Acasă Jurnalul Bucurestiului Sport Sportul , comoara nationala pe care riscam ...

Sportul , comoara nationala pe care riscam sa o pierdem

65
0
DISTRIBUIȚI
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Adelina Țucă

În România, sportul a fost mereu o legendă. La bine şi la rău, el întotdeauna ne-a unit ca popor şi ne-a făcut să arătăm  puternici. O naţiune cu ceva de spus la nivel internaţional. Sportul ne aduce mereu împreună şi trezeşte în noi mult-abandonatul sentiment de patriotism.

Cele mai mari tradiţii ale României la acest capitol, sporturi care au scris istorie şi care au adus o mulţime de bucurii de-a lungul ei, sunt gimnastica, atletismul, canotajul, kaiac-canoe, ca sporturi-lider în clasamentul Jocurilor Olimpice, handbalul, fotbalul anilor ‘80-‘90 sau tenisul, în perioada de glorie a lui Ilie Năstase.

Gimnastica artistică este sportul românesc care ne-a adus cele mai mari satisfacţii, deţinând 72 de medalii olimpice, dintre care 25 de aur, 21 de argint şi 26 de bronz. Pe lângă acestea, se adaugă alte numeroase medalii obţinute la mondiale, europene sau cupe mondiale (peste 100). Echipa feminină de gimnastică a fost una dintre cele mai puternice la nivel global. Dintre cele mai răsunătoare nume, amintim: Dan Grecu, Nadia Comăneci, Daniela Silivaş, Lavinia Miloşovici, Gina Gogean, Simona Amânar, Maria Olaru, Andreea Răducan, Marius Urzică, Marian Drăgulescu, Cătălina Ponor, Monica Roşu sau Sandra Izbaşa.

Canotajul se află pe locul doi în clasamentul medaliilor olimpice: 37, dintre care 19 de aur, 10 de argint şi 8 de bronz. Personalităţile care au îmbogăţit tezaurul sportului românesc cu  medalii la toate competiţiile internaţionale sunt: Sanda Toma, Valeria Răcilă şi Elisabeta Lipă( în proba de 1x), Rodica Arba – Elena Horvat şi Doina Ignat – Georgeta Andrunache (pe echipe de câte doi), Viorica Susanu – Ioana Olteanu – Veronica Cochelea – Magdalena Dumitrache – Liliana Gafencu – Georgeta Andrunache – Elisabeta Lipă – Doina Ignat + Elena Georgescu (probele de 8+1).

Atletismul se află pe locul trei pe lista sporturilor cu cele mai pozitive rezultate la Jocurile Olimpice: 35 de medalii: 11 de aur, 14 de argint şi 10 de bronz. Ne amintim cu toţii, sau cel puţin cei care au trăit cu sufletul la gură performanţele lor, de: Iolanda Balaş, Lia Manoliu, Mihaela Peneş, Maricica Puică, Doina Melinte, Paula Ivan, Gabriela Szabo, Constantina Diţă sau Ionela Ţîrlea.

 

Handbalul a adus dintotdeauna în prim-plan sportivi care ne-au reprezentat cu succes şi onoare în competiţii. Alături de ei am trăit cu emoţie fiecare aruncare la poartă.  Naţionala, atât la feminin, cât şi la masculin, a adus României şapte medalii de aur, două de argint şi două de bronz la mondiale şi un bronz la europene. La Jocurile Olimpice, echipa masculină a cucerit patru medalii de argint.

La nivel de cluburi, s-au remarcat Oltchim Râmnicu Vâlcea cu trei semifinale şi o fnală în Liga Campionilor şi HC Zalău, cu o semifinală şi o finală în Cupa EHF (European Handball Federation).

În perioada de glorie a tenisului românesc, trebuie să-l trecem la loc de cinste pe Ilie Năstase, care a rămas în istorie ca fiind primul număr 1 ATP (acum 40 de ani), câştigător a 56 de turnee, printre care Roland Garros, US Open şi Turneul Campionilor de patru ori.

Nu poate fi lăsată în umbră nici perioada de glorie a fotbalului românesc, între anii 1980 – 1994. În 1982, Universitatea Craiova devenea prima echipă de fotbal din România care ajungea în semifinalele Cupei UEFA. Mai apoi, Steaua Bucureşti i-a depăşit performanţa, devenind campioana UEFA Champions League şi a Supercupei UEFA. Dinamo atingea semifinalele Cupei Europene, precum şi sferturile şi semifinalele Cupei UEFA în anii următori. Naţionala termina în sferturi la Cupa Mondială din 1994 şi la Campionatul European din 2000.

