stiri.com.ro : Un brand românesc de tradiție a intrat în insolvență

0
10
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Sondajul nostru

Conform opiniei dumneavoastra, care a fost cel mai bun presedinte postrevolutionar al Romaniei:

View Results

Loading ... Loading ...

Producătorul de încălţăminte Clujana, brand românesc cu o tradiţie de peste 100 de ani, a intrat în insolvenţă, casa de insolvenţă CITR fiind desemnată de către Tribunalul Specializat Cluj drept administrator judiciar al companiei.

Potrivit celor mai recente date raportate la Ministerul de Finanţe, Clujana a avut în 2016 un profit net de circa 213.000 lei şi o cifră de afaceri de 9,93 milioane lei.

„Procedura a fost deschisă ca urmare a cererii companiei, cu intenţia reorganizării activităţii şi pentru identificarea de soluţii pentru plata datoriilor sale”, a anunţat CITR miercuri seara.

CITR a fost numită administrator judiciar la cererea creditorilor, iar compania Clujana îşi va continua activitatea curentă sub supravegherea CITR.

„Importanţa acestui brand românesc cu o tradiţie de peste 100 de ani ne responsabilizează. Istoria brandului, experienţa de peste 12 ani a CITR în proiecte proiecte complexe, precum şi intenţia exprimată deja de conducerea companiei Clujana de a se reorganiza sunt elemente care dau încredere în şansele de depăşire a acestui moment. În perioada următoare echipa noastră va analiza cauzele pentru care compania a ajuns în stare de insolvenţă precum şi toate creanţele ce vor fi solicitate de creditori, tabelul preliminar urmând a fi comunicat în data de 26 martie 2018”, a declarat Vasile Godîncă-Herlea, director general al CEO CITR, parte a CITR Group.

Acesta afirmă că, alături de conducerea companiei şi de creditori, va identifica „cele mai bune soluţii pentru salvarea brandului Clujana”.

Fabrica a fost înfiinţată în anul 1911 de familia Renner, sub denumirea de „Fabrica de Piele Fraţii Renner & Co”.

CITR, liderul pieţei de insolvenţă din România, a distribuit creditorilor peste 200 de milioane de euro în ultimii trei ani. CITR are nouă filiale în toată ţara şi a gestionat peste 850 de companii din toate domeniile de business.

CITR e parte a CITR Group, primul grup de firme din România specializat în remedii personalizate pentru companiile aflate în impas economic.


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here