Romania Curata : Cum v-aţi petrecut sfîrşitul lumii ?

    0
    27
    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    Sondajul nostru

    Lumea pe care am cunoscut-o din 1989 încoace, precedentul an de sfîrşit al lumii trăit de mine, tocmai a luat sfîrşit cu toate semnele aferente. Valoarea aurului a crescut şi creşte, cu oamenii pregătindu-se de vremuri incerte şi sfîrşitul lumii. Numai că nu e niciodată sfîrşitul lumii, doar al unei lumi, şi după fiecare asemenea prăbuşire începe altceva. Şi lumea veche supravieţuieşte totdeauna în cea nouă în mod subversiv, cum a supravieţuit războiul rece în pacea liberală pînă s-a ajuns ca în Siria americanii şi ruşii să se confrunte prin intermediari din nou.

    Lumea din 1989 încoace a fost însă fără egal pentru noi ca universalitate a valorilor occidentale, ca expansiune a democraţiei, ca triumf al liberalismului democratic. Din marginea lumii, generaţia mea a reuşit nu doar pasul individual de succes în lumea occidentală, ci să şi tragem ţările noastre după noi. În România nu am fost niciodată mai mult de 20 la sută oameni cu valori occidentale (nu am spus-o pînă acum, dar iată), şi cu toate astea conjunctura asta favorabilă ne-a ajutat să tragem ţara în NATO şi UE prin toate alegerile şi cu toţi securiştii noştri vechi şi noi, de la Iulian Vlad la Sebastian Ghiţă, şi cu toţi ideologii fascişti, de la Vadim Tudor la Mihai Neamţu.

    Dar contextul favorabil s-a dus. Semnele acestei prăbuşiri fuseseră cu noi toată vara, şi pe la 1 august am început primele note cu titlul de mai sus. Semnul noii lumi a fost pentru mine majoritatea de la Brexit, în cea mai veche democraţie a lumii oamenii nu mai vedeau altă soluţie decît să arunce peste bord tratatul cu UE, să se retragă pe insulă, să denunţe drepturile universale ale lumii- am auzit-o pe dna May spunînd că Angliei nu îi mai trebuie drepturi europene şi internaţionale ale omului, că vrea unele pur englezeşti (China şi Rusia vă daţi seama de cînd gîndesc aşa, iar Arabia Saudită şi Iranul au spus din start la adoptarea Convenţiei ONU că lumea nu poate avea un singur set de drepturi ale omului, universale, Sharia fiind o alternativă incompatibilă), iar ideea despre democraţie într-o lume globală interdependentă din cea mai mai veche democraţie a lumii a ajuns că fiecare, pe strada pe care trăieşte, o poate denunţa şi se poate separa la orice oră, cu riscurile unor fragmentări şi mai mici ulterioare. Culminarea am văzut-o acum câteva zile, cînd decizia de a trimite totuşi şi la Parlament hotărîrea poporului a fost primită cu violenţă de presa tabloidă, care a vîndut poporului ideea că imigranţii români sunt de vină, şi care au făcut coperţi cu pozele judecătorilor şi titluri ca „inamicul poporului”. Dacă şi în Anglia trebuie să faci desene la oameni să priceapă cum e cu separaţia puterilor în stat şi că şi oamenii de rînd, ca şi elitele, trăiesc sub domnia legii, ce să mai vorbim de restul lumii.

    72 la sută dintre americanii intervievaţi pentru un sondaj marţi dimineaţa au spus că economia americană e trucată ca să aducă avantaje celor bogaţi şi puternici, cu 76 la sută crezînd că mass media e mai interesată de bani decît să spună adevărul şi 68 la sută fiind de acord că politicienilor din partide tradiţionale nu le pasă de oameni ca ei. Ca atare, rezultatul era previzibil şi de duminică seara eu scrisesem şi circulasem un blogpost în engleză cu titlul celui de azi. Poate vă întrebaţi cum stăm în Europa? Ei bine, nu mult mai bine, cu excepţia Nordului European, adică a Scandinaviei, avem o majoritate absolută, în diferite procente, mai mici în Franţa şi Germania, mai mari în Sud şi Est, care crede că legăturile dintre afaceri şi politică sunt prea strînse în Europa, că piaţa comună europeană funcţionează mai ales pe bază de relaţii şi că oamenii politici sunt mai degrabă corupţi. La un summit al preşedinţiei europene slovace acum o săptămînă am agreat cu directorul Pew Research ca pe viitor să includem trei întrebări asemănătoare, preferate de mine într-un sondaj european. Două se referă, ca şi cele americane, la cum percep oamenii piaţa şi sistemul politic tradiţional, pentru că trebuie să avem un barometru cîtă lume percepe că acestea funcţionează cum ar trebui (de mai mulţi ani creşte numărul celor care spune că indiferent cine cîştigă alegerile ei au de pierdut), dar şi una pe care am formulat-o drept “În ce măsură sunteţi de acord cu afirmaţia că frontierele spaţiului Schengen european trebuie să se extindă mai degrabă decît să se restrîngă mai mult”?

    Cred că puteţi ghici ce vor spune majoritatea. Opinia publică globală şi europeană se îndreaptă spre denunţarea globalizării şi a frontierelor deschise. Sunt sigură că cititorii mei români nici nu sunt conştienţi în ce măsură nefastă noi am contribuit la asta în Europa, un model de vot la Brexit făcut de mine a găsit că răspunsul YouGov la o întrebare despre imigranţii români şi bulgari prezicea votul într-o proporţie zdrobitoare. Lumea va spune în viitor: dacă nu luam şi România şi Bulgaria, poate UE mai exista şi azi! Suntem naţiunea europeană cu numărul 1 la puşcăriaşi în închisori străine, vă daţi seama de ce nu suntem în Schengen şi aşa mai departe.

