Romania Curata : Uniunea Scuturaţi România

    0
    27
    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    Sondajul nostru

    România de astăzi e bolnavă, sistemul ei politic şi administrativ e monstruos. Iată, în opinia mea, punctul de plecare al oricărei discuţii despre alegerile din toamnă. Ar fi o mare, de neiertat greşeală, cred eu, să ne comportăm ca şi când am fi într-o ţară sau în timpuri normale.

    Acestea fiind zise, vreau să discut despre USR. Spre supărarea acelora, probabil mulţi, dintre cititori care nu vor să audă/ vadă nuanţe, ci să-mi pună (şi să le pună lor, USR-iştilor) o etichetă clară, răspunsul meu personal la întrebarea simplă “îi votezi?” e, din păcate, în continuare, dual.

    El sună aşa: cu siguranţă, dacă voi vota o formaţiune politică în decembrie, aceasta va fi USR; nu există nimeni altcineva, formaţiune sau independent, pe care să simt că aş putea pune ştampila. Din păcate însă, există şi semnale/ decizii/ atitudini ale acestui nou partid care mă obligă să precizez: e posibil şi ca totuşi, în cele din urmă, pur şi simplu să îmi anulez votul.

    Tot pentru cei care nu vor avea răbdare să citească argumentele şi opiniile de mai jos, spun de pe-acum şi ce voi face, fără ezitare, “pentru” USR – sau, mai precis (fiindcă în materie de cetăţenism şi opţiune politică sunt un egoist) pentru mine în relaţie cu existenţa USR:

    – voi participa la adunarea de semnături în favoarea existenţei unei liste USR la parlamentarele din decembrie. Aici, mă alătur opiniei lui Mircea Kivu, care scria de curând că avem dreptul şi ar trebui să semnăm nu doar pentru oamenii şi partidele pe care i-am/ le-am vota efectiv, ci în măsura în care considerăm că, prin candidatura lor, ei/ ele aduc un plus de valoare ofertei generale, sau măcar o fac mai diversă/ interesantă

    – în ziua votului, voi participa ca observator independent într-una din secţiile de votare. Dacă am foarte multă încredere în capacitatea vechilor partide de a se supraveghea unele pe celelalte, cred că furtul la adresa candidaţilor anti-sistem va putea fi împiedicat doar printr-o prezenţă cetăţenească masivă la monitorizarea votului – mai ales în locurile/ zonele cunoscute din experienţa anterioară ca fiind problematice.

    Aşa, iar acum despre USR:

    Partidul bunelor practici, sau despre extazul şi agonia tehnocratismului

    Cu o floare, vorba aia, nu se face primăvară, dar un boboc de orice soi ne poate scăpa de viziunea terifiantă a iernii eterne. În situaţia actuală, ăsta nu e puţin lucru. Consecventă poziţiei (a)doctrinale a USB de acum câteva luni, de la locale, noua formaţiune la nivel naţional îşi declară non-aderenţa la distincţiile de tipul dreapta vs. stânga, conservatorism vs. progresism etc. – amânând discutarea acestor aspecte, dacă nu pentru totdeauna, pentru “după” eventuala intrare în Parlament.

    Avem, aici, un realism politic extrem, aproape oportunist, care îmi dă fiori. Pe de o parte, acesta e principalul motiv pentru care există în continuare riscul serios să nu votez USR. Sătui de ineficienţa cvasi-totală a participării lor de până acum – la nivel “oengistic” sau pur şi simplu cetăţenesc – la viaţa publică (ceva de genul: ştim care ne sunt valorile, le manifestăm dar nu obţinem nici o schimbare reală), oamenii aceştia par să fi sărit în extrema cealaltă: haideţi să punem mâna pe microfon/ manete, iar ce facem cu ele discutăm pe urmă.

