Stalpul sorosismului in Romania – TURNATOR ORDINAR – Mircea Kivu – USR (lupul moralist de la Realitatea SRI TV1)

0
29
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Sondajul nostru

Considerati ca singurul criteriu care trebuie sa stea la baza calcului pensiilor sa fie cel al contributivitatii?

View Results

Loading ... Loading ...

Fostul ofițer SRI Daniel Dragomir explică cum minte de îngheață apele turnătorul nenorocit al Securității, Soroşistul Mircea Kivu, unul din stâlpii Soroşismului în România.

Foto: Turnătorul nenorocit, Soroşistul Mircea Kivu, unul din stâlpii Soroşismului în România

image

Fostul ofițer SRI Daniel Dragomir explică cum minte de îngheață apele turnătorul nenorocit al Securității, Soroşistul Mircea Kivu, unul din stâlpii Soroşismului în România.

„Am citit postarea lui Mircea Kivu cu dezgustul „specialistului” care știe câtă mizerie și cât rău absolut se ascunde sub cuvintele sale meșteșugite.

Cred că fiecare turnător trebuie să fie devoalat in toata splendoarea lașității, urâțeniei, şi micimii sale umane.

Nu voi comenta personajul care până mai ieri ne învăța cu #rezist si ne dădea lecții cu democrația, ne promova USR (ce hidos, turnătorul fostei securitati lăudând partidul noii securități), ne zicea cu statul de drept si alte instructaje pe care le mai primea.

Nu voi detalia, dar ca „specialist” vă pot spune că postarea sa merge mult pe lângă adevăr.

Un exemplu: dacă cineva vă spune că a obținut pașaport în 1986 și a mers O LUNĂ în Israel fără ca Securitatea să știe, iar când s-a intors Securitatea i-a zis… așa… en passant să scrie ce a facut O LUNĂ în Israel.. vă minte.

Iar faptul că turnătorul a fost trimis cu sarcini externe – O LUNĂ arata câtă încredere și cât de apropiat informativ era de organe.

Oamenii ăştia mint și acum în postări crezând în in creierul lor comunistoid că nimeni nu va ieși și nu va arăta minciunile lor pestilențiale.

În mentalitatea sa, omul ăsta e tot „Mihai”.

Și minte ca orice turnător – gornac securist.

Cea mai joasa speță a mizeriei umane.

Fiecare turnător trebuie să-şi poarte crucea.

Dar să şi-o poarte într-o direcție diferită față de buneii nostri care au fost torturați în inchisorile ororii.

Sa si-o poarte direct spre Iadul turnătorilor, deși am indoieli că până şi necuratul ar vrea sa aibă de a face cu ei.

PS. Evz, marturisirile si lacrimile de crocodil nu se pun.

Marturisire era dacă zicea în 23 decembrie 1989 și se băga intr-o chilie, așa a preferat să urmeze instructaje în continuare….

De aici o mare diferență față de SR Stănescu.

A ieșit imediat în față si a zis, am lucrat cu USLA pe studenții arabi.

Punct.

Din acel moment a fost liber.

De aici diferențele de caracter și de libertate.”,

a scris Daniel Dragomir, fost colonel SRI. Pe pagina sa de Facebook.

N.Red. Aşa cum puteți citi mai sus, Soroşistul KIVU, un turnător nenorocit, „a mărturisit că e un turnător nenorocit” doar pentru că lumea aflase că e turnător şi mai ales pentru că CNSAS-ul urma să facă public dosarul lui de turnător.

N.Red. Mărturisirea Lacrimogenă a Soroşistului KIVU (pe care v-o prezentăm mai jos) e de o ipocrizie inimaginabilă. Individul nu numai că face pe prostul dar se prezintă de parcă el a fost victima. „Mărturisirea” e mai Grețoasă chiar decât turnătoriile sale. Ea a fost făcută doar pentru că CNSAS-ul urma să-i publice dosarul de Turnător Nenorocit.

Mircea Kivu: „Colaborarea mea cu Securitatea”

„Colaborarea mea cu Securitatea

Se întâmpla la mijlocul anilor ’80, la puţin timp după ce devenisem sociolog la Laboratorul de Sociologie Urbană al Institutului de Proiectare Construcţii Tipizate (IPCT) – actualul CURS. Am fost contactat de securistul institutului, care m-a chemat la o “discuţie”, cu două persoane pe care nu le cunoşteam, dar care s-au recomandat drept ofiţeri de Securitate”, își începe Mircea Kivu lunga mărturisire, pe care o redăm integral, mai jos.

