot restul planetei și se putea prefigura deja efectul asupra României. Știm acum rezultatul – scădere, nu creștere, un dramatic minus 7.1%! Când esti președintele Comisiei de Prognoză și greșești atât de fundamental, de obicei în lumea civilizată te duci acasă. Ei bine, în România ți se dau răspunderi suplimentare. Singurul cetățean al României mai optimist decât dl Ghizdeanu pe final de 2008 (previziune de creștere 6% pentru 2009) era dl Vosganian (creștere 6.5%). Eu sunt rușinat și azi de prognoza de 1% creștere pe care am făcut-o în octombrie/noiembrie 2008 pentru 2009 pentru un jurnalist Bloomberg, totuși optimismul celor doi domni a fost la acea vreme unic și imposibil de egalat, în pofida avertismentelor.

Optimismul are un efect concret, altul decât cel comic – întrucât cifrele de prognoză de acolo stau la temelia bugetului, un buget arată foarte bine și sănătos în toți parametrii ceruți de Uniunea Europeană și FMI până la finalul anului, atunci când prognozele se dovedesc nerealiste și statul nu mai are de unde plăti salarii și pensii. Până vin cifrele definitive de PIB de la INS durează un an și jumătate după finalizarea exercițiului bugetar, deci trăznăile patentate se descoperă post factum, ascunse meșteșugit până atunci în noțiuni ezoterice pentru oamenii obisnuiți, de genul „deflator PIB”. Funcționarii care „se luptă” precum tigrii pentru fiecare zecime de procent cu experții FMI la început de an devin suspect de tăcuți la final de an, niște pisicuțe plouate. Curat meșteșug de tâmpenie, dar e modul în care o treime din averea țării este gestionată anual, de 28 de ani!

Începutul anului 2009 dl Ghizdeanu îl petrece săpunit serios de noul ministru al Finantelor, Gheorghe Pogea, conform unei confidențe pe care mi-a făcut-o un fost oficial de rang înalt din Ministerul Finanțelor Publice. Discuția între patru ochi s-ar fi desfășurat aproximativ așa (funcționari relatau că urletele s-ar fi auzit din anticameră). Luați sub beneficiu de inventar, am confirmat din două surse, dar ar fi trebuit să obțin confirmarea din trei:

Alo, dom’ director, te-am chemat să îmi spui ce estimări ai pentru PIB-ul de la anul, să refacem și noi bugetul. (nota: bugetul este întocmit de Ministerul Finanțelor, însă, atenție pe baza estimărilor furnizate de Comisia Națională de Prognoză – denumite pompos „cadrul macro”!)

Directorul (în picioare, cu plecăciune adâncă în prealabil, la propriu): Trăiți, dom’ Ministru, cât vreți să fie?

Răspunsul ministrului nu este reproductibil, funcționarul e ușuit din biroul ministrului, ministrul chiar își dorea niște cifre realiste, nu umflate artificial, însă în plină criză economică în țară nu are cine i le furniza, Consiliul Fiscal a fost inventat după criză. România era aproape de a deveni Titanicul Europei, se stopează cu greu scăderea economică și fuga capitalului bancar, se gestionează haotic, ajungem la celebrele tăieri de salarii și pensii care până la urmă au fost tăieri de salarii pentru bugetari.

În ianuarie 2013, alt premier (Victor Ponta), aceeași gardă pretoriană, aceeași eterni „specialiști”. De aceasta data zboară căpățâna șefului de la INS, Vergil Voineagu. „Premierul Ponta a solicitat SGG să pregătească schimbarea INS pentru grava greșeală comisă la calcularea PIB pe 2011 arătând că are nevoie la INS de oameni pe care se poate baza”. Evident, toată lumea se poate baza în continuare pe statistica INS, ultimul colțișor încă nepolitizat al gestiunii macroeconomice. Însă problema de fapt a pornit de la ecartul dintre realitate și prognozele din nou umflate ale Comisiei Naționale de Prognoză, punând în pericol la data respectivă mărirea salariului minim la 800 de lei, calculată pe celebrele prognoze și promise deja populației înainte de apariția cifrelor de bază de la INS. Pentru majorări viitoare, baza de pornire a prognozelor poate însemna majorări mai mici sau majorări de salarii nesustenabile la un calcul elementar, adică furia poporului care are deja promisiunea făcută – soluția, la fel ca în comunism, este concedierea celor plătiți să anunțe adevărul cifrelor. Ziarul de Gorj Pandurul îl descoperă pe Ghizdeanu în același an în paralel și cercetător pentru Universitatea Constantin Brâncuși din Târgu Jiu în „schimb de experiență” cu Adrian Gorun, fostul președinte al Senatului Universității, devenit secretar general la Comisia de Prognoză. În 2014-2015 dl Ghizdeanu reprezintă Guvernul în Consiliul Economic și Social. Un domn plurivalent.

