Romania Curata : Procesul Dragnea. De partea cui e statul de drept?

0
20
Raspandeste cu incredere
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    1
    Share

Alina Mungiu-Pippidi
Sondajul nostru

S-ar putea crede, după agitația generală și frenezia lui Victor Ponta, că odată cu sentința lui Liviu Dragnea în procesul ”Bombonica” va avea loc o eliberare istorică a PSD (principalul interes al preopinentului), a țării și a omenirii în general de tirania coruptă a baronului de Teleorman Liviu Dragnea. Ce frumos ar fi. Dar e chiar așa?

Cazul decisiv pentru soarta lui Liviu Dragnea (politician pe listele negre ale României curate începînd cu anul 2004) se referă la angajarea a două persoane la o instituție subordonată a Consiliului Județean, DGASPC. Întrucît nu existau fonduri pentru munca la partid, exista practica de a folosi angajați din structurile de stat ca voluntari la partid. În cazul celor două persoane angajate ca referenți, problemele au apărut pentru că ele nu prea s-au dus la slujbă, unde de altfel erau tratate normal, li se dădeau sarcini, etc. La DGASPC lucra și fosta soție a lui Liviu Dragnea. Dnei Prodan, ex Dragnea, i se reproșează doar că nu le-a sancționat deși alți șefi de acolo sesizaseră situația. Fosta șefă a DGASPC spune că i s-a plîns lui Dragnea că fetele nu vin. Cazul poate fi considerat la rigoare de corupție administrativă pentru că patrimoniul statului (salariile de la DGASPC) a fost folosit ca patrimoniu privat (în beneficiul partidului care guverna local). Prejudiciul total este de vreo sută de mii de lei (sub 25 000 de euro), deci sub plafonul la care DNA ar trebui implicat, cf legii. E cert că, deși dl. Dragnea nu a făcut presiuni, el patrona acest gen de patrimonialism local, care e general de altfel în administrația noastră. Partidul nu mai e precum cel comunist, un partid stat, deci nu ar trebui să folosească resursele administrației locale, care ar trebui să fie autonomă față de toate partidele. Dar acesta e un deziderat în majoritatea țărilor din lume. În Franța, practica de a camufla lucrătorii de la partid în poziții publice e veche și foarte răspîndită, cu tot procesul, tardiv și cu prejudiciu de zeci de milioane, al lui Jacques Chirac care a pus zeci de angajați ai RPR pe statul de plată al primăriei Parisului în decursul anilor, pe lîngă că-și deconta vacanțe de lux în insule pentru toată familia din fondurile de protocol. Dacă nu candida la președinție, dl. Fillon, ex prim ministru, tot RPR, ar fi continuat și azi să-și angajeze soția și cei doi copii pe banii cabinetului său parlamentar: se apără spunînd că nu e ilegal și că e o procedură răspîndită în Franța. În Belgia e un caz curent în care membrii unui partid social democrat sunt trimiși în judecată fiindcă erau plătiți pentru lucru fictiv în consilii de administrații ale companiilor municipale: se apără spunînd că e practică generală, partidul i-a numit, pînă la ei așa se făcea și așa fac și alte partide. Deci, să ne înțelegem, chiar în cazul multor țări foarte dezvoltate, separarea partid de guvernare-stat e de dată recentă, și a alege Teleormanul, cel mai sărac județ din Europa, pentru ceva unde se compară cu Parisul e de rîsul curcilor.

Alte cazuri de abuzuri administrative care au fost și sunt la noi (un prefect liberal se ducea la nunți cu elicopterul statului, mașinile statului sunt totdeauna folosite în campania electorală, vile și iazuri cu circuit închis, foste RAAPS sau Romsilva sunt folosite de nomeclatura locală în toate județele, etc) au fost arareori judecate. De exemplu, premierul și primarul Boc a angajat rude și oameni de încredere de la nivel local în administrația centrală, unii pe posturi inadecvate față de pregătirea lor (șofer consilier), fără nici un deranj de la DNA.Te întrebi de ce un caz cu prejudiciu minim, sub plafonul jurisdicției DNA, și care se putea întîmpla în orice țară de pe continentul european, chiar și în landurile germane (excepție fac Scandinavia, Anglia și Olanda), a fost ales ca să se dea un mare exemplu de corupție locală? Vorbim de o situație din anul 2010, anchetată începînd cu 2014 (cînd s-au semnat condici din urmă) și la care ajungem în anul 2018 să facem proces. Intr-o justiție normală, ar fi investit cineva într-un proces cu prejudiciu minim și la care problema e de mult rezolvată (ele nu mai lucrează acolo)? Ei, aici începem să vedem că că nu e așa clară chestia cu statul de drept. Dacă e clar că Dragnea, ca orice baron local, are o concepție patrimonialistă a statului (cum avea și Băsescu, marele luptător anticorupție, de aia și-a pus fata pe lista partidului, cum are și Trump, care și-a angajat și fata și ginerele la Casa Albă), se ridică un număr de întrebări îngrijorătoare.