    Pe de altă parte, însă, USR-iştii par să-şi fi dat seama de două caracteristici locale, dar prin aceasta nu mai puţin reale/ constrângătoare ale politicii româneşti:

    1) ‘marile’ partide nu acţionează ideologic, politicile lor efective nu sunt identificabile ca aparţinând dreptei sau stângii – ele doar agită câteodată aceste stindarde pentru a se diferenţia faţă de oponenţii tradiţionali;

    2) chiar odată pătrunşi în Parlament, USR-iştii înşişi nu vor deţine nici pe departe procentul de poziţii necesar pentru a face/ decide realmente politicile ţării. Cu 5%, cât e necesar pentru a trece pragul electoral, sau 10%, cât visează ei să obţină, reprezentanţii noului partid vor putea cel mult (dacă refuză, cum sper, rolul de formaţiune-balama jucat în legislaturile anterioare de un PPDD sau un UNPR) să facă un whistleblowing eficient în raport cu ce se întâmplă negativ la nivelul legislativului românesc.

    E acesta puţin lucru? “Se” merită, vorba ardeleanului, să trimiţi nişte oameni în Parlament doar pentru a-i auzi apoi comunicând/ acuzând tot ce se face prost sau chiar ilegal acolo? Uitaţi-vă la ce se întâmplă, în ultimele săptămâni, la nivelul Consiliului General al Municipiului Bucureşti: avem acolo o alianţă cvasi-penală PSD-ALDE-etc. care deocamdată, deţinând majoritatea, nu doar că dictează politicile, ci şi vâră constant pumnul în gura opoziţiei, în primul rând a reprezentanţilor USR. Deocamdată, disputele par sterile şi victoria pare să-i aparţină Gabrielei Firea şi acoliţilor ei; dar sunt convins că încăpăţânarea lui Nicuşor Dan & comp. va săpa, nu peste mult timp, fisuri în acest monolit – mai ales câtă vreme oamenii din noul partid ştiu să lucreze foarte bine cu legea şi procedurile în mână.

    USR va fi, cred eu, în cel mai bun caz o formaţiune-de-sacrificiu, un fel de spin (eventual mare, dureros) înfipt în coasta vechilor politicieni şi, mai ales, a vechilor politici. Mă tem că, având de-a face cu un simplu berbece de spart zidul, ne cam fandosim – eu şi prietenii mei – discutând, ideologic, cum trebuie să fie ornamentat vârful, sau ce culoare trebuie să aibă.

    Înseamnă ceea ce am scris mai sus, inerent, că nu văd un viitor de lungă durată pentru această formaţiune? Cu siguranţă, da. Clarificările ideologice şi doctrinale vor trebui făcute la un moment dat, şi ele vor produce, în mod normal, secesiune. De altfel, dinspre societatea civilă încep deja să apară reacţii la ambiguitatea USR. Platforma Demos ar fi întârziat, probabil, alte luni sau alţi ani dacă n-ar fi fost provocarea lansată, cu certitudine mai la dreapta spectrului ideologic, de către Dan, Armand & ceilalţi.

    Sfârşitul răbdării şi periculozitatea gafelor

    USR e o gură de aer. Că s-ar putea să rămână doar atât, o gură – iată o preocupare superfluă pentru un aproape-înecat ca mine. Din România au dispărut, de o bucată de vreme, orice brumă de respectabilitate, orice consideraţie pentru procedurile corecte, măcar, dacă nu pentru morala/ fair-play-ul competiţiei politice şi de idei.

    Ave(a)m nevoie de cineva care să ne amintească acum cum ar fi normal să stea lucrurile.

    Din păcate, chiar dacă exasperările USR-iştilor sunt în mare parte şi ale noastre, în cazul liderilor noului partid ele se manifestă uneori excesiv. Clotilde Armand a ajuns să afirme, la un moment dat, că oricine se înscrie azi în PSD sau PNL este “clar” corupt (vezi aici). Ei bine, cu greu aş putea sublinia îndeajuns gravitatea, inacceptabilitatea unei asemenea poziţionări. Chiar dacă ajungi câteodată (din cauza oboselii şi a nervilor, mai degrabă decât din simplă îngustime de minte) să crezi că eşti singura opţiune viabilă a cetăţeanului cinstit, n-ai voie, în ruptul capului, să spui asta public. Trebuie să mă laşi să-mi dau singur seama; o adeziune care nu se întemeiază pe libertatea/ decizia/ responsabilitatea celui care ţi-a oferit-o nu poate constitui o bază pentru construcţia politică. Mai mult decât atât, un politician bun datorează respect tuturor alegătorilor – chiar şi celor care nu-i împărtăşesc ideile.