„Mi-au ţinut un discurs despre pericolele interne şi externe care ne ameninţă ţara, despre datoria cetăţenească pe care o avea fiecare dintre noi de a aduce la cunoştinţa “organelor statului” acele acţiuni ale unor persoane care ar putea constitui un pericol.

M-au întrebat dacă aş fi de acord ca, în măsura în care aş afla despre asemenea acţiuni, să le aduc la cunoştinţă. Am răspuns afirmativ.

Mi-au cerut să semnez un angajament scris că voi face aşa. Mi-au cerut să îmi aleg un nume cu care să semnez informările, dacă vor fi. Am scris angajamentul, după dictare, alegând numele de cod “Mihai”.

Ştiam vag ce înseamnă semnarea unui asemenea act (astăzi ştiu mult mai multe). Nu găsesc alt resort pentru a-l fi semnat decât laşitatea. Desigur, erau nişte ameninţări voalate, că mi-aş putea pierde postul pe care tocmai îl căpătasem, dar nimic concret. Nu am avut puterea de a spune “nu”. Mi-am spus că voi reuşi să-i “fentez”, să nu le spun nimic important, nimic ce ei nu ar fi ştiut deja.

În săptămânile următoare, m-au contactat şi mi-au cerut să le spun ce ştiu despre un fost coleg de facultate, care plecase din ţară cu câţiva ani înainte. Îi interesau mai ales eventualele sale legături cu alţi adepţi ai preceptelor filosofului Krishnamurti. Adevărul e că nu ştiam mare lucru, le-am spus ce ştiam din scrisorile pe care le schimbasem prin poştă – scrisori al căror conţinut bănuiam că oricum îl cunoşteau. Mi-au cerut să pun pe hârtie tot ce le spusesem, ceea ce am făcut.

După câtva timp, m-au contactat din nou (asta însemna că-mi dădeau un telefon la birou şi ne întâlneam în câte o cafenea din apropiere) şi m-au întrebat ce ştiam despre sociologul N.G., pe care îl cunoşteam din vremea studenţiei mele şi cu a cărei soţie (din vremea respectivă) eram coleg de birou. Au insistat asupra legăturilor lui cu şefi ai comunităţii rome.

Le-am spus că ştiu că este preocupat, ca sociolog, de studiul acestui grup etnic, fiind şi el rom, că întreprinde şi publică studii valoroase pe această temă, motiv pentru care are întâlniri cu membri ai acestei comunităţi, dar că nu cunosc mai multe detalii. Din nou, mi-au cerut să scriu toate acestea.

Mi-au mai cerut apoi o informare despre colega mea, soţia lui N.G. – dacă ştiu că frecventează Centrul Cultural American (de pe lângă Ambasada SUA). Le-am spus (şi am scris) că ştiam că frecventează bibioteca Centrului, de unde ia cărţi de specialitate (sociologie) pe care uneori ni le imprumută şi nouă, colegilor.

I-am spus şi ei, între patru ochi, că Securitatea se interesează de ea şi de soţul ei, şi mi-a spus că bănuia (de fapt, era greu de crezut că ar fi posibil ca Securitatea să nu aibă cunoştinţă despre frecventarea Institutului American).

Nu m-au mai căutat câţiva ani. Între timp, în 1986, un fost coleg de liceu şi bun prieten, care între timp emigrase în Israel, mi-a propus să-i fac o vizită. Convins că nu sunt şanse de succes, am făcut o cerere de paşaport.

Spre surpriza mea, mi-a fost aprobată, astfel că la sfârşitul anului am petrecut o lună în Israel. La întoarcere, m-au contactat din nou, mi-au spus că abia atunci aflaseră că fusesem în străinătate. Mi-au cerut să le dau o notă scrisă despre persoanele cu care m-am întâlnit acolo (mă văzusem cu mai mulţi foşti colegi de liceu sau de facultate).

Am scris lista celor cu care mă văzusem, şi câteva detalii de genul “este căsătorit, lucrează în domeniul…” – lucruri mai exacte chiar nu ştiam.