În istoria Jocurilor Olimpice, de la prima Olimpiadă (1924) și până la Londra 2012, România a obținut un număr total de 301 medalii dintre care 88 de aur, 94 de argint și 119 de bronz. Dintre acestea, o singură medalie a fost câștigată la Jocurile Olimpice de iarnă, și anume medalia de bronz la Grenoble 1968.

Prezentul arată un regres în raport cu trecutul

Dacă până acum, sportul era unul dintre motivele de mândrie ale românilor, încetul cu încetul, acesta începe să urmeze o cale degradantă. Până acum, România avea mari așteptări de la sportivii săi la fiecare Olimpiadă. Dar, de câțiva ani, am coborât ștacheta. Suntem în momentul în care trăim cu speranţa de a nu ne întoarce cu mâna goala de la întrecerile sportive internaţionale.

Desigur, în acest moment, România este zdruncinată de fenomenul Simona Halep, care primește toată atenția țării și de la care sunt așteptate rezultate pe plan major. Ea a și trezit din nou apetitul românilor pentru tenis și a deschis o nouă portiță în ceea ce privește performanța. Datorită ei, avem acum un turneu WTA organizat la București, care este posibil să crească în valoare cu anii.

Dar, exceptând explozia tenisului feminin românesc pe plan mondial, situația de la noi nu e roz deloc. Declinul a apărut de șapte ani, mai exact. De la olimpiada de la Beijing, unde România a venit acasă cu 8 medalii în total. Am putea spune că 8 medalii sunt destule pentru o țară ca a noastră, dar având în vedere că la precedentele 10 întreceri olimpice România a câștigat mereu cel puțin un număr dublu, prezentul nu este tocmai îmbucurător. La fel s-a întâmplat și în 2012, la Londra, de unde echipa României s-a întors acasă cu 9 medalii.

Acum șapte ani, la Beijing, a fost pentru prima dată după 13 ediții ale Jocurilor Olimpice, când România a venit acasă cu mai puțin de 10 medalii. Performanța s-a repetat și la Londra. Așadar, la ultimele două olimpiade s-a înregistrat un regres evident al sportului românesc, care până acum ne purta pe aripile gloriei.

 

Sporturile de iarnă, mereu un dezastru pentru România

De menţionat sunt şi sporturile de iarnă, unde România a fost mereu aproape inexistentă, cu o singură medalie, bronz, în istoria Jocurilor Olimpice. Cu mult chin, s-a construit acum cinci ani un patinoar de dimensiuni olimpice la Brașov. Dar și la adresa acestuia au apărut  comentarii negative pe parcursul desfășurării Festivalului Olimpic al Tineretului European.

Patinoarul are o capacitate de doar 1600 de locuri, iar pe lângă asta, nu există nici măcar zonă de încălzire pentru sportivi. Aceştia erau văzuţi încălzindu-se printre spectatori. Să nu mai vorbim de rampe pentru sărituri cu schiurile sau piste performante cu gheață pentru patinajul viteză.

Zoltan Kelemen, din proba de patinaj artistic, este un exemplu de sportiv care a plecat să se antreneze în străinătate pentru că în România condiţiile erau mai mult decât proaste. Din această cauză, mulți sportivi merg să se antreneze în străinătate cu antrenori stăini și în condiții bune. Un lucru și mai rău este că până şi antrenorii buni pleacă în alte țări pentru că aici nu li se oferă credit sau nu sunt plătiți şi apreciaţi cum se cuvine. Şi aşa se pierd alte valori, iar străinii profită de absenţa interesului nostru.

Copiii nu mai vin la sport

În ultimul timp, și numărul de copii, de urmași ai vechilor generații de campioni, scade. Auzim mereu la competiţiile sportive “Nu prea mai vin sportivi promiţători din urmă” sau “Asta este tot ce mai avem, nu mai avem de unde alege”. Părinții nu-și mai trimit copiii de mici să facă sport. Taxele de la cluburi sunt prea mari și mulți nu își permit. Și chiar dacă-și permit, lipsa de încredere în investiția lor îi oprește. Cluburile duc lipsă de dotări, de antrenori care dau dovadă de profesionalism. Riscurile pe care un sportiv și le asumă în drumul spre succes sunt uriaşe. Părinţii au reţineri în a da foarte mulţi bani unor cluburi care nu le asigură performanţa şi implicarea în formarea tinerilor.

Astfel, se creează un gol în viitorul competitiv al României. Lipsa sportivilor duce la lipsa formării echipelor. Olimpiada este o competiţie a naţiunilor, unde spiritul de echipă şi solidaritatea între membri tronează. O să ajungem în curând să trimitem câte un singur sportiv la fiecare disciplină.

