Revista AGERO – Stuttgart : Setilă, Ochilă şi nişte gradaţi, din ăştia, low cost

    0
    33
    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    Sondajul nostru

    Maria Diana Popescu, Agero

    Dragi români, poftiţi în vagoane! Atenţie, urmează staţia 11 Decembrie cu peronul pe partea deşteptării! Treziţi-vă la timp şi vedeţi că sînt partide bătrîne, bune sau senile, şi partide în faşă cu potenţial extrem de nocivitate, ai căror aspiranţi la fotolii ar trebui să-şi depună candidaturile direct la Rahova, Jilava sau Poarta Albă. Vă amintiţi cu siguranţă ce spunea Balzac: „Parvenitul se tîrăşte de-a buşilea în faţa celor ce-i pot fi de folos şi este obraznic cu cei de care nu mai are nevoie. Aidoma paiaţei dintr-un balet, pare marchiz dacă-l priveşti din spate, dar este bădăran dacă-l priveşti din faţă”. La fel sînt Iohannis, Cioloş şi „Guvernul meu”, priviţi din faţă, şi, în mod special, unii şarlatani care aşteaptă votul. Înainte de alegeri, ca semn de rămas bun şi cadou de sărbători, „ăi vechi” ne-au cadorisit facturi la plata întreţinerii cu executare silită, ăi noi au promis creşteri de salarii şi pensii, o viaţă mai bună, au  promis că vor înmulţi şcolile, autostrăzile şi spitalele, că le vor utila pe cele existente la standarde europene, că va curge lapte şi miere în România. Şi dacă în timpul mandatului nu vor mişca un pai, ca de obicei, de vină vor fi mereu Ceauşescu, Dej, fanarioţii, turcii, hunii, tătarii, Decebal, Burebista şi din nou, ruşii.

     

    Vrem salarii şi pensii ca în Uniune

    Cu votul nostru sau fără, după alegeri, sacul sărăciei va fi la fel de greu şi vom avea tot două Românii: România celor peste 80% de săraci şi exploataţi, care trăiesc pe caietul de datorii şi Romafia Puterii, Justiţiei, clanurilor interlope din sîntul Puterii, evazioniştilor, cu sau fără dosare penale, ştiuţi sau încă acoperiţi de cucuveaua mov şi de servicii. Oare noii aleşi vor reprezenta o şansă pentru poporul român sau o altă mînă întinsă mafiei internaţionale? Mi-e teamă că nici ei n-au habar că în istorie, de sute de ori, Vestul ne-a trădat cu orice prilej, iar din 1990 încoace am acceptat să fim containerul lor de gunoaie, taraba lor de desfacere a mărfurilor eurizate şi modificate genetic, gazdă a băncilor, cămătarilor, mollurilor, farmaciilor, escrocilor, dezaxaţilor-sexual, furnizorilor de corupţie şi droguri, traficanţilor de organe şi carne vie, după modelul cosmopolit occidental. Dacă noii aleşi se dau iubitori ai valorilor europene, să demonstreze că apreciază aceste valori prin  iniţierea unui proiect de lege, prin care românii să aibă aceleaşi salarii şi pensii ca în restul Europei. Ce-ar fi să îndrepte ei diferenţa de salarizare dintre România şi statele civilizate ale Europei? Cum, Doamne fereşte să se gîndească la aşa ceva, cînd ei, care se milogesc de votul nostru, huzuresc de peste un sfert de veac şi  nu mai pot de bine!

     

    Miza o constituie salariile uriaşe

    A fost o campanie violentă de promisiuni, dezbateri pe la colţuri, prin crîşme şi televiziuni, o campanie de abuzuri şi laicuri pe reţele virtuale, o campanie penibilă (aici o înscriem cu brio pe Gorghiu) de pervertire şi manipulare a realităţii (Julien Ciloş şi Nicuşor Dan). La fluierul cursei pentru parlamentare, unii candidaţi, demni de milă şi de silă, au început să cerşească votul cu feţele lor fotoşopate din cutiile poştale şi din emisiuni propagandistice, pe care au cheltuit bani frumoşi. Şi, ca întotdeauna, se va alege, neghina din grîu. Nu grîul de neghină. Miza o constituie salariile uriaşe, beneficiile pe termen lung ale fotoliului de parlamentar, inclusiv pensiile de nabab. Indiferent de culoarea politică, odată ce vor sorbi din elixirul pătimaş al Puterii, cu toţii se vor lepăda de morală, de responsabilitate şi  bun-simţ. Aş vrea să cred că vom avea parte de conducători patrioţi, cu dragoste de neam, căci, aşa cum spunea Lucian Blaga, „nici un popor nu e atât de decăzut încît să nu merite să te jertfeşti pentru el, dacă îi aparţii”.