Cam asta a fost tot. După aceea, nu m-au mai căutat. Nu am primit niciodată bani sau alte foloase în schimbul notelor informative.

După un an, am cerut să fac o vizită în Franţa, la rudele care se stabiliseră acolo, dar cererea mi-a fost refuzată. De ce nu am spus toate acestea mai devreme? Grea întrebare.

Cred că aş fi vrut să uit acest episod, de care îmi e ruşine. Dacă asta contează, nu am afirmat niciodată că nu am fost colaborator al Securităţii. În ce măsură am făcut poliţie politică? Eu îndrăznesc să cred că nimeni nu a avut de suferit de pe urma notelor informative scrise de mine. Dar nu pot fi sigur că aşa este.

P.S. Ştiam că CNSAS desfăşoară o investigaţie în privinţa mea, dar nu ştiu nimic despre o eventuală decizie care ar fi rezultat din această investigaţie. Un asemenea document nu mi-a fost adus la cunoştinţă.”

Sabin Orcan explică de ce nu mai scrie Mircea Kivu la România Liberă: Sociologul a colaborat cu Securitatea. A dat note informative sub numele de cod „Mihai”. Cum răspunde Mircea Kivu

Sabin Orcan explică de ce nu mai scrie Mircea Kivu la România Liberă: Sociologul a colaborat cu Securitatea. A dat note informative sub numele de cod „Mihai”. Cum răspunde Mircea Kivu

Directorul editorial al ziarului România liberă, Sabin Orcan, a explicat, pe contul său de Facebook, de ce a încetat colaborarea sociologului Mircea Kivu cu publicația. Astfel, Mircea Kivu ar fi colaborat cu Securitatea, dând note informative sub numele ”Mihai”. Sociologul Kivu a confirmat, ulterior, afirmațiile jurnalistului, menționând că ”eu îndrăznesc să cred că nimeni nu a avut de suferit de pe urma notelor informative scrise de mine. Dar nu pot fi sigur că aşa este”.

UPDATE 23.00: Sociologul Mircea Kivu a povestit, pe pagina sa de Facebook, cum a fost cooptat de Securitate şi ce rol a jucat în această instituţie. 

„Se întâmpla la mijlocul anilor ’80, la puţin timp după ce devenisem sociolog la Laboratorul de Sociologie Urbană al Institutului de Proiectare Construcţii Tipizate (IPCT) – actualul CURS. Am fost contactat de securistul institutului, care m-a chemat la o “discuţie”, cu două persoane pe care nu le cunoşteam, dar care s-au recomandat drept ofiţeri de Securitate.

Mi-au ţinut un discurs despre pericolele interne şi externe care ne ameninţă ţara, despre datoria cetăţenească pe care o avea fiecare dintre noi de a aduce la cunoştinţa “organelor statului” acele acţiuni ale unor persoane care ar putea constitui un pericol. M-au întrebat dacă aş fi de acord ca, în măsura în care aş afla despre asemenea acţiuni, să le aduc la cunoştinţă. Am răspuns afirmativ. Mi-au cerut să semnez un angajament scris că voi face aşa. Mi-au cerut să îmi aleg un nume cu care să semnez informările, dacă vor fi. Am scris angajamentul, după dictare, alegând numele de cod “Mihai”.

Ştiam vag ce înseamnă semnarea unui asemenea act (astăzi ştiu mult mai multe). Nu găsesc alt resort pentru a-l fi semnat decât laşitatea. Desigur, erau nişte ameninţări voalate, că mi-aş putea pierde postul pe care tocmai îl căpătasem, dar nimic concret. Nu am avut puterea de a spune “nu”. Mi-am spus că voi reuşi să-i “fentez”, să nu le spun nimic important, nimic ce ei nu ar fi ştiut deja.

În săptămânile următoare, m-au contactat şi mi-au cerut să le spun ce ştiu despre un fost coleg de facultate, care plecase din ţară cu câţiva ani înainte. Îi interesau mai ales eventualele sale legături cu alţi adepţi ai preceptelor filosofului Krishnamurti. Adevărul e că nu ştiam mare lucru, le-am spus ce ştiam din scrisorile pe care le schimbasem prin poştă – scrisori al căror conţinut bănuiam că oricum îl cunoşteau. Mi-au cerut să pun pe hârtie tot ce le spusesem, ceea ce am făcut.

