Acasă justitie RFI – Judecătorul Cristi Danileţ :

RFI – Judecătorul Cristi Danileţ :

22
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    1
    Share

 Un paragraf din motivarea CCR ar putea permite amânarea revocării lui Kovesi

Preşedintele este obligat să o revoce pe Laura Codruţa Kovesi de la şefia Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Iată ce spune la RFI judecătorul Cristi Danileţ, după ce motivarea deciziei Curţii Constituţionale a fost publicată. El precizează însă că documentul amintit îi lasă lui Klaus Iohannis o portiţă, pe care şeful statului ar putea-o teoretic specula.

Cristi Danileţ subliniază că „sunt două chestiuni care sunt scoase în evidenţă de această decizie. Pe de o parte, procurorii trec în subordinea ministrului Justiţiei în tot ceea ce priveşte cariera lor. Pe de altă parte, preşedintele statului este obligat să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al DNA”.

Judecătorul spune că „orice autoritate în stat trebuie să respecte Constituţia, legile ţării şi deciziile CCR. Eu cred că este clar pentru toată lumea că nici o persoană şi mai ales nici o autoritate publică nu poate să aleagă o altă cale. Însă în decizia CCR am găsit un paragraf, care spune că preşedintele statului ar putea să iniţieze o serie de discuţii cu ministrul Justiţiei, pentru a încerca să-l convingă în a-şi retrage propunerea depusă cu privire la procurorul-şef al DNA. Deci ar exista un aspect care mai poate fi amânat în ceea ce priveşte punerea în aplicare a deciziei”.


Raspandeste cu incredere
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    1
    Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here