În data de 24 noiembrie 2017, prin decizia 704, premierul Tudose numește membrii Consiliului de Programare Economică, cu funcție extinsă de la furnizarea cadrului macro de la temelia bugetului către verificarea îndeplinirii programului de guvernare. Comisia Națională de Prognoză își mai adaugă la denumire și devine mai puternică. Membru de vază – Marin Dinu , fost senator PSD, ex- profesor ASE cu următoarea mențiune notabilă în CV, alături de mențiunea „capacitate de a lucra pe texte”, „lectura lucrărilor din zona gri a cunoașterii (magie, sacru, ezoterism, cabală, alchimie).” Alt membru de vază – neobositul domn Ghizdeanu. Alt membru – Cristian Ciurlău, un co-autor cu Darius Vâlcov al unor lucrări economice. Cireașa de pe tort – Leonard Cazan, cum spuneam mai sus 16 ani funcționar în Comitetul de Stat al Planificării, apoi ministru în cabinetul Năstase. Pe academicianul Dobrescu (fost vicepreședinte și el în Comitetul de Stat al Planificării, autorul unuia dintre cele două modele economice pe care România se poate baza), pe Cristian Socol și pe fostul șef INS Tudorel Andrei îi trec, subiectiv, la capitolul „vești bune”, însă în minoritate în Comisie. Dacă ne pocnește azi-mâine o criză economică vom lupta cu magie, cabală și în general majoritatea este formată din ASE-iști care erau proaspeți în 1980 (lucru valabil și pentru mulți decidenți BNR).

Ultima trăznaie este cea cu pilonul II, am ajuns în fine în actualitate. Prima dată a fost reducerea procentului de 5,1% la 3,75%, propusă de Ministrul Muncii, însoțită de trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat, deși legea inițială spunea că ar fi trebuit să ajungă la 6% deja în 2016. Constarea ministrului Olguța Vasilescu a fost că „angajatorul nu a majorat în mod corespunzător venitul brut al angajatului”. Apoi au fost diverse sugestii publice – nematerializate deocamdată într-un text de lege – însă suficient de persistente pentru a naște o campanie de strângere de semnături și o reacție pe mai multe paliere în societate. Explicația de mai jos este răspunsul bravului domn Ghizdeanu, funcționarul care stabilește în fiecare an temelia bugetului național, de 18 ani încoace.

„Comisia are atribuții privind (…) Și aici în acest caz se fac anumite scenarii. Eroarea este de la analizele interne – ehem, și aici îmi asum eu, o sa văd și în interior ce se întâmplă, dar îmi asum eu – atunci când a fost, conform procedurii, solicitat la toate instituțiile să dea propuneri de acte s-a trecut această propunere …din greșeală”. De aici încolo haosul e complet în explicatii, dezlânarea limbajului îl face practic de neurmărit și totuși vă invit să o faceți pentru propria edificare.

Vorbele au născut reacții de la Președinție, afectează milioane de români, au născut controverse, au dat peste cap planuri de afaceri, au condus la o reacție de la însuși conducătorului majorității. „Este o prostie și o minciună, asta ca să nu complicăm prea mult răspunsul” spune dl Dragnea, la o reacție puternică a administratorilor de pensii private. Și la final a vorbit și doamna premier:

„A fost o propunere a Comisiei Naţională de prognoză, o comisie (sic!) pe care noi nu o agreăm şi nu am agreat-o şi acest lucru este demonstrat prin faptul că nu a fost o hotărâre de Guvern care să facă referire la acest aspect”.

Poate îi explică cineva că această Comisie Națională de Strategie și Prognoză nu este de fapt o… comisie, ci, conform propriului regulament „se organizează şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Finanţelor Publice.” Este practic o instituție cu aproape 100 de funcționari condusă de domnul Ghizdeanu, cu lege de organizare și funcționare, nu are nevoie să fie agreată de doamna Viorica Vasilica Dăncilă pentru a funcționa. Singura mea prognoză este că și în 2050 toamna programul de guvernare al oricărui partid cu șanse de reușită va fi co-autorat tot de dl Ghizdeanu, iar implementarea va fi atent monitorizată de strămoșul strămoșului Comitetului de Stat al Planificării. Că așa e cu democrația noastră originală.


Raspandeste cu incredere
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    1
    Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here