Într-o ţară în care toţi încearcă să facă totul cât mai rapid şi fără efort, unde tinerii preferă oricând computerul, televizorul sau telefonul în loc să transpire în încercarea de a privi lumea de pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, prezentul este cât se poate de normal. S-au schimbat mentalităţile, lumea nu mai pune suflet în ceea ce îi place, ci în ceea ce e accesibil.

Începând cu 1992, la Barcelona, numărul de sportivi din delegația României a început să scadă. Așa că de la 179 de sportivi, s-a ajuns la 102 în 2008 și 105 în 2012. Au mai fost cazuri când echipa românească a trimis mai puțin de 100 de sportivi, dar numărul de medalii a fost mare. În schimb, în prezent, sportivii se împuținează și, odată cu ei, şi rezultatele. Nu mai avem specialiști, ci doar sportivi care ne reprezintă țara. Nu mai avem certitudinea că vom triumfa, ci doar un strop de speranță că poate vom avea noroc.

Profiturile meseriilor din ziua de azi sunt tot mai ademenitoare şi mai promiţătoare pentru un tânăr care, decât să muncească zile întregi, să stea foarte puţin acasă, să nu aibă decât scurte vacanţe de două sau de trei ori pe an, să se conformeze regulilor şi regimurilor impuse sau să îşi piardă adolescenţa în sălile de antrenament, preferă să găsească ceva mai uşor, mai plictisitor şi mai lipsit de efort şi plăcere.

Dificultatea creşte către imposibil, condiţiile de antrenament rămân însă aceleaşi

Ca în mai toate sporturile, dificultatea crește de la an la an. Fiecare disciplină devine mai grea, mai anevoioasă. Pentru a îi face față, fiecare sportiv are nevoie de facilități. Dar în România există o problemă. Nimeni nu investește nimic pentru a le ușura sportivilor antrenamentele și pentru a le oferi tot ceea ce este necesar pentru a duce la capăt performanța. Statul ar trebui să fie mereu la dispoziţia sportivilor, să le ofere ceea ce au nevoie pentru a le uşura munca. Federaţiile ar trebui să ofere mai mult sprijin atât sportivilor, cât şi antrenorilor. Atât timp cât sportivii oferă renume, medalii şi bani ţării, la rândul lor, ei ar trebui să fie răsplătiţi.

Dificultatea din ce în ce mai mare presupune un efort mai mare, deci şi condiţii pentru a îl depune. De exemplu, la Londra 2012, Larisa Iordache s-a accidentat și a fost tratată de medicul echipei Germaniei pentru că România nu dispunea de așa ceva.

Pentru niște palmiere care ușurează un exercițiu la paralele, echipament care în alte țări este în exces, a fost nevoie de o petiție și o cerere online prin care românii erau rugați să contribuie cu bani pentru a le ajuta pe fete.

De asemenea, nu avem suficiente bazine de înot dotate după cerințele olimpice pentru a emite în continuare pretenții la acest sport. De aceea va fi valabilă pentru mult timp de acum încolo sintagma ”După Potec, potopul!”.

Multe cluburi sportive nesponsorizate și fără fonduri suficiente se închid. Aici poate fi menţionat cazul echipei de handbal Oltchim Râmnicu Vâlcea care, în iulie 2013, s-a destrămat din cauza problemelor financiare, iar nouă dintre cele 15 membre au plecat în străinătate, pentru a juca la alte echipe.

Gimnastica, sportul-rege al Olimpiadelor

În clasamentul sporturilor, gimnastica este pe primul loc la numărul de medalii cucerite de-a lungul timpului la Jocurile Olimpice, de la prima întrecere olimpică din 1924 până în prezent. Ea deţine 72 de medalii, de două ori mai mult faţă de celelalte trei sporturi care o succed: canotaj, atletism şi kaiac-canoe.

Şi cu toate acestea, cu atâtea legende ale acestui sport, cu atâta istorie care s-a scris pentru România la Jocurile Olimpice, cu un mare renume în toată lumea şi cu atâtea rezultate în toate competiţiile de anvergură, la noi nu s-a organizat niciodată vreun concurs mare, un campionat european sau mondial. Abia de curând, la începutul acestui an, românii au primit vestea că România va găzdui în 2017 primul campionat european din istorie. 2017 care sperăm să aducă sportive de valoare la București, având în vedere că vine imediat după Jocurile Olimpice de la Rio de anul viitor. Așadar, după 90 de ani, gimnastele noastre au ocazia de a concura în fața propriului public.

