REVOLUTIA ROMANA : IN CE A CONSTAT "DIZIDENTA" NEO-KOMINTERERNISTILOR LOVILUTIEI DIN 1989 [3]

    129
    0
    DISTRIBUIȚI
    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    Revoluţia Română: În ce a constat „dizidenţa” neo-kominterniştilor loviluţiei din 1989? Partea a III-a

    © Foto: en.wikipedia.org/Mazarin07/cc-by-sa 3.0

    Existenţa a două milioane de etnici maghiari pe teritoriul României şi a faptului că, odată cu absolvirea unei forme de învăţămînt, unii etnici maghiari au primit repartiţii şi s-au stabilit în zone cu populaţie majoritar românească, a constituit un avantaj al AVO în faţa serviciilor de informaţii occidentale.

    Dosarele Direcţiei a IV-a de contraspionaj militar românesc Corbi I şi II au vizat reţeaua KGB şi GRU angrenată în spionaj în favoarea URSS şi înlăturarea lui Ceauşescu de la putere. Reţeaua a fost alcătuită prioritar din kominternişti români care făcuseră studiile în URSS cu diverse specializări, inclusiv militar. Obiectul dosarelor fiind generalii Ion Ioniţă, Nicolae Militaru, Istvan Kostyal, Ioan Şerb, comandorii Radu Nicolae şi Cico Dumitrescu şi alţii. Oarecum tangenţial şi legăturile lor politice din activul PCR precum Gheorghe Apostol, Ion Iliescu şi alţii. Din rapoartele contraspionajului militar reiese că dorinţele membrilor acestui grup erau mult prea mari în raport cu posibilităţilele lor intelectuale. Potrivit cerinţelor perioadei 1947-1954, cei selectaţi să urmeze cursurile unor instituţii de învăţămînt superior din URSS trebuiau să aibă origine sănătoasă. Să provină din rândul clasei muncitoare, să ştie să citească, să poată iscăli şi atât. Motiv pentru care niciunul nu absolvise mai mult de şapte clase. La întoarcerea din URSS, ei primiseră funcţii importante, completându-şi studiile la fără frecvenţă, prin simpla formalitate a semnării de prezenţă, la înmânarea diplomelor de absolvire. Spre deosebire de aceştia, ofiţerii de contrainformaţii militare parcurseseră la zi, treaptă cu treaptă, toate formele de învăţămînt din România şi erau înzestraţi cu o inteligenţă superioară celor pe care-i monitorizau. Chiar şi membrii ambasadei sovietice de la Bucureşti ajunseseră să-i considere pe Militaru şi compania drept indivizi duşi cu pluta. Concluziile contraspionajului militar erau că cei care făcuseră studii militare în URSS nu reprezentau un risc real pentru regimul lui Ceauşescu.

    http://youtu.be/2LCvzf_ylEc

    În ultimii ani ai lui Ceauşescu, reţeaua AVO din România era singura care reuşise cât de cât să fie organizată teritorial în zonele cu populaţie de naţionalitate maghiară şi se axase pe găsirea de difuzori activi ai materialelor de tip naţionalist-iredentist şi antiromânesc, introduse clandestin în ţară. Plecând iniţial de la atragerea în agentură a câtorva istorici de origine maghiară, zona predilectă de recrutare a serviciului maghiar s-a fixat pe un grup restrâns din mediul intelectual maghiar, în special sociologi, artişti şi scriitori consacraţi în România, creând premisele extinderii tentaculelor şi asupra românilor, în special din mediul intelectual. Deşi reuşitele în penetrarea informativă ale AVO erau modeste, serviciile de informaţii occidentale, care aveau interese uriaşe în România, au apreciat că AVO le putea servi drept o poartă de intrare mult mai facilă în România. De aceea, din 1987 serviciile occidentale au indus în populaţia română percepţia că conaţionalii lor români care aveau rude în străinătate, nu le puteau susţine revendicările, întrucît Occidentul era receptiv doar la diaspora ungară nu şi la cea română.

    http://www.cotidianul.ro/images/stiri/0312/338/1332351291385.jpg

    Ceauşescu nu prea avea opoziţie, aşa că primul lucru pe care serviciile străine l-au avut de făcut a fost acela de identifica persoanele care ar fi putut crea românilor iluzia că aveau suficientă credibilitate pentru a declanşa, ele însele, prin activitatea lor de dizidenţi, întoarcerea populaţiei împotriva regimului. După care să fabrice din ei falşii dizidenţi ai României. La propunerea şefului biroului de presă şi a ataşatului militar Arady Sandor, AVO s-a orientat iniţial către un nucleu format în principal din evrei komiternişti, mult mai inteligenţi decât complotiştii din armată cu studii în URSS, căzuți în dizgrația lui Ceaușescu. Dar şi din copiii, nepoţii şi rudele lor, precum Dan Deşliu, Ascanio Damian, Petre Roman, Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, Mircea Dinescu şi alţii. La acesta au aderat scriitori, actori, oameni de ştiintă, printre care Ana Blandiana, Nicolae Manolescu, Mariana Celac, Domokos Geza, Doina Cornea, Ion Caramitru şi alţii, avându-l ca paravan pe Gogu Rădulescu, membru al secţiei Propagandă a CC al PCR.

