duminică, februarie 18, 2018

    Romania Libera : Liderii europeni acuză Rusia de intenţii ostile.

    0
    28
    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    Sondajul nostru

    Conform opiniei dumneavoastra, care a fost cel mai bun presedinte postrevolutionar al Romaniei:

    View Results

    Loading ... Loading ...

     Președintele Consiliului European: E clar că strategia Rusiei este să slăbească UE. Răspunsul Moscovei

    de Mara Ivanov

    . Relocarea recentă de către Rusia a unor sisteme mobile de rachete Iskander în regiunea Kaliningrad nu reprezintă o amenințare la adresa Uniunii Europene, ci este un avertisment pentru NATO, a declarat joi într-un interviu pentru Euronews ambasadorul Rusiei la UE, Vladimir Cijov.

    “De fapt, Rusia avertizează astfel NATO. Nu cred că aceasta are de a face cu UE”, a afirmat diplomatul rus, întrebat dacă transferul de sisteme Iskander în Kaliningrad reprezintă o amenințare militară directă la adresa UE. Citeşte aici detalii.

    ——————

    Liderii Uniunii Europene reuniți joi la Bruxelles au căzut de acord că Rusia încearcă să slăbească Uniunea, transmite Reuters. Potrivit președintelui Consiliului European, Donald Tusk, ei “au subliniat tot felul de ostilități din partea Rusiei, de la violări ale spațiului aerian la campanii de informare, atacuri cibernetice, amestec în procesele politice din UE și nu numai”, informează Agerpres.

    “Având în vedere aceste exemple, e clar că strategia Rusiei este să slăbească UE”, a spus Tusk într-o conferință de presă, târziu după miezul nopții.

    “Scopul nostru nu este să creăm tensiuni cu Rusia. Noi pur și simplu reacționăm la pașii făcuți de Rusia. Sigur că UE este permanent deschisă dialogului, dar nu ne vom compromite valorile și principiile”, a insistat președintele Consiliului. “De aceea, am căzut de acord să ne menținem orientarea și mai ales să păstrăm unitatea UE”, a adăugat el.

    Citeşte şi Putin amenință Europa cu conflicte naționaliste și etnice. România și Ungaria sunt menționate

    Liderii europeni au convenit și să ia în calcul toate opțiunile în caz că Rusia continuă să comită atrocități în Siria, alături de armata siriană. Cu toate acestea, ei nu au formulat explicit opțiunea unor noi sancțiuni, așa cum era prevăzut în forma inițială a concluziilor summitului. Reuters afirmă că Italia s-a opus până la capăt ideii de suplimentare a sancțiunilor împotriva Moscovei, deși Regatul Unit, Franța și Germania au insistat pentru maximum de presiuni pentru încetarea asaltului asupra rebelilor sirieni de la Alep.

    Premierul italian Matteo Renzi, a cărui țară are relații economice extinse cu Rusia, a declarat presei că sancțiunile economice nu trebuie incluse în strategia UE, deoarece nu vor obliga Moscova să negocieze un acord de pace.

    La summit s-au discutat și subiecte legate de migrație și comerț. A rămas deschisă problema acordului de liber schimb între UE și Canada (CETA). Liderii europeni vor continua vineri să încerce să convingă regiunea belgiană Valonia să accepte tratatul, pentru a permite Belgiei să își dea acordul. Înaintea reuniunii, Tusk afirmase că în cazului unui eșec, CETA ar putea fi “ultimul acord comercial” al UE.

    Citeşte şi Autoritățile finlandeze susțin că avioane de vânătoare rusești ar fi încălcat spațiul aerian. Rusia dezminte informațiile

    Premierul britanic Theresa May, aflată la prima participare la o reuniune europeană la vârf, a avut puțin timp la dispoziție, la finalul dineului de lucru de joi, pentru a-și prezenta planurile privind retragerea țării sale din UE. Președintele francez Francois Hollande a avertizat-o să fie gata de negocieri dure pentru Brexit.

    Citeşte şi Franţa şi Rusia plonjează într-un nou război rece. Diplomaţia Niet


    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here