  1. De ce a fost ales acest caz vechi, cu prejudiciu minor, unde angajatelor li s-a spus de fapt să se și ducă la lucru și să presteze voluntar la partid, ca un mare exemplu de corupție, din toate cazurile de abuz administrativ care au loc la ora asta în toate administrațiile din România?
  2. De ce au investit DNA-SRI (greu de crezut, dar au fost ascultări SRI extinse în acest caz minor, i-au urmărit multă vreme) în ancheta asta mai mult decît valoarea prejudiciului în acest caz? Raportul cost-eficiență în cazul DGASPC e evident negativ, ascultările în sine costă mai mult ca toată tărășenia, vedeți stenogramele aici.
  3. De ce se cere pentru Liviu Dragnea, care nu a făcut direct absolut nimic, (se poate doar argumenta că el patrona peste întreg sistemul), pentru instigare la abuz în serviciu pedeapsa de zece ani, încălcîndu-se flagrant principiul proporționalității (comparați cu un viol sau un deces provocat din vina unui conducător auto), cînd nu e clar dacă infracțiunea există?

Răspunsul, din păcate, e clar. Liviu Dragnea e o țintă politică principală , e cel care e considerat dușmanul șefilor DNA și SRI, și principalul rival al lui Klaus Iohannis, și e tratat altfel decît ar fi tratat altcineva. De exemplu, de cum a fost tratat Emil Boc. Ancheta a pus presiune pe fosta lui soție, I s-a cerut să îl denunțe, s-a și spus că a făcut-o deși nu a făcut-o, femeia a dat înapoi 33 000 de lei, o treime din prejudiciu, deși susține că nu a făcut nimic rău (ar dispărea datoria publică dacă toți cei care nu sancționează pe cineva ar plăti asemenea prejudicii). Cine citește stenogramele lungi publicate în presă nu găsește dovezi de implicare directă a lui Dragnea, numai dovezi de panică a unei mici funcționărimi, plătită cu salariul minim, dar urmărită de parcă ar fi crimă organizată, nu abuz administrativ mărunt, cerîndu-i-se un singur lucru, să îl denunțe pe Dragnea? Cum cîștigă statul de drept din asta, plus faptul că grupuri de presiune merg la ușa tribunalului și fac demonstrații, punînd presiune pe judecători, care chiar or crede, săracii, că aici e un caz major unde pot lichida dintr-o lovitură patrimonalismul la români, în țara unde toată lumea își pune cheltuieli private pe firme fără să clipească și nimeni nu e acuzat de evaziune fiscală pentru asta, numai cînd e vorba de manipulat prim miniștri ne trezim cu asemenea idei?

Cum a putut ajunge o chestiune pur administrativă, care putea fi reglată fără instanță, doar cu prejudicii restituite și sancțiuni administrative, un caz de salvare a statului de drept? Nu e mai degrabă un caz de scufundare a statului de drept? Dacă e Dragnea ăsta criminalul pe care l-am crezut, și dacă a fost ascultat atîția ani, de ce nu avem dovezi de vreo șpagă, delapidare, ceva mai serios și vrem să îi dăm zece ani pentru chestia asta, care nu e un caz de corupție individuală (nu a luat nimeni vreo șpagă), ci un abuz administrativ, care nu trebuia să ajungă în penal (și de asta presiunea pe legislația anticorupție)? Nu cumva se cer zece ani doar ca să nu aibă curaj judecătorii să îl scoată din cauză? În cazul lui Dragnea, acesta e al doilea proces în care poate fi condamnat fără dovezi directe că a făcut el ceva, doar pentru patronajul unui sistem patrimonial general, nu o fi cumva la limita statului de drept chestia asta?

Nu e de mers la ușa acestui proces, dacă nu sunteți tălpași electorali pentru vreun contracandidat, dragi tineri din societatea civilă, pentru a cere condamnarea cuiva. Bunele intenții duc la lucruri bune doar cînd se însoțesc de discernămînt.

Și aici nu e clar de partea cui e statul de drept, care nu înseamnă tratament diferențiat și disproporțional, ci exact contrariul.

Și nu e clar dacă marți seara va merita să bem șampanie că am răzbit baronii după cinsprezece ani de luptă, sau ne vom trage palme, că încercînd să rezolvăm o problemă care era de fapt una de dezvoltare, patrimonialismul (citiți cartea mea, aici, dacă vă interesează pe bune subiectul) am creat un mecanism judiciar care poate fi manipulat politic, ducînd la condamnări arbitrare, și acum, și în viitor. Mă bucur că unii au un răspuns clar: nu e o fericire să fii cognitiv imun la complexitate? Pentru cine nu e, nu uitați că îndoiala trebuie totdeauna folosită în favoarea acuzatului, și de asta aș prefera să nu se tranșeze nimic major pentru România în acest proces dubios. Poate găsim un caz mai clar, unde e mai puțin ambiguu de partea cui e statul de drept, și nu poate fi confundat cu o vînătoare a unuia, ca aici? Că nimeni nu se poate alătura unei haite la vînătoare de om cu sentimentul că ia parte la un act de justiție, nici măcar cînd omul e superbaronul local contra căruia luptăm de cinsprezece ani. Nu salvarea unuia despre care nu mi-am schimbat părerea e în joc, ci salvarea statului de drept.


Raspandeste cu incredere
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    1
    Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here