După câtva timp, m-au contactat din nou (asta însemna că-mi dădeau un telefon la birou şi ne întâlneam în câte o cafenea din apropiere) şi m-au întrebat ce ştiam despre sociologul N.G., pe care îl cunoşteam din vremea studenţiei mele şi cu a cărei soţie (din vremea respectivă) eram coleg de birou. Au insistat asupra legăturilor lui cu şefi ai comunităţii rome. Le-am spus că ştiu că este preocupat, ca sociolog, de studiul acestui grup etnic, fiind şi el rom, că întreprinde şi publică studii valoroase pe această temă, motiv pentru care are întâlniri cu membri ai acestei comunităţi, dar că nu cunosc mai multe detalii. Din nou, mi-au cerut să scriu toate acestea.

Mi-au mai cerut apoi o informare despre colega mea, soţia lui N.G. – dacă ştiu că frecventează Centrul Cultural American (de pe lângă Ambasada SUA). Le-am spus (şi am scris) că ştiam că frecventează bibioteca Centrului, de unde ia cărţi de specialitate (sociologie) pe care uneori ni le imprumută şi nouă, colegilor. I-am spus şi ei, între patru ochi, că Securitatea se interesează de ea şi de soţul ei, şi mi-a spus că bănuia (de fapt, era greu de crezut că ar fi posibil ca Securitatea să nu aibă cunoştinţă despre frecventarea Institutului American).

Nu m-au mai căutat câţiva ani. Între timp, în 1986, un fost coleg de liceu şi bun prieten, care între timp emigrase în Israel, mi-a propus să-i fac o vizită. Convins că nu sunt şanse de succes, am făcut o cerere de paşaport. Spre surpriza mea, mi-a fost aprobată, astfel că la sfârşitul anului am petrecut o lună în Israel. La întoarcere, m-au contactat din nou, mi-au spus că abia atunci aflaseră că fusesem în străinătate. Mi-au cerut să le dau o notă scrisă despre persoanele cu care m-am întâlnit acolo (mă văzusem cu mai mulţi foşti colegi de liceu sau de facultate). Am scris lista celor cu care mă văzusem, şi câteva detalii de genul “este căsătorit, lucrează în domeniul…” – lucruri mai exacte chiar nu ştiam.

Cam asta a fost tot. După aceea, nu m-au mai căutat. Nu am primit niciodată bani sau alte foloase în schimbul notelor informative. După un an, am cerut să fac o vizită în Franţa, la rudele care se stabiliseră acolo, dar cererea mi-a fost refuzată.

De ce nu am spus toate acestea mai devreme? Grea întrebare. Cred că aş fi vrut să uit acest episod, de care îmi e ruşine. Dacă asta contează, nu am afirmat niciodată că nu am fost colaborator al Securităţii. În ce măsură am făcut poliţie politică? Eu îndrăznesc să cred că nimeni nu a avut de suferit de pe urma notelor informative scrise de mine. Dar nu pot fi sigur că aşa este.

P.S. Ştiam că CNSAS desfăşoară o investigaţie în privinţa mea, dar nu ştiu nimic despre o eventuală decizie care ar fi rezultat din această investigaţie. Un asemenea document nu mi-a fost adus la cunoştinţă”, a scris Mircea Kivu, pe Facebook.

Directorul editorial al ziarului RL, Sabin Orcan, explică, pe contul său de Facebook, de ce a încetat colaborarea sociologului Mircea Kivu cu publicația pe care o conduce. Potrivit surselor jurnalistului, Mircea Kivu „are o pată biografică incompatibilĂ cu spiritul anticomunist al ziarului România Liberă”.

„Mai mulți cititori m-au întrebat în ultima vreme de ce nu mai scrie sociologul Mircea Kivu, altminteri extrem de activ pe rețelele sociale, la ziarul pe care-l conduc.

Întrebarea era cât se poate de îndreptățită. Au trecut mai bine de două luni de la ultimul comentariu apărut sub semnătura sa în România liberă.
Înainte de a răspunde, trebuie să fac o precizare. Am apreciat și apreciez analizele dlui Kivu, chiar dacă nu eram întotdeauna de acord cu ele. Despărțirea noastră s-a produs amiabil, în tăcere, dintr-un motiv foarte simplu și care n-are legătură cu opiniile sale.

