stiripesurse – ALERTĂ Cod Galben în Capitală :

0
20
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 Anunţul de ultimă oră al meteorologilor

ploaie vreme
Bucureștiul se va afla sub o atenționare de Cod Galben de ploi abundente, “foarte probabil” începând cu ora 16,00, până joi dimineață, în jurul orei 9,00, a anunțat Gabriela Băncilă, reprezentantul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), miercuri, la un comandament convocat de primarul general al Capitalei, Gabriela Firea. “Pentru zona municipiului București este în vigoare o atenționare Cod Galben care intră în vigoare în această seară, la ora 18,00. În după-amiaza acestei zile, ANM va actualiza acest al doilea mesaj prezent acum pe site-ul ANM, iar această actualizare va viza și Municipiul București, pentru că foarte probabil acesta va intra sub incidența acestui Cod Galben mai devreme, la ora 16,00. Atenționarea va fi valabilă până mâine dimineață, cel mai probabil până în jurul orei 9,00”, a precizat Băncilă.

Citește și: Imagini INCREDIBILE cu Novak Djokovici, la Monte Carlo: Ce a pățit cel mai bun tenismen din ultimii ani / VIDEO

Potrivit oficialului ANM, în tot acest timp, în București va ploua abundent. “Estimăm o cantitate de apă pe tot parcursul intervalului în jurul a 25-35 litri pe metru pătrat, izolat posibil mai ridicat spre 40 în partea de nord a orașului, spre județul Ilfov. De asemenea, vântul se va intensifica, se resimte deja la acest moment în special în cartierele din nordul și nord-estul Capitalei, iar între orele 13,00-14,00 și 19,00-20,00 va fi valabilă o atenționare Cod Galben privind rafalele de vânt ce vor atinge 50-55 și posibil trecător 60 de km/oră”, a explicat Băncilă.

Citește și: STUDIU Riscul la care se expun cei care se tatuează: Li se pot acoperi alunițele ce pot duce la identificarea cancerului

Aceasta a adăugat că începând de joi dimineață, precipitațiile vor mai fi prezente cu caracter temporar în București, dar acestea nu vor mai fi importante din punct de vedere cantitativ. Băncilă a mai spus că se vor înregistra valori scăzute de temperatură până la sfârșitul acestei săptămâni. “Dimineața zilei de vineri va veni cu o valoare în apropierea pragului de îngheț, în jur de zero-un grad, pentru ca cea mai rece să fie dimineața zilei de sâmbătă: zero — minus 2 grade temperatură minimă estimată, iar la periferia orașului să se înregistreze o temperatură chiar mai coborâtă”, a arătat reprezentantul ANM.

Citeşte şi: Comisia SRI ia poziţie în cazul Sebastian Ghiţă: Ce a anunţat Adrian Ţuţuianu / VIDEO

În context, oficialul Apa Nova, Epsică Chiru, a spus că în teren sunt 12 utilaje de mare tonaj iar dacă este cazul, acestea vor fi suplimentate cu încă 15 echipaje. “Suntem în permanentă legătură cu ANM și în plus sunt mobilizate echipele pentru deschiderea canalului care face legătura între canalul casetat de sub râul Dâmbovița și râul Dâmbovița propriu-zis, în zona stației de epurare a apei uzate”, a menționat acesta. Măsuri de intervenție în caz de necesitate au mai prezentat directorul RATB, Adrian Mihail, reprezentanții Luxten și cei de la Administrația Străzilor, conform Agerpres. Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, i-a cerut directorului RATB să fie asigurat cu un număr de autovehicule corespunzător în trafic și să aibă echipe mobilizate pentru evacuarea apei din stații.


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here