Acasă Colţul specialistului Economist RFI : Ce sens are…

RFI : Ce sens are…

25
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Ce sens are să acorzi atât de multe facilități industriei turistice?

turism.jpg

Turismul românesc primește de câțiva ani de zile o serie de facilități fără ca rezultatele să fie vizibil pozitive pentru turiști sau pentru buget.

Turismul românesc primește de câțiva ani de zile o serie de facilități fără ca rezultatele să fie vizibil pozitive pentru turiști sau pentru buget.
Image source:
pixabay.com

Săptămâna trecută, guvernul a luat măsura de a reduce taxa pe valoarea adăugată, TVA, pentru activitățile din turism, hoteluri și restaurante de la 9% la 5%. Mai precis de această cotă redusă de TVA beneficiază și utilizarea facilităților sportive sau accesul în bâlciuri, parcuri tematice sau recreative. Să lăsăm la o parte situația ambiguă a aplicării legii, în sensul că, după cum explică un consultant fiscal, urmează ca pentru o pizza livrată la domiciliu TVA să fie de 5%, iar pentru aceeași pizza servită la restaurant TVA va fi de 9 procente.

Mult mai important este că turismul românesc primește de câțiva ani de zile o serie aproape nesfârșită de facilități fără ca rezultatele să fie vizibil pozitive pentru turiști sau pentru buget.

Astfel, anul trecut, pentru industria turistică și cea de alimentație publică a început să se aplice impozitul specific. Impozitul stabilește un alt mod de taxare a locațiilor turistice față de fiscalitatea clasică, în sensul că impozitarea se face în funcție de numărul de camere pus la dispoziția turiștilor sau de capacitatea restaurantului. În felul acesta, marile hoteluri au ajuns să plătească impozite ridicol de mici.

Anul acesta, angajații bugetari au primit tichete de vacanță, ceea ce a dus la creșterea numărului de turiști pe plan intern. Estimările arată că dacă s-ar emite tichete de vacanță pentru toți bugetarii costurile totale ar ajunge la 500 milioane de euro. Ceea ce ar însemna o piață substanțială pentru hotelieri.

În esență, agenții economici din turismul românesc au primit, în ultimii ani, impozite ridicol de mici, taxe reduse și chiar clienți care utilizează tichete de vacanță.

Întrebarea este: sunt justificate facilitățile fiscale și de afaceri care au fost oferite de stat către industria turistică? Răspunsul este, nu. Pentru că relaxarea fiscală nu aduce beneficii vizibile bugetului sau turiștilor.

Impozitul pe profit acumulat la buget de la companiile turistice este redus. Salariile în sector rămân la fel de mici ca în ultimii 20 de ani. Concret, salariul mediu net în hoteluri și restaurante era, în luna iulie a acestui an, de 1575 lei, cel mai mic din economie. Munca la negru sau la gri este încă răspândită în domeniu.

Dar și turiști neînregistrați oficiali sunt mulți. Jurnaliștii de la Ziarul Financiar au calculat că statistica oficială arată că în vara aceasta la Vama Veche și 2 Mai au fost cazați doar 106 turiști pe zi. Ridicol.

La nivel european, România, practic, nu există ca destinație turistică. Cifrele o demonstrează. Dacă luăm în calcul indicatorul intensității turistice (adică, raportul dintre numărul de nopți de cazare turistică și dimensiunea demografică a țării), România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană.

În ceea ce privește numărul turiștilor străini, România este pe ultimele locuri în Europa, cu cifre modice. Pentru comparație, în România au venit două milioane de turiști străini în anul 2016, în timp ce Bulgaria atrage trei milioane de turiști străini numai în lunile de vară, pe litoral.

Rezultatele modeste privind atragerea de turiști străini se văd și la nivel macroeconomic. În primele șase luni ale acestui an, conform Băncii Naționale a României, deficitul balanței de plăți la capitolul turism-călătorii a ajuns la 760 milioane de euro (1,99 miliarde de euro ieșiri de bani din țară și 1,23 miliarde de euro intrări de sume în țară), în creștere comparativ cu anul trecut.

În concluzie, eforturile pe care le-a făcut statul pentru încurajarea industriei turistice nu au răspuns în economie. Ori este prea devreme, ori acest tip de politică va trebui abandonat și recunoscut că nu este util decât pentru proprietarii din industria turistică.


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here