SISTEMUL DE ACHIZITII PUBLICE TREBUIE REFORMAT RADICAL

0
28
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Sondajul nostru

Considerati ca o persoana cu probleme penale poate ocupa o functie importanta in institutiile statului?

View Results

Loading ... Loading ...

– concluziile celei mai recente dezbateri publice organizate de IPP pe acest subiect –

Sistemul românesc de achiziţii publice, cu o valoare de peste 15 miliarde de euro, trebuie reformat de o manieră radicală, mai ales la nivelul instituţiilor responsabile respectiv al atribuţiilor acestora, au concluzionat participanţii la seminarul Achiziţii publice sustenabile pentru eficientizarea investiţiilor în România organizat de Institutul pentru Politici Publice (IPP) în data de 28 octombrie a.c.

Cei prezenţi – lideri ai actualei conduceri a ANRMAP, a UCVAP, a CNSC, a

ANI, foşti preşedinţi ai ANRMAP, directori ai Agenţiilor de Dezvoltare
Regională dar şi experţi olandezi în achiziţii publice, au agreat asupra
următoarelor concluzii strategice pe care Guvernul trebuie să le aibă în
vedere în continuare:

* Proiectul noii Directive Europene reprezintă o oportunitate pentru

evaluarea şi amendarea cadrului legal (actualul cadru instituţional nu mai
este funcţional, fiind neadaptat evoluţiilor înregistrare de-a lungul
anilor) dar acest proces trebuie făcut cu prudenţă. Nu trebuie copiată
Directiva ca atare ci găsite efectiv elementele menite să modernizeze
profund achiziţiile publice. Sistemul nu trebuie supra-reglementat.

* Statul roman trebuie să aşeze noile politici publice în domeniu pe

premise corecte şi să admită că actualul sistem al achiziţiilor publice nu
reprezintă o piaţă concurenţială, datele arătând că în acest moment, o serie
de operatori au “domină” piaţa achiziţiilor estimată la peste 15 miliarde de
euro în 2012.

* Politicile de pregătire a personalului trebuie regândite, prin

schimbarea opticii către cooptarea unor structuri asociative ale
specialiştilor în diferite domenii în care se efectuează achiziţiile având
în vedere experienţa limitată a angajaţilor în sistemul public şi presiunea
corespunzătoare de a fi făcuţi responsabili pentru calitatea achiziţiilor
efectuate.

* Este necesară fixarea unor repere minimale de calitate pentru

efectuarea unor servicii sau lucrări având corespondenţe de preţuri medii
pentru diferite categorii de produse, îndreptând astfel sistemul către
standardizare, fără însă a elimina posibilitatea ca, peste aceste repere,
fiecare autoritate contractantă să adauge elemente de particularitate.

* Între instituţiile de control trebuie să existe o coordonare,

întreaga abordare a Autorităţii de Audit urmând să fie îndreptată şi către
prevenirea problemelor din sistem, ci nu numai către sancţionarea cu orice
preţ a autorităţilor contractante. Cu referire la activitatea organelor de
control, una dintre cele mai dificile aspecte se refera la practicile de
evaluare asupra oportunităţii investiţiilor din fonduri publice.

* Pentru a spori credibilitatea sistemului de achiziţii publice,

instituţiile publice trebuie să-şi asume responsabilitatea de a comunica
informaţii, inclusiv copii ale contractelor, în relaţie cu solicitările
societăţii civile (un clasament recent realizat de IPP arată că cele mai
puţin transparente autorităţi centrale sunt Ministerul Afacerilor Externe şi
Ministerul Apărării Naţionale[1]).

Dezbaterea de luni, 28 octombrie a.c. a fost apreciată ca deosebit de

oportună în contextul în care noua propunere de Directivă Europeană privind
achiziţiile publice a fost lansată în dezbatere publică, România
confruntându-se cu serioase probleme în ce priveşte funcţionarea sistemului
de achiziţii ca o adevărată piaţă concurenţială. Cea mai recentă analiză a
IPP asupra întregului sistem de achiziţii publice (ale cărei concluzii le
ataşăm) arată că:

– 97% dintre contracte au fost atribuite în anul 2012 pe criteriul preţului

cel mai scăzut;

– topul primelor 20 de companii private acoperă 24% din valoarea totală a

achiziţiilor derulate în 2012, cele mai mari sume fiind atrase de către FCC
Construccion SA, SC Expert Petroleum SRL, SC Alstom Transport SA;

– autorităţile contractante cu cele mai mari achiziţii derulate au fost în

anul 2012 Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, OMV Petrom SA, Compania
Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale SA;

– numai 25% din valoarea totală a achiziţiilor derulate în 2012 este

reprezentat de contracte finanţate din fonduri europene;

– 93% dintre contracte au fost câştigate de operatori având sediul în

România.

La dezbatere s-a prezentat un amplu material documentat privind preocuparea

Statului Olandez pentru eficienţa, durabilitatea şi transparenţa
investiţiilor publice, această ţară făcându-şi un obiectiv de politică
publică prioritar din asigurarea unor standarde de calitate durabile pentru
achiziţiile de servicii sau bunuri. Au fost discutate, de asemenea, modele
relevante de achiziţii publice eficiente şi transparente cum ar fi: Olanda,
Austria şi SUA, cei prezenţi agreând că inclusiv în vederea transpunerii
noii Directive Europene în legislaţia românească este necesar a se studia
practici internaţionale în domeniu pentru evitarea succesivelor modificări
asupra cadrului legal, aşa cum s-a întâmplat în exces în ultimii ani.

Pentru informaţii suplimentare, contactaţi Loredana Ercuş – Coordonator

Programe IPP, la tel 021 212 31 26.

[1] Clasamentul complet este disponibil la

http://www.ipp.ro/pagini/17-miliarde-de-euro-cheltuite-anual-in-a.php

 


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here