    Sindromul populist care a înlocuit opinia publică liberală din ţările occidentale, dus pe valul furiei faţă de politicienii şi oamenii de afaceri care nu plătesc taxe dar cer oamenilor austeritate (Cameron avea bani în paradisuri fiscale, dar tăiase şi ultimul autobuz care lega propria lui circumscripţie de la Milton Lodge de Oxford, autobuz drag mie, că trecea prin faţa ferestrelor mele cînd locuiam în Oxfordul de nord) are deci mai multe componente comune, în ciuda unor diferenţe dintre UE şi SUA. Le rezum aşa.

    1. Acolo unde liberalismul democratic considera valorile capitalismului şi drepturile omului internaţionale, noii populişti privilegiază valorile naţionale. Conflictul dintre civilizaţii nu mai e despre valori universale versus valori particulare, ci despre identităţi, şi ca atare se extinde de la musulmanii fundamentalişti la toţi musulmanii şi în general „străinii” de cultura locală. Ideea că promovăm democraţia şi anticorupţia la alţii cred că şi-a văzut sfîrşitul.
    2. Acolo unde vechiul liberalism democratic construia din ce în ce mai multe organizaţii internaţionale ca să rezolve problemele europene şi globale, care depăşesc frontierele unei ţări (de exemplu problemele de climat), noii populişti încurajează lumea să creadă nu doar că te poţi cumva separa de ele (ceea ce e fals), dar şi că e bine să o faci, pentru că asemenea organizaţii sunt ca EU, sfîrşesc prin a fi conduse de tehnocraţi care se substituie voinţei poporului, care trebuie să aibă cuvîntul decisiv indiferent cît de specializată e chestiunea.
    3. Acolo unde vechiul liberalism democratic privilegia comerţul deschis şi exploatarea unor avantaje comparative, avînd lumea drept tablă de joc şi compania sau consumatorul ca unitate (de exemplu, maşina Renault e mai accesibilă pentru că e produsă în România iar Fordul în Mexic), noul populism vrea prin protecţionism să aducă avantajul mai direct votantului său, cel de la fabrica de automobile din Occident care se vede şomer din vina globalizării, sau minerului de cărbune din Pennsylvania care l-a votat pe Trump, pentru că Hillary ar fi onorat acordurile de climat globale şi i-ar fi închis mina. Problema este că aceste mici prosperităţi locale adunate nu echivalează nici pe departe cu profitul global pierdut astfel, dacă fiecare îşi păstrează mina de cărbune şi continuăm să producem emisii de carbon, lumea întreagă va plăti de fapt costuri mult mai mari din cauza încălzirii globale.Ne aşteaptă valuri de protecţionism şi costisitoare războaie comerciale, prin care lumea a mai trecut, avem o anticipare în amenzile enorme UE-Apple şi SUA-Deutsche Bank.
    4. Acolo unde liberalismul democratic considera că noua complexitate a lumii nu poate fi managerizată decît prin delegare (la reprezentanţi sau la specialişti), noul populism demască violent corupţia inerentă a ideii de reprezentant sau de specialist. La Sky am văzut zilele astea invitaţi care spuneau că s-au săturat să aibă un cuvînt mai mare de spus decît ei pe lume oamenii cu doctorat. Asta îmi aduce ecouri din tinereţea mea, am trăit anul 1990 cu strigăte de Moarte studenţilor şi Moarte intelectualilor. Populiştii construiesc pe problemele de stimă de sine a oamenilor ca să inducă ideea că orice delegare, chiar cea inevitabilă, e o formă de corupţie a voinţei electoratului şi că poţi conduce lumea zilnic prin consultare populară, de la cine are dreptul să se căsătorească, unde ruşii au deschis drumul, la pedeapsa cu moartea, cum vrea Erdogan. Referendumurile au fost întotdeauna numai instrumente de manipulare. Dacă se făceau referendumuri în Europa, UE rămînea sub zece ţări, iar noi cert nu intram (şi ca atare nici Traian Ungureanu nu era reprezentatul nostru în Parlamentul European, de unde denunţă încălcarea voinţei poporului britanic, pentru care el nu e decît un ratat rasist est european, oricum).

    Sînt convinsă că serviciile noastre au îngheţat la ora asta, şi cum nu îi am pe lista mea de distribuţie nici nu au primit un alt post al meu in English de acum zece zile în care denunţam sondajul NYTimes şi spuneam că Trump va cîştiga pentru că presa a intimidat votanţii care nu mai au curajul să spună cu cine votează. Eh, zece zile oricum nu erau destul să te pregătească pentru ce înseamnă izolaţionismul american şi noua ordine a lumii. La ora asta şampania curge valuri la Russia Today (deşi politica externă e primul test al realităţii, şi de asta toţi preşedinţii americani sfîrşesc prin a face cam acelaşi lucru, o să vedem dacă Putin chiar e capabil să fie el altfel), iar la Vilnius oricum se pregăteau de invazia rusească. La Bruxelles, de la suburbia NATO în Rond Point Schumann e mai rău ca doliu, e paralizie de groază.

    Următoarea ţintă a ăstora, alianţa dintre populişti şi ruşi care se amestecă pe faţă în alegerile altor ţări (Assange lansa proiectile de la Russia Today) e UE. Ne mai apără doar votul în două tururi de scrutin din Franţa de sfîrşitul ei. Aud de la Moise Guran că românii verzi din America au votat cu Trump, nu mai rămîne decît ca şi ăia din Franţa să o voteze pe Marine (sau să o voteze Clotilde, din România, că sună periculos de aproape) şi ne putem lăuda că am contribuit şi noi puţin să ne cadă lumea în cap, nu s-a prăbuşit chiar singură.


    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here