RFI Romania : Inegalitatea dintre bogați și săraci în România…

    0
    33
    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    Inegalitatea dintre bogați și săraci în România a ajuns la cel mai inalt nivel din ultimii zece ani

    Sondajul nostru

     Cei mai bogați români sunt de peste opt ori mai instăriti decât cei nevoiași,relevă un raport statistic publicat  de oficiul Eurostat.

    Inegalitatea dintre bogați și săraci în România a ajuns, în 2015, la cel mai inalt nivel de după intrarea în Uniunea Europeană. Cei mai bogați români sunt de peste opt ori mai instăriti decât cei nevoiași, relevă un raport statistic publicat de oficiul Eurostat.

    Indicatorii economici arată că, în ultimii zece ani, în România a crescut ponderea  persoanelor care trăiesc în risc de sărăcie. Un motiv ar fi distribuirea inechitabilă a bunăstării spune Victoria Stoiciu, coordonator de programe pentru Fundaţia Friedrich Ebert România.

    Datele  publicate arată o adâncire puternică a inegalităţilor în perioada 2013-2015, în România care continuă să fie, de departe, ţara membră a Uniunii Europene cu cea mai mare disproporție a veniturilor între bogaţi şi săraci.

    Datele Eurostat, colectate anul acesta, dar valabile pentru anul 2015 la nivelul ansamblului comunitar, arată in medie că veniturile celor mai bogati 20% dintre locuitori au fost de 5 ori mai mari ca ale celor grupului care reprezinta o pondere 20 de procente ai celor mai saraci locuitori.

    Comparațiile cu date publicate în trecut arată că România este ţara în care inegalitatea dintre bogaţi şi săraci a crescut cel mai puternic în ultimii ani, în special în perioada 2013-2015, crescând de la 6 la 8 respectând formula de calcul descrisă anterior.

    De fapt in Romania asimetria este mai mare de la an la an, unde diferenta de venituri face posibil ca cei mai prosperi să câștige și  e opt ori mai mulți bani decât cei mai săraci locuitori.

    În clasamentul inegalităţii din UE, România este urmată de Lituania,Bulgaria şi Spania

    La polul opus, statele cu o asimetrie moderată din UE sunt Slovacia, Republica Cehă, Finlanda şi Slovenia .

    Dintre statele din zonă nemembre ale UE, Macedonia are un raport al inegalităţii între bogaţi şi săraci mai mic decat cel din România, în timp ce în Serbia inegalitatea este chiar mai mare, cu un raport de 9 între veniturile bogaţilor şi cele ale săracilor, potrivit Eurostat.


    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here