Sf. Sfinţit Mc. Atinoghen cu cei 10 ucenici ai săi; Sf. Mc. Avudim şi Faust Duminica a VI-a după Rusalii (a Sf. Părinţi de la Sinodul al IV-lea Ecumenic; Vindecarea slăbănogului din Capernaum); Ap. Romani XII, 6-14; Ev. Matei IX, 1-8; glas 5, voscr. 6

0
8
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Sondajul nostru

In luarea unei decizii , trebuie sa se tina cont , in special de:

View Results

Loading ... Loading ...

Pilda prezentata de Mihai Petrescu, corespondent de Arges.

[email protected]; 0732409585

https://www.facebook.com/mihai.petrescu.940

”CUVINTE VII” – PARINTELE ARSENIE BOCA.

 

CREDINŢA ŞUTAŞULUI.

”Rar s-a întâmplat să bucure oamenii pe Dumnezeu. Bucurie în cer se face când un păcătos se-ntoarce; dar bucuria pe care-a facut-o sutaşul din Capernaum lui Iisus e cu totul alta. Acesta era roman, sabie  stăpânitoare peste Israil. Cu toate acestea îi plăcea credinţa într-un singur Dumnezeu, al lui Israil, şi în Mesia pe care-L aşteptau iudeii.

De aceea le-a şi clădit o sinagogă în Capernaum. Căpitan roman, lasă la o parte mândria uniformei, lasă la o parte părerile vremii despre sclavie şi iată-1 că aduce ceva nou în faţa lui Iisus: iubirea de oameni.

Sutaşul preţuieşte pe ordonanţa sa la rangul de om şi intervine pentru el înaintea Proorocului lui Israil. Căpitanul roman se roagă pentru ordonanţă… Dar nu numai rugăciune, nu numai iubire de om, ca om, ci şi credinţă vrednică de Dumnezeu.

Sutaşul roman L-a recunoscut pe Iisus, Dumnezeu. Iudeii n-au putut face aceasta.
Aceasta L-a mirat pe Iisus şi L-a bucurat. Săvârşirea minunii nu ne mai miră. Nu l-a mirat poate nici pe sutaş, de vreme ce aceasta era, după credinţa sa, un fapt de la sine înţeles şi fără discuţie.

Cam ce-am putea potrivi pentru noi, din Evanghelia cu sutaşul ? Cred că acestea:
Ce preţ are, înaintea lui Dumnezeu, credinţa fără discuţie în Iisus Hristos, ca Dumnezeu.

Ce bucurie-I făceau lui Iisus dovezile iubirii de oameni, – şi mai ales când aceştia-s neînsemnaţi. Că nu-i neapărat de trebuinţă să vie Mântuitorul personal, pe jos,
oarecum, ca să se săvârşească lucrul lui Dumnezeu.

Că ar fi bine să avem şi noi smerenia pe care o avea sutaşul, a nevredniciei de-a intra Dumnezeu în casa noastră, – că tocmai această smerenie II sileşte să vie şi să pună la rând ale noastre, toate.

Că numai o viaţă curată e în stare să asigure darurile acestea sufleteşti, care L-au bucurat pe Iisus.

Să-i fim recunoscători acelui sutaş roman, că ne-a dat model de credinţă şi curăţie sufletească.

Să-i fim recunoscători că, în locul nostru, totuşi s-a găsit cineva să-L bucure pe Iisus. Au mai fost şi alţii: Marta şi Maria, surorile lui Lazăr; cu Lazăr era prieten. Avea şi alţi Lazări, iar mai pe urmă L-au bucurat cuvintele înţelepte ale tâlharului de pe cruce.

Am băgat de seamă că ori de câte ori bucura cineva pe Iisus, Iisus sălta cu Duhul şi spunea lucruri privitoare la viaţa viitoare.

Aşa a fost şi cu prilejul bucuriei pe care i-a facut-o sutaşul. Atunci a descoperit Iisus soarta evreilor până la sfârşitul lumii: că vor rămâne cei mai de pe urmă, deşi au fost chemaţi cei dintâi în împărăţia lui Dumnezeu.