Sportul a devenit doar o afacere profitabilă

Ca şi-n viața de zi cu zi, şi-n sport e la fel. Se vrea performanță. Se cere calitate. Dar cu resurse minime. Sau inexistente uneori. Sportul a devenit o afacere. Nu se mai face de plăcere, nu se mai investește în el, toţi profită de pe urma lui și a sportivilor. Astăzi, puțini mai sunt cei care supraviețuiesc făcând performanță, şi asta datorită pasiunii, dedicării totale, încrederii de sine și rezistenței în mediul ostil care le este arătat în fiecare zi.

Într-o țară în care fotbalul domină televiziunile și ziarele sportive, iar celelalte sporturi sunt menționate doar când se întâmplă vreo minune sau vreun rezultat extraordinar de care să fim mândri, nici că ar fi loc de mirare. Nu ne pasă cum fac ceilalți sportivi performanță atât timp cât o fac. Ne pasă de ce mănâncă, la ce se roagă Gigi Becali, ce iubite şi ce blugi scumpi mai schimbă fotbaliştii. Aceiaşi fotbalişti care abia reușesc să depășească granițele naționale atunci când vine vorba de performață și victorii. Dar măcar ies bani grei din acest sport. Și asta ne mulțumește pe toți mai mult decât o medalie de aur la Jocurile Olimpice a oricărui alt sportiv român de excepție. Medalie care şi ea aduce bani, faimă şi mândrie, dar Olimpiada se ţine o dată la patru ani. Până atunci, noi ce sport mai promovăm? În România, sportul te călește. Doar ce mai puternici rezistă. Doar cei care mai cred în victorie și nu urmăresc doar interesele materiale.

 

Cum poate performanţa să aducă audienţă şi bani?

Performanţa ar putea aduce audienţă dacă, în ziare, am avea mai des şi alte ştiri cu sportivi de valoare, dacă pe prima pagină ar apărea mai des medaliaţii de la concursuile importante, dacă ne-am interesa mai mult de ei. Dacă i-am lăuda nu doar atunci când iau medalii, ci şi în pauzele dintre competiţii sau după retragere. Dacă nu i-am mai defăima în articole ieftine după ce s-au retras.

Principalele canale de sport din România transmit rar competiţii importante în care sunt angrenaţi sportivii noştri. Sunt preferate ştirile de scandal sau de divertisment, în timp ce ai noştri iau medalii pe la diverse competiţii, despre care se menţionează mai târziu la jurnalul de ştiri, în maximum 30 de secunde şi cu reluări video vechi, fără legătură cu faptul expus.

În schimb, orice meci amical din fotbal este transmis pe câte trei posturi şi încă de trei ori în reluare. Există cupe mondiale sau competiţii din alte sporturi, într-adevăr, mai puţin populare decât un campionat european, dar de care chiar nu ne pasă atât timp cât avem programele ocupate cu altceva. Iar publicul primeşte ce i se oferă. Să ne amintim ce audienţe fac sporturile în care concurează români la olimpiade sau campionate europene. Dacă s-ar mai transmite şi altceva, s-ar face şi acolo.

 

De banii de după fiecare concurs, fie că este campionat mondial, european, olimpiadă sau altele mai mici, beneficiază şi federaţiile. Nu numai sportivii. Sportul românesc ar trebui să fie mult mai apreciat şi mai promovat decât este. El înseamnă mult mai mult decât fotbal, cuprinde o arie mai largă cu minunăţii, trăiri, rezultate, patriotism şi lecţii de viaţă.

Sportul a fost şi trebuie să rămână în continuare o comoară naţională. Te dezvoltă pe toate planurile. Te face mai puternic, te maturizează, te duce pe culmile gloriei, îţi pune lumea la picioare, îţi dă curaj, te menţine sănătos atât mental, cât şi fizic, îţi oferă satisfacţii emoţionale, dar şi materiale. Sportul te construieşte ca individ, promovează lucrul în echipă, te face mai responsabil.

Dacă am deschide mai bine ochii, am realiza că sportul nostru încă a rămas printre acele câteva lucruri care mai dau o notă pozitivă României, care o mai fac apreciată sau cunoscută, care o mai onorează cumva la nivel mondial. El trebuie să rămână mereu un simbol al ţării noastre, un reper în lume al României.

De ce alegem să investim în ceva ce ne trage în jos când avem asul în mânecă? Cineva ar trebui să ne înveţe cum să-l folosim. De fiecare dată când omitem aceşti sportivi demni de respect, ar trebui să ne amintim toţi cum ne simţim când, la olimpiadă, răsună imnul României pe întreg globul pământesc Apoi, să ne gândim ce-ar fi ţara noastră fără ei.


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here