Rochia neagră, elogiul simplităţii

    0
    45
    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    Sondajul nostru

    Cum traiti dupa un an de guvernare PSD-ALDE?

    View Results

    Loading ... Loading ...

    E simplă, frumoasă, elegantă şi ocupă un loc special în garderoba mea: e mereu prima. Indiferent cum aş deschide dulapul, ea este cea care-mi sare în ochi mai întâi. E rochia neagră, pe care orice femeie ar trebui s-o aibă printre hăinuţe, dacă ne supunem legilor nescrise ale modei. Nu se demodează, se potriveşte la orice, şi-o poate permite oricine. Sunt ingredientele succesului de care se bucură little black dress din 1926, când a văzut prima dată lumina zilei, graţie mâinilor iscusite ale mamei sale, Gabrielle „Coco” Chanel. Nu s-a clintit din atenţia modei, s-a adaptat din mers şi a supravieţuit multor încercări. Nici strălucirea anilor  ’30, nici tradiţionalismul marcant din  ’50, nici febra dansului de peste 20 de ani, nici sclipiciul anilor  ’80 şi nici schimbările uluitoare de stil din  ’90 n-au detronat-o. Rămâne şi azi piesa de rezistenţă din şifonierul oricărei femei, indiferent de vârstă, ocupaţie sau statut social. Se recomandă accesorizarea cu gust. Tocurile înalte nu pot lipsi din peisaj. Aşadar o pereche de sandale cu toc cui trebuie să-şi facă loc alături de preţioasa rochie neagră. Dacă hotărăşti să o asociezi cu nişte perlele, e bine fie să-ţi pui cercei cât mai discreţi, clasici, preferabil tot perluţe, sau să te lipseşti total de aceste obiecte.  Este de evitat îmbinarea a două accesorii negre în aceeaşi ţinută. Poţi avea pantofi de aceeaşi culoare cu rochia, dar în acest caz geanta trebuie să rupă tradiţia şi să fie mai îndrăzneaţă din punct de vedere cromatic. Ciorapii opaci sunt total interzişi, dar cei din mătase se acceptă. Poţi purta little black dress şi cu piciorul gol, asta doar dacă eşti discret bronzată. Auriul bronzului va da preţiozitate ţinutei tale. Dacă e frig, ai undă verde la un şal rafinat sau un pulover de culori deschise, ca roz pal, bej sau albastru. În niciun caz blazerul nu trebuie să fie alb. Combinaţia alb-negru s-a cam demodat. Alege rochia neagră până la genunchi sau puţin sub genunchi. Dacă e mai lungă, s-ar putea să dea efectul de tub, pe care sigur vrei să-l eviţi. Dacă e prea scurtă, îţi poate scoate în evidenţă defectele. În general, little black dress poate să-ţi tranforme formele prea mari sau prea mici din defecte în adevărate calităţi.
    De multe ori, rochia neagră poate fi o soluţie de ultimă clipă. Este colacul de salvare pentru femeile care se scufundă amarnic în oceanul  de posibilităţi. Are aproape 90 de ani, dar…nu-i arată. E chic, dar rămâne clasică. Are origini nobile, dar…nu-i pretenţioasă.  E rochia neagră.

    (Anca Sumănaru)


    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here