Singură de Revelion

0
57
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Sondajul nostru

S-a înserat de ceva vreme. Mirosul de cafea proaspătă pluteşte în toată încăperea. E seara de Revelion, iar angajaţii mei şi-au terminat programul mai devreme. Mă aflu în birou, lucrând, încă, la noua strategie de marketing. Scotocesc prin geantă în căutarea unui elastic de păr. Printre lucruri, găsesc, într-o husă roşie, o oglindă. Ocazia perfectă pentru a-mi verifica machiajul. Privindu-mă, un sentiment de mulţumire şi mândrie mă cuprinde. Pun oglinda la loc şi mă îndrept către fereastră. Gălăgia din stradă îmi atrage atenţia. Mă trezesc îmbrăcând paltonul alb cu aplicaţii florale şi potrivindu-mi eşarfa brodată cu dantelă cafenie. Ideea de a face o plimbare îmi alină gândurile. Acasă, oricum, nu mă aşteaptă nimeni. Chem liftul, nu înainte de a încuia uşa biroului, şi, cu paşi grăbiţi, mă îndrept spre ieşire. O curiozitate neînţeleasă mă cuprinde. Îmi frec mâinile pentru a mă încălzi puţin şi înaintez printre oameni. Copii, bătrâni, tineri. Domnişoare cochete, domni îmbrăcaţi elegant. Cu toţii cântă, dansează, scot chiote de veselie, ținând în mână câte un pahar cu şampanie. Unii îşi numără tuburile de confeti, alţii verifică artificiile, uitându-se nerăbdători la ceas. Îmi aprind o ţigară şi mă retrag într-un colţ. Par că nici nu mă observă.  De pe scenă, solistul trupei Vunk îşi salută fanii şi, din când în când, îşi şterge fruntea transpirată cu un prosop alb. Mulţimea îi răspunde prin aplauze şi cântă împreună cu acesta versurile celor mai cunoscute melodii. Dorind să imortalizeze momentul, un fotograf al ziarului Libertatea se mută dintr-o parte într-alta, căutând unghiul potrivit pentru o poză reuşită. Lângă el, o domnişoară reporter se strecoară printre oameni, ținând strâns microfonul cu sigla Antenei 1 şi punând întrebări. Îmi închei nasturii paltonului şi îmi trag mânecile până la vârful degetelor. Ceva mai departe de mine o tânără înaltă, cu părul de culoarea murelor, buclat şi lung până în talie râde cu o poftă de invidiat. Lângă ea, un bărbat se chinuie să aprindă un lampion. Se învârte dintr-o parte în alta, încearcă mai multe variante, citeşte instrucţiuni. Fata se apropie, îl îmbrăţişează strâns, apoi îi oferă un sărut. Deodată inima îmi tresare. Se ţin în braţe şi se privesc ca şi cum ar fi una şi aceeaşi persoană. Chipurile lor radiază de o fericire aşa cum nu mi-a fost dat să cunosc vreodată. Iar felul în care îşi zâmbesc… parcă se văd pentru prima oară. Ochii mi se umezesc. Îi privesc şi mă cuprinde ciuda. Arunc ţigara, incomodată de nodul din gât care parcă nu mă lasă să respir. Continui să-i privesc şi înteleg pentru prima oară că am neglijat cel mai preţios lucru pe care viaţa ni-l poate oferi. Am lăsat timpul să treacă, pierzându-mă printre hârtii şi documente, ignorând adevăratele bucurii ale vieții. Oftez. Mai aprind o ţigară. Mă îndrept spre casă, lăsând în spate mulţimea care a început deja numărătoarea inversă. Zâmbesc amar. (Elena Constantin)


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

1 COMENTARIU

  1. Prin felul cum ai scris ai reusit sa-mi transmiti si mie starile tale de neliniste sufleteasca prin care ai trecut in seara de revelion, de la implinire profesionala la regretul de a nu fi avut timp pentru aţi găsi perechea in dragoste. Sa ramai singura cand toti in jurul tau petrec, se iubesc, nu este usor de suportat. Continua sa mai scrii. Ai talent. Succes.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here