Și anume că, după cum am aflat recent, dl Kivu are o pată biografică peste care nu putem trece. Una pe care n-a găsit de cuviință să ne-o împărtășească până azi. Și care-l face incompatibil cu spiritul anticomunist al ziarului nostru.

Pe scurt, dl Kivu a colaborat cu Securitatea. Informația mi-a fost adusă de o sursă care mi-a dat amănunte precise din dosarul său. Dosar care are peste 40 de file. Și care conține inclusiv un angajament olograf, semnat la data de 11 ianuarie 1985, în prezența lt. col. Vicențiu Pop și a lt. maj. Iustinel Chinan.

Astfel, după ce mai întâi a fost urmărit între anii 1983-1985, sub numele de cod „Crasna”, Mircea Vasile Kivu a fost racolat ca informator, sub numele de cod „Mihai”. Racolarea s-a făcut pornind de la apartenența dumnealui la o mișcare spirituală intitulată Krisnamurti. Și a avut ca obiect obținerea de informații din mediul intelectual pe care-l frecventa.

Între altele, „Mihai” a furnizat note informative despre mai mulți colegi sociologi care intraseră în colimatorul organelor de represiune. În ciuda acestor dovezi, CNSAS a luat, pe 23 martie 2017, o decizie de „necolaborare cu poliția politică”. Lucru explicabil dacă ținem cont de faptul că legea permite unui fost colaborator să scape de această etichetă dacă nu se poate dovedi că rapoartele sale ar fi dus la încălcarea unor drepturi ale omului.

Decizia, care urmează să fie publicată în curând, nu poate șterge însă pata biografică a dlui Kivu. Și nici incompatibilitatea sa cu România liberă, un ziar care și-a făcut un țel din deconspirarea foștilor securiști care continuă să populeze viața publică”, a scris Sabin Orcan, pe Facebook.

Știre în curs de actualizare.

Sabin Orcan de la România Liberă despre cum a aflat că Soroşistul Kivu a fost un Turnător Nenorocit la Securitate

Sabin Orcan : „De ce nu mai colaborează Kivu la România Liberă? Pe scurt, dl Kivu a colaborat cu Securitatea. Informația mi-a fost adusă de o sursă care mi-a dat amănunte precise din dosarul său. Dosar care are peste 40 de file. Și care conține inclusiv un angajament olograf, semnat la data de 11 ianuarie 1985, în prezența lt. col. Vicențiu Pop și a lt. maj. Iustinel Chinan”

Directorul editorial al ziarului RL, Sabin Orcan, explică, pe contul său de Facebook, de ce a încetat colaborarea sociologului Mircea Kivu cu publicația pe care o conduce. Potrivit surselor jurnalistului, Mircea Kivu „are o pată biografică incompatibilĂ cu spiritul anticomunist al ziarului România Liberă”.

„Mai mulți cititori m-au întrebat în ultima vreme de ce nu mai scrie sociologul Mircea Kivu, altminteri extrem de activ pe rețelele sociale, la ziarul pe care-l conduc.

Întrebarea era cât se poate de îndreptățită. Au trecut mai bine de două luni de la ultimul comentariu apărut sub semnătura sa în România liberă.

Înainte de a răspunde, trebuie să fac o precizare. Am apreciat și apreciez analizele dlui Kivu, chiar dacă nu eram întotdeauna de acord cu ele. Despărțirea noastră s-a produs amiabil, în tăcere, dintr-un motiv foarte simplu și care n-are legătură cu opiniile sale.

Și anume că, după cum am aflat recent, dl Kivu are o pată biografică peste care nu putem trece. Una pe care n-a găsit de cuviință să ne-o împărtășească până azi. Și care-l face incompatibil cu spiritul anticomunist al ziarului nostru.

Pe scurt, dl Kivu a colaborat cu Securitatea. Informația mi-a fost adusă de o sursă care mi-a dat amănunte precise din dosarul său. Dosar care are peste 40 de file. Și care conține inclusiv un angajament olograf, semnat la data de 11 ianuarie 1985, în prezența lt. col. Vicențiu Pop și a lt. maj. Iustinel Chinan.