    Mai departe, un reprezentant USR din CGMB a votat cu cartela lui Nicuşor Dan (detalii aici). Posibil sau chiar probabil, un gest care în organismul respectiv, din partea membrilor altor partide, e cvasi-firesc; dar cum noua formaţiune e, pe drept cuvânt, sub ochii tuturor, gestul a fost rapid mediatizat, iar demisia imediată a celui care greşise n-a reuşit să compenseze deficitul (în cazul de faţă, pe deplin meritat) de imagine.

    Cu altă ocazie, un alt membru USR a propus, pentru Bucureşti, un proiect de organizare a transportului public de un rasism/ segregaţionism social pur şi simplu înmărmuritor. Incredibil este că, în condiţiile “non-ideologismului” declarativ al acestei formaţiuni, întreaga idee trebuie să-i fi părut iniţiatorului nevinovat-de-neutră şi fezabilă. Să refuzi situarea la stânga sau la dreapta, rămânând capabil să recunoşti influenţa în gândire a uneia sau a celeilalte e, deja, greu acceptabil (cel puţin de către mine, membru al unei generaţii prea bătrâne). Dar să propui proiecte de acest gen fără a fi conştient de caracterul/ amprenta lor net ideologică (în cazul de faţă, dreaptă conservatoare cu aplecări extremiste)… asta este de-a dreptul periculos (despre propunere aici).

    Tehnocraţia în sine prezintă, în opinia mea, pericole mai mari decât avantajele pe care le asigură – ea rămânând, cred eu, acceptabilă cel mult ca soluţie de criză, pentru epoci anormale. Şi chiar o dată acceptată, tehnocraţia cu şanse să fie “bună”, să opereze, adică, pozitiv în societate trebuie să fie post-, şi nu pre-ideologică. Nimic valid politic nu se poate naşte din ignoranţa politică.

    Grad de încredere… rezervat

    “Când mă evaluez, mă deprim; când mă compar, îmi revin.” Gândind în termenii stricţi ai actualei oferte politice, USR stă bine; mai precis, nu  doar că e una din alternativele viabile, ci chiar singura (vai, m-am îmbolnăvit de sindromul Clotilde Armand! dar eu o spun doar în nume personal, şi poate pentru “prietenii” mei) forţă politică pe care o găsesc frecventabilă, la limită chiar “votabilă”.

    Şi, aşa cum spuneam (pe) la început, simpla prezenţă a USR pe scena politică e semnul unui dezgheţ care ar fi fost bine să se petreacă mai devreme.

    USR are parte de atenţia şi interesul meu. Mai departe, mingea e în terenul oamenilor care alcătuiesc, de fapt, partidul – iar aici voi adăuga o impresie personal-locală: dacă peste tot în ţară formaţiunea are oameni de nivelul sau măcar comparabil cu cei de la Cluj, sunt optimist în privinţa a ceea ce urmează ea să întreprindă în România.

    Un sprijin rezonabil

    Închei re-menţionând, probabil enervant pentru mulţi, ceea ce spuneam mai sus: oricum ar fi, mă voi implica în asigurarea atât a dreptului-de-prezenţă a listei USR printre cele de la alegerile care se apropie, cât şi (mai cu seamă), a corectitudinii în desfăşurarea propriu-zisă a scrutinului.

    Mai ales în ce priveşte ultimul deziderat, vă invit pe toţi (stângişti sau dreptişti, votanţi, ezitanţi sau boicotanţi) să ajutaţi, când va veni vremea, prin prezenţa ca observatori independenţi.


    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here