Acasă Supliment Cultural Barfe literare Şi scriitorii sunt oameni! Bârfe şi caterincă pe strada Literaturii

Şi scriitorii sunt oameni! Bârfe şi caterincă pe strada Literaturii

98
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    1
    Share

indexPoetul Miron Radu Paraschivescu se remarcase cu nişte nostime poeme ţigăneşti. Se pare că multe din ele erau furate (adaptate) de la alţii. Tot aşa se spune că celebrul roman al lui Petru Dumitriu, Cronică de familie, ar fi fost scris în bună parte de iubita scriitorului, Cella Serghi, în timp ce Eugen Barbu scria cu negri (oameni plătiţi anume să scrie), multe din Caietele  lui fiind rodul acestei obscure conlucrări.

În mod ciudat, MRP-ul a ajutat zeci de tineri scriitori să se afirme şi, în final, a reuşit să se certe cu toţi. Ovid S Crohmălniceanu şi-l aminteşte drept un om cu alură uşor comică. “Era mărunt la trup şi puţin adus de spate. Avea ten măsliniu, trăsături fine, buze crăpate şi nişte ochi catifelaţi şi parşivi, care te prindeau repede sub puterea lor. Altcumva vorbea uleios, pe un ton scăzut, şi te izbea cum mergea. Păşea cu picioarele uşor arcuite, de parcă ar fi călcat pe ouă, cum bine observase Marin Preda… În rest, MRP putea fi agreabil, dacă nu se băga în sfera ideilor înalte. Când o făcea, o făcea fără vreo pregătire filosofică şi adesea, aşa cum se întâmplă cu eroii din romanele ruseşti, atingea întrebări plicticoase: Care este rostul omului pe pământ? Ce sens are viaţa? etc”.

În mod elegant se poate spune despre MRP că suferea de ciclotimie, adică alterna stările de depresie acută cu cele de entuziasm nefiresc. Mai mult chiar, avea uneori stări de rătăcire, când cel mai bun lucru era să-l internezi la un sanatoriu de nebuni. Se descurca totuşi şi fără medicamente. Apoi, într-o bună zi, la presiunea soţiei şi a rudelor, a încăput pe mâna unui doctor, care i-a prescris un tramatent de echilibrare psihosomatică. După nici două săptămâni, tratamentul îşi făcea efectul. Miron Radau Paraschivescu înnebunise de-a binelea, internarea lui fiind acum presantă şi obligatorie. Nu numai că era violent, fixându-şi întreaga furie pe Arghezi, dar déjà făcea guverne mondiale, cu el ministru al culturii şi generalul Marco preşedinte. Crohmălniceanu povestea că, într-o asemenea criză, MRP a trimis la Gazeta literară un poem în care lăuda Revoluţia din Ungaria din 1956. Dorind să-l protejeze, Crohmălniceanu a dosit plicul şi, când s-a întânit cu Miron, i-a spus acestuia: “Miroane, de ce-mi trimţi asemenea texte prin poştă? Vrei să mă bagi la puşcărie?” Miron a zâmbit însă, zicând: “Lasă, că nu s-ar fi întâmplat nimic”… “Poate ţie – i-a replicat criticul. Mie nu mi-ar fi  dat nimeni certificat de ţâcneală ca să scap”… “Ei, a surâs înţelept Miron, încearcă să-l obţii. Nici nu ştii ce folositor e uneori un asemenea certificate la casa omului”.


Raspandeste cu incredere
  • 1
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
    1
    Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here