Astfel, după ce mai întâi a fost urmărit între anii 1983-1985, sub numele de cod „Crasna”, Mircea Vasile Kivu a fost racolat ca informator, sub numele de cod „Mihai”. Racolarea s-a făcut pornind de la apartenența dumnealui la o mișcare spirituală intitulată Krisnamurti. Și a avut ca obiect obținerea de informații din mediul intelectual pe care-l frecventa.

Între altele, „Mihai” a furnizat note informative despre mai mulți colegi sociologi care intraseră în colimatorul organelor de represiune.

În ciuda acestor dovezi, CNSAS a luat, pe 23 martie 2017, o decizie de „necolaborare cu poliția politică”. (N.Red. acea decizie a primit-o şi turnătorul Marian Munteanu)

Lucru explicabil dacă ținem cont de faptul că legea permite unui fost colaborator să scape de această etichetă dacă nu se poate dovedi că rapoartele sale ar fi dus la încălcarea unor drepturi ale omului.

Decizia, care urmează să fie publicată în curând, nu poate șterge însă pata biografică a dlui Kivu. Și nici incompatibilitatea sa cu România liberă, un ziar care și-a făcut un țel din deconspirarea foștilor securiști care continuă să populeze viața publică”, a scris Sabin Orcan, pe Facebook.

image

N.Red. Aşa cum puteți citi mai sus, Soroşistul KIVU, un turnător nenorocit, „a mărturisit că e un turnător nenorocit” doar pentru că lumea aflase că e turnător şi mai ales pentru că CNSAS-ul urma să facă public dosarul lui de turnător.

N.Red. Mărturisirea Lacrimogenă a Soroşistului KIVU (pe care v-o prezentăm mai jos) e de o ipocrizie inimaginabilă. Individul nu numai că face pe prostul dar se prezintă de parcă el a fost victima. „Mărturisirea” e mai Grețoasă chiar decât turnătoriile sale. Ea a fost făcută doar pentru că CNSAS-ul urma să-i publice dosarul de Turnător Nenorocit.

Sociolog Mircea Kivu, un veșnic abonat la banii lui Soros, a reușit ieri să ia pe mulți fani ai săi prin surprindere, după ce a mărturisit pe pagina sa de Facebook că a fost colaborator al Securității la mijlocul anilor ’80, angajament pe care spune că l-a făcut din lașitate și de care îi este rușine. Declarațiile sale au fost postate după ce Sabin Orcan, directorul ziarului „România liberă”, a scris pe aceeași rețea de socializare că a întrerupt colaborarea cu el din acest motiv.

N.Red. Aşa cum puteți citi mai sus, Soroşistul KIVU, un turnător nenorocit, „a mărturisit că e un turnător nenorocit” doar pentru că lumea aflase că e turnător şi mai ales pentru că CNSAS-ul urma să facă public dosarul lui de turnător.

N.Red. Mărturisirea Lacrimogenă a Soroşistului KIVU (pe care v-o prezentăm mai jos) e de o ipocrizie inimaginabilă. Individul nu numai că face pe prostul dar se prezintă de parcă el a fost victima. „Mărturisirea” e mai Grețoasă chiar decât turnătoriile sale. Ea a fost făcută doar pentru că CNSAS-ul urma să-i publice dosarul de Turnător Nenorocit.

Mircea Kivu: „Colaborarea mea cu Securitatea”

„Colaborarea mea cu Securitatea

Se întâmpla la mijlocul anilor ’80, la puţin timp după ce devenisem sociolog la Laboratorul de Sociologie Urbană al Institutului de Proiectare Construcţii Tipizate (IPCT) – actualul CURS. Am fost contactat de securistul institutului, care m-a chemat la o “discuţie”, cu două persoane pe care nu le cunoşteam, dar care s-au recomandat drept ofiţeri de Securitate”, își începe Mircea Kivu lunga mărturisire, pe care o redăm integral, mai jos.

„Mi-au ţinut un discurs despre pericolele interne şi externe care ne ameninţă ţara, despre datoria cetăţenească pe care o avea fiecare dintre noi de a aduce la cunoştinţa “organelor statului” acele acţiuni ale unor persoane care ar putea constitui un pericol.