    http://www.eroiiromanieichic.ro/wp-content/uploads/2012/04/liiceanu-plesu.jpg

    Sesizând de unde bate vântul schimbării, „Corbii” au făcut o mişcare surpinzătoare, ieşind de sub controlul Moscovei, aliniindu-se şi ei nucleului de intelectuali neo-kominternişti. Şi omul lor de legătură a fost cel care ajunsese ofiţer în 1949, direct din brigadier la şantierul Bumbeşti-Livezeni, adică colegul lor generalul Victor Stănculescu. Numai că AVO fiind structura coordonatoare a dizidenţei de faţadă, declanşatorul revoltei nu putea fi decît Laszlo Tokes, de naţionalitate maghiară, ceea ce-l făcea automat opozantul cel mai credibil al lui Ceausescu. Întrucât era şi pastor, avea aura unei persoane influente, care ar fi creat impresia că adună în jurul său mii de adepţi. Surse din cadrul fostei Securităţi au menţionat în repetate rânduri că, din 1987, au început o serie de schimbări structurale în cadrul instituţiei. De exemplu UM 0110 care se ocupa cu spionii serviciilor de informaţii ai ţărilor socialiste care acţionau în România şi-a triplat peste noapte numărul de ofiţeri, trecând sub comanda sa 60% din analiştii şi oamenii de teren din contrainformaţii. Astfel se explică de ce dosarele Corbi I şi II au fost transferate de Securitate de la contraspionajul militar la UM 0110. Pe baza celor două dosare anterioare, UM 0110 a deschis unul nou, numit Azur, care viza în principal serviciul de informaţii maghiar AVO şi acele servicii occidentale, cu care AVO începuse să colaboreze intens.

    Dosarul Azur menţiona că din 26 ianuarie 1988, când ambasadorul Strok Coen Frederik a ajuns la post la Bucureşti, el a fost pus în contact cu grupul neo-kominterniştilor, de către Hugh Arbuthnott, ambasadorul Marii Britanii. Securitatea l-a luat pentru o scurtă perioadă de timp în colimator pe Coen dându-i numele conspirativ „Stan”, concluzionând că acesta nu reprezenta un pericol real. Dizidenţa intelectualilor neo-kominternişti consta în refacerea „capacităţii combative” după cele 8 ore epuizante de periat scamele de pe balonzaiderul „Cârmaciului”.

    http://www.napocanews.ro/wp-content/uploads/2009/12/dinescu.jpg

    Care se materializa în chiolhanuri prin saloanele luxoase ale ambasadelor occidentale din Bucureşti, unde diplomaţii străini îşi camuflau munca de tip „Mircea fă-te că lucrezi” cu boema neo-kominternistă a cărei deviză deveniseUbi panis, ibi patria! De cele mai multe ori prin invitarea acestora la diverse spectacole, la care, fără ca ei să ştie, participau şi ofiţeri acoperiţi ai Securităţii. De exemplu maxima „subminare” a regimului Ceauşescu a constat într-o reprezentaţie cu o piesă de teatru jucată de doi celebrii actori englezi, sosiţi special de la Londra. Ţinută la ambasada Marii Britanii, la care au fost invitaţi Dinescu şi întreaga trupă neo-kominternişti. Doina Cornea, fiind adusă de la Cluj cu maşina ambasadei. În tot acest timp, un dizident autentic precum inginerul Ursu era arestat şi asasinat în închisoare, fără ca serviciilor occidentale să le pese de el, întrucât nu făcea parte din grupul său satiric neo-kominternist. Şi toţi aceşti neo-kominternişti care până în decembrie 1989 au făcut „dizidenţă” bând şi mâncând pe banii occidentalilor s-au umplut ulterior de vile, merţane, moşii, toate din banii noştri, ca urmare a meritelor inventate tot de ei, în înlăturarea lui Ceauşescu de la putere.

    Secţiile posturilor Radio Europa Liberă şi Vocea Americii, care emiteau în limba romană, aveau două principale misiuni. Prima era aceea de a crea în jurul unor persoane din rândul neo-kominterniştilor, dinainte stabilite, aura de dizidenţi ai regimului, cu scopul de a simula polarizarea în jurul lor a grupurilor de opoziţie din interiorul României. A doua misiune era aceea de a recepţiona materiale deja fabricate de agentura maghiară din România, cu „rezistenţa” fictivă a neo-kominterniştilor, scoase din ţară prin curierul diplomatic al ambasadei Olandei la Bucureşti. Reportajele urmând să fie mai întîi coafate de americani pentru a fi difuzate pe toate canalele media occidentale.

    http://2.bp.blogspot.com/_gyYHCW6BBlM/TGr0KzzGc-I/AAAAAAAACJw/OQHz2wCEBts/s1600/Mircea+Dinescu_17+martie+1989_LIBERATION_Page_1.jpg

     Anumiţi „istorici” ruşi care au studiat fenomenul numit revoluţia română din 1989 s-au arătat consternaţi de o neconcordanţă flagrantă. Pe de o parte autorităţile române au spus că, în seara de 22 decembrie 1989, un grup de civili cu banderole tricolore, care ar fi fost „turiştii” KGB, GRU sovietici ar fi sustras arhiva din sediul conspirat al UM 0110. Pe de altă parte, Mircea Dinescu, odată numit şef peste arhiva CNSAS a Securităţii, şi-a argumentat dizidenţa faţă de regimul Ceauşescu prin cîteva pasaje convenabile lui, extrase din informările UM 0110, a cărei arhivă se spusese că ar fi sustras-o serviciile ruseşti. Unde este adevărul? Ruşii au o zicală: adevărul trebuie să iasă, cu orice preţ, ca undelemnul la suprafaţă. Chiar dacă în anumite cazuri, el are nevoie să fie şi puţin ajutat, cu acele surse care n-au apucat să fie distruse sau falsificate de cei care au fost cu adevărat interesate s-o facă. Şi din cele de urmează vă veţi convinge că aşa este.

    Notă: Toate informaţiile prezentate în articol aparţin autorului. Postul de radio Vocea Rusiei nu răspunde pentru ele.


    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here