Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) anunţă intrarea în grevă japoneză în solidaritate cu protestele cadrelor didactice, Miercuri, 6 Noiembrie. Mii de studenţi din întreaga ţara vor intra la cursuri cu banderole albe la mână şi se vor alătura protestelor profesorilor iar în cazul în care demersurile lor vor rămâne fără rezultat vor recurge la manifestări de protest de amploare în întreaga ţară luând în calcul şi greva generală pe termen nelimitat.
Revoltaţi de finanţarea slabă constantă a educaţiei, de consecinţele dezastruoase care au adus sistemul de educaţie în prag de colaps şi de faptul că decidenţii continua să refuze să îşi asume responsabilitatea faţă de viitorul României şi să trateze educaţia că o prioritate naţională aşa cum este definită, studenţii vor trage astfel un prim semnal de avertisment declanşând la nivel naţional greva japoneză.
Lista centrelor şi unversităţilor alături de contactele colegilor noştri din fiecare centru pot fi regăsite în cele ce urmează:
Bucureşti
– Universitatea de Arhitectură şi Urbanism ‘Ion Mincu’
– Universitatea din Bucureşti
– Academia de Studii Economice
– Academia Naţională de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti
– Universitatea Politehnică Bucureşti
Cluj-Napoca – Universitatile care se implica în grevă japoneză:
– Universitatea de Medicină şi Farmacie ‘Iuliu Hatieganu’
– Universitatea de Artă şi Design
– Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară
– Universitatea Babes-Bolyai
– Universitatea Tehnică
Iaşi
Universităţile care se implica în grevă japoneză:
– Universitatea Alexandru Ioan Cuza
– Universitatea de Medicină şi Farmacie ‘Gh.T. Popa’
– Universitatea Tehnică ‘Gheorghe Asachi’
Baia Mare
– Centrul de Nord Baia Mare – Universitatea Tehnică Cluj-Napoca
Timişoara
– Universitatea de Vest
Constantă
– Universitatea Maritimă
Galaţi
– Universitatea ‘Dunărea de Jos’
Sibiu
– Universitatea ‘Lucian Blaga’
Suceava
– Universitatea ‘Ştefan cel Mare’
Albă Iulia
– Universitatea ‘1 Decembrie 1918’
Acţiunile structurilor care cer alocarea a 6% din PIB pentru educaţie şi informaţii privind finanţarea acestui domeniu vor fi publicate constant pe pagină web www.6pentrueducatie.ro.
Pentru mai multe detalii, vă stau la dispoziţie:
Mihai DRAGOŞ – Preşedinte Brânduşa LUNGU- Vicepreşedinte PR ANOSR
E-mail: [email protected] E-mail: [email protected]