M-au întrebat dacă aş fi de acord ca, în măsura în care aş afla despre asemenea acţiuni, să le aduc la cunoştinţă. Am răspuns afirmativ.

Mi-au cerut să semnez un angajament scris că voi face aşa. Mi-au cerut să îmi aleg un nume cu care să semnez informările, dacă vor fi. Am scris angajamentul, după dictare, alegând numele de cod “Mihai”.

Ştiam vag ce înseamnă semnarea unui asemenea act (astăzi ştiu mult mai multe). Nu găsesc alt resort pentru a-l fi semnat decât laşitatea. Desigur, erau nişte ameninţări voalate, că mi-aş putea pierde postul pe care tocmai îl căpătasem, dar nimic concret. Nu am avut puterea de a spune “nu”. Mi-am spus că voi reuşi să-i “fentez”, să nu le spun nimic important, nimic ce ei nu ar fi ştiut deja.

În săptămânile următoare, m-au contactat şi mi-au cerut să le spun ce ştiu despre un fost coleg de facultate, care plecase din ţară cu câţiva ani înainte. Îi interesau mai ales eventualele sale legături cu alţi adepţi ai preceptelor filosofului Krishnamurti. Adevărul e că nu ştiam mare lucru, le-am spus ce ştiam din scrisorile pe care le schimbasem prin poştă – scrisori al căror conţinut bănuiam că oricum îl cunoşteau. Mi-au cerut să pun pe hârtie tot ce le spusesem, ceea ce am făcut.

După câtva timp, m-au contactat din nou (asta însemna că-mi dădeau un telefon la birou şi ne întâlneam în câte o cafenea din apropiere) şi m-au întrebat ce ştiam despre sociologul N.G., pe care îl cunoşteam din vremea studenţiei mele şi cu a cărei soţie (din vremea respectivă) eram coleg de birou. Au insistat asupra legăturilor lui cu şefi ai comunităţii rome.

Le-am spus că ştiu că este preocupat, ca sociolog, de studiul acestui grup etnic, fiind şi el rom, că întreprinde şi publică studii valoroase pe această temă, motiv pentru care are întâlniri cu membri ai acestei comunităţi, dar că nu cunosc mai multe detalii. Din nou, mi-au cerut să scriu toate acestea.

Mi-au mai cerut apoi o informare despre colega mea, soţia lui N.G. – dacă ştiu că frecventează Centrul Cultural American (de pe lângă Ambasada SUA). Le-am spus (şi am scris) că ştiam că frecventează bibioteca Centrului, de unde ia cărţi de specialitate (sociologie) pe care uneori ni le imprumută şi nouă, colegilor.

I-am spus şi ei, între patru ochi, că Securitatea se interesează de ea şi de soţul ei, şi mi-a spus că bănuia (de fapt, era greu de crezut că ar fi posibil ca Securitatea să nu aibă cunoştinţă despre frecventarea Institutului American).

Nu m-au mai căutat câţiva ani. Între timp, în 1986, un fost coleg de liceu şi bun prieten, care între timp emigrase în Israel, mi-a propus să-i fac o vizită. Convins că nu sunt şanse de succes, am făcut o cerere de paşaport.

Spre surpriza mea, mi-a fost aprobată, astfel că la sfârşitul anului am petrecut o lună în Israel. La întoarcere, m-au contactat din nou, mi-au spus că abia atunci aflaseră că fusesem în străinătate. Mi-au cerut să le dau o notă scrisă despre persoanele cu care m-am întâlnit acolo (mă văzusem cu mai mulţi foşti colegi de liceu sau de facultate).

Am scris lista celor cu care mă văzusem, şi câteva detalii de genul “este căsătorit, lucrează în domeniul…” – lucruri mai exacte chiar nu ştiam.

Cam asta a fost tot. După aceea, nu m-au mai căutat. Nu am primit niciodată bani sau alte foloase în schimbul notelor informative.

După un an, am cerut să fac o vizită în Franţa, la rudele care se stabiliseră acolo, dar cererea mi-a fost refuzată. De ce nu am spus toate acestea mai devreme? Grea întrebare.

