UMBRE, inca un succes rasunator al T.N.B.

0
171
Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Sondajul nostru

In contextul actual, "mandrul ca sunt roman", este si optiunea dumneavoastra?

View Results

Loading ... Loading ...

Umbre – de Marilia Samper este un spectacol alert, viu, fulminant chiar, care te tine cumva tainic legat parca de scaun, vrajit, in asteptare, mai ceva ca o ecranizare a unui roman policier celebru.

Spectacol plin de poezie și bine invaluit in mister, avand un final pe cat de neașteptat pe atat de frumos, plasat oarecum simbolic în inima pădurii, vechi loc ancestral incarcat de un simbolism aparte si în care sălășluiesc mai toate visele si temerile noastre pe cat de vechi pe atat de universal valabile, ancestrale am putea spune, arhetipale chiar, locul din care doar prin propriile puteri  putem ieși candva la lumină, evident ca mult mai puternici decât am intrat.

Aici se vede maiestria lui Vlad Cristache, cel care manuieste practic tot ce inseamna regie, scenografie, ilustrație muzicală si lighting design.

Artist polivalent al scenei acesta transforma decorurile, le sujuga personajelor, le face sa vibreze odata cu acestea, realizand imposibilul: decorurile devin al 9-lea personaj, personaj cu nimic mai prejos decat celelalte si care “traieste” la intensitate maxima drama fiecaruia dintre ele si drama noastra a tuturor.

carousel 12617

O piesă in care desi se vorbeste deschis despre pierderea temporara sau, de ce nu, definitiva, a fiintelor iubite, dar in care isi gaseste locul cu prisosinta regăsirea de sine, regasirea in absolut, odata cu limpezirea, clarificarea, obtinerea alchimic realizata a seninătății noastre interioare, si asta doar după o lungă si mai ales grea suferință in care, din pacate, multi se pierd cu totul. Dar asta e viata, viata adevarata …

carousel 12616

Umbre – TNB, În imagine, de la stânga la dreapta: Victor Rebengiuc, Mircea Rusu, Ana Ciontea, Alexandra Sălceanu, Gheorghe Visu, Mariana Mihuţ, Emilian Mârnea, Gavril Pătru

 

“Mi-am dorit să scriu despre absență și, până la urmă, am ajuns să scriu o poveste de dragoste”, declara scriitoarea Marilia Samper despre aceasta frumoasa piesă. Si aici regizoarea chiar are dreptate, este cea mai frumoasa poveste moderna de dragoste transpusa scenic din aceasta stagiune. Si merita savurata pana la capat.

carousel 12609

Daca ceva uimeste la aceasta piesa, din prima, atunci distributia este aceea. Punctul culminant de imersie in transpunerea scenica este astfel preasignat, spectatorul neputand sa ramana insensibil la asa o distributie de marca.

 

carousel 12621

carousel 12622

Daca personajele principale Bătrânica – MARIANA MIHUȚ si Bătrânelul – VICTOR REBENGIUC nu mai au nevoie de nici o prezentare, ele fiind deja stele consacrate ale scenei si ecranului romanesc,

carousel 12618

carousel 12619

personajele Mama – ANA CIONTEA si Tatăl – GHEORGHE VISU au deja si ele, de mult timp incoace, drumul pavat spre o consacrare cel putin similara, o consacrare care este mai mult decat meritorie. Si asta pe buna dreptate!

carousel 12620

 

O interpretare de exceptie ii apartine insa rolului Bărbatul – MIRCEA RUSU, rol care convinge, fiind mai mult decat credibil ca transpunere scenica si interpretare artistica. Un tata bantuit de himere, grijuliu, oarecum tiranic, banuitor dar totodata cald si profund uman.

carousel 12627

Rolul Străinul – GAVRIL PĂTRU este plin de dramatism si contribuie esential la mentinerea suspansului si al ritmului alert al piesei. Intotdeauna intr-o drama el este cel supus supliciului, cel sacrificat spre “binele” societatii locale.

carousel 12623

Interpretarea personajului Fata – ALEXANDRA SĂLCEANU este insa magistrala, actrita reusind sa puncteze esential in piesa in toate aspectele (se vede aici clasa, nivelul si, de ce nu, si pregatirea academica de exceptie).

carousel 12624

Personajul si partenerul ei, Băiatul – EMILIAN MÂRNEA este si el unul extrem de credibil, de convingator, viu, transpus cu un realism scenic bine conturat in economia piesei.

carousel 12625

Piesa traversata de un puternic mesaj contemporan, in realitate insa ea este de fapt perfect atemporala si univerrsala, este daca vreti o capodopera extrem de puternic conturata si aflata oarecum in contradictie clara cu miscarea feminista propagata in presa de o anumita parte a societatii asa-zis civile si apartine unei bine cunoscute scriitoare si regizoare hispanice, ale carei piese sunt in prezent montate pe cele mai importante scene din Barcelona – Marilia Samper, cea care are taria de a afirma public, cu un curaj tipic celor cu sange latin, despre opera sa urmatoarele:

“Sunt interesată de natura umană și de ceea ce motivează oamenii să acționeze, uneori în moduri ciudate. În scrierile mele am încercat să explorez laturile întunecate ale individului, să cercetez amănunțit temerile, obsesiile, dorințele, mereu într-un context recognoscibil, cu care spectatorul să se poată identifica, dar lăsând spațiu pentru imaginație și poetic”.

carousel 12626

Vlad Cristache ne propune de asta data o piesă tip puzzle, o imbinare perfecta a timpului trecut cu cel prezent, imbinare dusa la extrem, din care nu lipsesc accentele de roman policier, piesa în care se intersectează tragic destinele a trei familii (trei generatii – trei tragedii, fiecare pe palierul ei), tragedii marcate fie de pierderi, fie de despărţiri, despartirea fiind parca tema centrala a piesei, redand astfel o poveste palpitantă şi rezultand un spectacol scenic emoţionant, uman si umanizant, despre puterea de a lua viaţa de la capăt, indiferent de vicisitudinea condiţiilor impuse de mediu.