Dar dacă noi, creştinii, suntem înaintea lor, aceasta n-o putem menţine decât cu credinţa după modelul sutaşului.

Prislop,
10.VII.49.”

 

IISUS ŞI SLĂBĂNOGUL

Aceştia sunt cei doi fii ai lui Dumnezeu: Iisus, mai înainte de toţi vecii, şi omul, fiul vremelniciei. Acesta de al doilea, a ajuns rău, a ajuns slăbănog.
Unii sunt slăbănogi după trup, alţii după minte: nu pot înţelege şi nu se pot bucura de bine.
S-a dovedit aceasta în nenumărate rânduri, când Iisus făcea bine omului.Iisus a tămăduit un slăbănog. Nu-i nici o mirare – Dumnezeu fiind. Ce-a făcut ? – L-a iertat de păcate; de greşelile săvârşite împotriva vieţii, împotriva firii sale, şi i-a dat porunca să fie iarăşi om, rudenia lui
Dumnezeu.

De altfel pentru această refacere a omului a şi venit Iisus între oameni. El ne-a spus, cu toate prilejurile, că păcatele, greşelile împotriva vieţii, acestea sunt cauza pentru care omul a ajuns un mutilat al vieţii acesteia.

Refacerea omului este refacerea acestei înrudiri pierdute.

E de neînţeles cum nu simte omul cu sufletul că a ieşit din omenie, ci abia simte cu trupul, că s-a depărtat de Dumnezeu şi a ajuns o grămadă de doage.

E de neînţeles că durerea trupului îl face să ceară ajutorul lui Dumnezeu, pe când de durerea sufletului, de strâmbarea sau amorţirea lui, nici că se mişcă.

E de neînţeles cum oamenii aleargă după sănătatea trupului, dar după iertarea păcatelor aşa de puţini. Aceasta din urmă face înţeleasă pe cea dintâi.

Iisus le avea pe amândouă: şi puterea de-a ierta păcatele şi puterea de-a tămădui firea de neputinţe. Făcea ochi unde nu erau din naştere, îndrepta gârbovi, învia nervii omorâţi de păcate, învia morţii omorâţi de moarte.

Nouă, preoţilor, încă ne-a dat Iisus jumătate din darul Său: darul de-a ierta păcatele omului în numele Său. A doua jumătate, a tămăduirii organice, nu ne-a mai dat-o, fiindcă şi aşa toţi oamenii aşteptăm să fim transformaţi, din oameni pământeşti, în oameni duhovniceşti, în oameni nemuritori, în oameni cereşti.

A făcut Iisus minuni – şi oamenii cred că cele mai mari sunt cele care privesc sănătatea trupului – dar marea minune a învierii din morţi, e ceea ce mărturisim când zicem: „aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să vie. Amin”.

Abia atuncea va scăpa firea omului de slăbănogie.

Până atunci are putinţa de-a scăpa de păcate. – Şi aceasta e o minune mai mare decât a tămădui un stomac, o mână uscată, sau repararea unui ochi. Sunt lucruri grele şi acestea, dar n-au nimic religios în ele. Le fac şi medicii.

Omul le cere lui Dumnezeu; cere minuni.

In definitiv ce cere omul ?

Cere sfinţenia pe care a pierdut-o.

Acesta-i singurul lucra pe care-l cere şi Dumnezeu din partea omului. Iar sfinţenia vieţii o pot avea şi oamenii cu un trup neputincios.

De aceea, nouă preoţilor, Iisus ne-a dat numai o jumătate din darul Său, rămânând ca cealaltă însuşi să o împlinească, când va înceta desăvârşit slăbănogia omului, la înviere.
Dar a doua nu se dobândeşte fără prima.

Insăşi vestirea împărăţiei Cerurilor a început cu cuvântul pocăinţei.

Prislop,
24.VI3.49.


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here