stiripesurse – Traian Băsescu a EXPLODAT :

    0
    64
    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    atac EXPLOZIV la acoperiții din PRESĂ

    basescu
    Fostul președinte Traian Băsescu susține că în acest moment SRI duce o campanie intensă pentru denigrarea sa prin intermediul jurnaliștilor acoperiți, iar principala temă de atac este faptul că Băsescu s-a aliat cu Ponta și Tăriceanu pentru a acapara justiția și a-i apăra pe corupți.

    Sondajul nostru

    Citește și: România TV: Bogdan Olteanu l-a turnat pe Călin Popescu Tăriceanu la DNA

    Citește și: Profețiile lui Crin Antonescu – fiori pentru „liderii mamut” ai partidelor

    Citește și: Klaus Iohannis, așa cum nu a mai fost văzut: Unde și-a dus SPP-iștii / FOTO

    ”Nu vă enervaţi, îmi spun şi eu o părere.
    Trebuie să învăţăm împreună că respectarea drepturilor fundamentale stă la baza unei societăţi democratice şi că ele, drepturile fundamentale, nu sunt un lux, ci o condiţie obligatorie.
    Nu-i apăr pe corupţi, dar apăr ce am construit cu preţul a două suspendări şi a unei opoziţii crâncene cu Parlamentul, şi, mai presus de orice, apăr statul de drept, singura soluţie ca ţara să progreseze.
    Observ o campanie hotărâtă şi în acelaşi timp mincinoasă a gradaţilor din presă în a convinge că, în raport cu justiţia, Tăriceanu, Ponta sau Băsescu sunt totuna. Mai au puţin şi vor susţine în scrierile lor penibile că, de fapt, eu mi-am aranjat cu Tăriceanu suspendarea din 2007, iar suspendarea din 2012, plecând de la premisa „dogită” de sergent major executant, s-a făcut pentru că aşa m-am înţeles cu Ponta. Asta face, după mintea lor, ca astăzi, eu, Tăriceanu şi Ponta să luptăm împreună împotriva Justiţiei. Cât de penibili pot fi unii gradaţi din presă.
    Ce nu vor să recunoască gradaţii piaristei SRI-ului, doamna Mihaela Nicola, este că în timp ce eu militez pentru o justiţie independentă, dar care respectă drepturile fundamentale, Tăriceanu şi Ponta vor o justiţie controlată politic.
    Şi ce să vezi, dacă există justiţie, susţin gradaţii din presă, ea a început să existe începând cu 2015, odată cu instalarea domnului Klaus Iohannis la Cotroceni. Pentru ei, justiţia este aceea în care procurorii transmit presei documente acuzatoare din dosare. Pentru ei, justiţia este aceea în care oameni sunt purtaţi cu cătuşe prin faţa televiziunilor înainte de a fi judecaţi. Pentru ei, justiţia este aceea în care acuzaţii sunt judecaţi de popor şi de tot soiul de jurnalişti şi politruci la televiziuni. Pentru ei, justiţia este aceea în care Preşedintele este nemulţumit de o hotărâre definitivă, drept pentru care slugile aprobă grăbite o cale extraordinară de atac, etc, etc.
    Nu, doamnelor şi domnilor gradaţi! Este o abordare falsă și care degradează justiţia.
    Începînd cu 2015, în loc să continue procesul de consolidare al justiţiei, “trei bugetari” din vîrful instituțiilor de forță, SRI, DNA dar şi ICCJ, au decis că poporul vrea spectacol, şi în numele acaparării puterii de către ei înşişi şi a slugărniciei faţă de noul preşedinte au oferit spectacol.
    Ce au refuzat însă cei trei? Au refuzat să garanteze dreptul fundamental la apărare pentru cei acuzaţi de procurori, aruncând justiţia la orizontul anilor 50 şi făcându-se a uita că:
    1.Persoanele suspectate sau acuzate nu trebuie prezentate public ca şi cum ar fi vinovate, prin utilizarea unor măsuri de constrângere fizică (vezi pasiunea pentru încătuşări cu transmisiune în direct);
    2.Orice dubiu cu privire la vinovăţie trebuie interpretat în favoarea persoanei suspectate sau acuzate ( nu invers, așa cum se procedează acum);
    3.Suspectul sau acuzatul au dreptul la tăcere şi de a nu se autoincrimina, iar exercitarea acestui drept nu poate fi utilizat împotriva suspectului sau acuzatului şi nu poate fi interpretat a fi o dovadă a săvârşirii infracţiunii.
    PS – nu vă enervaţi, sunt doar cîteva percepte obligatorii care condiţionează dreptul la apărare şi prezumţia de nevinovăţie. Desigur, într-un stat de drept.


    Raspandeste cu incredere
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  
    •  

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here