O montare extrem de convingatoare sustinuta de o distribuție pe masura, extraordinară chiar si care reunește de aceasta data nu mai putin de trei generații de actori, toti sub îndrumarea unuia dintre cei mai talentați regizori tineri ai momentului.

Piesa este transpusa scenic tinand cont de  cateva numere sacre, simbolice, a caror universalitate e unanim recunoscuta.

 carousel 12628

Trei generatii de actori aflati in trei tragedii, fiecare desfasurandu-se aparent independent si doar pe palierul ei.

Rezulta un spectacol în care personajele traiesc si își trăiesc drama personală individualizandu-se parca până in momentul in care, treptat, treptat, povestea fiecăruia se întrepătrunde cu povestea celuilalt, totul devenind un urias puzzle care, odată rezolvat, va dezvălui o imagine finală impresionanta, puternic umana, calda, transmitand un mesaj clar acestei lumi bolnave de egoism: o iubire cladita pe durere este imposibil sa fie erodata de factorii externi, indiferent care ar fie ei si cat de puternic se manifesta.

carousel 12629

Acum aveți o sansa unica, aceea de a-i revedea pe Mariana Mihuț și Victor Rebengiuc (din nou împreună pe scena TNB, după o pauză de 5 ani), pe Ana Ciontea și Gheorghe Visu (ambii premiați la Premiul Uniter din acest an pentru roluri secundare dintr-un alt spectacol regizat tot de Vlad Cristache, Suflete moarte de la Teatrul de Comedie), pe Mircea Rusu, Gavril Pătru și pe tinerii Alexandra Sălceanu și Emilian Mârnea.

carousel 12630

Pe 17 și 18 mai 2017, Marilia Samper, autoarea piesei Umbre, a venit la premiera spectacolului pus în scenă de Vlad Cristache si echipa sa si a fost mai mult decat incantata in a aprecia modul in care mai tanarul regizor roman  a reusit sa-i transpuna scenic creatia.

Marilia Samper, dramaturg și regizor spaniol, nu este insa la prima sa vizită în București, prima având loc, în urmă cu trei ani, la Teatrul Odeon, cu ocazia unui spectacol-lectură bazat pe exact aceeași piesă – UMBRE.

 

***

 

Daca ar fi sa redau in cateva cuvinte modul in care regia lui Vlad Cristache a influentat desfasurarea piesei as spune simplu:

Magistral si Senzational! 

 

***

 

Fiind unul din cei mai apreciați regizori ai tinerei generații, cu un debut mai mult decat promițător în 2010 la Teatrul Maria Filotti din Brăila și o serie de confirmări ulterioare, spectacole realizate pe scene din București, Piatra Neamț, Ploiești sau Tulcea, Vlad Cristache creaza de asta data o iluzie extrem de credibila, un spectacol ce merita inregistrat si pastrat in fonoteca de aur a dramaturgiei romanesti. Pentru ca depaseste cu mult barierele traditionale ale unei transpuneri scenice.

Piesa Umbre beneficiaza, asa cum am afirmat anterior, de o distribuție excepțională, distributie ce reunește apreciați actori ai scenei românești, din trei mari generații, Ana Ciontea, Gheorghe Visu, Mariana Mihuț, Victor Rebengiuc, Mircea Rusu, Gavril Pătru, Alexandra Sălceanu, Emilian Mârnea.

Piesa UMBRE se joacă in cocheta Sala Atelier, loc unde trăirile actorilor și respirația întretăiată de emoție a spectatorilor aproape că se ating si contopesc. O locatie perfecta pentru o montare magistrala! 

 

***

 

Marilia Samper (regizor, dramaturg)

 

Anterior, piesa UMBRE a mai cunoscut o montare chiar în regia autoarei, în 2012, la Teatrul Naţional din Catalonia, eveniment pe care regizoarea Marilia Samper il consideră drept un moment deosebit de important în cariera sa artistica.

Regizoare a mai pus în scenă şi alte piese, proprii dar şi ale altor autori.

marilia-bio

Despre piesa UMBRE, autoarea mărturisește:

“Mi-am dorit să scriu despre absență și, până la urmă am ajuns să scriu o poveste de dragoste. Proiectul s-a născut din dorința mea de a scrie despre ceea ce mă emoționează. Îmi place să fac speculații despre cum se poate trăi, simți, suferi. Despre cum facem față unei situații de suferință extremă. Nu mi-am dorit un thriller, sau o poveste polițistă, ci o poveste despre personaje care se confruntă cu absența.”

 

SombrasNăscută în Brazilia, în 1974, dintr-un tată spaniol şi o mamă braziliană, Samper obişnuieşte să scrie în castiliană, după care textele ei sunt traduse în catalană.

Desemnată dramaturg-rezident al Sălii Beckett din Barcelona pentru stagiunea 2016-2017, ea urmează să-şi monteze pe această scenă piesa La alegria/Bucuria.

 

 

***

 

Traducere: Florin Galiș și Iunia Mircescu

Regie: Vlad Cristache

Scenografie: Vlad Cristache

Ilustrație muzicală: Vlad Cristache

Lighting design: Vlad Cristache

Asistent regie: Teodora Petre

Asistent Scenografie: Silvia Nancu

Regia tehnică: Marcel Bălănescu

Lumini: Cristian Simon

Sunet: Domnița Stoian

Durata: 2 h 15 min / Pauză: Nu

Foto şi afiş de Florin Ghioca, TNB


Raspandeste cu incredere
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here