     

     „Catindaţi” paraşutaţi din neant

    Bănuim cu toţii  cine sînt oamenii împinşi pe listele de candidaţi cu care partidele încearcă să cîştige un loc în Parlament: îmbogăţiţii prin furt, fraudă şi corupţie sau acoliţi ai acestora, slugi ale unor foşti demnitari, indivizi cercetaţi de D.N.A., prieteni de familie, fini, cumetri, parteneri de afaceri sau protejaţi ai unor lideri politici. Sinecuri politicianiste, fără ţinută morală şi educaţională, posedînd doar o brumă din ideologia confuză a partidului de care s-au lipit ca marca de scrisoare, gata oricînd să facă traseul de la un partid la altul, în funcţie de cîştigător. Miza pentru biletul „all inclusive” al parlamentarelor e în buzunare. În România, pe unele liste pot fi citite nume de „catindaţi” paraşutaţi din neant în Grădina Maicii Domnului, de care nu-mi amintesc să fi auzit vreodată şi pe care mi-este greu să le pronunţ: Gabriel Seidler, Adrian Echert, Wilhelm Schuster, Christian Schuster, Giuseppe-Rino Sachetti, Narcisa Gutium, Marciana Özmen, Mirela Iank, Adrian Wiener, Tuţă Osman, Nuți Findrihan, Adrian Dobrovie, Irina Wagner, Lavinia Abu Amra, Leonid Gorczynski, Miroslav Taşcu-Stavre, Mihai Boloveschi, Siegfried Kloyber, Adnan Memet, Elod Mark, Ionela Iurisniti, Antonio Andrusceac, Allen Coliban, Anca Sawaia, Cristian Bulfon, Cynthia Păun, Francisc Vătămănelu, Cosette-Paula Chichirău, Ellen Popovici, Beniamin Todosiu, Dominic David Teleki… başca udemeriştii, „pretinii” românilor. Mai lipseau numele lui Stalin, Roosevelt, Churchill, Hitler, Mussolini, Pol Pot, Jean Bédel Bocassa… Poate le-au rezervat pentru prezidenţiale, că după cum se comportă „actualul” nu se ştie dacă apucă să-şi termine mandatul.

     

    Ne pregătim de înmormîntarea unui guvern dezastruos

    Parlamentul e o destinaţie de vis pentru cei care vînează venituri substanţiale, rapide şi cu efort minim. Mai rapid ca la ruletă şi fără riscul de a pierde. Vom avea de suferit dacă şi de această dată ne vor reprezenta indivizi cu legături în rîndul mafiei, indivizi gata de sforăit pe scaune şi ridicînd mîna pentru vot doar dacă vine ordinul de la partid!  Mai există soluţii pentru România în acest sistem capitalist, el însuşi fundamentat pe escrocherii şi ideologii utopice? Mai avem vreun politician interesat să stopeze corupţia, jaful naţional, subminarea Ţării şi batjocorirea poporului sau toate acestea vor continua după alegeri pe alte căi şi cu alţi titulari? Ne-a ajuns cuţitul la os în acest sfert de secol de domnie a hoardelor de interlopi. Dacă retribuţia unui parlamentar ar coborî la nivelul salariului mediu pe economia românească, nu s-ar mai înghesui nimeni pe liste. Abia atunci ar putea candida patrioţii şi adepţii moralităţii, poporul reuşind, astfel, să scape de trîntorii plătiţi regeşte pentru asocierile de tip mafiot. Cum cinstea a devenit o ruşine pentru politicieni,  electoratul ar trebui să priceapă că România n-are nevoie de indivizi care se vînd ca să fie instalaţi în Guvern şi în Parlament, pentru a-şi instrumenta şi acoperi afacerile murdare, pentru salarii şi pensii nesimţite. Se apropie finalul de mandat al guvernului Cioloş, un guvern dezastruos, condus din umbră de bruxellezi şi „bilderbergi” prin Setilă, Ochilă şi nişte gradaţi, din ăştia, low cost, lustragii cu crema şi peria de pantofi la epoleţi, care nu vor mai putea lătra nici măcar la lună după alegeri şi vor intra în sevraj. Iohannis ştie că ăştia, ca şi el, au nevoie urgentă de medic, fiind dependenţi de drogul puterii sau al corupţiei. Iohannis ştie că sîrbele şi horele mari în România sînt făcute de structuri şi servicii mai mult sau mai puţin secrete şi discrete. Şi cucuveaua mov, plagiatoarea, ştie. Ei, şi, mare scofală! Toate drumurile duc la Big Brother de la Washington, Bruxelles şi Tel Aviv, nu la Bucureşti!

     

    Maria Diana Popescu, Agero

    www.agero-stuttgart.de


    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here