Acasă Colţul specialistului Sanatate RFI Romania : Ce riscaţi dacă aveţi mai mult de 11...

RFI Romania : Ce riscaţi dacă aveţi mai mult de 11 aluniţe pe braţul drept?

45
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Un studiu realizat în Marea Britanie ar putea alerta persoanele care au aluniţe. Prezenţa unui număr mai mare de 11 astfel de semne pe braţul drept indică pentru persoana în cauză un risc peste medie de apariţie a cancerului de piele, potrivit unui studiu recent, citat de BBC.

Unii văd în ele semne de frumuseţe, alţii un semn cert de boală. În mod oarecum paradoxal şi unii şi alţii s-ar putea să aibă dreptate.

Numărarea aluniţelor de pe braţul drept al unei persoane reprezintă un bun indicator al numărului total al aluniţelor de pe întregul corp al acesteia. Peste 100 de aluniţe reprezintă un risc de cinci ori mai mare decât cel mediu.

Studiul publicat în British Journal of Dermatology a folosit date medicale obţinute de la trei mii de gemeni din Marea Britanie.

Cercetătorii au descoperit că femeile cu peste şapte aluniţe pe braţul drept au un risc de nouă ori mai mare de a avea peste 50 de aluniţe pe întregul corp.

Femeile cu peste 11 aluniţe pe braţul drept au cel mai probabil peste 100 de aluniţe pe tot corpul, fapt ce înseamnă că prezintă un risc sporit de a dezvolta melanom, adică un tip de cancer de piele care afectează anual doar în Regatul Unit peste 13 mii de persoane.

Melanomul apare din aluniţe cu o dezvoltare anormală, aşadar riscul de diagnosticare cu această afecţiune este asociat cu numărul de aluniţe pe care le are un pacient.

Medicii de familie ar putea utiliza această descoperire pentru a identifica persoanele ce prezintă cele mai mari riscuri de cancer al pielii, spun autorii studiului.

Cercetătorii de la King’s College din Londra au studiat un grup reprezentativ de femei gemene, pe o perioadă de opt ani, colectând informaţii despre tipurile de cancer, pistruii şi aluniţele apărute pe corpurile lor.

Savanţii britanici au repetat experimentul pe un grup de aproximativ patru sute de femei şi bărbaţi cu melanom.

De precizat că întrucât melanomul poate evolua dintr-o aluniţă, e bine să le ţineţi pe acestea sub supraveghere, pentru a vedea dacă faţă de anul trecut şi-au schimbat mărimea, forma şi culoarea.


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here