Şi scriitorii sunt oameni! Bârfe şi caterincă pe strada Literaturii

0
132
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Sondajul nostru

Din dorinta de a cunoaste intentia actuala a cititorilor nostri, privind participarea la vot si modul in care ati vota actualele partide parlamentare, va rugam sa raspundeti la urmatorul sondaj:

View Results

Loading ... Loading ...

392Poetul Ion Barbu (Dan Barbilian) era un afemeiat notoriu. Chiar şi la bătrâneţe nu se lăsa de sportul ăsta, având o adâncă plăcere să agaţe tinere pe stradă. Odată, se apune, că a făcut acest lucru în Cişmigiu şi, culmea, fata a acceptat să vină cu el acasă. Intrând nerăbdător în dormitor şi pus pe fapte mari, poetul a întrebat-o pe juna apetistantă de ce nu se dezbracă, la care tânăra ar fi spus : “Aştept ora mesei unchiule. Atunci vine tuşica şi  mâncăm înpreună!”… Maestrul, ceva mai miop, îşi agăţasese propria nepoată.
Tot despre ciudatul poet matematician Ion Barbu se spune că se droga cu eter (aurolac), lucru care astăzi pare cea mai ieftină evadare din… mundan. Reserve mari avem când se afirmă că ermeticul poet consuma de zor cocaină. Cocaină din praf de cretă poate. Nu-i mai puţin adevărat că, în genere, poezia şi consumul de substanţe halucinogene a făcut… rimă buna mereu. În plus, consumul cu pricina s-ar fi produs pe vremea când Barbilian era student în Germania (1921), cu o bursa obţinuita la recomandarea marelui matematician Ţiţeica.
Acestei presupuneri i se mai adauga o mărturie atribuită soţiei poeetului.  În ianuarie 1924, fiind la Cottbus, viitoarea soţie a lui Ion Barbu, Gerda Hossenfelder (devenită Barbilian în iunie 1925), îi găseşte poetului în buzunar o cutiuţă plină cu cocaină. Confesiunea agitată a lui Barbu e rememorată cu multă înţelegere de Gerda. „Printr-un prieten căpătase într-o zi drogul. Luase mai întâi din curiozitate – nu trebuie să uit că era poet, iar eu ştiam despre alţi poeţi că încercaseră senzaţiile drogurilor! Soţului meu drogul i-a dat o stare de euforie, de eliberare. Mai pe urmă şi l-a procurat din când în când, ca să uite mizeria sufleteascã în care se zbătea. Chiar şi aşa însă nu devenise sclavul drogului”.
Oare şi-a mai administrat Ion Barbu substanţe stupefiante după ianuarie 1925? Să nu uităm că, la jumătatea lunii august 1924, poetul a fost internat pentru tratament psihiatric şi dezintoxicare „la Mărcuţa”, spitalul de boli mintale amenajat în Mănăstirea Mărcuţa de lângă Bucureşti. În pofida primelor diagnostice, extrem de pesimiste, Barbu depăşeşte perioada de sevraj, se înzdrăveneşte şi părăseşte spitalul după jumătate de an, în ianuarie 1925.
Chiar şi aşa, eterul a rămas un provocator de poezie. Administrarea narcoticului îi provoca poetului o anumită labilitate comportamentală, care îl făcea pe E. Lovinescu, de pildă, să se  întrebe dacă Ion Barbu „e poseur sau iremediabil ţicnit!”
Ion Barbu va muri cumva tânăr, la 60 de ani, în urma unei come hepatice.


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here