Cred că aş fi vrut să uit acest episod, de care îmi e ruşine. Dacă asta contează, nu am afirmat niciodată că nu am fost colaborator al Securităţii. În ce măsură am făcut poliţie politică? Eu îndrăznesc să cred că nimeni nu a avut de suferit de pe urma notelor informative scrise de mine. Dar nu pot fi sigur că aşa este.

P.S. Ştiam că CNSAS desfăşoară o investigaţie în privinţa mea, dar nu ştiu nimic despre o eventuală decizie care ar fi rezultat din această investigaţie. Un asemenea document nu mi-a fost adus la cunoştinţă.”

Cum încearcă Soroşiştii să-l scoată bazma curată şi să laude un Turnător Nenorocit. Azi mâineo să-l facă erou pe Nenorocit.

David: „E de apreciat că și-a asumat responsabilitatea” (Sa mori tu! Esti 100% sigur?)

Kivu susține că nu a oferit informații valoroase Securității comuniste și că nu a primit niciodată bani de la aceștia. Singurele dăți în care a fost contactat de securitate au fost pentru o oferi informații despre un fost coleg de facultate și despre sociologul Nicolae Gheorghe. După aceea nu a mai fost căutat de serviciile secrete.

„E greu să judeci un astfel de autodenunț în condițiile în care vorbim de valori ghidate de reguli trecute. Am apreciat modul în care și-a asumat jena pentru ceea ce a făcut. Probabil că va fi impactat pe termen mediu și lung în spațiul public, dar profesional vorbind, nu cred va fi afectat de această mărturisire. Sunt multe cauze pentru care cei care au colaborat cu securitatea ajung să mărturisească. Unii ajung pur și simplu să fie prea apăsați și când ajung la o vârstă la care devin înțelepți preferă să spună aceste lucruri, cu toate riscurile care decurg dintr-un astfel de gest. În cazul lui Mircea Kivu e de apreciat că și-a asumat responsabilitatea, sunt persoane care neagă până în pânzele albe realitatea din fața lor”, a explicat, pentru „Adevărul”, consideră Daniel David, psiholog la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj Napoca.

„Dacă nu ar fi existat constrângeri nu ar fi recunoscut. Nu este nici primul, nici ultimul care a făcut asta. Vezi cazul lui Paleologu Senior sau al Monei Muscă. Totuși, are un avantaj prin faptul că a admis ce a făcut, iar asta pentru că, acum, CNSAS-ul nu mai poate să înainteze investigația”, a declarat Ștefan Vlaston, președintele asociației EDU CER.

Nota:

Kivu este deja de zeci de ani, unul din stâlpii Rețelei Soros din România alături de Pippidi, Macovei, Pralong şi alți câțiva

El a fost director ani buni la FDSC.ro (mai este?) una din principalele puşculițe ale lui SOROS în România

Acești Turnători nenorociți care şi-au turnat apropiații la Securitate fără nici cea mai mică urmă de principii morale sunt Exact Aceiaşi care după 1989, au venit să ne dea lecții de morală şi de democrație.

Dacă Soroşistului i-ar fi părut rău atunci nu ar fi Turnat. Iar dacă tot a turnat, nu ar fi recunoscut doar după 28 de ani ci ar fi făcut-o imediat după evenimentele din 1989.

Şi încă ceva: e preferabil să torni la Securitate şi să fii un nenorocit de turnător decât să fii restul vieții tale un finanțat al lui SOROS şi prin urmare un mercenar al politicilor sale internaționaliste progresiste neomarxiste în România

Dar când la viața ta, ești „capabil” să fii şi una şi alta, cum e cazul acestui Kivu, acest lucru spune totul despre lipsa ta de caracter

Kivu este unul dintre principalii sfătuitori ai lui Nicuşor Dan, un alt finanțat al lui Soros şi şeful USR

Soroşistul Mircea Kivu, sfătuitorul lui Plicuşor Ban şi al USR, a fost un Nenorocit de Turnător la Securitate. Speriat că dosarul va ieşi la lumină Kivu recunoaște colaborarea cu Securitatea: „Îmi e rușine”. Îi e ruşine pe dracu.

Un adevarat partid antisistem USR fara o doctrina noua ca doar o mosteneste pe cea marxist-leninista din anii ’50, doctrina ce izvoraste din gandirea lui Soros

Surse:

(Fluierul)

(Romania Libera)

(Evenimentul Zilei)

(Facebook)


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here