tribuna.ro : Şocant şi îngrozitor !

0
28
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 Furtuna Mileniului nu a ras Bucureştiul de pe harta României!
Dumitru CHISELIŢĂ
Intru eu, ca de obicei, pe feisbuc, miercuri (nu prea) de dimineaţă, şi văd că un amic din listă a postat că „din surse neoficiale” dar tocmai de aia credibile, o furtună demnă de un film din seria cu sfârşituri de lume va lovi, seara, Bucureştiul meu iubit. Apoi aflu, că „Furtună în Bucureşti! Capitala va fi lovită de un CICLON puternic! ANM a emis avertizări meteo de COD PORTOCALIU pentru mai multe judeţe în următoarele ore”. Aha. Bun. Apoi aflu că au apărut mesaje pe Uaţap că cineva, mare expert în furtuni, de la Primăria lui Firea, un fel de whistle-blower dă Bucale, avertizează populaţia că ce se anunţă ca fiind Furtuna Secolului va fi de fapt Furtuna Mileniului, toate uraganele din sudul SUA de la Katrnba încoace fiind briza mării faţă de ce va izbi capitala miercuri seara.
Zis şi făcut. Având sechele după ce
s-a întâmplat duminică seara la Timişoara, autorităţile au luat măsuri spe­cifice care au dus la un mic haos local. Hipsterii nu au mai ars-o în Centrul Vechi, mamile şi tatile şi-au luat copiii de la şcoli cu maşina, să-i pună la adăpost, lumea şi-a pregătit smartfoanele şi camerele foto pentru a prinde momente de neuitat cu sinistrul, s-a pus la adăpost, că deja era de rău. Meteo a anunţat chiar cod portocaliu pentru cinci judeţe şi galben pentru Bucureşti.
Dar şocant şi îngrozitor. Da, a fost o vânzoleală, aşa a vremii, a plouat, a bătut vântul destul de tare, a murit chiar o persoană, au căzut sub zece copaci, dar cam atât.
Ajung acasă oarecum ud, că m-a prins codul pe Mihai Viteazu şi ploua conform lui, codului galben, adică bine şi amplu. Seara teveurile cu reporteri setaţi pe panică anunţă, isteric, desfăşurarea acţiunii şi nu prea le iese, deşi folosesc tot armamentul din dotare: strigăte, gemete, voci gâtuite, de zici că transmit în direct de pe Plaja Omaha, în Ziua Z a debarcării Aliaţilor. Dar tot nu le iese. Antena 3 zice că „Furtuna a făcut ravagii în Bucureşti!”, ceea ce denotă că ei trăiesc într-o lume paralelă, ca în scrierile SF din Almanahul Anticipaţia. Încet-încet, lumea îşi revine, pe fondul bâlbelor în direct ale Gabrielei Firea care căuta să ne convingă că ea aşa a crezut, că dacă e cod galben e gata cu Bucureştiul aşa cum îl ştim. Deci avem un paradox. Dacă la Timişoara nu se ştia că vine furtună „rea” deşi meteo a avertizat, la Bucureşti toţi erau pregătiţi de furtună „rea”, deşi Meteo nu a spus asta.

Şi a venit a doua zi. Şi toţi panicaţii de ieri, care îşi luaseră pe ei pantalonii maro, vorba bancului, s-au pus pe bancuri. Cel mai mult mi-a plăcut cel cu „Codul Roz”. Şi mi-a mai plăcut aşa, la general, cum înţeleg românii în gură orice. Şi ştiu şi de ce. Pentru că preferă să se informeze exact de unde nu trebuie. Pentru că-s cu nasul în teveu la cele mai tembele televiziuni, că-s cu nasul în cele mai cretinoide pagini de ştiri pe care, culmea le şi cred şi care, dublu culmea, le mai şi shareuiesc pe nemestecate.
Cred că se pot face tot felul de aplicaţii şi sisteme de alarmare care să-ţi intre în vis să te avertizeze, că românii tot în bârfele de la colţ vor pune bază.
Până una-alta, şocant şi îngrozitor e că Furtuna Mileniului nu a ras Bucureştiul de pe harta României, ci chiar nu a existat. Dar când nu avem subiect de panaramă, găsim noi ceva. Chiar o prognoză meteo.
Apropo, cineva bine informat, din anturajul unor persoane foarte sus-puse, m-a anunţat ceva grav, care este ascuns românilor şi mai ales autorităţilor: la iarnă vine iarna!


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here