Şi scriitorii sunt oameni! Bârfe şi caterincă pe strada Literaturii

0
78
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Sondajul nostru

Din dorinta de a cunoaste intentia actuala a cititorilor nostri, privind participarea la vot si modul in care ati vota actualele partide parlamentare, va rugam sa raspundeti la urmatorul sondaj:

View Results

Loading ... Loading ...

·         referat_despre_ion_barbu_-_etapele_creatiei_poeticeLa cursurile lui Ion Barbu (Dan Barbilian) veneau studenţi de la toatre facultăţile. Nu de puţine ori veneau în amfiteatru oameni simpli de pe stradă. Aşa s-a întâmplat într-o când nefericitul vizitator s-a trezit în faţa profesorului care l-a întrebat ce a înţeles din teoria lui. Tipul n-a fost capabil să raspundă la nicio întrebare. Uimit, Ion Barbu l-a luat la puricat pe chestiuni din ce în ce mai elementare şi, la un moment dat, s-a înfuriat – cum era posibil ca un student la matematică să fie în halul ala de ignoranţă! Vizitatorul îsi pierduse graiul de emoţie, aşa că până la urmă s-a ridicat un student şi a zis: “Domnule profesor, dânsul nu e la matematica, e cineva de pe stradă care a venit să vă vadă şi să vă audă vorbind”. In acel moment, profesorul s-a calmat, a râs puţin şi a continuat să predea. Musafirul a iesit din amfiteatru şi s-a dus în lumea lui. După câteva minute, Barbu s-a întors către studenţi, şi-a rotit ochii prin amfiteatru şi, văzând că musafirul plecase, a zis cam aşa: “Domnule, am înţeles că nu era student la matematică, dar totuşi… să nu ştie nici măcar ce e aceea o mulţime!”

·         Profesorul Al Piru ştia multe din întâmplările amoroase ale lui Ion Barbu şi se amuza grozav pe seama lor, mai ales pe seama acelei întâmplări când poetul îşi “agăţase” în Cismigiu chiar nepoata. Al Piru predindea chiar că multe din poeziile  ermetice ale lui Ion Barbu nu erau decât  texte erotice tăinute sub pavăza metaforei eliptice. Culmea este că avea dreptate, chiar Ion Barbu mărturisind acest lucru unui confrate.

·         Om cu multe amoruri ilicite la activ ca şi Barbilian, criticul Al Piru trecea cu o condamnabilă uşurinţă de la exigenţa inflexibilă, la o toleranţă critic greu de înţeles. Odată a scris o cronică extrem de laudativă la volumul unei poetese ultramediocre. Întrebat de ce a scris aşa, de ce nu îşi respectă numele şi statura academică, Al Piru a spus în stilul lui inconfundabil: “Ştiu că e slabă ca poetă, dar e foarte bună la pat. Ce voiai să fac – să stau toată noaptea cu ea şi a doua zi să spun că nu are talent?”

·         Profesorul Piru adora studenţii de la filologie, măcar pentru simplu motiv că erau puţini (3-4 într-o grupă de 15 fete). Dacă se întâmpla să fii cu nişte colegi de facultate  la restaurantul Universităţii (în spatele statuilor de la Universitate), puteai să te trezeşti cu o sticlă de vin la masă. Întrebând ce-i cu sticla respectivă, ospătarul arăta spre un colţ al sălii unde era profesorul Piru, mereu elegant, la costum, cămaşă albă şi batistă la buzunarul de la piept. Era cadoul din partea lui. Dacă te apropiai să-i mulţumeşti, el ricana cu  un anume reproş părintesc: “Păi se poate ca nişte domni studenţi să stea la masă, bând Cico…Un student merită cel mai bun vin.” Nu e de mirare că studenţii îl iubeau pe profesor, mai ales că, la examene, pentru el nota 7 era echivalentul lui 5 şi cea mai grea cerinţă era ca studentul să precieze nu anul, ci măcar secolul în care s-a născut şi a trăit  cronicarul Grigore Ureche. (Uranus X)


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here